Îmbătați de verdele unui „băiat” înfumurat

TIPĂREȘTE

„Băiatul” este un râu, dar nu oricare, este Tara. Și e atât de frumos încât îți sucește mințile și-ți înmoaie inima. Șarmant și seducător, știe că-i al naibii de măreț, are motive să fie încrezut.

Tara izvorăște la 30 km de la Kolasin, are 140 km lungime, traversează defileul Tara, defileu cu 130 m adâncime, așa zice wiki.

E arătos, culorile îmbrăcate sunt în nuanțe de smarald, a împrumutat verdele pădurii de pin negru ce-i mărginește malurile. Șerpuind printre stânci, oferă un spectacol de poveste, cuvintele mele au fost blocate de tăcere la contactul vizual cu Tara.

Veneam de la Durmitor Bungalows - vezi impresii, am parcat în stânga podului, gratuit. Ajunsesem la spectaculosul Durdevica, un pod cu 5 arcade, amprentă lăsată de doi oameni isteți, un proiectant și-un inginer, nu le copiez numele de pe net, nu vă stresez, acum doar povestim copilărește.

Podul Durdevica are câte o bandă pe sens, are și trotuare, cu o lungime de 365 metri, bătrânul a fost în tinerețe cel mai mare pod betonat din Europa. Eii, așa-i la bătrânețe, te-ntrec tinerii cu idei geniale, cu invenții mai mărețe decât tinerețea însăși. Ușor curbat, Durdevica permite celor care-l traversează să admire Tara și versanții care-l mărginesc.

Vă vine să credeți că Durdevica a fost dinamitat pe vremuri pentru a opri înaintarea armatelor cotropitoare? Ei, da, dar a fost refăcut după război, bine că nu dinamităm noi ceva, nu s-ar mai reface-n veci, noi nu suntem în stare să facem șosele la șes...

Tara pare liniștit, își scaldă culoarea printre bolovani, sapă neîncetat prin chei, se gudură printre munții înalți ce-i păzesc cursul, se cuibărește pe alocuri la poale de stânci și pădure. Peisajul este fascinant, privind de pe pod ai impresia că plutești peste El, peste verde, aș fi vrut să-l ating un pic, să-i simt pulsul rece. Pădurea ce-l ocrotește este adăpostul animalelor sălbatice, omul nu a ajuns încă să atingă mare parte din zonă, totul este sub protecția UNESCO, traseele nu-s foarte numeroase, pădurea este încă virgină, sunt porțiuni inaccesibile oamenilor.

La ambele capete ale podului sunt diverse vile, pensiuni, se pot inchiria camere. În zonă sunt și campinguri, eu n-aș risca să-mi beau cafeaua cu un șarpe sau să mă îmbrățișeze vreo vulpe șireată. Nu lipsesc nici restaurantele, magazinașele și nici ofertele pentru diferite „activități muntoase”.

Astfel, se poate face rafting pe Tara, Zip Line mi se pare fascinant, bungee jumping îmi pare a fi o adevărată sfidare față de râul de smarald.

El este pentru aventurieri, pentru iubitorii de adrenalină, cea mai accesibilă parte este între Brstnovica și Scepan Polje, acolo e apa mai jos, zona e mai blândă.

Tara-i un dominator, inspiră în egală măsură și admirație dar și teamă, se spune că-i neîmblânzit, nimeni nu a reușit să-l „dreseze”, de-a lungul cursului său formează peste 40 de cascade, iar cele peste 80 de peșteri din munți ascund minuni nebănuite.

Privind spre cer observ ceața ce se ridica din pădure, de prin munți. În zare-s pete de culori, în poienițele răzlețe sunt ridicate case care adăpostesc turiștii, tăcerea vrăjită a locurilor mi-a acaparat cuvintele, n-am slobozit nici măcar un sunet pitic, îmi era teamă să nu stric peisajul.

Tara se varsă-n Drina, în Bosnia, în direcția aia mergeam și noi. Picăturile de ploaie mitraliau atmosfera fermecată, era timpul să plecăm spre Mokra Gora, aveam de traversat munții, ploaia se întețea, ne îngreuna urcușul. Aveam o zi grea în față, câteva vămi de trecut, o plimbare cu trenulețul și căsuțele lui Kusturica, obiective atrăgătoare pentru un copil bătrân ca mine :).

Vacanțe iscusite să doresc!

---

VIZUALIZĂRI: 3961 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI