Vourliotes, satul de munte care ne-a surprins foarte plăcut!

TIPĂREȘTE

Când am închiriat mașina, domnul de la agenție ne-a dat o hartă a insulei, așa cum se face de obicei, pe care ne-a bifat câteva puncte de interes ce n-ar trebui ratate, în turul nostru pe insulă. Printre aceste însemnări se afla și acest mic sătuc, Vourliotes, pe care ne-am gândit să-l vedem. Și nu am procedat rău pentru că este superb, iar de veți ajunge în Samos vă sfătuiesc să-l vizitați, fiind foarte frumos. Azi vă voi povesti despre el.

Conform datelor Wikipedia, satul Vourliotes, este situat în nordul insulei, la 21 km de capitala Vathi, 20 km de Karlovassi, 32 km de Pytagorio, locul nostru de cazare, vezi rw, 33 km de Marathocampos despre care deja v-am povestit. De la drumul principal, după Kokkari, trebuie să vă abateți spre stânga, spre centrul insulei, la 5 km. Dacă veți privi puțin harta, veți vedea că micul sat e așezat cam la jumătatea distanței de la vest la est.

Satul Vourliotes este unul din cele mai vechi de pe insulă, întemeiat undeva în sec. XVI, de către locuitorii din Asia Mică ai unei așezări numite Vourla. Se pare că ei au ajuns aici și au construit primele case în zonele mai joase, Paleochori, dând și numele actual Vourliotes, doar că din cauza frecventelor atacuri ale piraților, au fost nevoiți să mute așezarea mai sus, către munți. Aici se mai găsesc astăzi doar niște ruine, de case, sau ale unui vechi castel, Castelul Profetului Elias, sau Louloudas, sau ale unei vechi bazilici bizantine.

Acum satul este întins la poalele muntelui Ampelos sau Karvounis, într-o zonă spectaculoasă, cu dealuri de viță de vie, podgorii întinse, pini și chiparoși de jur-împrejur. Localitatea se află la o altitudine de cca 360 metri deasupra nivelului mării, iar drumul care duce aici este foarte frumos, în serpentine, foarte îngust, iar pe măsură ce urcăm câte o buclă, marea se așterne minunat la picioare. În apropierea satului, într-o curbă largă, pe un perete vopsit în alb, sunt pictate colorat câteva litere, cu mesajul de bun venit în Vourliotes.

Chiar și când am fost noi acolo, erau destul de mulți turiști, unii cu ghid, semn că se organizează excursii în acest sat. Imediat după intrare este o parcare, unde am lăsat și noi mașina, făcând deja primele poze cu priveliștea care se desfășura în fața noastră. Dealuri verzi, case acoperite cu țigle roșii, turle albastre de biserici și bineînțeles, marea... Dacă ne uităm pe partea cealaltă a drumului, deasupra primelor case, e muntele, care parcă străjuiește satul. Câteva din primele case, sunt cam ruinate, năpădite de iederă, altele au doar o fațadă acoperită de multă verdeață. Drumul este pietruit, pe mijloc este rigola, specifică multor străzi din satele grecești.

O pornim către sat și chiar pe prima porțiune ne învăluie un miros de pâine proaspătă și ajungem și la sursă, o mică brutărie, unde o bătrânică cocea pâinici și gogoși. Un cățeluș frumos dădea târcoale pe lângă ușa brutăriei, probabil știa el de ce... Drumul e în pantă, urcăm către alte străduțe, ajungem la un soi de intersecție, spun soi, pentru că totul e la o scară mică, aici nu circulă mașini, cel mult motociclete, biciclete sau scutere, iar în intersecția aceasta pe un stâlp, sunt câteva tăblițe cu diverse repere, nume de taverne, cu săgeți îndreptate către ele. Deci la stânga ori la dreapta? Alegem stânga, iar străzile sunt câteodată așa de înguste încât localnicii dacă doresc pot să-și dea mâna din balcoanele de peste drum. Casele sunt vechi, dar foarte bine întreținute, bine conservate, sunt proaspăt vopsite, cele mai multe sunt albe, dar au uși și obloane vopsite în culori vesele, albastru închis ori verde crud, ori bleu, ori pastelate, piersică ori bej. Multe flori frumoase colorează și mai mult casele, florile urcă până la etaj, aproape toate casele au un etaj, iar balcoanele sunt din lemn ca și obloanele.

Este un adevărat labirint de străduțe, la un moment dat nu mai știam, așa că am luat-o ba la stânga, ba în sus, ba în jos, pe trepte sau la vale, până am găsit o bisericuță frumoasă înghesuită între zidurile celorlalte case. Clopotnița ei, înaltă, frumoasă, vopsită în alb și albastru, asemeni celor din Santorini. Trotuarele acolo unde sunt, sunt vopsite cu alb, treaptă cu treaptă, iar cum îmi place mie, am întâlnit și aici, superbele flori pictate pe jos, albe sau colorate. Ele mi-au făcut, dacă mai era nevoie, ziua și mai frumoasă! Ca și florile adevărate, o reală plăcere, o revărsare de culoare.

Am ajuns și în piațeta centrală a satului, acolo unde sunt concentrate cîteva terase, unde s-au adunat turiștii în dorința de a se răcori, sau de a servi ceva bun. Una din terase mi-a atras atenția, se cheamă Blue Chairs, oare de ce? Pentru scaunele lor minunat de albastre! :) Un platan în centrul piațetei acoperă cu umbră toată zona, pe lângă câțiva smochini și multe lime. Toate străduțele mici converg aici până la urmă, nu prea ai cum să te rătăcești, deși așa aveam și noi impresia câteodată, dar hai-hui, ușor, ne-am tot plimbat, am admirat simplitatea caselor în egală măsură cu micile decorațiuni, de vară, sau de început de toamnă... câteva pietre colorate ici-colo, puse pe o măsuță în fața casei, câteva scaune de lemn firește, colorate, sau chiar mese pictate. Pe o străduță îngustă acoperită de o boltă de viță de vie, câteva mese, acoperite cu ștergare, gen față de masă, câteva scaune colorate, și gata taverna. Prețurile scrise pe o tăbliță, fructe, legume, usturoi împletit... obloane super albastre... Absolut idilic...

Cumva ieșim din labirintul de străzi din centru, ca să ne regăsim într-un spațiu puțin mai larg, unde stă mândră o altă biserică, mai mare de data asta, puțin mai atipică, în afara clopotniței minunat vopsite în alb și albastru. Nu știu cum fac ei, dar mă tot minunez, încă mă minunez și acum, după atâția ani, zici că nici nu s-a uscat vopseaua, atât sunt de curate, de albe și bine întreținute... dar spuneam despre biserică, la fațadă are niște coloane, total atipic, unei biserici, nu am văzut încă ceva asemănător. Restul, spatele mi se pare normal, acoperișul frumos cu țiglă roșie, zidul alb, alb pur. Nici nu mergem prea mult că iar vedem o biserică frumoasă, de data asta mult mai mică, tot albă, o biserică veche, care arată totuși uimitor de bine. Ce mi s-a părut interesant aici, este arhitectura caselor, păstrând stilul tradițional, case înalte, majoritatea cu un etaj sau chiar două, ori e un paradox, să vezi clădiri așa înalte în spații atât de strâmte. Veți vedea asta în poze.

Din sat se pot face trasee montane, spre diverse destinații, se spune că în apropiere, la cca 1,5 km, este rezervația-parcul Pnaka, un loc cu multă verdeață și izvoare de apă rece, unde ar fi și un restaurant cu produse tradiționale, ori la 2- 2,5 km mai la sud, mânăstirea Vronta, una din cele mai vechi și mai frumoase din insulă.

Se mai spune că vinul local produs aici, este grozav, trebuie neapărat încercat. Zona este ideală pentru cultivarea viței de vie, iar solul bogat, condițiile climatice și apa din belșug fac o recoltă frumoasă și bună calitativ.

Malul mării, mai precis localitatea Avlakia și Plaja Tsambou, este numai la 6 km, așa că cine are cazare în zonă, poate face o plimbare plăcută în satul Vourliotes. La doar numai câțiva km mai la vest de Vourliotes este un alt sat interesant, pe care noi din păcate l-am ratat, Manolates. Numele satului vine de la Manolis, cel care în sec XVIII a venit aici și a pus bazele acestui sat; azi un sat tradițional, vizitat de mulți turiști, renumit pentru multe souveniruri lucrate manual. Vă spun asta ca să nu o pierdeți din vedere!

Oricum, eu mă bucur că am fost în Vourliotes, cu siguranță fără vizita asta, călătoria în Samos ar fi fost mai săracă în imagini, în cuvinte, în trăiri și sentimente. Data viitoare voi scrie despre Vathi, capitala insulei Samos.

Webmaster, o rugăminte, melodia

youtu.be/dV5rO48E1-w

mulțumesc!

---

VIZUALIZĂRI: 2000 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI