ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.04.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: TITAN
LUNA
FEB-2019
familie cu copii
"ECHIPA" A INCLUS:
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Unde mâncăm în Namur și împrejurimi

NB: Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

Mâncătorii (și beuturii) de băgat în seamă în Namur

TIPĂREȘTE

... Ei, și iată că a sosit, în sfârșit, momentul acela îndrăgit deopotrivă de noi toți, când ne oprim din hălăduială, ochim o cârciumă frumușică, ne spălăm mânuțele cu apă și săpun și ne așezăm la masă, prinzând a frunzări meniul... În continuare o să vă prezint, așadar, locurile pe unde ne-am ostoit foamea și setea prin cochetul Namur.

Evident, m-am gândit să obțin recomandări de la localnici. Doar că la pensiune n-am găsit pe nimeni, v-am povestit cum ne-am cazat singuri, deci singurul localnic ce ne-ar fi putut sfătui era chiar fiica mea, Milena, care avea deja o vechime de... peste 5 luni în oraș. „Habar n-am, tu crezi că eu îmi cheltui banii pe restaurante?! Dacă vrei, o sun pe Lea, că a scos-o la masă prietenul ei, când a venit din Germania s-o viziteze!” Răspuns corect, ce să zic?!... Ei, lasă fata în pace, ne-om descurca și singuri...

De bucuria revederii, n-am avut chef totuși să m-apuc să citesc recenzii despre cârciumi, am preferat să ne plimbăm prin oraș și să povestim. Când ni s-a făcut foame, am intrat în primul restaurant ce ne-a ieșit în cale, pe numele lui San Marino. E situat în centrul vechi din Namur, pe o romantică străduță pietruită, care multă vreme n-am știut cum se cheamă. Nu știu cât o să vă ajute, dar între timp am aflat: se cheamă Rue Haute Marcelle, pornește din Rue de l’Ange și se termină în Rue Saint Loup, de unde se continuă cu Rue Bas Marcelle. Cum ar veni, Marcela-de-Sus și Marcela-de-Jos. În fine...

Afară, lângă intrare, erau două mese cu câte două scaune, aranjate cu fețe roșii de masă și pahare cu șervețele – gata să-și primească oaspeții. M-am mirat de asta, toată dimineața ninsese, zăpada se topise totuși, dar era greu de apreciat dacă temperatura aerului se menținea pozitivă acum, după lăsarea serii, sau nu. Ulterior am mai văzut astfel de mici terase exterioare și pe la alte restaurante, așa se poartă la ei, se pare. Sau ca să-și dea seama turistul dintr-o ochire că acolo se mânâncă...

Interiorul e format din două încăperi de servit masa conectate între ele. Pereții sunt acoperiți cu cărămizi aparente și pe alocuri cu un desen format din bârne de lemn, aplicele imită vechi felinare și peste tot sunt plante verzi, care dau un aer proaspăt și vesel spațiului. Mesele sunt de 4 sau chiar mai multe persoane, învelite cu fețe din damasc roșu, precum cele de afară.

Am fost întâmpinați de un ospătar, care ne-a condus la o masă liberă, chiar lângă una din ferestre (se simțea un pic de curent, dar mi-am aranjat strategic geaca în spate și a fost ok). Am primit meniuri, desigur, și, studiindu-le, am realizat că specificul restaurantului e mediteranean, lucru care ne-a încântat, căci iubim această bucătărie. Am ales o porție de tortelini, Milena salată caprese, iar Paul pizza cu ton. Am convenit ca aici să bem doar apă, să ne păstrăm pentru mai târziu, când Milena ne-a promis că ne duce în berăria unde mai iese din când în când cu amicii.

Am primit mintenaș tacâmuri, pahare, șervețele și un bol cu măsline aromatizate cu ierburi – foarte gustoase. Și apa am primit-o imediat după aceea, dar pentru mâncare am mai așteptat, un timp rezonabil totuși. Mi-a plăcut mult platingul salatei caprese – feliile de brânză și roșii alternau frumos, totul era împrejmuit cu un „gard viu” de rucola, stropit cu ulei de măsline și oțet balsamic. Pizza arăta ca orice pizza, n-am a comenta, iar tortelini mei (umpluți cu carne) înotau într-un sos cu legume și bucățele de șuncă (ăstea din urmă puteau să lipsească, nu m-aș fi supărat). Una peste alta, fiecare a fost mulțumit de mâncarea lui, iar noi, fetele, și de pizza lui Paul, de la care am gustat câte o feliuță. Am plătit cu cardul la bar, unde era POS-ul (netransportabil), 41 de euro. Ni s-a mulțumit pentru vizită și am fost poftiți să mai revenim.

Am găsit ulterior restaurantul acesta pe TripAdvisor (atenție! mai e un San Marino în Jambes, cartierul sudic al Namurului) și am fost surprinsă să văd că-i punctat destul de prost (2,5/5 din 121 de recenzii). Totuși, noi am fost foarte mulțumiți, am mâncat bine și am fost tratați corect și atent, ceea ce mă face să-l recomand.

&&&

Berăria Barnabeer se află pe Rue de Bruxelles 39. Atunci, în prima seară, mi s-a părut complicat de ajuns la ea și mai ales de întors la pensiune 😊, dar după ce am localizat-o pe hartă am constatat că e fix pe drumul dintre gară și centrul vechi. Am ajuns acolo în 3 din cele 5 seri petrecute în Namur, pentru că mi-a plăcut la nebunie atmosfera de pub, rumoarea, decorurile, tinerii ce o populează, chelnerii dezinvolți și... berea. Are și site virtual, poate vreți să aruncați o privire: barnabeer.be.

După intrare, trebuie să cobori în demisol și apoi, dincolo de ușile batante, începe nebunia! Sunt două încăperi, una în dreapta, mai mare și alta în stânga, mai mică și o idee mai pașnică. Există mese normale, din lemn, de forme și mărimi diferite, dar și „mese” improvizate din butoaie dezafectate. La fel și scaunele, sunt din filme diferite (dar așa trebuie, aș zice 😊). Pe zidurile de cărămidă stau fixate tot felul de vechi afișe și reclame, iar din tavan atârnă corpuri de iluminat asortate cu specificul fiecărei încăperi: simple, rotunde, ca niște pălării uriașe în hala cea mare, lustre cu multe becuri și briz-brizuri de cristal în sala mică, al cărui tavan deține stucaturi superbe din lemn sculptat. Am remarcat pe ambele tavane niște decorațiuni făcute din... lădițe de lemn așezate dezordonat, chestie care m-a șocat, dar mi-a plăcut. În sala mică, un întreg perete este acoperit cu un fel de bibliotecă, plină toată cu sute de sticle, ce se zăresc prin ochiurile unei plase metalice.

Nu-i simplu să găsești o masă liberă (sau măcar un colț de masă) la Barnabeer, dar cumva ne-am descurcat de fiecare dată. 😊 Ești așteptat cu câte un meniu (în formă de ziar) pe fiecare masă; el cuprinde și câteva articole simpatice din domeniu, glume, caricaturi etc. Mereu am fost reperați destul de repede de câte unul din tinerii ospătari, care ne-au oferit și ajutorul lor prețios în alegerea comenzii, căci altfel ne cam prindeam urechile între cele peste 300 de sortimente de bere disponibile! Pe lângă bere, se servesc și alte băuturi: vin (și la pahar), nealcoolice, cafea, ceai, dar și câte ceva de-ale gurii. În prima seară chiar ne-am amuzat teribil. Milena a cerut „un verre de vin rouge”; era o gălăgie de nedescris și, ca să audă, ospătarul trebuia să-și apropie urechea de cel ce vorbea. Nu știu ce o fi priceput săracul, că ne-am trezit cu un platou cu o selecție de brânzeturi și mezeluri! L-am refuzat, desigur; nu de alta, dar de-abia mâncaserăm... Milena, care tocmai își luase cu brio examenul de limba franceză, s-a necăjit și a hotărât: „Gata, de-acum vorbesc doar în engleză! Franceza ăstora n-are nicio treabă cu ce am învățat eu la curs!”

Vă spuneam că am primit ajutor de la băieți. Cum adică – veți spune – de unde să știe ei ce fel de bere te coafează pe tine, @crismis?! Păi aia e, că-i explici. Să fie așa și pe dincolo... mai ca berea nefiltrată... amară, dar și un pic dulceagă... Mi s-au recomandat berile trappist, „produse la abație, ediție limitată” (mă rog, aici am ceva îndoieli...). Sunt și astea, desigur, j’de mii! Am ales lefort triple și mi-a plăcut așa de mult, că în serile următoare tot așa ceva am cerut! De data asta, sigură pe mine, cu tupeu, de parcă mă-nțărcase mama fix cu trappist! Posibil că dacă aș fi încercat și altceva, aș fi fost cel puțin de satisfăcută... sau nu... Mi-a fost teamă să risc. Deși îmi place varietatea, în materie de bere constat că sunt destul de conservatoare.

Trebuie să mai știți că berea trappist e mai alcoolizată decât cea obișnuită; peste 7-8%, am văzut și cu 10-11%; aproape ca vinul. Așa că atenție la cantitate!... Eu în prima seară am luat întâi una mai slăbuță (că mi-a plăcut cum sună – westmalle triple; până să fiu consiliată adecvat!😊), apoi am pus capac cu (doar) 250 ml de trappist! Și mă mai mir că mi s-a părut așa de departe pensiunea...

Am remarcat la Barnabeer o chestie cu care nu m-am mai întâlnit: odată cu comanda, primești și nota de plată pro forma. Asta pentru că probabil băieții or fi pățiți, în balamucul ăla oricine ar putea să plece fără să plătească. Comanzi de 10 ori, primești 10 pro forme. Și plătești de fiecare dată. Doar cash. O să atașez vreo două poze ca să vă faceți o părere despre prețuri.

Ce aud acolo?! Dacă recomand Barnabeer?!!... Păi, voi ce credeți?! :))

&&&

Cât despre următoarele mâncătorii, am procedat științific. M-am pus a scotoci pe net, a citi recomandări, a viziona fotografii, a compara prețuri. Pentru a doua cină în Namur am ales un restaurant al cărui nume m-a incitat teribil (iar „dovezile științifice” păreau să confirme): L’Huile sur le Feu („ulei peste foc”). Tot oarecum vecin cu noi, pe Rue de Marchovelette 19, site lhuilesurlefeu.be, tot specific mediteranean. Se pot face rezervări on-line și au oferte interesante pentru prânz, meniuri pentru copii și multe altele.

O sală lunguță, cu câteva mese rotunde de lemn înconjurate de scaune simple cu spătar – genul de bistrou franțuzesc. După intrare, jumătate din lungimea unui perete este dublată de rafturi, pe care se găsesc produse destinate vânzării: uleiuri, creme, tot felul de chestii comestibile, manufacturate. Nu m-am apropiat, nu știu prețuri. Din loc în loc, drept decorațiuni, câteva mici utilaje casnice folosite cândva în prelucrarea măslinelor. Tablouri oarecum abstracte, un corp de iluminat făcut din mici candele pline pe jumătate cu ulei de măsline, dispuse pe mai multe cercuri metalice, alcătuind un glob.

Am fost printre primii clienți, așa că am beneficiat de toată atenția tânărului chelner. Am ales din meniu astfel: o porție de lasagna „acoperită” (cu fructe de mare), una de penne cu sos de roșii și busuioc și alta de penne cu pesto și mozzarella. De stropit adecvat bucatele, o carafă mică cu vin alb și apă. Primirăm din partea casei un bol cu pastă de măsline și câte o chiflă proaspătă. Am așteptat puțin peste 30 de minute pentru restul, un timp normal pentru prepararea în timp real a bunătăților comandate. Desigur, între timp am savurat din vinul excelent și... din poveștile zilei. Porțiile n-au fost mari, dar îndestulătoare pentru noi și totul foarte, foarte gustos. Un adevărat restaurant gourmet, recomand din toată inima! Dacă mai ajungem în Namur, aici chiar o să mai mâncăm măcar o dată!

Am plătit tot cu cardul – 58,4 euro.

&&&

Pe Epicure l-am ochit în timp ce exploram de una singură Namurul, chiar pe strada cu pensiunea noastră, de fapt într-un intrând numit Marché au Chanvre. Am confruntat locația cu cea de pe GoogleMaps, în ideea de a o salva pentru mai târziu, căci am remarcat calificativele și recenziile excelente pe care le deține. Site: epicurenamur.be. E un mic bistrou deschis doar pentru prânz în zilele lucrătoare (11:30 – 14:30) și pentru brunch (10:00 – 15:00) sâmbăta; duminica închis. Pe o tăbliță neagră, afară, lângă intrare, sunt notate cu creta cele câteva feluri de mâncare ce se prepară zilnic, proaspete. M-a incitat atât de mult ideea acestui loc inedit, că nici n-am mai stat pe gânduri: aici vom mânca de prânz!

Așa că l-am pescuit pe Paul de la pensiune destul de devreme, întrucât amândoi șuntaserăm micul dejun și eram chiori de foame. Am avut noroc, una din cele 4 sau 5 măsuțe era liberă!😊 Un singur angajat deservește localul, un tânăr fâșneț și simpatic, care recită meniul (în caz că ai ratat să-l lecturezi afară), face recomandări, ia comenzile, aduce comenzile, debarasează, pregătește vasele de spălat în mașina de spălat vase, prepară cafelele. Și, printre picături, mai strecoară un comentariu drăguț, o glumă, te întreabă dacă-ți place mâncarea – de-astea...

Nefiind prea multe opțiuni, nici n-a fost greu să alegem: quiche (un fel de tartă) cu brânză și salată pentru mine și waterzooie (un fel tradițional flamand, asemănător ciulamalei noastre) de pui și legume, cu orez servit separat, pentru Paul. De băut, la recomandarea tinerei noastre gazde, am convenit să șeruim o sticlă de bere artizanală namureză, numită Bertinchamps, varianta hiver (de iarnă) – tare (8-9 grade alcoolice, nu mai știu exact), aromată și buuună!!! Mâncarea a venit repejor, porțiile exact cât trebuie ca mărime, ambele extrem de gustoase (spre final am făcut schimb). Am cerut și câte o cafea, pe care am primit-o însoțită de fursecuri cu cocos. Excepțional prânz, ne-a picat atât de bine!

Am plătit cu cardul – 34 euro.

&&&

Pentru aceeași seară, când avea să ni se alăture și Milena, am ales... ce credeți?! Restaurant Mykonos. Ce să facem?! ; dorul de Ellada ne urmărește pe tot mapamondul!... L-am găsit pe Rue de la Halle 8, în vecinătatea bisericii Saint Jean, cel mai vechi lăcaș de cult din Namur. Dacă vreți să aruncați o privire, iaca site-ul: lemykonos.be.

Interior destul de sobru și impersonal pentru un restaurant grecesc, mă așteptam la mai multe decorațiuni care să amintească de minunatul tărâm al zeilor. Câteva tablouri „în temă”, o Venus-din-Milos (sau ceva de genul) și cam atât. Măcar mesele să fi fost acoperite cu fețe din acelea în carouri, sau scaunele vopsite în albastru... Recunosc, am fost un pic dezamăgită la prima vedere. Dar am învățat să am răbdare și să nu judec pripit, și bine am făcut.

Am ales așa: scampis diabolique (un fel de tocăniță iuțică de creveți) pentru fată, musaca pentru băiat și lukanika (selecție de... cârnați) pentru mine. Am întrebat dacă avem nevoie să comandăm separat garnituri sau salate și ni s-a spus că nu, că sunt implicite. Doar că a fost nevoie ca pentru porțiile lor copiii să aleagă între cartofi, paste sau orez. Cârnații mei aveau salata și garnitura (cartof copt) impuse.

Am optat și pentru o carafă de vin roșu și o sticlă de apă; evident că pe acestea le-am primit primele. Vinul (casei) excelent – toți am fost de aceeași părere. Apa – așa și așa (glumesc!). Nici pentru mâncare n-am așteptat mult. Ce să zic?!... Dacă la italieni și la francezi am avut ceva emoții că nu ne vom sătura, la greci am simțit că, în sfârșit, am ajuns acasă! La dimensiunile porților mă refer. Pensiunea nu era departe, la o adică ne puteam și rostogoli până la ea, așa că am început să combatem!

La final, copiii au vrut și desert și s-a comandat la comun o selecție de dulciuri tradiționale elene – de-alea cu sirop în exces. Pe mine nu mă pasionează domeniul, dar am gustat o bucățică de baclava. Am plătit (tot cu cardul) 77 de euro, nici nu ni s-a părut mult după cât de regește ne-am ospătat!

La Mykonos s-a întâmplat să revenim și în seara următoare, când ne-am întors din Luxemburg. Familia ni se reîntregise, Tati venise din țările calde și în plus o invitaserăm la masă și pe Lea, colega „de suferință” a fetei noastre. Îmi place să testez chestii noi, așa că îi trimisesem Milenei din tren link-urile a două locații, aflate cam una lângă alta: Parfums de Cuisine și La Gourmandise Italiénne. Fetele au ajuns puțin înaintea noastră și s-au orientat: unul era închis, iar celălalt avea niște scoruri dărâmătoare. În romantica piață a bisericii St. Jean zărisem mai multe mâncătorii, mă bătea gândul și către un mic restaurant turcesc, dar cu Mykonos știam că mergem la sigur, n-am fi vrut să dezamăgim noii veniți.

A fost mare veselie la masa asta, am comunicat mult, am râs, ne-am simțit tare bine! Și din nou am mâncat ca belferii – nici nu se putea altfel. Nu mai știu fiecare ce a luat, sunt multe preparate din miel în meniu, preferatul lui Tati (care nu putea să-l rateze). A curs vinul roșu în valuri, ca și apa gazoasă😊. Unii au încheiat cu înghețată de lămâie – o minunăție! Ne-a costat 132,3 euro, dar a meritat!

&&&

Doar câteva cuvinte o să vă spun despre locurile în care am luat micul dejun în Namur, căci le datorez și lor respectul cuvenit pentru faptul că ne-au permis să ne începem în condiții optime zilele de explorare. De obicei, pentru mara de dimineață ne gospodărim singuri la locul de cazare, atunci când aceasta nu este inclusă în prețul camerei. De data asta am preferat să înhățăm ceva de pe drum – în general, din gară. Ca să câștigăm timp; la o adică, putem cumpăra și mânca chiar în tren!

În gara din Namur am identificat în principal două astfel de locuri. În prima dimineață am intrat la Starbucks, se află chiar în dreapta intrării în gară; se poate pătrunde fie de afară, din stradă, fie din holul gării. Oferă tot felul de chestii dulci și mai multe sortimente de cafea, ceai etc. Noi ne-am luat câte un croasant cu unt sau o brioșă cu bucățele de ciocolată și câte o cafea medie. Știți, probabil, obiceiul celor de la Starbucks de a-ți inscripționa pe pahar numele, dar noi ne-am amuzat teribil de felul cum ni le-au caligrafiat. Am plătit vreo 12 euro.

În următoarea zi am testat Panino, de la etajul gării (și aveam să-i rămânem fideli în continuare). Aici oferta este un pic mai largă, cuprinde și sandvișuri sau alte asemenea. Milena ne spusese că „dulcegăriile” de la Panino sunt „scârbos de dulci”, așa că am luat în fiecare zi câte un sendviș și o cafea. Prețurile sunt ceva mai mici decât la Starbucks, ne costa cam 4-5 euro de persoană.

Doar pentru ultima dimineață am ales altceva, întrucât ne hotărâserăm să închiriem o mașină și nu mai aveam treabă în gară. Am ales restaurantul Exki, la 5 minute de pensiunea noastră, în micuța Place de l’Ange. Eram familiarizați cu brandul, testaserăm un local Exki și în Bruxelles, în seara când am revenit din Namur, iar Milena s-a declarat un mare fan al acestuia. Site: www.eski.com. Pe GoogleMaps l-am găsit descris ca fast food, dar n-aș fi de acord în totalitate sau aș zice că-i un fast food mai elevat. E deschis de dimineață până seara și oferă multe chestii reci, gen iaurt, fructe, salate, sanvvișuri, prăjiturele, tarte, checuri, dar și gătite: vreo 4-5 feluri de supe, quiche etc., în compoziția cărora sunt folosite îndeosebi materii prime sezoniere, de bună calitate (însemnul brandului este un morcov).

E un restaurant cu autoservire – îți pui pe tavă tot ce dorești și plătești la casă. Te servești dintr-un loc separat cu șervețele, oliviere etc și ai la dispoziție un cuptor cu microunde să-ți încălzești oarece. La final, tot singur debarasezi masa, aruncând resturile într-un container special (sau așa ar trebui). Prețurile sunt medii, iar calitatea produselor bună spre foarte bună. Nu uitați – dacă vă aflați pe undeva prin Belgia sau Franța și căutați o modalitate bună și nu prea scumpă de a mânca – restaurantele Exki sunt de încercat! În ceea ce le privește, trebuie să mă credeți pe cuvânt, căci n-am poze prea multe.

&&&

În concluzie, cred că am demonstrat ceea ce era de demonstrat: Namurul e plin de mâncătorii bune, cu un pic de documentare și încă un pic de noroc, vacanța oricui va fi reușită și din acest punct de vedere! 😊

Citește și CONTINUAREA aici
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de crismis in 02.04.19 09:39:28
Validat / Publicat: 02.04.19 11:30:35
VIZUALIZĂRI: 330INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în BENELUX
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 55900 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX [02.04.19 11:29:09] »

Mutat în rubrica "Unde mâncăm în Namur și împrejurimi, NAMUR" (nou-creată pe sait)

crismis [02.04.19 11:37:28] »

@webmasterX: Mulțumesc!

webmaster [02.04.19 11:47:35] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

=

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

crismis [02.04.19 12:07:31] »

@webmaster: Mulțam fain! Zi frumoasă!

maryka [02.04.19 20:04:08] »

Mi-a plăcut foarte tare, tot ce-am văzut, bine că m-am uitat la poze după cină. Oricum tare mi-au făcut cu ochiul... 🙂

Ce m-a uimit, cum și acolo Mykonos? 😊

Da, uite așa se întâmplă cu iubitorii Eladei, o întâlnesc cumva mereu...

Să vă fie de bine!

crismis [02.04.19 20:09:07] »

@maryka: Mykonos peste tot!...

Pentru noi e o adevărată provocare să găsim restaurante grecești pe unde ne ducem. (Adevărul e că nici nu-i greu!) În Budapesta am mâncat la restaurant grecesc, în Namur la fel... Când le descoperim, răsuflăm ușurați, știm la ce să ne așteptăm. Parcă am fi ajuns acasă!

Mulțumesc pentru vizită!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, maryka, Zoazore

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0841081142426 sec
ecranul dvs: 1 x 1