Rhodos, orașul vechi — prin telescopul meu turistic subiectiv

TIPĂREȘTE

Ați trăit vreodată acea ciudată incapacitate de a scrie un articol despre o insulă, pur și simplu calul meu grecesc nărăvaș foc, n-a vrut să o ia la galop pe site, fiindcă nu-și găsea sacul cu vorbe, l-am umplut, l-am golit, iar l-am umplut... nu m-a luat valul scrisului decât după ce amintirile s-au sedimentat cumva... vă precizez că am tras o linie clară între orașul nou, care nu prea mi-a căzut cu tronc și cel vechi, care m-a cucerit total... pentru mine Elada e o țară putin vizitată. fiecare turist are propriile lui gusturi... și puteri fizice. :)), eu nu sunt un grecofil împătimit.

Mare noroc pe mine la finele lui septembrie, sunt deja în Rhodos, orasul capitală... nu trebuie să încalec un măgar să urc provocator dealul ca la vestitul Lindos … îmi fac intrarea lipa, lipa, în stil contemporan, prin poarta impresionantă numită Amboise, secolul 15 … Sesam deschide-te, am sosit în Rhodos la braț cu Helios, după ce mi-au înflorit prin cap multe vise, am uitat doar mantia de cavaler în cartea cu poze si valurile istoriei care au trecut peste colosul antic, care nu mai e.

Rhodos e pentru mine un coctail de arome medievale, cu comori arhitecturale bizantine, otomane, evreiesti, italiene…. e ca un muzeu în aer liber unde timpul s-a oprit darnic în clepsidra timpului … mă uit la turnul bizantin cu ceas din oraș, sunt cu prea multe secole în urmă, urmează să mă pierd treptat și cu mare dragoste, printr-un labirint de culturi și civilizatii vechi, e multă forfotă turistică decentă în mica capitală a insulei.

Zadarnic încerc să vă descriu orașul fortăreață, sunt într-un cerc de piatră cu multe porți, mă bucur și muncesc de zor să bat la pas cetatea, istoria e prea densă, așa că renunț să declanșez în capul vostru o tornadă istorică cu fapte de ispravă :)

Din Rhodos am păstrat zeci de viziuni turistice … cetatea chiar a avut lipici asupra mea, aici nu mi s-au mai înecat corăbiile ca în orașul nou, căruia nu prea i-am făcut declarații de amor nebun … vine ea și partea a doua,

Rhodos capitala a fost plăsmuită de capul lui Hippodamus din Milet cu străzi drepte, după placul meu, care merg de la nord la sud și de la est la vest, nu bănuiam inițial amploarea și dimensiunile fortăreței.

După ce am eliminat ideea măreață de a urca spiritual cu torța olimpică pe dealul lui Smith în partea antică, am luat-o la pas agale, prin vechea cetate, cu medalie Unesco din 1988, o descopăr pe felii … pe zile, fără hartă, am aruncat-o a doua zi la coș, erau destule panouri stradale pentru orientare, chiar în locurile mai izolate și pustii… am găsit una pitită pe un gard în Plateia Arionos, deasupra unui coș de gunoi unde bâzâiau niște albine, am aruncat acolo un șervețel cocoloșit de nădușeală :) of, of, grea e meseria de turist leneș la vârsta a treia, tocmai mă recuperam după o mână ruptă.

Rhodos, orașul vechi e îndopat în propriul lui trecut, bogat, minunat, așteptati-vă să etalez doar propriile mele viziuni turistice, amestecate cu realitatea de pe teren, într-o conspiratie de entuziasm total pentru un călător solo, care încă îl caută la braț pe Onassis, din motive tehnice de scări, pante, înălțimi… da ce credeați? :))

Am receptat orașul ca pe un tablou vivant, cu inima, cu ochii în soare, cu gambele umflate de, chaleur’’, cu nasul după bunătăti culinare, cu degetele, căci mi-am pus amprentele pe multe ziduri bâtrâne ivite la orizont.

M-au durut ochii în soare vânând artistic blazoanele Marilor Maeștri ai ordinului Sfântului Ioan, sunt cam 150, era să cad în nas pe strada pietruită a Cavalerilor, care urcă lin în pantă, o pisică neagră din regatul motănesc local îmi dă onorurile. :)

1. Am practicat la greu ca și miile de turiști, arta volta’’, plimbare, în relaxare totală, la orele incendiare mă legam solid cu o frânghie de scaunele colorate și cugetam pe la terasele grecesti pitorești, hidratându-mă la umbră, în café Auvergne, de exemplu, la o masă lângă un copac bătrân … săracul portofel se golea cu pași mici, dar siguri… of, of, ce cauți tu pe o insulă, nu te mai văita de cald, acasă știi bine că mureai de plictiseală. :)

2. Nu am fost zeița bronzului la plajă, m-am fript pe față si pe brate, tot colindând pe exterior, era musai sa prezint omagiile mele respectuoase, de doamnă cu pălărie, fără baston, zidurilor medievale care se alintă pe 4 km, turnurilor, bastioanelor … da, fortăreața m-a surprins prin uriașele dimensiuni, însă evident că nu am fost capabilă să escaladez meterezele … am ascultat doar șoaptele trecutului cu ceva fantezie, care nu-mi lipsește.

3. Am tratat cu atenție sporită și plasturi sub tălpi, pavajele, pietrele asasine de toate mărimile, colțuroase în labirint :)) le-am tocit cu sârg și le-am lustruit, până am nădușit, parcă eram bătută cu un mănunchi de nuiele, voiam la baie, da nu în mare, că nu am aripioare … am nimerit la vechiul hamam turcesc, da la ușa bărbaților…:((.

4. Am mângaiat cu spor toate pisicile din Rhodos care mi-au scos limba, excepție au făcut doar cele negre… erau pe treptele casei, de-a lungul străzilor laterale, pe ici și colo, sub masa unde serveam prânzul la o terasă de vis… asa am devenit, mâțofil’, nu știu de unde a răsărit acum cuvântul.

M-am comprimat 4 zile pe străzi înguste de secole, apatice, încremenite în leagănul timpului, cu pietroaie neregulate, am mers până la capătul cetătii, nu era de multe ori nici țipenie de om, am nimerit la extreme, de alte ziduri, dar nu am dat de nici un pungaș. :)

In labirintul de piatră rece am întins brațele dintr-o parte în alta, cu cerul liber deasupra capului, era umbră și liniște, parcă eram într-o casă uriașă cu coridoare necunoscute, nu știam ce mă așteaptă la colț... o bisericută veche, un shop, un bar mic cu un scaun afară, sandale de piele pe pereți, genți, sacoșe, turiști rătăciți ca și mine, o ușă pe care scria modest, cafenea.

Străzile sunt frânte de arcuri de piatră, după o geometrie tainică, gotică, iubesc jocul cu necunoscutul, străzile cu nume și fără nume, mitraliez cu ochiul toate colțurile pitoresti... e tare bine, departe de mareea turistică din inima capitalei... asta e atmosfera care-mi place.

1. Mi-am pus mâinile pe 7 porți, la nord, la est și la sud... uneori în ritmuri de acordeon, un copilaș doinea a jale, chiar sub poarta Amboise... am intrat de patru ori prin Poarta Libertătii, creată de italieni, ea unește partea medievală cu portul Mandraki... poarta care mi-a căzut cu tronc și mă chema hipnotic, era Poarta Marinei sau sfintei Catherina, cu vedere la mare... da, cred că e cea mai, belisimă’’, are ea un relief cu o reprezentare a Fecioarei Maria, încadrată de sfinții Ioan și Petru, în registrul inferior e blazonul ordinului, al Franței și al marelui maestru, d’ Aubusson... e poarta care făcea odată intrarea oficială în orașul vechi.

2. Am simtit ca sunt miss Babette Univers:((în curtea palatului Marilor Maeștri, mi-am făcut un selfie oribil pe fundalul mărețului castel, cu ochii la pândă după un cavaler... parcă au intrat sub ziduri... nu am putut urca solo scările imense în castel, am fost ajutată de doi cavaleri italieni, erau gay, nu mă întrebati de unde știu, am fler olandez... m-au luat fiecare de un braț. :((voi da nas în nas cu ei, pe lângă hotelul meu, pe strada urâtă cu cluburi sexi.

O, Romania... am fost la Casa Poporului și cum se cheamă... a, la muzeul de artă... mulțam băieti, și eu am fost în Verona voastră, aia cu Romeo și Julieta... erau cam tinerei italienii și cheli în cap, în jur de 40 de ani.

În palat am călcat pe mozaicuri vechi, de o rară frumusete, furate pricep din insula Kos... review despre el nu scriu ioc :)... m-a încântat expozitia temporară de ceramică veche colorată... la plecare am scris într-un registru, că scările principale nu au bară de sprijin, mai bombăneau niște cupluri în vârstă.

3. Cele mai fericite momente de șuetă le-am petrecut în compania unui patron de cafenea, poreclit domnul Hașis... unde... la cea mai veche cafenea turcească din Rhodos , are 700 de ani, o găselniță ascunsă după niște uși maro amărâte pe celebra stradă Socrates... acolo am fost de trei ori... stăteam ca sultana pe o canapea cu perne, cu baclavaua și băutura fiartă la ibric, servită char de grec, pe o masă cu narghilea... Mevlana e localul... dacă vreți trântesc un articolaș cu cafeluța si decorul... la hotel vorbind cu tânăra receptioneră, am aflat că acolo se consuma hașis, da..., je m’ en fiche’’.

5 la plăcinte, înainte

Am mâncat cele mai bune plăcinte cu feta din orasul Rhodos, la o brutărie mică, pe un colț de stradă, înainte de a intra prin labirint, numele ei este... Old Town Corner, pe Omirou 88... avea doar patru, cinci mese afară, ocupate, le-am servit într-un parc, lângă cartierul evreiesc, pe o bancă pe sub care bâzâiau gângănii obraznice care mă gâdilau de picioare... unde e alifia?

In orașul de sus construit în totalitate de cavalerii ioaniți, acolo unde e Collachium, castelul și fostul spital al cavalerilor, devenit superbul Muzeu de arheologie, port în mână un bagaj greu de istorie, urmează confruntarea directă cu cele citite de mine, cert e că nu am în fața mea acel inefabil sentiment de dèja vu, Elada fiind pentru mine o țară relativ nouă... cu excepția Cretei de est și a minunatei insule Santorini, care m-a dat pe spate și mi-a creat mari palpitații la înălțime, am zis că mor acolo, acum 10 ani.

Strada cavalerilor e artera principală a vechii puteri... am găsit-o evident, repede, venind vioi dinspre poarta Eleftheria de data aceasta... e acolo, e vestită, dar impactul mea cu ea e la prima tură e cam șocant, e rece, sobră, austeră, lungă de 500 de metri, piatra caselor e însufletită doar de blazoanele de pe ușile hanurilor, de fapt niște palate... descopăr cu grijă la pietroaiele lucioase, secțiunile de aur... hanurile aveau rostul de a uni cavalerii care vorbeau aceeași limbă... nu a ieșit nici o fantomă seara pe la portiță.

Ele se înșiră unul după altul, Franța îmi arată crinii, Anglia leul sau Spania, crucea... hanul spaniol e cel mai mare din Rhodos-ul medieval, e un complex de două clădiri, unde observ blazonul marelui maestru Antoine Fluvian... în gang sunt și panouri explicative, pentru lenea minții mele... mai prind din zbor și explicatiile unor ghizi, care însoțesc mici grupuri de turiști.

Eu stau în loc și mă proptesc voinicește în fața Hanului Franței, admir blazonul Marelui Maestru, sub han e Capela Franței si Agia Triada, o clădire mică, gotică de secol 14/15... statuia gratioasă a Fecioarei, e chiar înduioșătoare.

Hanul francez e preferatul meu, nu e de mirare căci francezii au vrut sa-și arate superioritatea, nu doar prin limbă dar și prin arhitectură.

Procesiunea mea se termină în vârful pantei, acolo unde e castelul... aici intru, a treia oară în cercul magic al curții interioare largi, dau ocheade fotografice, pândesc primejjdia din afară, nu e jale de turiști, mă cațăr vizual cu ochii pe ziduri, turcii îmi dau târcoale, cavalerii lui Pierre d’ Aubusson pândesc în dosul ferestrelor... mă transpun și în arhitect, goticul militar și civil e răsfățat, nu sunt preocupată de grosimea contraforturilor, de rezistenta donjoanelor, eu sunt aici în siguranță, în palatul meu din cărți, care arată ca o fortăreață invincibilă... ce păcat că nu am prins de picior un cavaler cu mantie roșie, nu am noroc de un festival medieval...

Am rătăcit de multe ori, ca pisica în jurul cozii în piețe mici, liniștite sau în cele comerciale, vulcane de erupție turistică, unde simțeam că mă sufoc și dădeam din coate. :))

Plateia Argyrokastro , e micuță, cu o fântănă veche, cu miros de secol 16, pe latura ei de est am descoperit Hanul Cavalerilor d’ Auvergne -1507, cu o scară exterioară și o loggie.

Pe latura de sud am intrat pentru o vizită în Muzeul de artă Decorativă, cu o colectie de broderii vechi, ceramică, mobilier, fotografiatul interzis.

Sora ei este Plateya Symi, pe dreapta arunc ocheade ruinelor Templului Afroditei sec. 3 î. Hr nu gândeam că voi vedea tresăriri de antichitate în orașul cavalerilor... e chiar incredibil să călătoresc cu ochii minții până acolo... obiectivul vizat de mine râmăne Galeria Municipală de Artă greacă a sec XX.

Am trecut zilnic prin piața comercială, animată cu turisti și terase, unele scumpe... ea e decorată cu o fântănă amplasată la mijloc... mă opresc în fața celebrei Castellania, un edificiu ridicat probabil de cavaleri, pe vremea marelui maestru D’Amboise, la etaj era odată tribunalul comercial... în fața ei e o hartă mare, stradală, unde se adună turiștii.

In labirint descopăr Plateia Arionos cu baia Mustafa Pașa și Plateia Dorieos cu moscheea lui Recep Pasha, sunt două piețe mici, descoperite în afara traseului turistic principal... sunt plăcute ochiului... am zăbovit pe parcela turcilor, nu mi-am dat papucii jos, dar am mirosit aroma locurilor.

Următoarea piață e cea evreiască, Plateia Evreion Martiron sau Piața Căluților de mare cu forfotă intensă, cu chelneri care agață doamnele la ora prînzului, m-a distrat un ospătar obraznic care fugea după o suedeză care citise pe un panou meniul și plecase nehotărâtă... a agresat-o efectiv.

Strada Aristoteluous, care se întinde de-a lungul zidurilor Orașului vechi, mă conduce spre centru, pe strada, Sokratous, poreclită de localnici, Via Turistica’’.

Ea este regina comerțului, valuri de turisti se rostogolesc pe ea, de dimineața până seara, sunt efectiv prinsă într-o menghine mișcătoare, da nu a dat în mine febra cumpăraturilor, am inima de piatră... mă distrează spectacolul turistic, animat, nu prea e chip să ies din pluton... e o atmosferă de bazar oriental cu zeci de magazine diverse, poti sta aici cu orele.

As fi vrut să ascult chemarea muezinului la extremitatea ei, în superba Moschee a lui Soliman , reconstruită în 1808, mă încântă cupola ei, rozul delicat, portalul în stil renascentist si minunatul minaret... dar nu se vizitează... mare păcat, trece un grup de turisti pe lânga mine, ghidul lor ciripește că obiectivul marchează victoria turcilor împotriva ioaniților... culeg si eu în cioc frânturile istoriei.

O biserică tainică e Agios Fanouris pe o stradă lungă ca un culoar, tipic medievală, numită Odios Agios Fanouris, cred că am deranjat din somn zidurile ei de piatră, o grecoaică îmi scutură în cap cârpa de praf, de la o fereastră... am căutat bisericuța două zile, era ascunsă într-o curte cu o intrare ciudată (zilnic, 9-12,16-19), lipite de ea erau niște mese, a venit un grec și a deschis ușa.

Biserica a fost reconstruită în secolul 14, chiar pe locul unde s-a descoperit icoana Sf Fanourious, devenit protectorul oamenilor care au pierdut lucruri și au suferit pagube... mă crucesc cât e de veche.

Turcii au transformat biserica în moschee, acoperind frescele bizantine, picturile au fost descoperite de italieni în secolul 20, în timpul renovării... în interiorul ei întunecat, am găsit niște tineri greci care se rugau pioși la icoană, urmează o sesiune de fotografii discrete, la lumina lumânărilor.

Nu o să bat acum clopotele pe la toate bisericile, moscheele, aici în Rhodos, fiecare locuitor se închina la zeul lui, fie că era grec, turc sau evreu... așa că vă scutesc de lecturi dificile... și nici nu am chef să muncesc pe google. :))

Rhodos, orașul fortificat conservă cel mai important centru medieval locuit din Europa, el vinde turistului mult soare, forfotă turistică și istorie veche... e marcat încă de invazii puternice ale popoarelor de turiști... porțile lui vă așteaptă să îl atacați cu portofelul plin, e în top 10 insule super vizitate din Europa.

Lectura impresiilor mele personale e desigur optională... urmați-vă doar ritmurile inimii... urmează oglinda orașului nou, unde am marcat destule bile cenușii, mi-e teamă încă să public impresiile, acolo eu nu sunt grecofil și văd deja la orizont o ploaie de pietroaie, care o fi mai grea?

Va urma într-o zi cu soare orașul nou, ce nu e nou.

---

VIZUALIZĂRI: 1575 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI