Israel la început de februarie - Haifa, unul dintre orașele cele mai etnice și religioase din Israel

TIPĂREȘTE

Continuare ziua a șasea

Din Nazareth am mers cu autobuzul 331 la Haifa, oraș despre care am scris câteva ceva, vezi impresii, apoi de la gară cu autobuzul 115 la cunoscuta Mănăstire Stella Maris, în total circa 45 kilometri. Am coborât în stația Edmond Fleg/Tchernichovsky aflată la intersecția străzilor Edmond Fleg și Tchernichovsky, apoi am mers 7 – 8 minute pe jos, mai întâi pe strada Tchernichovsky, apoi pe strada Stella Maris până în fața complexului situat pe o platformă a versantului nordic al Muntelui Carmel, muntele sfânt pentru Haifa.

M-am oprit pe platforma din fața mănăstirii, mai întâi la Monumentul Soldaților lui Napoleon, ridicat în amintirea soldaților francezi, răniți și bolnavi, pe care, în anul 1799, după retragerea lui Napoleon, otomanii i-au masacrat în mănăstirea Stella Maris, spital în vreme de război.

Monumentul, de forma unei piramide cu o cruce metalică în vârf, impresionează prin inscripția în latină, “CUM AU CĂZUT VITEJII ÎN LUPTĂ”, psalm al Regelui David.

Am pozat monumentul și crucea din fier forjat și m-am apropiat de mănăstirea ca o cetate, dominată de Biserica Stella Maris, o clădire mare, înaltă, cu aspect de fortăreață dat, mai ales, de parterul cu ziduri groase construite din blocuri masive de calcar alb, cu puține și mici ferestre, acoperite cu gratii, parcă erau creneluri.

Ridicată în anul 1150 peste grota în care locuise Profetul Ilie, printre grotele locuite de grupuri de pustnici, biserica și mănăstirea carmelită a avut, ca și alte clădiri importante din Israel, o viață zbuciumată cu distrugeri și reconstrucții după cum hotărau stăpânitorii ei, evrei, cruciați, otomani, arabi sau englezi, ultima fiind construirea în 1836 a actualei biserici și mănăstiri; astăzi este centru mondial al Ordinului Carmelit și al spiritualității carmelite din întreaga lume.

Biserica de forma unei cruci are o frumoasă structură din marmură italiană atît de strălucitoare și cu un model atât de viu colorat încât pare pictată și vitralii deosebite din care se remarcă “Sfântul Ilie urcând spre cer”. Pe cupola înaltă, împodobită cu 8 tablouri pictate cu episoade din Vechiul și Noul Testament, cel mai impresionant fiind “Sfântul Ilie în carul de foc”, dar și “Sfânta Familie” sau “David strângându-și harfa”, sunt inscriționate în latină mai multe versete biblice.

Intrând în biserică, am zărit mai întâi statuia Fecioarei Maria cu Iisus în brațe, stând pe tronul din altarul aflat pe o platformă ridicată deasupra unei mici peșteri. Statuia cunoscută ca ”Doamna noastră din Carmel” este sculptată în lemn de cedru libanez și împodobită cu bijuterii din aur și pietre prețioase autentice.

Am coborât, pe câteva trepte placate cu marmură, în mica peșteră, Peștera lui Ilie, de sub altar. Cu o suprafață de 8 metri pătrați și o boltă joasă sprijinită pe doi stâlpi roșii de porfir, peștera a fost, în urmă cu 2.000 de ani, adăpost, loc de odihnă și meditație pentru Prorocul Ilie și este, astăzi, adăpost pentru o mică statuie a Prorocului așezată pe un altar de piatră și loc de rugă pentru vizitatori, turiști sau pelerini.

Am văzut și pozat micile altare laterale și marea orgă de pe peretele vestic al bisericii, dar tot Maica Domnului din altarul principal mă atrăgea prin pacea și liniștea sufletească pe care mi-o transmitea. Am mai privit-o, am pozat-o, i-am mulțumit și, cu părere de rău, am ieșit din biserică.

Am ajuns și m-am oprit la Statuia Sfintei Fecioare din Carmel, ridicată în 1894 de Republica Chile a cărei ocrotitoare este, am salutat-o cu cunoscuta “AVE MARIA GRATIA PLENA” gravată și pe soclul ei. M-a binecuvântat și mi-am continuat drumul spre telecabina ce leagă Muntele Carmel de orașul de jos pentru a urca pe terasa circulară de deasupra stației.

Spuneam și altă data că îmi plac pozele de la înalțime și nu puteam rata această ocazie, oferta este foarte tentantă, marea în nuanțe de albastru, muntele verde și o parte din orașul de jos unde se văd foarte bine Turnul Sail, numit de locuitori “Clădirea Rachetă”, un zgârie nori de 137 metri cu 29 etaje, sediul administrativ al districtului Haifa, construcție modernă în alb și negru, sticlă și aluminiu și Silozul de Cereale Dagon, și el înalt, 65 de metri, cel mai mare siloz din Israel, ce poate stoca 90.000 de tone de cereale, are și un muzeu Muzeul Cerealelor Dagon situat lângă port și Stația de Tren HaShmona, “Dagon” fiind zeul cerealelor în Canaanul antic.

Turnul și silozul le văzusem în dimineața când am mers la Acra. Tot atunci am văzut și Piața Paris și o stație a metroului funicular din Haifa Carmelit, singurul de acest fel din Israel, aflat în renovări după un incendiu. În acea zonă mi-au plăcut mult străzile vechi renovate de curând, amplu proiect de modernizare, unele cu palmieri, altele cu pomi, printre care Strada Ha Namal, Strada Moshe Aharon, vechiul Centru Comercial al Haifei, străzi cu magazine, restaurante și multă verdeață. Mergând prin oraș am văzut multe case și blocuri de locuințe cu spații verzi aproape la fiecare dintre ele…

Vizita la mănăstire și a zonei a durat circa o oră, mănăstirea fiind deschisă zilnic între orele 6.30 – 12:30 și 15:00 – 18:00.

M-am întors pe același drum în stația de autobuze și cu autobuzul 115 am ajuns după vreo 10 minute la stația Hertsliya/HaTsiyonut și de aici în câteva minute la hotel, pentru puțină odihnă, spun puțină pentru că după vreo oră plecam să vedem Grădinile Baha’i noaptea, în partea lor de jos, lângă Piața Colonia Germană, aflate la 700 de metri de hotel.

De la hotel am mers la dreapta pe Strada Lavontin până la Piața Ampa, apoi, tot timpul ușor la stânga, pe străzile Shabtai Levi, Hatzionut Ave și HaGefen la Piața Colonia Germană.

Colonia Germană din Haifa a fost înființată în anul 1868 de către Templierii Germani fiind prima astfel de colonie din Țara Sfântă. Colonia a fost construită conform principiilor de urbanism modern la acea vreme, templierii s-au implicat în dezvoltarea ei prin introducerea industriilor locale și a unor servicii, prin dezvoltarea agriculturii, industriei și turismului. Construită de-a lungul unei principale străzi nord-sud, astăzi Bulevardul Ben Gurion, cu străduțe ce pornesc din ea, colonia a fost construită ca un oraș grădină, cu case pentru o singură familie înconjurate de grădini și cu copaci umbroși în lungul străzii principale. Multe din casele vechilor templieri, case cu două etaje de culoare alb-gălbuie au fost restaurate, multe de pe bulevard au fost transformate în cafenele, buticuri, hoteluri și restaurante, iar colonia a devenit centrul vieții de noapte din Haifa și toate arată foarte frumos luminate în noapte. Un alt reper în această zonă este Piața UNESCO pentru Toleranță și Pace, o piață tânără, inaugurată în mai 2011, o recunoaștere a faptului că Haifa este "unul dintre orașele cele mai etnice și religioase din regiune, incluzând evrei, creștini, musulmani, druzi sau bahaiști în rândul locuitorilor săi, este un oraș al păcii, un exemplu viu al modului în care Orientul Mijlociu ar putea și ar trebui să fie, o normalitate în care o mare varietate de grupuri religioase, etnice și culturale trăiesc și lucrează alături. "

Despre Grădinile Baha’i din Haifa spun doar că, văzute noaptea din Colonia Germană, Bulevardul Ben Gurion sau din Piața UNESCO care împreună cu Altarul lui Bab și Balconul Yefe Nof formează axa centrală a grădinii, o adevărată coloană vertebrală a complexului, comparație foarte evidentă noaptea la lumină artificială, sunt magnifice, de neimaginat și de neuitat.

Ziua a șaptea

Am plecat de la hotel în jurul orei 8:30, spre zona de sus a Grădinilor Baha’i. Am mers cu autobuzul 136 din stația cunoscută Shabtai Levi/Rishpon, atenție trebuie întrebat șoferul dacă autobuzul urcă la Grădinile Baha’i pentru că este un altul tot 136 care coboară la stația de tren Bat Galim, până la stația HaNassi/Iris, de lângă hotelul Dan Carmel, unde am coborât pentru o plimbare pe Promenada Louis, o promenadă plăcută, liniștită, de circa 400 metri, săpată pe versantul munților Carmel, unul dintre cele mai frumoase locuri din care se poate vedea Haifa și chiar, în zile senine, orașele costiere Acra și Nahariya.

Pe cât de spectaculoasă este promenada, pe atât de tristă este povestea ei: a fost construită de părinții lui Louis, în memoria băiatului lor care în urma unui accident auto a părăsit această lume la numai 19 ani.

Plimbându-mă pe promenadă, am văzut o clădire diferită de celelalte, o clădire construită în arhitectura clasică niponă, Muzeul de Artă Japoneză Tikotin gazdă pentru circa 6000 de exponate, picturi, printuri, schițe, textile, cărți vechi, ceramică, miniaturi și pentru o bibliotecă cu circa 2500 de volume și periodice despre Japonia și cultura tradițională japoneză. Nu l-am vizitat, nu aveam timp, deși mi-ar fi plăcut să-mi reamintesc de Japonia, vezi impresii.

Despre Locurile Sfinte ale Credinței Bahaiste și despre Grădina Baha’i, o îmbinare măiastră a unor elemente din grădina persană din Shiraz, grădina indiană din Kashmir și grădina engleză, am vorbit în alt review, vezi impresii, acum voi vorbi doar despre Grădinile Baha’i din Haifa, dar nici despre ele foarte mult, vor vorbi mult mai bine pozele postate.

Numite și Grădinile Suspendate din Haifa, grădinile cu o suprafață de circa 20 de hectare coboară aproape un kilometru pe versantul Muntelui Carmel, sunt formate din 19 terase în trepte, legate prin scări flancate de două șuvoaie de apă și sunt dispuse în 9 cercuri concentrice în jurul Altarului Baha’i. Grădinile au flori și copaci, mici sculpturi, fântâni și piscine, la marginile lor sunt zone împădurite ce adăpostesc chiar animale sălbatice.

Am ajuns la poarta grădinii, am intrat dar m-am oprit la Balconul Yefe Nof pentru a fotografia de sus frumoasele grădini care se vizitează numai cu ghid până în zona mediană, la ora 12:00 este ghid în engleză, la alte ore în ebraică. Miercurea, ziua în care Am Fost Acolo, nu se vizitează. Site-ul cu orele de vizitare și nu numai este: ganbahai.org.il/en/tours

Privit, admirat, pozat, iar privit și plecat pe jos spre Intrarea Principală, aflată la circa 2 kilometri, accesul în zona de mijloc a grădinilor unde se află și Altarul de Aur al lui Bab. Traseul nu este bine marcat și întrebând, un localnic s-a oferit să ne ducă cu mașina lui până acolo, mergea în acea direcție. Am ajuns, i-am mulțumit, am coborât și am intrat în Grădinile Interioare ce se pot vizita zilnic între orele 9:00 și 12:00.

Ne-am plimbat pe alei, printre flori și pomi, nu știam la ce să mă uit și ce să pozez mai întâi, rondurile cu flori viu colorate sau aleile cu pietriș colorat, peluzele verzi sau pomii falnici, măslinii sau portocalii plini de fructe, dar cel mai mult mi-a plăcut Grădina de Cactuși de lângă Altarul lui Bab și m-au încântat cu cântecele lor unice graurii dar mai ales colibri pe care am reușit pentru prima dată în viață să-i văd!

Am stat mai mult la Altarul lui Bab, locul unde se odihnește Bab, fondatorul Credinței Babi, precursoare credinței Baha’i, al doilea loc sfânt după Altarul de la Acra. Designul altarului este simplu, o cupolă acoperită cu aur așezată pe un cilindru cu 18 ferestre ce este fixat pe un octogon, înconjurat de o arcadă de piatră, dar impresionant. Altarul decorat cu mozaicuri de smarald verde este un loc pentru rugăciune și meditație liniștită în care nu sunt ținute ceremonii sau servicii religioase. O rugăciune specială folosită de bahaiști atunci când vizitează Altarul, cunoscută ca Tableta de Vizită, este atârnată pe un perete atât în versiune arabă cât și engleză. Am intrat în altar la fel ca la Acra fără încălțăminte, peste tot erau covoare. În fața camerei pline cu flori așezate în frumoase vaze din mijlocul altarului, pe podea se aflau petale proaspete de trandafir și trandafiri tăiați. În interior nu se pozează.

Am renunțat să mai mergem la zona de jos a grădinii, o văzusem seara, voiam să o văd și ziua, dar timpul nu-mi permitea, am ieșit din grădini și vizavi de ele era stația de autobuz 115 care mergea până la hotelul nostru. Am luat bagajele și am plecat la trenul ce duce la Tel Aviv.

Haifa este un oraș în care merită să poposești câteva zile, îl recomand pentru că are multe de arătat, de neratat sunt Grădinile Baha’i care merită văzute pe îndelete împreună cu grădinile interioare și altarul și pentru că este punctul de plecare spre Acra și Nazareth, două orașe cu mari implicații în istoria religiilor.

Un alt obiectiv turistic deosebit este Rosh Hanikra aflat în cel mai nordic colț al Israelului, la granița dintre Israel și Liban. Acest sit minunat, frumos, este considerat unul dintre minunile naturii, datorită grotelor sale uluitoare și a valurilor care sfărâmă pietrele. Se poate vizita fără probleme pe cont propriu într-o singură zi, luând autobuzul 271 de la Stația de Autobuz Merkazit HaMifrats până la Nahariya și apoi autobuzul 31 de la Nahariya Central Station la Mitzpe Rosh HaNikra, 26 minute, 20 de opriri. Pentru doritori atașez site-ul rosh-hanikra.com/home-en. Din păcate nu l-am văzut, trebuia să mai stau încă o zi...

Chiar dacă se spune ca Haifa munceşte, eu pot spune că oferă și posibilități de distracție, restaurante, cluburi, baruri și cafenele. Haifa, oraș port la Marea Mediterană cu plaje frumoase, este deosebit prin așezarea lui la poalele și pe muntele Carmel, oraș verde cu pomi și spații verzi peste tot, oraș aerisit, liniștit de parcă este o stațiune….

---

VIZUALIZĂRI: 2342 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI