ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.12.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 05.01.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2017
DURATA: 1 zile
team-building
"ECHIPA" A INCLUS:
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Giethoorn și împrejurimile

Dwarsgracht, un Giethoorn în miniatură — nostalgie pentru micile bucurii ale vieții

TIPĂREȘTE

La sfârșit de an voi scoate din lada de vântură lume un colț de suflet, e doar al meu și cântă despre bucuriile simple ale vieții, care au asupra mea efectul unui medicament pentru neliniște și dor de prieteni …. simt nevoia unui moment de pace si tihnă în mijlocul naturii.

Pe un picior de plai, pe o gură de rai olandez … unde? la 5 km de Giethoorn, pentru mine nu e vară fără el, doar știti că sunt abonată anual la fericire de aproape două decenii … astăzi mergem la fiica lui cea mai mică… la Dwarsgracht, un loc unde plutește frumusetea vieții, nu am fost niciodata acolo.

Vă meștesugesc pe îndelete portretul unui sat ascuns printre trestii de-a lungul unor canale … e ignorat de turisti, căci ai nevoie de mașină personală sau de bicicletă... te conduce un indicator rutier prin niște coclauri, esti doar tu, câmpul si trestiile în vânt … cu barca e mai usor, dar mi-e cam frică în coaja de lemn.

Dwarsgracht - Acuarelă verde pe solfegiul verii

Dwarsgract e o poveste scurtă de vară, e o dulce tândăleală, am păstrat câteva semințe turistice în coșuletul cu amintiri, ca un hârciog cuminte, vă ofer cu drag câteva felioare de fericire, fără mari pretenții turistice, fără monumente.:((.

Satul lacustru e o copie în miniatură a vestitului Giethoorn, apărut în secolul 12 sau 13... e și el binecuvântat de mama natură cu un potop de frumuseti naturale, însă e mai virgin... nu e poluat turistic, este liniștit, calm și romantic, până nu te pișcă țânțarii din baltă... incredibil nu e descoperit încă de asiatici.

Am ajuns la capătul satului ocolind Giethoornul istoric pe un drum de țară, am parcat mașina în curtea singurului restaurant numit De Otterskoi mentionat și de Trip Advisor.

Sunt gata să pipăi decorul natural, curioasă să văd ce ascunde în culise... ca și tatăl lui cel mare, satul are o singură potecă de-a lungul apei, e mult mai sălbatică, am străbatut-o de la un cap la altul, îngrămădind trăiri intense în sertarele inimii... m-am pitulat în tihna molcomă a acestuia, nu mi-a secat izvorul de emoții simple.

Semințele istorice și geografice

Dwarsgracht e un sat fericit cu cel mult 200 de locuitori, el oferă farmec și odihnă turistului care îl contemplă sau închiriaza aici o casă, e o beție a simțurilor, e comuniunea perfectă a olandezului cu natura și dragostea lui pentru mediul rural.

Satul poartă numele canalului principal care îl traversează, el este aruncat prin regia celui de sus în Parcul Rezervație Naturală De Wieden , parte a parcului național Weeribben.

Numele lui amintește de sistemul de canale care se desfășura de la est la vest, pe traseul unde era odata transportată turba din Giethoorn.

Nu cred că unii din voi au chef de o frecție poetică, însă satul dintre ape mi-a livrat o experiență turistică autentică, repetând experiența Giethoorn, la scară redusă.

Inainte de a-mi toci pașii pe cărare, pescuind peisaje și case în paradisul verde, să mestecăm oleacă câteva semințe istorice și geografice.

Dwarsgracht are o formă alungită, fiind așezat de-a lungul unui canal, el e străjuit pe ambele laturi de case tipice traditionale.

Originile sale se pierd în negura vremii, el este menționat de documentele istorice doar în 1758 într-o zonă de exploatare a turbei... satul a fost practic fondat de săpătorii care extrageau turba din Giethoorn.

In 1798 satul număra 100 de suflete și 20 de case... după o teribilă inundatie, locuitorii unui sat vecin, Beulake se mută cu cățel și vacă la Dwarsgracht și mai apar câteva case.

După ce termină de extras turba, sătenii devin crescători de vite, peisajul fiind bogat în pășuni fertile... fizionomia sa s-a păstrat în linii mari.

In actualul sat nu există nici un magazin, nici o biserică, nici o școală ... doar case asezate pe mici insule si un restaurant... dar are un muzeu vintage al călătoriilor cu aer nostalgic.

La Dwarsgracht ești departe de civilizația modernă, simti mirosul trestiei, pierzi punctele cardinale și clepsidrele timpului se sparg una câte una.

Dincolo de case e șoseaua îngustă asfaltată, paralelă cu câmpia dezolantă, unde bagi capul în trestie, iarbă și flori sălbatice.

De Otterskoi , un restaurant de 4 stele e la capătul satului, e punct de plecare și de sosire pe poteca istorică, are o parcare gratuită și e un refugiu excelent pentru ploaie și pentru turistii adusi cu autocarul... terasa lui primește 100 de persoane și 150 de oaspeti în interior.

Personajele satului inedit -Amintirile verii s-au topit deja în subiectivism

In această dinastie vegetală mergi în șir indian pe poteca din dreapta cu ochii pe ambele maluri ale apei... ochii se agață de arhitectura locală a caselor, care te predispun la o meditație blândă, toate au pălării ciudate din stuf scump inspirate din tradiția locală.

Dwarsgracht își cântă puterea prin stufărișul cu trestii, e magic are peisaje cu flori sălbatice, e boem... într-o curte aud hârjoneală de copii... în rest e mult calm și liniste de o tai cu cuțitul... totul e ireal.

Sufletul satului e în fiecare copac, în fiecare casă, în fiecare grădină sau barcă care trece silentios pe firul apei... copiii au înlocuit mingea cu colacul chiar în mijlocul canalului și nu sunt supravegheati de părinți.

Pe poteca asfaltată apare o masă de lemn cu scaune rustice... mai încolo o statuie solitară din piatră sparge monotonia... e un olandez muncitor care extrage turba.

Un motan uriaș îmi taie calea pe potecă, intră în arenă și se încolăcește sub formă de opt... e rece ca un sloi de gheață si-mi arată ghiarele, îi prind din fugă cordialitatea și grația de felină într-o poză fulger... zbor apoi cu privirea pe un fluture colorat cu jupon roșu, s-a lipit de un frasin, își deschide aripile și se înfoaie ca un dansator... zboară și odată cu el se duce și clipa mea efemeră de fericire.

Hortensiile albastre sau roz țin culoarea zilei în fața caselor ce și păstrează tainele... satul a primit daruri de la cer, dar și din mâna olandezilor vrăjitori, truditori și harnici...

Aceste flori elegante adunate în tufe bogate cântă, plâng și visează melancolic în grădinile localnicilor, sunt delicate și ascund singurătatea, le port și acum parfumul în buzunarul de la piept, sunt tare lacome și arată ca un butoiaș de apă.

Pe malul drept apar la orizont covoare plutitoare cu nuferi albi, sălbatici, delicatețea lor mă fascinează, la Giethoorn nu prea am văzut asemenea splendori.

Mărșăluim pe potecă și ne delectăm cu concertul rațelor, locatarele permanente ale satului care pândesc păsările în zbor... la o cotitură apare un lan de trestii proaspăt cosit, săbiile lor ascuțite împing aerul... mă apropii și mă umplu de bășici pe la picioare. :)).

Un personaj celebru este un frasin vestit în zonă de la 1800, are 415 cm si 25 de metri înaltime... unde esti, unde ești? ... dau însă de un copac bătrân smerit, care cade în genunchi, bătut de vremuri.

Mă enervez că nu am găsit cel mai vechi frasin din Olanda, cautăm ferma Esselt de la 1820... cautăm degeaba... deviza zilei este fără stres, e o zi delicioasă... un pod uriaș de lemn apare pe o linie orizontală, peste canal.

La o bifurcatie e masă cu borcane de gem, nesupravegheată... e autoservire contra cost, pe bază de cinste, pui trei euro într-o cutie și iei dulceata de fructe. :((.

Apare în fine podul lung care mângâie firul apei... primii biciclisti trec peste podul arcuit de lemn din care ies bălării... de aici urmează poteca care te duce drept la Giethoorn... sau la pontonul Jonen... e prea mult de mers și renunțăm de lene.

Trecem podul și aterizăm pe celălalt mal, mergem acum prin spatele caselor, pe un drum îngust, mărginit de câmpie... visam să mă reîntorc în sat la sfărsitul lui iulie.

28 IULIE... e ziua când are loc Festivalul Gondolelor , prima procesiune a avut loc în 1946... am ratat de ani de zile acest eveniment, ca un făcut mereu a plouat... e o zi cand răsună muzica în bărci, olandezii stau pe maluri și se bucură de un spectacol plutitor

De Otterskooi e un restaurant de 4 stele, la 500 de metri de cea mai mare cursă momeală de rațe sălbatice... numele cafenelei restaurant aminteste de numele unui proprietar... din 1940 aceste cuști de rațe din parcul Wieden sunt monumente naturale cultural istorice protejate... la Dwarsgracht e cea mai mare capcană de rațe din Europa , ajungi la ea doar pe apă și poti merge acolo în excursie organizată cu barca, pornind chiar de la restaurant... ai mei nici nu au vrut să audă... mergem pe celălalt canal, pe Corneliusgracht și te ducem la o fermă veche, devenită Histo Mobil, te uiti la mașinuțe și la biciclete vechi.

Histomobil -un muzeu vintage ca în pestera lui Ali -Baba

Ajungem cu masina pe alt drum spre sudul satului, urmând indicatorul rutier... apare la orizont o fermă mare, devenită muzeul masinilor vechi... aiurea e un muzeu de vechituri, care umple sufletul olandezului topit după chestii vintage... oftează că au dispărut din el nu știu ce mașini vechi și tractoare de acum 30 de ani... muzeul e condus de o familie, costă 3 euro intrarea... e o fermă de la țară cu tot felul de camere întunecate, unde stau aranjate masini vechi, jucării, căruțe... parcă am intrat în peștera lui Ali Baba... terenul la parter e ușor denivelat și mă împiedic cu ochii la un poștalion... în rest un ford, un trabant, niste motociclete, biciclete de pe vremea războiului, sănii de lemn de la 1800-1970... basta, ies afară în curtea generoasă unde e un loc spatios de joacă pentru copii și loc de barbecue, dar vine doamna ploaie și fugim acasă.

Fotografiile sunt grăitoare... Dwarsgracht e un sat magic, fotogenic... l-am pus si pe el în coșul de vacanță cu amintiri... e un sat de poveste care s-a lipit de mine, am stors din propriile mele poze toate gândurile și energiile pozitive... vin sărbătorile, am rămas singură și nu-mi rămâne decât să visez la vara viitoare... sper să fie un an mai bun și mai fericit pentru noi toți.


---
Trimis de mireille in 19.12.17 08:19:22
Validat / Publicat: 19.12.17 11:50:33
VIZUALIZĂRI: 1487INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BENELUX.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mireille); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47000 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

Rodel [19.12.17 12:30:59] »

Si imaginile, si review-ul au un parfum de poveste!... Mi-a facut plăcere sa-ti citesc impresiile despre vara ta olandeză, intr-o zi mohorâta si friguroasă de iarnă.

Carmen Ion [19.12.17 13:01:35] »

@mireille: Splendid! Slavă Domnului că pe lume mai există astfel de locuri de basm!

tata123 [19.12.17 14:30:11] »

@mireille: Incredibil de real! Și totuși e adevărat... și locuit pe deasupra. Superbe hortensiile, pete de culoare pe fundalul constituit din căsuțe și canale.

Prețul la borcanele de dulceață/gem nu e așa mare; prin târgurile românești „tradiționale” prețul unor asemenea produse e uneori sensibil mai mare.

Mulțumim pentru fotografiile din acest loc de poveste.

mireille CONS. ONORIFIC AFA / BENELUX [19.12.17 14:38:06] »

@Rodel: merci Rodica... initial uitandu-mă la pozele din lada de vântură prin lume, am zis ca nu pot scrie mai mult de o pagina și pe final a iesit o calatorie cu impresii obiective si subiective.

mireille CONS. ONORIFIC AFA / BENELUX [19.12.17 14:54:19] »

@Carmen Ion: ma bucur ca ti-a placut!

mireille CONS. ONORIFIC AFA / BENELUX [19.12.17 16:38:29] »

@tata123: merci... nu am testat dulceața locală... e un loc plin de farmec și simplitate, unde nu prea faci nimic, te bucuri de frumusetea peisajului si te dai cu barca... e tihnă, pace, timpul chiar pare să fi încremenit... Dwarsgracht e foarte aproape de Giethoorn, o zonă vizitată anual de circa 800 000 de mii de turisti. Pentru mine e un spatiu mereu proaspăt, surprinzător, pe care l-am îndrăgit, acesta e rostul lui, să fie poate un colt de basm. Olanda e plină de hortensii în curtile olandeze... am si eu acolo, undeva, în fața casei unele albastre...

Aurici [19.12.17 16:39:00] »

@mireille: Vai de capul meu, ce poze! Cred că am mai zis asta referitor la locurile pe care ni le prezinți tu, dar mai zic.

Sper să ajung și eu într-o zi pe urmele tale...

hopyk [20.12.17 00:25:55] »

Incredibil de frumos!!! Felicitãri, transformaţi în artã purã orice destinaţie!

mireille CONS. ONORIFIC AFA / BENELUX [20.12.17 08:35:41] »

@Aurici: daca vii vara in zona, ma ofer sa -ti fiu ghid.

Aurici [20.12.17 12:09:39] »

@mireille: Ai grijă ce-ți dorești...

mishu [24.12.17 13:28:31] »

@mireille: Un loc minunat si minunat povestit. Cat despre invitatia de a fi ghid in zona, cine stie, s-ar putea sa fie tentant, de la mine (locatia actuala) si pana acolo sunt "doar" vreo 900 km, asa ca e valabil.

Ma uitam si eu aici in zona unde am vazut sate mici aruncate pe dealuri si carora le-am pus gand rau pentru cand vremea va fi frumoasa.

Felicitari pentru articol, votat cu mare drag.

mihaelavoicu [25.12.17 08:52:59] »

Talentul de a scoate în evidență frumosul prin cuvinte nu poate sălășlui decât într-un suflet curat. Un localnic nu cred că ar reuși performanța de a face o așa reclamă acestui colț de rai ascuns prrivirilor.

Te apreciez în mod deosebit și votez cu drag articolul tău.

mireille CONS. ONORIFIC AFA / BENELUX [25.12.17 12:57:26] »

@mishu: multumesc Mihaela... sa ai parte numai de bucurii si sa descoperi acolo unde esti locuri minunate.

ANILU [25.12.17 12:59:26] »

@mireille: În această zi magică pentru noi toți, am reușit și eu să mă plimb prin satul magic alături de tine.

Este ireal de frumos. Totul arată foarte bine. Din poze parcă răzbate liniștea, sau se aude foșnetul frunzelor sau al trestiei sau macaitul ratelor.

Superb arată acest coltisor de rai.

Mulțumim pentru plimbare în această perioadă a anului.

Sărbători fericite și un an nou plin de bucurii și călătorii.

mireille CONS. ONORIFIC AFA / BENELUX [25.12.17 13:10:31] »

@mihaelavoicu: sunt un suflet mai, complicat ''... poate si datorita singuratatii... articolul e de fapt o continuare la unul vechi, Giethoorn, abonament anual la fericire''scris de mine mai demult, te invit cand ai timp sa il descoperi... sarbatori fericite si un an plin de bucuria calatoriilor artistice.

mireille CONS. ONORIFIC AFA / BENELUX [27.12.17 09:10:31] »

@hopyk: multumesc mult pentru lectura si interes.

@Anilu-ma bucur ca te-a încantat hoinăreala mea olandeză... da, era o liniste chiar ireală.

Sărbători fericite și ție și călătorii minunate.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Aurici, hopyk, mihaelavoicu, mireille, mishu, Rodel, tata123
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.0970301628113 sec
ecranul dvs: 1 x 1