ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.09.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
AUG-2017
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 16

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Un mic popas pe malul Bosforului

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Am cel puțin cinci ani, de când nu am mai fost în Istanbul! Nu pot spune că este orașul meu preferat, dar pot spune doar că este un oraș ce m-a fermecat, de la prima vedere. Am fost de foarte multe ori prin Istanbul și m-am simțit foarte bine. Din nefericire întotdeauna am fost pe fugă și nu am apucat să vizitez nimic.

Ei bine acu s-a ivit ocazia să revin la orașul vibrant, ce m-a fermecat odinioară. Aveam o escală către o destinație de vacanță, de opt ore. Pare mult, dar nu am putut profita pe îndelete de ea, deoarece era cuprinsă între orele 18 și 2 dimineața. Deci efectiv am avut la dispoziție doar patru ore, să dăm o fugă prin oraș, înainte sa devina prea periculos.

Istanbul este fostul Constantinopol, un oraș vibrant, cu o populație aproape egală cu cea a întregii noastre țări. Este un oraș ce se întinde pe două continente. Cum spuneam, cu toate că într-o anumită perioadă a vieții mele îl vizitam destul de des, nu am reușit niciodată să descopăr și partea lui culturală, să-i vizitez obiectivele turistice.

Sincer nici nu aveam idee ce-aș putea vizita seara în aproximativ două ore, excluzând transportul. Așa că am ales să vin în zona Eminonu să văd strâmtoarea Bosfor, să mănânc eventual ceva tradițional si cam atâta.

Eu de obicei, prin periplurile mele prin această metropolă foloseam foarte mult taxiul, fiind destul de ieftin la acea vreme. De data asta la recomandarea colegei maria55, am ales să coborâm în subteran și să luăm metroul. Zis și făcut. Am cumpărat bilete tur retur și ne-am urcat într-o garnitura de metrou. Am mers pe linia roșie preț de 17 stații, până la capăt. De acolo a trebuit să schimbăm și să luăm o alta garnitură de metrou care ne-a dus preț de o stație mai lungă, exact pe malul Bosforului, în zona Eminonu. Aici am dat de o mare de lume. Majoritatea erau băștinași iesiți pesemne la o plimbare pe faleză, dat faptul că era o frumoasă zi de duminică.

Sincer aveam ceva temeri, dat faptul că am tot auzit de mișcări de stradă, dar și de diverse atentate. Din fericire pentru noi, nu am avut parte de așa ceva!

Am făcut ceva poze, am admirat superbele vase de croazieră și ne-am pierdut fascinați prin marea de oameni. Daca tot am ieșit în oraș am zis să savurăm o cină romantică pe malul Bosforului de pe podul Galata. Podul Galata este cel mai vechi pod peste Golden Horn (estuar si port natural unde navele bizantine si otomane precum si cele comerciale erau ancorate) și a fost construit in anul 1453. Podul are 490 metri lungime, 42 de metri latime, are 22 de pontoane și face legatura intre centrul istoric al orasului si cartierul Eminonu.

Aici evident că am fost asaltați de ospătari, care de care mai insistenți, ca să alegem localul unde lucrează ei. Am ales un local mai drăguț, după gusturile noastre și am savurat relaxați câte o bere Efes. Am ales să comandăm un ghiveci turcesc de vită, după care eu personal sunt înnebunit și o mâncare tradițională cu pui și un fel de cartofi țarănești (nu mai stiu cum îi zice). Evident că uitasem metehnele lor, în care îți aduc la masă tot felul de nimicuri pe care apoi ți le adaugă la notă si costă enorm. De data asta, deoarece urma lungul zbor spre locul ales pentru a petrece vacanța, am ales să fiu calm. Așa că am achitat o nota de plată cam exorbitantă și anume 140 de lire.

Ne-am mai plimbat un pic prin zona portuară și cum se întunecase am zis să nu ne forțăm norocul și să ne îndreptăm spre aeroport. Toată această mică ieșire din aeroport ne-a costat 250 de lei și a durat exact patru ore. Oricum a fost mai bine că am ieșit din aeroport și am simțit un pic miresmele orientului. A trecut timpul mult mai repede, decât dacă am fi pierdut vremea prin aeroport.

Cum am regăsit eu Istanbulul dupa cinci ani? Tot așa frenetic, tot așa vibrant. Parca sunt mult mai puțini turiști. Și mi s-a parut mai scump. Mult mai scump. Sau poate e doar o impresie dată de faptul că am fost într-o zonă turistica și probabil cu prețuri mai mari.

Oricum o vizită în această metropolă europeană este o recomandare pe care o fac fiecărui iubitor de călătorii.


[fb]
---
Trimis de robert in 01.09.17 15:20:23
Validat / Publicat: 02.09.17 04:54:30
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 4204 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

27 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 am fost și noi pe-acolo!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47900 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

27 ecouri scrise, până acum

robert [01.09.17 15:33:28] »

rog youtube

Mulțumesc frumos!

webmaster39 [02.09.17 04:54:01] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

mishu [02.09.17 06:48:38] »

@robert: Frumos si relaxant. Sa va fie de bine, votat cu mare drag.

robert [02.09.17 07:45:04] »

@mishu: mersi frumos!

cloverina [02.09.17 09:55:09] »

Exact aceeași senzație o am și eu față de Istanbul. Nu știu dacă este orașul meu preferat, însă m-a fermecat pe vecie. Oricând mi s-ar spune "hai", aș face bagajele și aș da o fugă

Legat de prețuri, eu nu știu cu ce perioadă comparați dumneavoastră, însă noi am făcut 3 vacanțe în Turcia, în 3 ani consecutivi (2013,2014,2015). Anul trecut (2016), ne-am aruncat ochii pe cazările din Istanbul și prețurile lor au scăzut considerabil din cauza evenimentelor... Mâncarea întotdeauna ni s-a părut ieftină (evitând zona Galata, într-adevăr). Poate anul acesta prețurile au crescut, având în vedere lipsa evenimentelor dătătoare de frici.

robert [02.09.17 10:25:56] »

@cloverina: Mersi pentru vizită si ecou! O masă la restaurant pentru două persoane 140 lire fără șpagă, două meniuri la Burger King în aeroport 60 de lire. Cu tot cu transport și cu câteva suveniruri, am cheltuit 270 de lire pentru o scurtă ieșire în oraș.

E mult, e puțin nu stiu! Fiecare consideră dupa bugetul propriu!

cloverina [02.09.17 10:28:20] »

@robert: Restaurantele de pe malul Bosforului au fost mereu scumpe, iar turcii mereu "hoți"

În aeroporturi este scump oriunde ai fi. Mie Otopeniul mi s-a părut mereu extraordinar de scump. O apă plată la noi în aeroport e 10-15 lei (inclusiv la tonomat!). În Milano 1-2 euro. Hmmm... Om fi frați cu turcii?

robert [02.09.17 10:30:16] »

@cloverina: e clar că ceva influențe orientale avem!

elviramvio [02.09.17 22:28:36] »

@robert:

Faina pauza!

robert [03.09.17 07:26:04] »

@elviramvio: ????????????

krisstinna [03.09.17 08:24:35] »

@robert: Să vă fie de bine!

Dacă aș putea, aș merge la Istanbul in fiecare lună, atât de mult îmi place

Am citit cu mare plăcere și interes, așteptam impresiile tale cu sufletul la gură. Mă bucur că sunt pozitive, m-ai făcut să visez și îți mulțumesc frumos.

Pupici fetelor, cuscra e super, îmi place tare mult! Ai grijă de fete, sunt ca două păpuși.

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [03.09.17 08:41:52] »

@robert: "e mult, e putin?! "

La cei 270 lire ma refer????! Pentru mine, e mult!!! ????????????????Pentru tine si răsfătul printeselor, nu! Categoric!

Dar, un "peste-n pâine", tot acolo, pe mal sub podul Galata, nu v-ar fi "coafat"?! ????

V-ati băgat la unul dintre restaurantele cu preturi????????????nu că celelalte nu ar avea, dar 8lire "pestisorul" mi-l permiteam mai usor! Din pmdv????!

Oricum pt zona de fitze????... un 35/euro pt toti 3 nu a fost una exorbotanta si banuiesc ca ati fost incantati!

Pacat ca pauza a fost la ora tarzie si nu ati putut traversa si in Kadikoy, poate alta data! Metropola asta are mereu ceva de "zis", la fiecare vizita, asa ca... ma bucur ca v-ati incumetat sa iesiti din aeroport chiar si pt cateva ore!

robert [03.09.17 08:59:33] »

@krisstinna: Mulțumim mult! M-ai lasat fără glas... ca de obicei! Doar să nu mi se urce la cap!

Mă înclin!

Toate bune si vouă!

robert [03.09.17 09:05:21] »

@maria55: E mult oricum am da-o! La localul unde am tras o porție era 35 de lire! Dar ne-au pus pe masă fel de fel si ne-au încărcat nota! Măsline, pâine, apă plată ce nu le cerusem! Le știam metehnele, dar eram prea obosit si nici nu vroiam să-mi stric buna dispoziție!

Și metroul mi s-a parut foarte scump la 5 lire biletul! Iar la Burger King 70 de lei de-ai nostri pt 2 meniuri!!! Asta a fost percepția mea, a unui călător pe fugă!

Din ce-mi aduc eu aminte pe vremuri acu peste 5 ani, un taxi de la aeroport până in Laleli nu costa mai mult de 15 dolari, iar un meniu la local până în 10 cu berea aferentă!

De vizitat aș vrea să vizitez multe, dar timpul ne omoară!

Mersi de indicațiile tale! Toate bune si multă sănatate! Și da ne-a plăcut! Noi doi știam Stambulul foarte bine, dar pentru Naty a fost o premieră! Prima oara am fost cu Blue Air ! De câti ani nu mai zboară spre Stambul?

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [03.09.17 09:11:18] »

@robert: uff, se pare ca de la ultima mea vizita a crescut pana si pretul unei calatorii de la 4 la 5 lire!

Noroc ca am Istanbulkart????! No problem:sa vă fie de bine incursiunea!

Despre Blue nu stiu da fi zburat vreodata pe aceasta destinatie (in trecut)! Pt noi cei din C-ta raman autocarele....de pe Kogalniceanu zboara Turkhis si este scump ! Ori la 200ron dus/intors cu autocarul, pt cei aprox 600km nu e rau! E doar greu????????????cu genunchii la gură!

robert [03.09.17 09:26:23] »

@maria55: zbura de pe Băneasa! Și datorită orarului de zbor înoptam și doua nopți în Istanbul! Când am descoperit Taromul plecam și mă întorceam în aceeași zi! Da și tariful era pe măsură, 240 de euro!

E obositor cu autocarul, așa cum a fost si pentru noi cu avionul! Am făcut 25 de ore cu escale cu tot!

diana2015 [04.09.17 11:08:59] »

@robert: Uhhhh, în sfârșit am reușit să citesc review-ul pe care l-am așteptat

Frumos și de folos dar cred că atunci când vom mergem noi la Istanbul vom apela Maria55 pentru ponturi de prețuri mici și de tocmeală cu turcii, tu nu negociezi sau din cauza oboselii ai lăsat lucrurile așa? Ai scris că n-ai vrut să-ți strici feng-shuiul dar totuși... acolo o tocmeală ceva...

Să vă fie de bine și aștept celelalte relatări și peripeții ale voastre

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
robert [04.09.17 11:33:43] »

@diana2015: mulțumim frumos Diana!

Sunt convins că noi am fost în unele dintre cele mai scumpe locuri! Sigur în imensul Oraș o să gasiți si oferte mai convenabile, iar să apelezi la Maria pentru ponturi și alte informații e o idee foarte bună!

De negociat nu aveam chef! Eram între doua avioane și vroiam să ma bucur de moment! Mersi încă o dată și toate bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [04.09.17 12:28:38] »

@robert: drag coleg, ati reusit voi o seară pe Bosfor?! Ati reusit! Ati reusit si cu metroul?! Ati reusit! Ati reusit sa păpati ceva traditional?! Ati reusit! Ati reusit sa vă "simteti" bine? Ati reusit! Au trecut orele de escala mai interesant?! Da! Ati reusit sa luati pulsul acelei zone mirifice?! Da!

Atunci e foarte bine! Bravos pentru toate! In octombrie am un plan: Istanbul! La pret mic! 4nopti cu 60/e /pers/hotel4* cu MD.

Dar cu ????????... si nu cu✈! Madame economy... se stieeee????!

robert [04.09.17 12:34:15] »

@maria55: ai dreptate! Nu contează cum ci contează unde... si cu cine!

Mihai18 [17.09.17 14:48:15] »

Bună ziua.

Am citit reviewul dv. la data publicării și au trecut zile de atunci.

Îmi este dor de Istanbul și am intrat pe acest sit întâlnind reviewul dv. pe care l-am recitit cu plăcere iar fotografiile mi-au răsucit cuțitul în rană.

Eu cu soția am fost de mai multe ori în acest oraș, nu spun numărul vizitelor pentru că cititorii vor spune că suferim de psihoza Istanbul.

Spicuind reviewul, scriu câte ceva.

- Ce poate fi mai frumos de cât o masă de prânz servită la unul din cele 6-8 restaurante de pe Podul Galata. Pentru noi, o masă de prânz acolo (doar una/excursie) este cireașa de pe tort (Galata în stânga, Bosforul în față și Eminonu în dreapta) toate sub un soare plin.

- P-14 cu paharul dv. de bere Efes m-a dat gata.

- confirm că uneori ei încarcă nota de plată. Au făcut totalul pe versoul ei și au încărcat-o cu 24 TL, dar cu soția mea nu le-a mers, i-a învățat să facă adunarea.

- Se poate mânca bine și la cameră, cu aceiași mâncare cumpărată la cașeterole. Avantaje

- costă mai puțin

- după 3-4 ore de mers, ajunși la cameră, ne facem lejeri, mâncăm în tihnă și mai stăm și o oră în pat și ne facem siesta.

Calitativ, berea Efes este undeva pe la mijloc. Totuși, la plecare cumpărăm 8-10 cutii (4,5 TL cutia) și acasă, cu timpul, când ni se face dor de Istanbul, bem cîte o cutie.

Mulțumesc pentru fotografii.

Mihai18 [24.09.17 05:54:00] »

@robert:

Va răspund eu. Prețurile sunt mari, aproape duble fata de anii 2011 - 2013. Ma refer la restaurant ele de pe Podul Galata. La fel și în transportul public.

robert [24.09.17 06:28:10] »

@Mihai18: Mersi frumos pentru ecouri!

michaella [16.10.17 12:10:39] »

@robert: Foarte frumos articolul, felicitari! Prefer mult mai mult aceste articole, simple, cu trairile si sentimentele calatorului in ciuda celor foarte bine informate, eventual cu copy-paste din diverse dictionare etc.

Desi am fost de multe ori in Turcia, in Istanbul niciodata, doar escale intre zboruri… Cu acest review chiar m-ai convins

Deci urmatoarea minivacanta este 30.11.2017 - 1.12.2017 + 2 zile de transport (cu autocarul) … credeti ca e ok? Stiu ca nu e sufficient, dar…

Frumos articolul si folositor , felicitari!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
robert [18.10.17 16:02:08] »

@michaella: Mulțumesc frumos pentru aprecieri si pentru vorbele frumoase! Si mie imi plac articolele cu impresii personale si mai putin tehnice.

Ma bucur să aud că te-am inspirat, sa vizitezi acest magnific oraș! O sa-ti placă sunt sigur.

Evident că nu sunt de-ajuns două zile, dar e un început.

Iti doresc o vacanță frumoasă și să ne împărtășești și nouă impresiile! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [18.10.17 18:03:47] »

@michaella: stai linistita, incropim noi ceva care sa cuprinda cat mai multe obiective@

elviramvio [18.10.17 18:38:49] »

@michaella:

Poate totuși mai adaugi o zi la minivacanța în Istanbul, oricum nici 1 săptămână nu ajunge dar să-ți faci idee și să vezi câteva din locurile interesante, merită oboseala. Căci drumul cu autocarul este obositor, l-am făcut în iulie și știu.

Depinde și unde ai cazarea și depinde și ce ți-ai propus să faci în cele 2 zile dacă mergi pe cont propriu.

Vacanță reușită!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cloverina, diana2015, elviramvio, maria55, michaella, Mihai18, mishu, robert
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Istanbul:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068130016326904 sec
    ecranul dvs: 1 x 1