Republica Macedonia (FYROM) - Chapeau (II)

TIPĂREȘTE

Ora și ul Orașul mi-a plăcut cel mai mult, dintre toate pe care le-am văzut. Atât orașul cât și lacul Ohrid (Ohrida) sunt incluse în patrimoniul UNESCO. Desfășurat frumos, pe pantele înverzite ale muntelui, coboară pînă pe lac. Da, veți vedea, până pe lac! Orașul a fost denumit și Ierusalimul Balcanic deoarece, la un moment dat, avea 365 biserici - o biserică pentru fiecare zi a anului.

Simbolul orașului este lebăda, acestea fiind foarte prezente pe malul lacului, iar patronul orașului este Sf. Clement, care a înființat aici un fel de academie de teologie în care au studiat peste 3.500 de preoți, care au fost trimiși prin alte părți pentru răspândirea limbii slavone. Orasul Ohrid sărbătorea, în ziua când am ajuns, 1.000 de ani de creștinism, (NU de ortodoxie, acesta apărând după anul 1054, după Marea Schismă). La sărbătoare erau prezente multe personalități, printre care și președintele, având loc manifestări artistice și sportive, lucru care ne-a cam limitat turul cu autocarul.

Am urcat până sus, în fortăreața construită de Țarul Samuel pentru a vedea Biserica Maicii Domnului, una dintre cele mai vechi biserici din Ohrid. Aici există o pictură în care - pentru prima oară în Europa - apare Maica Domnului cu pruncul Iisus în brațe. Și tot aici, o pictură unică, în care Iisus este pictat urcându-se singur pe cruce, simbolizând în acest fel sacrificiul său pentru oameni! Și tot o pictură unică, Cina Cea de Taină prezentată la o masă rotundă! .

Am tot umblat prin fortăreață, simțindu-ne precum Guliver în Țara Piticilor. Fortăreața este perfect locuibilă, are de toate, și totul pare foarte mic, parcă ar fi o casă a păpușilor - case mici, bisericuțe mici, grădini mici, băncuțe mici, și străzi mici, dar pe care circulă destul de mult mașini... mici și ele! :D Am văzut și Teatrul Antic, foarte vechi, care este singurul teatru elen din țară, celelalte 3, Scupi, Stobi și Heracleea Lyncestis (vizitat de noi) fiind construite în perioada stăpânirii romane.

Mânăstirea Sf. Pantelimon Se spune că Sf. Clement, ucenic al lui Chiril și Metodiu, a fost cel care a ridicat o mânăstire, peste una mai veche, deoarece i s-a părut prea mică. După ce a construit-o, l-a numit pe Sf. Pantelimon drept apărător al ei. Este considerată un fel de universitate a anilor 900, unde se învăța alfabetul chirilic, ce a fost răspândit mai apoi în întreaga lume slavă.

Am luat-o frumușel la vale, printre brazi, până am ajuns la Biserica Sf. Ioan Teologul, o mică bisericuță construită în stil bizantin, pe la 1290, atârnată pe un colț de piatră, deasupra lacului. Continuând coborârea, am ajuns... pe lac! Un podeț destul de lat, bine întreținut, mergea când călare, când pe jos - adică ba pe lac, ba mai urca și pe mal! Pe micile porțiuni săpate în stâncă, se întindeau debarcadere - de unde puteai închiria o barcă, cu tot cu barcagiu, erau pontoane, pe care se aflau cochete și intime restaurante, ceva foarte frumos! Și-am tot ținut-o așa, până am ajuns la Biserica Sf. Sofia.

Ultimul obiectiv a fost unul interesant și... costisitor! Dar despre el, vorbim mai jos!

L acu l Lacul Ohrid este relativ tânăr - doar 5 milioane de ani, și este printre cele mai adânci lacuri din Europa. NASA a numit una din așa zisele mări de pe planeta Titan cu numele lacului Ohrid. În el trăiesc multe specii endemice, deci care nu se găsesc decât aici. Una din ele este (țiparul) anghila europeană care pleacă din Oceanul Atlantic, (Marea Sargaselor) și vine până în lacul Ohrid (am calculat, aproximativ, iar distanța este de aproximativ 10.000 de km!) Aici stă între 10 și 20 de ani, iar când trebuie să-și depună icrele, migrează înapoi în Oceanul Atlantic, unde moare, după ce-și depune icrele.

O altă specie care ne interesează în mod deosebit, este peștele numit plashica - albișoară (Cyprinus alburnus). De ce? Pentru că, prin 1928, Mihailo Filevi, un proprietar de restaurant din Ohrid, s-a împrietenit cu un emigrant rus, care i-a dezvăluit un secret legat de perle și pielea, solzii unui pește, numit plashica (albișoară). Din solzii peștelui a făcut o substanță secretă, pe care, cu ajutorul unei pensule, o întindea pe perle. Cât era perla în diametru, atâtea straturi se dădeau pe perlă. Avea perla 7 mm în diametru, se dădeau 7 straturi. Avea perla 11 mm, se dădeau 11 straturi. Așa au apărut perlele de Ohrid, un secret bine păzit. Asta ne-a povestit descendentul familiei Filevi, într-unul din cele 3 magazine din Ohrid ale familiei.

M-am dat dăștept, și l-am întrebat care este cea mai mare perlă existentă în magazin. Mi-a arătat o perlă cam cât globul meu ocular, care glob se dublase, la vederea perlei! Cred că avea vreo 3 cm în diametru, nu era singura, și erau toate montate în șiraguri pentru purtat la gât. Ne-a arătat și un borcan cu substanța care se aplica pe perle, am fost tentat să-l subtilizez, dar... n-aveam perle pe care să-l aplic! :D

Se pare că n-a fost de ajuns cât am bântuit după sfinți! Ne-am întors la hotel, cu gândul la un duș (apa în lac era cam rece):)), când... "babelor și domnilor... pardon, doamnelor și domnilor, urmează un anunț important pentru țară! Pentru țara Macedonia, vreau să spun! Diseară avem... Seară macedoneanăăăăăăă". Așa que, ne-am hodinit oleacă... două leci, și pe la 8, așa, ne-am dus la un local drăguț, jumătate acoperit, jumătate - grădină și ne-am pus pe distracție! La care distracție a contribuit, pentru început, un păhăruț mic da' înalt cu rakia, palinca macedoneană! Bună rău, dar tare rău! Adevărată! Strong! De halit... pardon, de mâncat, am avut noi, dar nu prea tradițional, din păcate! În afară de antreuri specific macedonene, felul doi - pui la grătar cu cartofi! :(Păi unde-s frate Kompir mandza (tocana de cartofi cu carne), unde-i Selsko meso (friptura lor de vită, de porc sau de miel, cu ciuperci, vin și brânză deasupra, pregătită în vase tradiționale de lut), unde-i Malidzano, (salata de vinete cu brânză, usturioi, nuci și condimente)??? Poate la vreuna din multele terase din oraș!

Vin roșu, vin alb, vin dansatorii... un grup de fete și băieți ne-a încântat cu deosebite dansuri populare specific macedonene! Iar orchestra... de când am intrat și până am plecat, au cântat încontinuu, antrenând consumatori de toate națiile, vârstele, culorile și alte alea!

A doua zi, n-am mai luat "colbu-n copite", am luat vâsla în mână, deoarece, după marele mic dejun, ne-am deplasat în portul din Ohrid, pentru a lua vaporașul către Mânăstirea Sf. Naum (Sveti Naum, aflată pe șosea, la 30 km de Ohrid, dar, în cazul nostru, mergând cu "vamporiul", la aprox. 12 mile. Mile marine... Ioane, Vasile...

Până să plecăm, am văzut sfârșitul frumoasei promenade, care pleacă de la Hotelul unde am fost cazați - Park Lakeside - și ajunge până aici, în port. Cum ieșiți din hotel, faceți stânga, treceți pe lângă campingul pentru autorulote și, după câteva sute de metri de drum cu pietriș, intrați pe o largă, luminată (seara), curată, și frumoasă promenadă, care, după aprox. 2,5 km ne scoate în oraș, în zona portului (cum am mai spus). Este lată, are benzi pentru biciclete pe ambele margini, un trotuar larg, pe stânga și pe dreapta, iar pe mijloc felinare și mari vase de ciment fie cu flori, fie cu pomișori (stropite de o instalație de furtune cu mici duze pentru stropit. Merge pe malul lacului, trecând și pe lângă mici terase ale unor restaurante. E adevărat, către hotel nu e terminată, e doar pietruită, dar e luminată seara, plină de oameni care aleargă, își plimbă câinele, se plimbă cu bicicleta, și - după cum i-am văzut pe macedoneni, cred că va fi repede terminată complet.

Vâsla din mână mi-a amintit că suntem în port și - până să ne adunăm - am făcut inventarul: trei vapoare, cu aproximativ 70 de locuri fiecare, toate la fel: cu o mare sală jos, unde este și un bar, iar dacă o iei pe lângă el, toaletele. Pe două scări, una - la tribord (dreapta vaporului), alta la babord (stânga vaporului), și una mai largă, la pupa (partea din spate a vaporului), se urcă în partea superioară, în aer liber, dar acoperită cu o prelată împotriva soarelui - loc pe care îl recomand cu căldură, mai ales pentru că permite o vedere neobturată de nimic!

La marele debarcader din beton mai erau ancorate vreo 7- 8 bărci de mai mici dimensiuni (8-10 persoane), care duceau turiștii în diferite plimbări de agrement, către localități din vecinătate, aflate și ele pe malul lacului: Radoza, Kalishta, Struga.

Am pleca la ora 10, ora de plecare a primului vapor. Am mers, la ducere, pe lîngă coastă și, pe mai mult de jumătate din distanță, am văzut tot felul de locuri de agrement - hoteluri mai mari sau mai mici, case, vilișoare, grupuri de construcții pe malul apei cu scop evident pentru relaxare, până și un camping! Aproape toate erau amenajate pentru a permite intrarea și ieșirea din lac - pontoane prevăzute cu scări de acces, plaje mai mari sau mai mici cu pietriș, pe care erau așezate șezlonguri! Un adevărat litoral macedonean.

La un moment dat am mers mai încet pentru a putea vedea un grup de căsuțe lacustre, refăcute după cele vechi, distruse, ale unei străvechi așezări, aflate în Golful Oaselor (numit așa după numărul mare de oase de animale găsite aici).

În depărtare începe să se vadă Mânăstirea Sf. Naum, ridicată pe o stâncă de sfântul al cărui nume îl poartă, Sf. Naum - un ucenic al Sfinților Chiril și Metodie - prin anul 900. Inițial un mic lăcaș de cult, bisericuța originală a suferit multe transformări de-a lungul secolelor, pentru a ajunge la forma de astăzi.

A tras vaporul la cheiul din beton, am coborât, iar căpitanul ne-a anunțat că "Cine nu e la ora 3 (15) la vapor, va ajunge la Ohrid înot! " Bine, mai aveam și varianta marșului de 30 de km dintre Sf. Naum și Ohtid! :D

Cum cobori, te întâmpină o sculptură făcută din trunchiul unui copac, ce-l reprezintă pe Sf. Naum. De aici, avem mai multe variante: spre dreapta, o pantă ușoară ne duce spre Mânăstire. Spre stânga, un mic pod peste râul Crni Drim (pe al cărui curs, ce formează un mic lac, se pot face plimbări cu barca, ce durează o oră, pentru aprox. 8-900 den), podul deci, ne duce către un restaurant lacustru, unde se poate mânca ieftin. Mai departe, este o lungă alee ne duce la n'șpe tărăbuțe cu suveniruri, în special din perle, montate - sau nu - în argint.

Urcăm panta ușoară către Mânăstire, surprinși de niște sunete ciudate! În frumosul parc din stânga aleii, în dreapta, pe drum, în și PE mânăstire... păuni! De diferite mărimi și culori, atrași de pâinea oferită de vizitatori, aceștia își desfac superbele cozi, spre încântarea privitorilor!

Intrăm în mica bisericuță a Mânăstirii, și în micuța încăpere din dreapta unde își face somnul de veci Sfântul Naum (Sveti Naum) . Se spune că, dacă pui urechea pe piatra mormântului, auzi bătând inima Sfântului! Am pus și eu urechea pe piatră, mai spre mica ieșire, și am auzit clar niște bătâi înfundate, ca acelea auzite în stetoscop, când îți asculți inima! Era de vină, evident, apa aflată 26 de metri mai jos, care se infiltrase prin multele fisuri ale stâncii! Sau... poate, nu?

Am admirat fazanii, am trecut pe lângă barcagii ce se ofereau să te plimbe pe râul Crni Drim, ne-am oprit pe podeț, pentru a privi sutele de monede atuncate în apa limpede (parcă eram la Fontana di Trevi), și ne-am chiorât la nehaliții care ocupau în exces mesele cochetului restaurant (semi) acvatic. Și am intrat pe aleea perlelor - de fapt, a tarabelor cu perle. Toate autentice, dar - să ne înțelegem - nu sunt Perle de Ohrid. Așa cum am explicat, Perlele de Ohrid sunt acele perle ce beneficiază de acea acoperire cu substanța secretă dezvăluită de un emigrant rus prietenului său, proprietarul unui restaurant din Ohrid, Filevi!

Foarte frumoase, îngrijit lucrate, brățări, șiraguri, cercei, brățări simple, duble, triple! Montate fie în argint natural (925), mai închis la culoare, fie în argint electrolitic (mai strălucitor). Și culoarea! Culoarea mergea de la un alb imaculat, trecea printr-un roz superb (șampanie numit), și ajungea la un gri închis! Iar raritatea și prețul lor creștea, pornind de la culoarea albă. Rotunde sau de formă neregulată (baroce), plecau de la 5 euro brățara barocă, 10 euro cea din perle rotunde, ceva mai mult cele roz sau gri. Inelele, de la 5 euro, iar prețurile cresc, funcție de numărul de perle, de numărul de șiraguri... de mai multe!

Drumul de întoarcere cu vaporașul a durat ceva mai puțin decât la ducere (1:15 oră, față de 1:30 oră). De această dată vaporașul nostru a mers mai departe de mal, decât la ducere, dar văzusem deja ce merita. Dar atenție! Fiind destul de plăcut pe puntea superioară, răcoriți de briza plăcută, ne-am așezat pe niște scaune ce ne-au permis să stăm cu capul la umbră, și cu restul corpului la soare, la plajă. Ei bine, când să ajungem la Ohrid, am constatat că - fără să ne dăm seama - soarele ne arsese foarte rău! Pe cei mai blonzi, i-a făcut ca racul, eu aveam o mână roșie și alta și mai roșie, iar pe laba piciorului aveam un frumos model, pe maro închis, al curelelor de la sandale! Așa că, acum eram bronzat cam ca și anumiți muncitori agricoli, ce stăteau toată ziua pe un anume utilaj!

Ajunși în port, ne-am îndreptat spre frumosul hotel unde eram cazați, unde am dormit în ultima noapte de cazare aici.

Cazare Ohrid - Hotel Park Lakeside.

Am plecat către Scopje, oprindu-ne mai întâi pentru a vizita Canionul Matka. Ne-am întors nu pe autostrăzile A1, A3 și A4, ci pe E65 (A2). Un drum plăcut, lin, frumos, prin păduri de foioase, cu unele porțiuni aflate în lucru, mai ales în zona unor poduri. Pe două benzi, până la Gostivari, apoi autostrada se lărgește pe 4 benzi. Și pe acest drum am plătit taxe pe anumite porțiuni.

Pentru că râul Treska nu prea era cuminte, a fost temperat prin construcția barajului Matka, din canionul cu acelaș nume. De fapt, primul baraj este ceva mai departe, formând lacul Kozjak. Mai la vale râul formează un lac mai mic, pe traseul căruia se află o mare peșteră subacvatică (se pare că este cea mai adâncă peșteră din lume), Intrând apoi în canionul Matka unde este din nou oprit de cel de-al doilea baraj, cel pe care l-am văzut și noi. Până acolo, un drum ușor în pantă, accesibil și cu mașina, ne duce pe lângă vijeliosul râu. Pe malul lui am observat cu mare surprindere un complex sportiv pentru practicarea slalomului în canoe! Și mai ziceam că țărișoara e cam modestă!

Pe drumul de urcare, ne-am întâlnit - atât la ducere cât și la întoarcere - cu mai multe autoturisme. Deși mergeam pe tot drumul, ca mioarele :)), nici măcar unul nu ne-a claxonat, nici măcar nu a turat motorul ca să ne atenționeze! Să fi nimerit noi singurii 4-5 macedoneni cu bun simț?!

Am ajuns și la baraj, un baraj nu foarte mare, dar pereții canionului sunt impresionanți. Amatorii de alpinism vin aici din toată țara pentru cățărare, din pasiune sau pentru concursuri sportive. În fața noastră s-a întins frumosul lac de acumulare, nu foarte lat, dar care - datorită pereților înalți - crează o imagine impresionantă. Un mic debarcader pune la dispoziție atât mici bărcuțe de agrement - pentru plimbarea pe lac, cât și caiace - pentru amatorii acestui sport. Ajungem și la un restaurant a cărui terasă oferă o frumoasă priveliște a canionului și lacului de acumulare. O potecă îngustă săpată în stâncă ne duce, pe lungimea de aproximativ 10 km, pînă la al doilea baraj de pe râul Treska.

Nu a fost timp nici pentru o plimbare cu barca, nici pentru o explorare extinsă pe ingusta potecă săpată în pereții canionului. Ne-am întors la autocar ce ne-a dus din nou în capitala Scopje, unde ne-am cazat la acelaș hotel și în aceleași camere ca în a doua zi a sejurului nostru.

Cazare Skopje - Hotel Panoramika.

Cum-necum, am ajuns prea târziu la Plevna, nu am mai prins deschis la Mausoleul ostașilor români căzuți la Plevna, în războiul din 1877-78. Război la care nu am fost doriți, nu am fost primiți de partea cea mai interesată din conflict, Rusia. Carol I, Principele României, și Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe de atunci n-au șinut cont de refuz și - din puținul buget al țării - au încropit o armată formată și din mulți voluntari. Înarmarea trupelor nu a fost deosebită, tot din lipsa banilor, dar guvernul a făcut apel la popor, mulți au donat care cât au avut, salariile pe 3-6 luni, pentru a ajuta la înarmarea trupelor. Se spune că un cioban a venit la Dunăre, unde așteptau trupele române, și și-a donat turma de 300 de oi, pentru a hrăni trupele!

După ce trupele rusești au fost prinse la înghesuială, Carol I a primit mai multe telegrame de la Țarul Nicolae, prin care se cerea ajutorul armatei române. Peste 1700 de români au pierit în războiul de independență, iar osemintele lor se află depuse în cripta aflată la subsol.

Mausoleul, de forma unei capele, se află într-un frumos parc, amenajat de voluntari români.

Cu părere de rău că nu am putut vizita Mausoleul, ne-am întors la autocar și ne-am continuat drumul către București.

Impresii generale? Urez Republicii Macedonia să nu se abată de la drumul sănătos pe care merge, iar poporului ei, să rămână la fel de harnic, de primitor și de tradițional ca și până acum!

Îmi pare rău că nu am putut posta mai multe poze!

Eu? În clipa asta m-aș urca în mașină și aș reface traseul în ritmul meu!

Vă doresc sănătate și sejururi minunate!

---

VIZUALIZĂRI: 2247 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI