Revelion de 4 stele... macedonene!

TIPĂREȘTE

Am ajuns la Sveti Stefan în seara zilei de 30 Decembrie. Hotelul Aqualina este situat la ca. 7 km de Ohrid, pe malul lacului cu același nume.

Deși Macedonia de Nord nu are ieșire la mare, sau poate tocmai de aceea se dezvoltă de câțiva ani în jurul marelui lac un fel de turism ”de litoral”, cu hoteluri, resorturi, restaurante, săli și terenuri de sport, debarcadere, baruri șamd. În apropiere de Ohrid, pe malul macedonean deci, acest tip de dezvoltare a început de câțiva ani, astfel că fâșia îngustă de teren construibil dintre lac și munte s-a tot extins, ajungând la aproape 7 km, adică până acolo unde am fost noi cazați.

Ultimul hotel construit este Aqualina, cu 8 etaje, situat chiar la baza unei coline împădurite dar care are, de cealaltă parte a șoselei litorale niște anexe - grădină, bar, terasă, până aproape de malul lacului. Dacă ai noroc, primești cameră orientată spre față și beneficiezi de peisajul superb cu marele lac, cu munții înzăpeziți de pe malul opus albanez și cu puțin din localitatea Ohrid. Dacă nu ai noroc, spre spatele hotelului admiri coasta relativ abruptă și copacii, acum desfrunziți.

Ca să fie clar de la început, Aqualina este departe de calitatea și confortul pe care îl așepți astăzi la 4 stele. Comparativ, aș spune că aduce cu hotelurile ”bune” de pe litoralul românesc al anilor '80, Perla, Parc, Internațional... Imediat după intrare am avut, senzația de deja-vu: mobila demodată - fără a fi veche, decorațiunile banale, recepția clasică tip tejghea, arhitectura anostă cu mulți stâlpi care fragmentează holul (și așa mic), restaurantul, sala de festivități.

Cele două lifturi vechi, probabil demontate dintr-un bloc de locuințe demolat au fost placate cu tablă nouă și dotate cu afișaj digital dar fiecare se încăpățânează să nu admită mai mult de doi pasageri la urcare, respectiv trei la coborâre. Noi eram 44, cu multe bagaje... Vă las să socotiți cam cât a durat ascensiunea!

Camerele sunt însă în regulă iar saltelele bune, păcat că miros a tutun, la fel ca perdelele și mobila. Aici nu este încă interzis fumatul în cameră, nici în hotel, nici în restaurante. Bucuria fumătorului!

Masa, în regim demi-pension a fost leit bulgărească ”all inclusive”, adică mult și prost. Mâncare ieftină, făcută în grabă și fără gust dar în cantități pantagruelice. La micul dejun se aduceau în continuu ouă ochiuri reci, ouă fierte (foarte) reci, cârnați prăjiți în multă grăsime, reci și ei, macaroane reci cu brânză, salam, brânză, un fel de cașcaval galben (și atât), portocale, jumătăți de banană înnegrite, mere și multă pâine dar de mai multe feluri. Iaurtul era bun la fel și ceaiul și cafeaua făcute la singurul automat pentru toată sala. La coada cvasi- permanentă se legau însă cunoștiințe, se râdea, se glumea așa încât, retrospectiv mă întreb dacă nu era pus acolo și cu un rol social?!

Pentru nostalgici, am uitat să menționez cremwurștii în membrană de plastic, aceia care se rup imediat după ce îi decojești cu două mâini și ei tipici perioadei ceaușiste. Au dispărut de pe piața românească de vreo 20 de ani, pentru cei care le duc totuși dorul trebuie să precizez că erau și ei, (ghici)... reci!

Despre masa ”festivă” de Revelion va povestesc pe scurt, pentru că a fost identică cu cinele din celelalte seri, singura excepție fiind servirea ei la masă de chelnări îmbrăcați în uniforme diferite, încât păreau convocați ad-hoc de pe la alte stabilimente cu mai puțini clienți:

- salam 2 felli, brânză 2 felii, cașcaval feliat tot două, două feluri de ruladă cu ceva ce aducea a brânză topită dar foarte uscate, un fel de pastă cenușie într-un corn de cocă, din păcate necomestibil, 1 foie salată verde și două roșii cherry = antreuri

- una clătitită groasă rece umplută cu pastă de pește (din lac?) și stropită artistic cu maioneză = Intermezzo

- una felie groasă de friptură de porc la tavă, acoperită cu 2 felii de kaizer prăjit și cu muștar deasupra, 1 piept de pasăre foarte gros în baie de maioneză (sau sos de ceva), 4 cartofi la cuptor presărați cu rozmarin și două linguri de salată de varză albă pe aceeași farfurie, desigur, reci toate = fel principal

- 2 prăjituri sau felii de tort (?) cu multă cremă de unt colorată roz și verde și cu glazură de ciocolată, semnate ”aqualina” = desert, destul de bun.

- fără cafea, fără șampanie dar cu un pahar de vinars la început.

- vinul, 3 feluri - roșu, roze și alb de producție locală, a fost acceptabil, cel alb poate cam acru (foarte sec).

Da, cam asta a fost tot și, cu excepția tortului și a vinului aceleași bunătăți le-am avut și la cinele celelalte. Dacă am uitat ceva, puteți să verificați (foto) menu-ul atasat fiecărui loc la masă, care ne prezintă amănunțit festinul... în limba macedoneană!

Rezerv un paragraf aparte muzicii și surprizei serii.

Am avut muzică live toată noaptea. Patru inși, unul la orgă și vocal, unul la trombon, unul la saxofon și ultimul la vioară, trompetă, tobă, cineli, etc., le tot schimba mereu. Douăsprezece (12) boxe mari FBT și două Marshall de stadion. Sala are cam 200 mp. și 20 de stâlpi, pe mijloc și pe laturi. Cam 30 de mese, cu 6-10 persoane, să zicem cam 250 de persoane cu totul, bulgari (cei mai mulți), macedoneni și români.

S-a cântat numai muzică macedoneană. Exclusiv.

Știți cum este muzica macedoneană? Un mix de manele triste, cu vagi inflexiuni sârbești, cu trompete țipătore și agresive combinate cu lălăială de popă la parastas. Începe brusc dar nu se termină niciodată. Cel puțin cât îi țin puterile pe interpreți. Nu sunt melodii propriu-zise, cu cap și coadă ci o poluare fonică permanentă și în formă continuată. Singura alternanță este între trombon și saxofon, ambele scîrțiind amplificat la 110 decibeli. O repriză de program ține cam 50 de minute și impune tăcere absolută mesenilor, căci orice tentativă de conversație este absurdă. Gustul mâncării dispare la amplitudinea aceasta, singura percepție acută este presiunea asupra timpanelor produsă de scârțâitul trombonului.

Când se opresc maeștrii pentru pauză, țiuitul continuă în subconștient câteva minute bune deși în sală este tăcere mormântală.

Nu vreau să continui descrierea acestui fenomen, pentru că amintirea lui mă doare și acum. Cert este că, din acest motiv, pentru 90% dintre români revelionul s-a încheiat înainte de ora locală 24, adică ora 01 în Romania. După Surpriza serii.

Pentru noi, românii ridicați deja în picioare, cu paharul de vin în mâna stângă și cu dreapta pe inimă la cei mai patrioți, Surpriza serii a venit la ora 24 punct:

Imnul rusesc pus de amfitrioni la putere maximă în boxe și urări de sănătate la microfon pentru ”rumunska”!

Bineînțeles că s-a huiduit copios până ce șeful de ceremonie, oripilat, a reușit să înțelegă greșeala și a oprit; s-a scuzat probabil și a mormăit ceva în macedoneană, (care NU: nu seamănă de loc cu româna!) apoi s-a răscumpărat și ne-a pus imnul... bulgar.

Deh, la ei s-a potrivit!

---

VIZUALIZĂRI: 606 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI