„Și a fost întuneric, și a fost lumină. Și a fost ziua întâi”

TIPĂREȘTE

La început, nu am fost convins că voi scrie ceva despre excursia noastră în Israel. Mulți colegi au vizitat înaintea noastră Locurile Sfinte și au scris despre acestea. Oare ce lucruri noi pot să aduc eu? Dar, încercând să-mi pun fotografiile în ordine, am descoperit câteva locuri care nu sunt chiar foarte intens prezentate. Dar dacă tot mă apuc de scris, măcar să povestesc tot.

Ne sculăm, din nou „cu noaptea în cap”. Întâlnirea grupului pe aeroport este la ora 4.15. Avionul decolează la 6.20. Zborul decurge normal. Ajungem la destinație la timp. Aeroportul Ben Gurion îmi pare imens. Autobuzul ce ne preia de la avion ne plimbă minute bune până ajungem la Terminalul 3. Formalitățile cu viza decurg rapid. Poate că dosarul grupului, întocmit în avans, sau ecusoanele primite de la agenția de turism locală au condus la faptul că nici unul din membrii grupului nu a fost întrebat nimic, și toți am primit imediat „bilețelul – viză”. :)

Din punctul meu de vedere, însă, excursia nu începe într-un mod plăcut. În toamnă, la Amman, ghidul local, Adel, ne-a așteptat la aeroport. Și aici, în holul mare de la „Sosiri”, o mulțime de persoane cu tot felul de semne de recunoaștere în mână, așteptau pe noii veniți. Pe noi nu ne aștepta nimeni. În plus, ieșirea obișnuită din terminal era blocată de ceva lucrări. După câteva minute de așteptare și un telefon dat ghizilor noștri, aceștia ne sfătuiesc să urcăm două nivele pe scările rulante, și să ieșim pe acolo. Ne conformăm, și ajungem pe o pasarelă carosabilă. Așteptăm din nou, de data aceasta, o perioadă mai lungă. După un nou telefon dat ghizilor, aflăm că, de fapt, microbuzul nu poate ajunge acolo, și trebuie să coborâm. Revenim la parter, identificăm o ieșire în lateral, mai departe de ieșirea principală, și ajungem în stradă. Și din nou așteptăm. Într-un final, sosesc și ghizii și microbuzul. Am pierdut mai bine de o oră din programul primei zile. :(

Ghizii sunt o pereche, soț și soție. Ea este româncă, el este palestinian, patron al agenției de turism cu care am încheiat contractul. Avantajul constă în faptul că primim explicații în limba română pe tot parcursul excursiei. Odată cu îmbarcarea, primim și programul detaliat al excursiei. Sunt ceva modificări față de ceea ce știam inițial, o serie de obiective fiind eliminate, datorită programului foarte încărcat propus inițial.

Pornim către Ierusalim și, pe parcursul a circa o oră de drum, ghida ne prezintă istoria, în context religios, a locurilor pe care le vom vizita. Ajunși în oraș, intrăm direct în program. Conform declarației ghidei, „toate marile orașe din lume sunt amplasate pe 7 coline, nici Ierusalim nu face excepție”. Prima noastră oprire este pe una din aceste coline, „Muntele Măslinilor”. Obiectivul de aici este „Biserica Mica Galilee”, recunoscută prin faptul că „aici s-a arătat Isus apostolilor săi a treia oară, după Înviere”. Numele și informația respectivă ne-au fost furnizate de către ghidă. Încercând să găsesc completări pe internet, nu găsesc obiectivul respectiv. Găsesc numai o „Biserică a Apostolilor”, locul unde „Domnul S-a arătat prima oară ucenicilor, după Învierea Sa, în după-amiaza zilei de Duminică”. Divergențe sunt și cu privire la locul înfățișării. :-?? Ghida ne arată o troiță din curtea bisericii, în timp ce saitul ro.jerusalem-patriarchate ... aslinilor-eleon îmi spune că întâlnirea a avut loc în ceea ce este acum pronaosul bisericii. Aici se află și „Masa Sfântă, la care Isus a mâncat cu Apostolii „pește prăjit și fagure de miere”. Locul înfățișării se află sub masă, marcat corespunzător, și însoțit de o icoană ce ilustrează momentul. Biserica păstrează o icoană a Sfintei fecioare cu Pruncul, pe care ghida o numește „Maica Domnului Galileanca” și o prezintă ca făcătoare de minuni. Internetul nu spune nimic despre ea, dar, din modul cum este prezentată, este clar că este o icoană deosebită. Eu rămân puțin mirat de faptul că, fiind o biserică ortodoxă, administrată de Patriarhia Greacă, nu are catapeteasmă. Altarul este separat de naos printr-un perete, este drept, încărcat corespunzător cu icoane.

Nu foarte departe de această biserică, oprim la un alt obiectiv de pe Muntele Măslinilor, „Biserica Tatăl Nostru”. Aceasta este o biserică catolică ce aparține de o mănăstire a Carmelitelor. Dacă intrarea în mănăstire este foarte puțin spectaculoasă, interiorul este de excepție: curățenie, verdeață, alei bine organizate, construcții în perfectă stare. Biserica are o istorie impresionantă. Din nefericire, nu ni se spune nimic nici de peștera ce se află sub biserică, peșteră în care se pare că Isus i-a învățat pe Apostoli rugăciunea ce dă numele bisericii, nici de prima biserică de pe acest amplasament, construită de Împăratul Constantin. Actuala biserică este construită în 1874 de către o italiancă, văduva unui prinț francez. Putem însă admira, pe pereții cloister-ului, plăcile mari de marmură pe care este inscripționată rugăciunea respectivă în 140 de limbi. Una din plăci cuprinde textul rugăciunii Tatăl Nostru în limba română. Interiorul bisericii este sobru, ca la orice biserică catolică. Noi ne oprim sub un crucifix împodobit cu tricolorul nostru, ne grupăm și spunem, împreună, „Tatăl Nostru”. Apoi plecăm mai departe. De menționat este faptul că accesul în biserică se plătește cu 10 euro de persoană. În plus, studiind acasă mai atent fotografia, mai că îmi vine să cred că tricolorul din jurul crucifixului este cel belgian.

Puțin mai jos de biserică, oprim la un loc ce oferă o frumoasă perspectivă asupra Cetății Ierusalimului, prilej pentru ghidă de a ne prezenta o scurtă istorie a acesteia, de a ne arăta principalele obiective din interiorul cetății, precum și din valea ce ne separă de ea. Zidurile pe care le vedem datează din perioada 1535 – 1542, sub domnia lui Suleyman Magnificul. Începând cu secolul al V-lea, în timpul regelui Solomon, zidurile au fost de mai multe ori demolate și apoi reconstruite, funcție de cine cucerea cetatea. Interiorul cetății este împărțit în patru cartiere, musulman, creștin, evreiesc și armenesc, funcție de populația majoritară, și apartenența obiectivelor din zonă. În actualele ziduri sunt 8 porți funcționale și 3 porți zidite. Una din acestea din urmă, aflată chiar în fața noastră, este „Poarta de Aur”, cea prin care a intrat Isus în Ierusalim în ziua de Florii. Poarta a fost zidită de arabi în 1541, „pentru a împiedica o a doua venire a lui Isus”. Dar Isus este așteptat să revină la Judecata de Apoi și să treacă prin această poartă. Și pentru a fi primii la judecată, foarte mulți credincioși și-au ales mormântul în fața acestei porți. În timp, întreaga „Valea Chedronului” s-a umplut de morminte, iar acum, un loc de veci în acest loc costă sume inimaginabile.

Urcăm, din nou, spre vârful Muntelui Măslinilor, pentru a vizita „Biserica Înălțarea Domnului”. Locul Înălțării este marcat de o capelă mică, unde se află o piatră ce păstrează urma piciorului lui Isus. Dar capela se află în mijlocul unui așezământ musulman, și ni se spune că nu putem ajunge la ea. Noi ne îndreptăm spre un alt lăcaș de cult închinat acestui eveniment biblic, ridicat de Biserica Ortodoxă Rusă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ce caracterizează această biserică este turnul – clopotniță, înalt de 64 m, vizibil, din toate direcțiile, de departe. Din interiorul bisericii rețin catapeteasma bogat ornamentată și faptul că pereții nu sunt pictați, ci au icoane atârnate pe aceștia. Ni se atrage atenția asupra picturii existente pe bolta centrală, care nu reprezintă, conform tradiției, chipul lui Isus, ci Înălțarea la Cer a Domnului. Se pare că, stând exact sub aceasta, primești niște fluxuri benefice de energie. Dar, după părerea mea, cel mai important loc al bisericii este în exterior, pe latura din dreapta unde, corespunzător protejată, este piatra pe care a stat Maica Domnului, privind înălțarea la cer a Fiului Său.

Biserica este obiectivul central a unui întreg ansamblu monahal. Undeva în spatele acesteia este o capelă închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Aceasta este amplasată pe locul unde a fost descoperită această sfântă relicvă. Istoria spune că, în timp ce trupul sfântului a fost îngropat de ucenicii săi, capul, rămas la Irod, a fost îngropat în grădina palatului acestuia. O slujnică, pentru a-l feri de ulterioare profanări, îl dezgroapă în secret și îl re-îngroapă pe Muntele Măslinilor. După câteva sute de ani, în timpul împăratului Constantin, doi călugări, dorind să ridice o biserică pe locul respectiv, descoperă capul. Ulterior, pe acest loc a fost construită o mănăstire armeană. Astăzi, în actuala capelă, o cavitate în pardoseală indică locul unde era ascuns cinstitul cap al Înainte-mergătorului. Printre lucrurile de mare preţ care se păstrează aici, protejate pentru a nu se călca pe ele, sunt și mozaicurile inițiale, datând din secolele VI-VII. Mozaicurile reprezintă păsări, peşti, un miel, fructe, toate acestea voind să simbolizeze paradisul unde se găsesc sufletele celor morţi. Noi suntem invitați să ne aplecăm și să băgăm capul în cavitate. Se simte un puternic miros de mir, deși măicuța ce ne dă explicațiile, de origine română, spune că nu pune nimeni nimic acolo.

Cu aceasta se încheie vizita noastră pe Muntele Măslinilor, ne urcăm în microbuz și pornim spre Bethlehem. Următorul nostru obiectiv este „Biserica Nașterii Domnului”. Deși nu este foarte departe, facem aproximativ o oră până acolo.

Pentru început, rămân surprins de aerul de fortăreață medievală pe care îl degajă biserica. Aveam să aflu că ea datează din timpul împăratului Iustinian, de prin anul 530. Apoi, mă ia pe neașteptate intrarea. Este o deschidere mică și joasă, care mă obligă chiar și pe mine să mă aplec ca să intru. Întâi am crezut că intrăm în vreo curte interioară, și nu i-am făcut poze. Dar nu, este intrarea în biserică, și este modificată astfel în perioada stăpânirii otomane, pentru a-i împiedica pe „necredincioși” să intre călare în Sfântul Lăcaș. De asemenea, această ușă obligă pe vizitator la o plecare a capului, în semn de cinstire a locului. Ca urmare, se cheamă „Ușa umilinței”. Interiorul bisericii este, parțial, blocat de lucrări de restaurare Suprafețe importante din biserică sunt închise cu schele, îmbrăcate într-o pânză albă. Poate și acestea accentuează senzația de aglomerație. Totuși, este prima dată când stăm la coadă, și avansăm destul de încet. Grăbiți să ne așezăm la coadă, nu acordăm suficientă atenție mozaicului din centrul navei ce datează din timpul primei biserici, construită aici de împăratul Constantin, sfințită în anul 339. Avem, însă, timp să admirăm frescele de pe pereți, ce datează din secolul al XII-lea. Coada este în nava laterală dreapta care, împreună cu nava centrală, sunt administrate de biserica greacă. Nava laterală stângă este sub administrare armeană. Stând la coadă, trecem pe lângă, și putem admira icoana „Maica Domnului Belemita”. Din nou, numele îl știu de la ghidă, căci pe internet nu am găsit nici o referire la ea. :-?? În afara faptului că este considerată „făcătoare de minuni”, este singura icoană în care Sfânta zâmbește, arătându-și bucuria Nașterii Domnului. În cele din urmă, ajungem la treptele ce coboară în peștera Nașterii. Aceasta este amplasată, aproximativ, sub altarul central. Jos spațiul este foarte mic. Locul Nașterii, decorat frumos cu o draperie roșie, este marcat de o stea de argint în 14 colțuri, cu inscripția, în limba latină „Aici S-a născut Iisus Hristos, din Fecioara Maria. 1717". Ghida ne spune că aceasta este donată de Nicolae Mavrocordat, dar acesta nu era domn al Țării Românești în 1717. Internetul oscilează între Sfântul Constantin Brâncoveanu și Ștefan Cantacuzino, dar amândoi erau decedați în 1717. Să fie oare vorba de Ioan Mavrocordat? Locul este străjuit de 15 candele aprinse în permanență. Dintre acestea, 6 aparțin grecilor, 5 armenilor si 4 catolicilor. Noi ne așezăm în șir indian și nu avem la dispoziție decât câteva secunde pentru a ne ruga la Locul Sfânt. Urcăm imediat în partea stângă a bisericii, fără a mai avea timp jos să aruncăm o privire spre stânga, spre „Grota Ieslei”, capelă încredințată catolicilor.

Ajungând în zona armeană a bisericii, avem câteva minute la dispoziție, în așteptarea colegilor ce încă stăteau la coadă. Putem astfel să admirăm altarul armean, închinat celor trei magi, care și-au legat caii aici. Apoi trecem în zona centrală și admirăm imensa și bogata catapeteasmă ortodoxă. Aici, și ghida și internetul sunt de acord: aceasta este realizată în Tara Românească cu sprijinul lui Șerban Cantacuzino.

Când se reconstituie grupul, traversăm biserica și ieșim într-o curte interioară din latura stângă a bisericii. Primul lucru care îmi atrage atenția este turnul clopotniței. Nu este la fel de înalt, dar seamănă cu cel de la Biserica Înălțării Domnului, de pe Muntele Măslinilor. După câteva minute vine un preot să ne deschidă accesul către „Grota celor 14000 de copii martiri”. O construcție modernă acoperă o scară la fel de modernă, ce coboară într-o grotă ce se întinde, și ea, sub pardoseala Bisericii Nașterii Domnului. Aici este amenajată o mică capelă cu două racle, ce adăpostesc fragmente de mici osișoare ce au aparținut unora din miile de copii, cu vârsta până în doi ani, uciși la ordinul lui Irod, în speranța de a-L ucide și pe Isus, cel abia născut. Deși în peșteră, aici se pot aprinde lumânări. Totuși, rămân puțin dezamăgit. :(. Într-un loc cu o asemenea încărcătură emoțională, modul de expunere a moaștelor mi-a părut a fi mai mult de muzeu. Peștera mai are o ramificație, mai îngustă, mai lungă și mai joasă, cu mai multe alveole, unele închise cu grilaje Nu am găsit o explicație a acestora. Internetul vorbește despre oasele unor creștini, uciși de persani în anul 614. Nu le-am remarcat. Am, în schimb, o fotografie cu un corp uman întreg, așezat într-o raclă, despre care nu am reușit să aflu nimic. La plecare, înainte să urc scara, îmi atrage atenția un tablou din două părți. Ar putea să fie și o icoană, dar eu cred că este un tablou. În partea de jos este ilustrată Familia Sfântă, condusă de Arhanghelul Gavril în drum spre Egipt, în timp ce, în urmă, soldații romani ucideau pruncii. În partea de sus, Isus ocrotește sufletele Sfinților Copii Martiri.

Părăsind grota, revenim în biserică, o traversăm din nou în partea armeană și coborâm în „Grota Sfântului Ieronim”. Aici s-a izolat sfântul timp de 30 de ani, începând cu anul 390, pentru a traduce biblia din limbile ebraică, aramaică și greacă în limba latină. Aceasta, cunoscută sub numele „Vulgata”, aprobată de „Conciliul din Trent” (1545 – 1563) ” în 8 aprilie 1546 ca fiind singura autentică este, și astăzi, recunoscută și folosită de biserica catolică. Spațiul este mic și este destulă aglomerație. Nu reușesc o fotografie ca lumea. Prind doar un crucifix care, cred că este destul de nou și o frumoasă efigie a sfântului. La ieșire, remarc o schemă a tuturor peșterilor de sub Biserica Nașterii Domnului, dar nu am timp să o studiez. Fac din fugă o fotografie, și mă grăbesc să prind grupul din urmă.

Printr-o ușă din peretele nordic al Bisericii Nașterii Domnului trecem într-o construcție alăturată. De fapt, aceasta este „Biserica Sfânta Caterina”, aceeași sfântă pe care am întâlnit-o și la mănăstirea de la muntele Sinai, cea care a făcut față cu brio întrebărilor a 50 de filozofi păgâni. Deși ar merita mai multă atenție din partea noastră, noi nu avem timp pentru un monument al bisericii catolice de la 1347. Nu facem decât să trecem prin el spre ieșire. În fața bisericii ne mai întâlnim odată cu Sfântul Ieronim, de data aceasta în mărime naturală și ridicat pe un soclu de statuie. Lângă el, un alt grup statuar ce atrage privirile îl reprezintă pe Sfântul Gheorghe în luptă cu balaurul.

Între timp, a trecut de jumătatea după amiezii. Este timpul mesei. Mergem la un restaurant cu specific palestinian. Salatele, la discreție, sunt foarte bune. Carnea este acceptabilă. Cafeaua, vă recomand să o ocoliți:((Și totul costă 15 euro de persoană.

După o oră de stat la masă, trebuie să urmeze o ora obligatorie de shopping. Suntem duși la un magazin pentru turiști, undeva tot în Bethlehem. Nu am idee unde este, și nici cum se numește. Majoritatea produselor sunt sculpturi în lemn. Se zice că este de măslin. Sunt sculpturi de toate dimensiunile. Cea mai mare, care ocupă o suprafață de mai mulți metri pătrați, este o machetă ce poate fi a cetății Ierusalimului într-una una din primele sale perioade. Cele mai mici sunt niște cruciulițe ce pot fi purtate la gât. Nu lipsesc nici a tot prezenții magneți sau alte mărunțișuri asemănătoare. După ce studiez tot magazinul, eu mă opresc la o mică sculptură din lemn, ce reprezintă o cămilă, de nici 5 cm înălțime. Am dat pe ea 4 dolari, după ce mi s-a făcut reducerea de 20% „pentru clienții români”.

Când terminăm cumpărăturile afară este, deja, întuneric, iar noi mai avem în program încă 2 biserici de văzut. Nu vom reuși să vedem decât una. A doua rămâne pentru o dată viitoare. Poate în alt an. :-??

Biserica la care ajungem este „Biserica Sfântului Gheorghe”, dintr-un cartier de la periferia Bethlehem-ului, Al-Khader. Intrarea, pe întuneric, o ușă simplă într-un perete de piatră de pe o străduță laterală, nu seamănă cu o intrare în biserică. Și, totuși, pe ea intrăm direct în pronaos. O documentare ulterioară, acasă, îmi spune că:

Biserica păstrează, într-adevăr, un lanț cu cătușe, despre care se spune că au folosit la torturarea sfântului, iar o parte din colegii noștri, chiar dacă până la sărbătoarea acestuia mai este ceva timp, se supun procedurii, în timp ce preotul murmură o rugăciune. Ciudat pentru mine este faptul că, pe internet, o biserică din Cairo, închinată tot Sfântului Gheorghe, susține că are ea lanțul vindecător. :-??

Tot aici ghida ne spune că biserica noastră dispune, însă, de singura icoană din lume care înfățișează doi sfinți, Sfântul Gheorghe și Sfântul Dimitrie, călare pe același cal. Din nefericire, icoana este destul de deteriorată, iar întunericul bisericii o face și mai neclară. Dar, studiind mai atent fotografia acesteia, am impresia că pe ea se văd, totuși, doi cai, iar pe internet găsesc o altă icoană asemănătoare, în care Sfântul Gheorghe este în prim plan pe un cal alb, iar Sfântul Dimitrie este în spate, pe un cal maro.:-?? .

La plecare, din pronaos, cumpăr o mică icoană a Sfântului Gheorghe în relief. Seamănă destul de mult cu statuia sfântului întâlnită la plecarea de la Biserica Nașterii Domnului.

Întâmplarea face ca microbuzul ce ne aștepta să fie oprit în dreptul unui mic magazin. Am inspirația să intru să cumpăr o sticlă de apă. Pe o sticlă de 2 litri plătesc 3 shekeli. Eram în Bethlehem. :)) Zilele următoare, pe o sticlă de 1,50 litri, în Ierusalim, a trebuit să dăm 7,50 shekeli. :((

Ajungem, apoi, la concluzia că este târziu, suntem obosiți, fiind sculați de la 2 noaptea, și decidem să ne îndreptăm spre hotel. Ajungem la Hotelul „Ibis” în jurul orei 19.00.

„Si a fost ziua întâi! ”

---

VIZUALIZĂRI: 2417 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI