ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.11.2017
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Mannheim Germania
    ÎNSCRIS: 23.10.09
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    FEB-2017
    DURATA: 2 zile
    cuplu fara copii
    2 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    CADRUL NATURAL:
    NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    90.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 6 MIN

    Villahermosa nu este frumoasa

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Daca stati si va ganditi asa concret… cate momente ale vietii voastre le-ati trait conștient exact atunci in momentul in care s-au intamplat? Cu siguranta ca foarte putine.

    Recunosc si eu ca scriu acest blog de calatorii, in mare parte pentru a realiza defapt momentele pe care le-am trait deja. Doar punandu-le pe hartie sau pe calculator devin concrete si ciudat ca spun asta si cumva reale.

    Aceste momente sunt cele pe care le-am visat, planificat, pe care le-am anticipat si care in momentul in care s-au intamplat parca nu au mai avut puterea de a exista… doar mult dupa ce au trecut, acasa in fata pagini albe de hartie pot lua in sfarsit forme concrete. Si aceste momente sunt – daca sunt sincera cu voi 95 % din toate intamplarile mele.

    Celelalte – cele 5% sunt cele pe care nu le-am prevazut, cele de care nici nu stiam ca exista, cele pe care nu le poti planifica nici daca ai dorii. Sa va dau un exemplu concret.

    Despre Villahermosa cu toate ca in traducere inseamna orasul frumos stiam ca NU este. Ca e doar un oras industrial construit in graba dupa ce in regiune s-au descoperit resurse de titei, cu cladiri fara valoare arhitectonica sau estetica. Trebuia sa trecem prin el doar pentru ca era singurul oras din regiune in apropiere de Palenque cu un aeroport, de unde zburam in doar 2 ore spre Cancun si spre Riviera Maya.

    Am luat autobusul din Palenque dimineata la ora 10 (pentru cei interesati -Agentia de autobuse se numeste ADO) si in circa 2 ore am ajuns in autogara centrala din Villahermosa. De aici trebuia sa luam un taxi pana la Hotelul Hilton pe care il rezervasem dinainte si care se afla in apropiere de aeroport. Avionul il aveam programat pentru a doua zi dimineata.

    Doar ca aici in zona centrala a Mexicului unde aproape nici un turist nu se rataceste, nimeni nu vorbea engleza. Eu ramasesem cu bagajele in apropiere de autobus cand sotul meu se intoarce cu o grupa de 4-5 taximetristi curiosi sa afle unde vrem sa mergem.

    My wife- she speaks spanish – arata el cu degetul catre mine – si toti dintr-o data – Que dice su marido? Eu total rusinata incerc sa le explic in cateva fraze simple ca vorbesc foarte putin si ca defapt vrem sa mergem doar la hotelul Hilton din apropiere de aeroport. Aha, acuma au inteles si ei – credeau ca vrem direct la aeroport si nu intelegeau de ce nu luam autobusul care facea aceasta ruta la fiecare jumatate de ora. Dar intradevar hotelul se afla destul de departe si nu se putea merge pe jos pana la aeroport.

    Si pentru ca ne-am inteles si la un pret destul de mic ne-au repartizat un sofer mai batran care spre dezamagirea mea nu vorbea nici o boaba engleza si spaniola cu un dialect foarte greu de inteles.

    Ne asezam pe bancheta din spate si soferul nostru foarte curios incepe sa ne descoase… de unde suntem, unde mergem, cat stam aici – eu raspund monosilabic avand in vedere ca abia il intelegeam. Ca la un moment dat sa ne intrebe ce stim despre orasul lui: Eu sa fac o gluma ii raspund: Villahermosa no es hermosa! Atat i-a trebuit batranelului – opreste brusc masina si ne intreaba – Tienes tiempo? Da, raspundem noi in cor. Vreau sa va arat cel mai frumos parc pe care l-ati vazut vreodata.

    Cateva minute mai tarziu oprim intr-o parcare a unui parc muzeu si el ne explica ca intrarea este de dupa colt iar el ne v-a astepta aici la iesire – ca nu poate sa ne lase sa plecam din orasul lui iubit cu o astfel de parere gresita despre el.

    In primul moment cand iesim din masina si lasam bagajele in portbagaj parca am o presimtire rea. Daca vrea sa ne fure? Daca asteapta sa intram in parc si pe urma pleaca, de unde sa avem atata încredere intr-un mexican pe care il cunoastem doar de cateva minute?

    Dar sotul meu cand priveste capul imes al sculpturii din fata muzeului este fascinat – Ah, nu-mi vine sa cred, despre civilizatia Olmeca am citit cand eram copil – trebuie sa intram in parcul acesta – vin-o repede! Si porneste in graba spre intrare.

    Cum te cheama? il intreb pe sofer – de parca numele lui ar schimba ceva… incerc sa memorez numarul taxiului si pe urma ma gandesc – daca destinul a vrut sa ajungem aici – atunci are cu siguranta o intentie. Ai încredere în el.

