Mechelen, un oraş ascuns sub nasul nostru

TIPĂREȘTE

Pentru călătorul grăbit sau pentru turistul în criză de timp drumul de la Brussel la Antwerp este doar o înşiruire de localități insignifiante, care se derulează monoton de cealaltă parte a geamului de tren. Dar la Mechelen, rupându-te de comfortul vagonului, vei afla că aparențele sunt înşelătoare. Şi astfel, într-o zi rece de toamnă târzie cu un soare fățarnic, am pornit să explorez oraşul.

La prima vedere numele nu spune mare lucru, dar varianta valonă a lui, Malines, este cunoscută microbiştilor din vremea când fotbalul mai era fotbal, când ştiam despre jucători cum driblează sau cu ce picior şutează şi nu cât costă sau câte tatuaje şi-a scrijelit pe piele. Oraş universitar, aşezat pe firavul râu Dijle, Mechelen a cunoscut înflorirea în perioada de glorie a Flandrei, în des-amintitul Golden Age. Atunci artişti şi meşteşugari s-au stabilit sau au lucrat aici lăsându-şi creațiile să răzbata prin timp. Locuitorii de astăzi păstrează cu mândrie moştenirea primită, aşa că vechile clădiri par recent terminate şi cele noi sunt ridicate fără a căuta o originalitate epatantă.

Piața mare (Grote Markt) rămâne punctul de unde turistul îşi începe vizita. Aici poți admira o arhitectura aceea înzorzonată, care aminteşte de celebrele broderii belgiene. Schepenhuis, fosta primărie, elegantă, cu acoperişul în trepte, datează de la sfârşitul sec. al XIII-lea şi adăposteşte acum un muzeu. Actuala primărie este un ansamblu format din trei clădiri medievale: palatul marelui consiliu, vechea hală a pieții şi clopotnița. Cineva o caracteriza: mai mult sculptură decât clădire, căci dantelaria de piatră este dominantă. Totuşi este cât se poate de funcțională. Există birouri, sălile ei găzduiesc expoziții şi evenimente culturale, iar ea rămâne prezentă în viața de zi cu zi a locuitorilor. Catedrala Sf. Rumbolt a devenit sediul scaunului arhiepiscopal încă din a doua jumătate a veacului al XVII-lea. Deşi neterminată, în turla ce se ridică la aproape 100 de metri are două cariloane. A cunoscut vremurile aspre şi distrugerile războiului religios şi ale invaziilor franceze şi totuşi este plină cu lucrări de artă valoroase, majoritatea aparținând barocului. Altarul principal, sculptat în marmură, amvonul din lemn, înfățişând convertirea Sf. Norbert, şi mai ales pictura lui Antony van Dyck "Cristos pe cruce" sunt puncte de atracție pentru orice vizitator. Iar în zilele senine priveliştea oraşului văzută de la înălțimea turnului n-ar trebui ratată, mai ales că există lift.

Nu departe de centrul urbei, într-un mic castel numit Hof van Busleyden, este muzeul oraşului. Între zidurile acestuia, proprietarul Hieronymus van Busleyden, spirit luminat, i-a avut ca invitați pe Desiderius Erasmus de Rotterdam, Thomas Morus sau viitorul papă Adrian al VI-lea. Se spune chiar că faimoasa "Utopia" a iluministului englez a fost începută la Mechelen. Renovarea s-a terminat de curând, interiorul originar integrând o modernă prezentare a exponatelor. Un tur al muzeului este o călătorie în timp, pornind din perioada cănd Mechelenul era adevarată capitală a Burgundiei olandeze. Regenta Margareta a Austriei, fiica împăratului Maximilian, iubea acest oras şi aici ea a supervizat educația viitorului împărat habsburg Carol al V-lea. Un tablou din 1517, comandat de către consiliul oraşului, îl înfțişează pe monarh la vârsta de 17 ani, iar o uriaşa tapiserie aminteşte cucerirea Tunisului deținut de Soliman Magnificul de către flota aceluiaşi Carol al V-lea. Mai sunt picturi de Michiel Coxcie, cel despre care Georgio Vasari spunea că "pictează ca un italian", de Adriaen van den Houte sau Jan Verhuyck. Pictori şi picturi despre care afli mai puțin, pe care îi poți vedea mai rar.

Plecând spre Dijle, după ce traversăm podul construit inițial în sec. al XIII-lea, nu putem ignora alambicatele fațade ale caselor care au aparținut cetățenilor avuți ai oraşului sau breslelor prospere. Huis de Zalm (Casa Somonului), unde îşi avea sediul bresla negustorilor de peşte, De Steur (Nisetrul) sau Casa Cântarului aparțin primei jumătăți a sec. al XVI-lea, dar au fost refăcute recent pentru a se pune în evidență frontoanele din lemn şi piatră care încânta ochiul.

Nu departe de aceste case se ridică măreață biserica Onze-Lieve-Vrouw-Over-de Dijle (Sfânta Fecioara de peste Dijle), înzestrată de comercianții bogați ai locurilor cu multe opere de artă. Un triptic de 3 metri înălțime semnat Rubens, o comandă a breslei negustorilor de peşte, este cea mai faimoasă dintre ele. Invazia oştilor franceze de la sfârşitul veacului al XVIII-lea s-a soldat cu o devalizare şi odiseea picturilor create de marele artist şi găzduite de biserică nu s-a încheiat, căci două dintre ele rămân şi azi la muzeul din Nancy.

La nord de Grote Markt, sobră, recent restaurată, se află Sint-Janskerk (Biserica Sfinților Ioan). Era lăcaşul de cult al celor mai cu dare de mână locuitori ai oraşului, oameni care nu au precupețit nici un efort pentru a-şi împodobi biserica. Deşi relativ mică, este un veritabil muzeu de artă. Tripticul "Adorația Magilor", aparținând lui Rubens, finalizat chiar de penelul maestrului, este amplasat în altarul central, pentru figura Fecioarei Rubens folosind ca model pe Isabela Brant, prima sa soție. Şi de aici francezii au confiscat lucrări, iar dacă după ani tripticul a fost returnat, alte două picturi purtând aceeaşi semnătură sunt încă la Muzeul de arte frumoase din Marsilia.

Unele palate ale Mechelen-ului sunt mai dificil de vizitat datorită destinațiilor pe care le au în momentul de față. Hof van Savoye, prima clădire renascentistă din Ţările de Jos a aparținut Margaretei de Austria şi în prezent este tribunal. Fațada încântătoare, purtând blazonul regentei şi pe cel al împăratului Carol al V-lea, poate fi admirată din stradă. Grădina din curtea interioară era ferită de ochii indiscreților, dar astăzi poate fi vizitată (nu însă duminica). De cealaltă parte a drumului este ceea ce a rămas din palatul Margaretei de York, văduva regelui Charles Temerarul. Din fosta reşedință din tinerețe a lui Carol al V-lea a supraviețuit doar sala mare, transformată apoi în teatru.

Precum alte oraşe belgiene şi la Mechelen se află două beguinage, locuri unde trăiau femei care renunțau de bună voie la viața socială, dar nu doreau să intre la mănăstire. Complexul de case mici, austere, ascunse cu grijă de ziduri şi porți trainice, împodobite numai de verdeață şi flori, are o vechime de şapte-opt veacuri. Păşind pe străduțele înguste, cu aer claustrofob, ai impresia unei întoarceri în timp. Biserica lor, Sf. Alexius şi Sf. Caterina, era în renovare şi nu am putut s-o vizitez.

Plimbarea prin Mechelen a continuat cu alte obiective, pe care le găsiți prin fotografii, dar nu mi-a dezvăluit toate lucrurile cu care oraşul se poate lăuda. Există muzee mai mici, sunt vestigii romane şi multe altele. Fiind vorba de un oraş belgian nu am ratat să gust din ciocolata şi berea tradițională. Bineînțeles prima era scumpă şi a doua rece, dar trebuia să-mi fac datoria de turist. Ca o recomandare, atunci când vă aflați între Brussel şi Antwerp găsiți câteva ore să vedeți Mechelen-ul, un oraş care pare ascuns chiar dacă este sub nasul tău.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 903 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI