ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.08.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Târgu Mureș
ÎNSCRIS: 28.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2017
DURATA: 7 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Plajele salbatice din Skiathos (II)

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

E cald afara, e inca vremea vacantelor. Bucurati-va de ele din plin, ca vara-i scurta pe la noi si iarna-i lunga. Si iarna nu-i ca vara!

De ce ne place noua Clujul, Iasiul, Timisoara? Pentru ca sunt orase studentesti in care esti inconjurat, mai ales in centrul lor, de multi tineri. De ce-mi place mie Skiathos? Pentru ca, printre altele, in zona Troulos-Koukounaries, gasesti mereu aceeasi atmosfera tinereasca, precum intr-un mare centru universitar.

Dar sa revenim la plajele noastre.

Din nou la drum

Ziua a doua a periplului meu pe carari mai putin umblate ale insulei Skiathos, incepe tot “de-acasa” de la vila Elpiniki, dimineata devreme. Ziua se anunta caniculara, deci mersul pe jos nu va mai fi atat de usor. Fata de la barul tavernei Victoria, care e “vis-a-vis” de vila mea si unde-mi beau uneori cafeaua, mi-a zis intr-o zi: “Stiti, pe fluturasul acela care-l gasiti peste tot prin Skiathos, e scris un anumit orar al autobuzelor, dar inainte de ora 9, autobuzele de pe ruta Skiathos city-Koukounaries, nu vin chiar la fiecare 20 de minute ci mai rar, cam o data la o jumatate de ora”. Asadar, am pornit-o pe jos, pe o sosea necirculata la acea ora, spre statia nr. 23 (Mandraki), unde, de langa hotelul Caravos, porneste drumul prin padure, spre plaja Mandraki-Elias. E greu sa mergi “in pas alergator” de la statia 19 (Troulos) la statia 23 (Mandraki), caci, soseaua “urca” pe-o colina si marea apare in toata maretia ei, la picioarele tale, printre mici palcuri de verdeata. Esti mereu tentat sa te opresti si sa culegi imagini. Intre Troulos si Koukounaries, natura e-atat de colorata, incat poti scoate fara doar si poate, un album de arta fotografica.

In timp ce hotelul Caravos isi facea inca somnul de dimineata, cativa tineri, unii pe jos, altii cu scuterele, se avantau spre padurea de pini, pe-un drum interesant, nisipos pe alocuri, ceea ce ma face sa inclin sa cred ca pe-aici, odata, demult, era un fund de mare. Padurea? Aveam un alt album fotografic in fata!

Odata ajuns, dupa o jumatate de ora buna de mers, la parcarea plajei Mandraki-Elias, te intampina un panou care-ti da de-nteles ca aria golfului Elias si a padurii Mandraki, e-o rezervatie ecologica protejata, n-ai voie pe-acolo, nici sa fumezi, nici sa arunci gunoaie. Tot acel panou iti indica si directia spre plaja Krifi Ammos.

Spre stanga. Intre cele doua plaje, situate cam la jumatatea distantei Aselinos Beach-Banana Beach, e de mers ceva vreme, drumul urca, coboara si serpuieste de-a lungul tarmului, prin padurea de pini. Din cand in cand te mai intalnesti cu alti turisti cu rucsacu-n spate sau cu cate un scuter sau ATV. Se pare ca acestia o pornesc de-acasa devreme, ca sa prinda cate un sezlong pe plajele nu foarte mari, dar foarte salbatice, Agistros, Elias-Mandraki sau Krifi Ammos. Plaje pe care singura sursa de a-ti potoli setea sau foamea, e o taverna sau un mic snack-bar. Plaje unde betonul cu avantajele si dezavantajele sale, inca n-a ajuns. Cum nimeni nu poate cobori cu vehiculul pe plaja, zona padurii de la intrarea pe aceste plaje, devine in scurt timp, loc de parcare.

Krifi Ammos Beach

Este plaja, care impreuna cu Agistros, mi-a placut cel mai mult. Plaja mica, izolata, cu dotari minime si cu o apa calda si limpede. Aici am ramas pentru balaceala. Chiar daca are si portiuni pietroase, nu exista in micul golf nici un arici de mare. Tot fundul golfului “e la vedere”, apa e putin adanca. Trebuie sa te indepartezi mult de mal, ca sa poti inota. Este ultima plaja cu adevarat “salbatica” de genul "o plaja, o taverna”, dintre toate cele 6 plaje vizitate. Cele ce urmeaza poarta deja germenii “civilizatiei”, si, chiar daca sunt ascunse in golfuri impadurite si drumul pana la ele, e inca de pamant, sunt prea aproape de statia nr. 26, Koukounaries si rezervatia Koukounaries, asadar, sunt usor accesibile si mai aglomerate.

Agia Eleni Beach

Aici se termina “drumul forestier” de culoare “galbui-portocalie” ce incepe la Aselinos. De-aici, o mica sosea de legatura, te poarta la statia nr. 25, Agia Eleni. Plaja este destul de mare, amenajata, aglomerata, dotata cu taverne mari si cu un centru de sporturi nautice. Dar si mai aglomerata mi s-a parut parcarea, situata deasupra plajei. Agia Eleni, desi izolata, nu mai este o plaja atat de salbatica, precum ai banui ca este, privind harta insulei.

Banana Beach

Banana Beach e impartita in doua: “Big Banana” si “Little Banana”. Este statiunea tineretului, unde au loc discoteci “de zi” sau “de noapte”, uneori “non-stop”, anuntate din timp prin afise lipite in cele 26 de statii de autobuz sau prin Skiathos-city si mai ales la intrarea in rezervatia Koukounaries. Este un fel de Vama Veche+Costinesti., luate impreuna. “Big Banana” are deasupra ei, prin padure, si un teatru de vara, unde au loc spectacole de muzica tanara. Atunci e nebunie. Dar totul e OK, galagia nu se aude nicaieri, locul e destul de departe de vilele din jur. Precum “vamaiotii” nosti si “fanii” “beach party”-urilor de aici, au un nume: ”Bananistas” si sunt raspanditi prin intreaga lume. La cele doua “banane”, se ajunge din statia nr. 26, Koukounaries, (capat de linie), urcand un mic deal, dar in prezent, teatrul de vara, e un mare santier, totul pe-acolo e inestetic. In zona, in padurea aflata pe-o costisa din capatul frumoasei plaje Koukounaires, a mai aparut si un al doilea santier, bine ascuns in padure, unde se inalta, se pare, un hotel modern. “Big Banana”, locul unde au loc discoteci spontane chiar si in taverna sau pe terasa ei, e-o plaja mare si destul de lunga si lata, frumos amenajata. “Little Banana”, ce se afla imediat in continuarea ei, intr-un mic golf, dupa un promontoriu stancos, e un limb ingust de nisip pe care s-au asezat cateva zeci de sezlonguri si umbrelute, si unde lumea face plaja si baie ca si pe orice alta plaja de pe insula. Doar ca aici, toata lumea e in costumul lui Adam si Eva. Asadar, “no photos”.

Skiathos, insula perfecta?

De fiecare data cand plec din Skiathos, am o senzatia de bucurie neimplinita. Niciodata nu pot sa ajung peste tot pe unde mi-as fi dorit. Insula are multe oferte. E-o insula complexa si poate, completa, pentru toate gusturile, buzunarele, pentru toate pretentiile. E-o insula pentru ochi si suflet, ce-ti ofera adevarate lanturi de golfuri mici in care se ascund plaje cu nisip fin si apa limpede, insirate ca margelele pe-o ata, mai ales de-a lungul soselei principale, sau dimpotriva, golfulete si plaje izolate si salbatice, mai greu accesibile, precum Agistros, Elias-Mandraki sau Krifi Ammos. E-o insula destinata atat tinerilor, prin complexul Koukounaries, plaja muzicala “Big Banana” si vilele sale satelite, fara mari pretentii de lux dar si o insula pentru varstnici, mai ales englezi, cu hoteluri de lux, situate mai ales in zona soselei Skiathos city-Koukounaries.

Skiathos, e-o insula cu multa verdeata si flori, pe care le gasesti prin curtile mai tuturor locatiilor de cazare, fie ele si mai “low-cost”, precum e campingul din Koukounaries. E-o insula cu multe taverne si cu un mare bazar, situat in capitala, in Skiathos-city, si-un port, de unde poti porni in cateva excursii optionale grozave. E-o insula mica, ce-o poti strabate “cu piciorul” si in care, gratie aeroportului, poti ajunge in timp record. Daca Thassos, spre exemplu, nu mai are secrete pentru mine, Skiathos, le are si inca din plin. Si-apoi, mai sunt si vecinele ei, Skopelos si Alonissos, usor accesibile cu feribotul, alte doua insule ce-ti incanta privirile si inima.

Sa fie Skiathos, “insula perfecta”, un fel de “miss Univers” a Greciei? Greu de raspuns!

@Web, te rog clipul acesta sau altul cu un “beach party” pe Big Banana, mersi!

https://www.youtube.com/watch?v=wAK53BfNhl0

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de dorgo in 08.08.17 07:52:42
Validat / Publicat: 08.08.17 10:09:56
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Zakynthos, Lefkada, Thassos, Skopelos, Halkidiki, Santorini, Paros, Cipru

VIZUALIZĂRI: 2847 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Iata si golful ce adaposteste Krifi Ammos Beach
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42500 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster95
[08.08.17 08:11:16]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Dana2008
[08.08.17 10:27:16]
»

Felicitări pentru articol de fotografii!

Nu ai cum să nu iubești plajele Greciei!

Te îndrăgostești de apa limpede și caldă, de munții și stancile care coboară în mare, de plajele care nisipurile lor colorate, mai fine sau cu pietricele șlefuite sau cu marmură albă.

FELICITĂRI pentru destinație! Mulțumesc pentru descrierea plajelor, este unn subiect foarte important pentru vizitatorii insulei. Eu deocamdată nu m-am saturat de Thasssos unde abia aștept să descopăr noi plaje.

Călătorii plăcute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
icristis
[08.08.17 13:04:35]
»

@dorgo: Uau, ce bine ar fi prins să fi citit și povestea asta acu' vreo lună, când oscilam între Skiathos și Sithonia...

Asta este... Pun un bookmark mare să recitesc când voi pregăti următorul concediu.

Biankita
[08.08.17 13:19:54]
»

Dorgo, minunat review! Si eu iubesc insula asta, chiar daca multi ani am crezut ca mi-am lasat inima in Thassos! Dupa 3 sejururi in Skiathos, m-as intoarce acolo si maine .

Daca citeam inainte de plecarea mea din iulie, sigur reuseam sa ajung la mai multe plaje pe jos, asa am bifat doar Mandraki, care mi-a placut mult.

dorgoAUTOR REVIEW
[08.08.17 13:51:39]
»

@Biankita si @icristis: Si bratul Sithonia si Thassos sunt frumoase dar atatea minunatii cate iti ofera aceste doua mici insule vecine (Skiathos si Skopelos), nu cred ca mai exista in Grecia.

Se pare ca aici s-a adunat cea mai mare cantitate de frumusete pe kilometru patrat. Ai nevoie de ceva de timp, vreo 2-3 saptamani si o masina inchiriata la dispozitie (cam scump-45 euro/zi) ca sa parcurgi "in fuga" principalele atractii ale lor. Si sunt convins ca tot vor mai ramane cateva pentru data viitoare.

Michi
[08.08.17 15:05:23]
»

Desi este o certitudine ca n-am sa ajung acolo, dupa cum marturisesc ca de vreo 20 de ani n-am mai fost la mare, ti- am citit si votat articolul pentru frumusetea lui, pentru placerea si bucuria cu care l- ai scris

ANILU
[08.08.17 16:04:02]
»

@dorgo: Am aşteptat acest articol, vroiam să revăd plajele unde am fost şi noi acum doi ani.

La Plaja Agia Elini am fost într-o dupăamiază, când nu era aglomerat, unde am trăit şi simţit atmosfera tinerească.

Era un disco-bar pe plajă, atmosfera era de club (nu mai spunem discotecă!!!).

Noi ne-am răcorit cu bere pe terasa de lângă până la apusul soarelui.

Şi noi am rămas cu locuri nevăzute pe insulă, dar într-un sejur de 7 zile n-ai cum să acoperi toată insula.

Felicitări pentru această a doua plimbare pe insulă.

Când am văzut articolul despre cazare chiar eram curioasă despre ce ne mai scrii. Acum doi ani am fost în aceeaşi perioadă, după care ai scris superb despre insulă.

Mi-a plăcut foarte mult.

Toate cele bune.

Alex_Macedo
[08.08.17 22:30:30]
»

Percepția ta vis-a-vis de și cu aceste... ehm... întinderi la sorăleală, este corectă.

Aceleași simțiri le-am avut și eu.

Corect expus și bine scris!

dorgoAUTOR REVIEW
[10.08.17 06:18:12]
»

@Alex_Macedo: Corect! Si mie-mi place sa imbin curiozitatea, utilitatea si placutul (insoleierea si lancezeala pe nisip, intrerupte de cateva reprize de balaceli). Vreau sa stiu ce se ascunde in urmatorul golf, sa descriu cat de cat plaja si imprejurimile, s-o fotografiez si sa incerc apoi, apa cu piciorul.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alex_Macedo, ANILU, Biankita, dorgo, icristis, Michi
Alte impresii din această RUBRICĂPlajele insulei Skiathos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.80503010749817 sec
    ecranul dvs: 1 x 1