    Iau cu mine doar un rucksac mic unde am actele si banii si aparatul de fotografiat si alerg in urma lui.

    In fata ghiseului nu e nimeni si biletele sunt cu adevarat foarte ieftine- doar ca intretimp peste oras s-au adunat nori de furtuna si abia ca punem piciorul in parc incepe o ploaie torentiala cum doar in zonele tropicale poate exista. Nu ploua cu galeata cum s-ar zice la noi ci intregul cer se revarsa peste noi! Eu incerc sa ma adapostesc pentru cateva momente sub un copac mai stufos cand sotul meu o ia agale prin parc fara sa-i pese. Stai – unde mergi asa, deja te-ai facut ciuciulete! ii atrag eu atentia. Oricum suntem acum uzi pana la piele – ce mai conteaza, imi raspunde el.

    Mi-au trebuit 2 -3 momente până când am îndrăznit sa ies si eu de sub copac si sa alerg prin ploaie.

    Zeci de ratoni iesisera si ei din culcusurile lor si ne acompaniau pe cararile inguste ale parcului.

    Ploaia a spalat totodata si praful de pe sculpturile olmece din piatra neagra de bazalt care acum ne intampinau parca trezite si ele la viata la fiecare intretaiere de drumuri.

    Cu mai mult de 1000 de ani inaintea Civilizatiei Maya aceasta regiune a fost

    populata de olmeci – Olmecii au fost un popor care a construit o civilizație antică pre-columbiană între anii 1400 și 400 î. Hr. și care trăiau în regiunile joase, mlăștinoase ale Golfului Mexicului și în câmpiile tropicale din sud-centrul Mexicului, aproximativ unde se găsesc astăzi statele mexicane: Veracruz și Tabasco. Se presupune ca ei au fost prima civilizație americană și că au pus bazele multor civilizații care au urmat – de aceea Cultura Olmeca a fos numita cultura madre, adică „cultura mamă”, din America Centrală.

    Sculpturile de o marime impresionanta emanau o putere magica si daca te apropiai destul de ele simteai cum ti se reîncărcau bateriile energetice ale corpului. Dar cel mai maret dintre toate sculpturile era capul colosal ce cântăreste circa 30 de tone și măsoară aproximativ 2 metri în înălțime.

    Eu si el eram acum aici, eu uda leoarca incercand inca sa ma feresc de ploaie, el in toată măreția sa, abandonat, complet expus la intemperii una dintre cele mai maiestuoase sculpturii facuta de oameni acum 3500 de ani iar privirea sa cu ochii larg deschiși reflecta o înțelepciune cosmică străveche… ce-mi spunea „nu-mi pasă de nimeni si de nimic”

    Mi-am luat geaca de pe cap si am facut cativa pasi prin ploaie pana cand am simtit un sentiment profund de eliberare de la norme si reguli. Aveam voie sa ma ud sa simt viata asa cum e ea acum, simteam picaturile lovindu-mi capul si pe urma prelungindu-se pe fata si eram fericita. Fericită că exist, că trăiesc, că sunt acum si aici reală!

    Ne-am plimbat prin parc, am zabovit uimiti in fata catorva pomi imensi si am ras in gura mare de noi insine pana cand dupa vre-o jumate de ora ploaia s-a oprit la fel de repede cum a pornit si a iesit din nou soarele. Ajunsesem la iesirea din parc.

    Batranelul ne astepta in masina cu fata ingrijorata- Vai imi pare rau ca v-am trimis pe ploaie la plimbare – dar mi-e imi venea sa-l imbratisez si nu stiam cum sa-i multumesc pentru experienta si energia care am primit-o cadou din partea lui.


    [fb]
    ---
    Trimis de Pami* in 15.11.17 20:52:53
    Validat / Publicat: 15.11.17 22:05:05
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA DE NORD.

    VIZUALIZĂRI: 1591 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Pami*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P08 zeci de ratoni au iesit si ei la plimbare
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32500 PMA (din 24 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    3 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [16.11.17 00:37:01]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    krisstinna
    [16.11.17 13:45:24]
    »

    @Pami: Am lacrimi în ochi, m-ai impresionat, este un articol despre sufletul tău, mai presus de destinația in sine.

    Și eu scriu pe foi albe, apoi in WORLD. Multe sunt însemnări despre trăiri, nu le public

    Bravo, tare mi-a plăcut!

    mishu
    [18.11.17 19:18:04]
    »

    @Pami: Un articol superb pur si simplu. L-ai scris cu o asa mare bucurie care s-a transmis mai departe astfel incat si eu l-am citit cu aceeasi mare bucurie de parca as fi fost eu acolo.

    Felicitari, votat cu mare drag.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Mexic:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062135219573975 sec
    ecranul dvs: 1 x 1