Unde mâncăm în Dublin?

TIPĂREȘTE

În Dublin, mă refer la cartierele fecventate de turişti întâlneşti la tot pasul puburi, restaurante, cafenele, fast- fooduri, astfel că extinzând prima impresie la întregul oraş, probabil că aceste localuri sunt cu sutele, poate ating mia.

Cel puţin în cartierul Temple Bar nu există parter de imobil fără un pub. Noi, în fiecare din cele cinci zile petrecute în oraş am mâncat în altă parte, în general în apropierea ultimei atracţii turistice vizitate. Din cinci locaţii vizitate, au fost trei puburi şi două restaurante.

Mai de mâna a doua pentru că ne opream să ne potolim foamea, nu să servim delicii culinare sau să cheltuim sute de euro. Ne-am încadrat în jurul sumei de 30 eu prânzul pentru două persoane. Comparativ cu preţurile din Londra de acum şapte ani, mâncarea e mai scumpă cu cca 50%.

Soţul, mai conservator a servit constant fish&chips şi uneori câte o supă dar eu am încercat şi o friptură de miel cu ingrediente locale, altădată cârnaţi irlandezi de casă cu garnitură sau o salată foarte asezonată şi friptură de pui, servite cu câte o bere mică blondă Guiness sau marca localului. Irlandezii oferă porţii foarte mari, astfel că te-ai fi putut sătura cu una la două persoane, natural completând cu o supă şi salată.

Dacă restaurantele au un aspect familiar nouă, unele fiind clasice altele sugerând stilul vintage, puburile se aseamănă între ele şi au câteva caracteristici comune: sunt întunecoase de-ţi bagi degetele în ochi, se consumă şi la bar de pe scaune înalte, în unele în loc de scaune mesele sunt înconjurate de butoaie, chiar ziua au muzică imprimată pusă foarte tare şi ecranele mari de televiziune rulează dansuri irlandeze.

Sunt puburi în care se serveşte numai băutură, whiskey şi uneori bere. Grupurile de turişti se deosebesc de localnici fiind veseli şi dezinvolţi. Localnicii, adunaţi cinci-şase la o masă beau în tăcere ca şi cum ar oficia un ritual. În schimb femeile, tot câte un grup de patru-cinci au o veselie explozivă şi râd, se pare din orice. Am văzut puţine cupluri tradiţionale.

Nu am fost noaptea în vreun pub pentru că m-aş fi jenat să fi apărut în mijlocul dănţăluielii şi a vacarmului şi să provocăm o asemenea surprindere încât să fi încetat muzica. Serios vorbind, după alergătura de peste zi, nu mai aveam nici chef, nici resurse fizice.

O caracteristică generală a localurilor din Dublin este că eşti repede servit şi acolo unde ţi se spune că vei aştepta un sfert de oră, în zece minute ai farfuria pe masă.

În prima zi am mâncat la Murray´s traditional irish pub, pe strada o´Connell, chiar în faţa statuii lui Parnell şi destul de aproape de hotel. În exterior pubul era foarte aspectat cu jardinière de flori. În interior, atmosfera de tavernă pe care aveam s-o regăsesc şi în alte locaţii de acest gen. La ora două abia am găsit o masă liberă şi în zgomotul general abia ne-am putut înţelege cu chelneriţa.

Ned Osheaś Marchant din 12 Bridge str. Lower l-am abordat după ce am vizitat Saint Michanś Church şi înainte de a ne opri la Old Jameson Distillery. Ce ne-am zis? Dacă ne tratează cu whiskey să fim mâncaţi. N-a fost cazul să ne îngrijorăm pentru că trataţia a fost simbolică. Si aici era aglomeraţie mare deşi amplasamentul pubului nu era în centru. O notă aparte îl făcea un trandafir pe fiecare masă. A fost singurul local în care era să fim ţepuiţi. Chelneriţa ne-a prezentat o notă cu nişte băuturi şi garnituri pe care nu le consumasem. Erau vreo 15 eu în plus faţă de ceeace ştiam. Nu s-a aşteptat să observăm. Şi la a doua notă a umflat preţul dar nu era să-mi stric ziua pentru 4-5 eu.

Morgan bar în Temple Bar, 10 Fleet str. era plasat la parterul hotelului cu acelaş nume. De fapt era un bar bine luminat în care se cânta live la chitară. Din amabilitate, chelnerul ne-a condus în grădină, un spaţiu amenajat cu două paturi, mese şi scaune sub cerul liber. Salata Cezar pe care mi-a servit-o era atât de mare încât jumătate mi-a pus-o la pachet.

Blarney Inn pe Nassau str era un un pub mai puţin aglomerat, poate şi din cauza orei, în jur de 16, la care am ajuns. Am intrat în el după ce în dimineaţa aceea văzusem trei muzee şi ni se lungiseră urechile de foame. La câteva mese erau bărbaţi care priveau şi comentau o cursă auto. Chelneriţa ne-a condus la o masă mai retrasă şi am fost foarte bine şi promt serviţi. Niciodată nu am mâncat o friptură de miel mai bună decât acolo, ca să nu mai vorbim cât era de mare.

The Bank, 20 College Green, în apropiere de Wax Museum este un restaurant cu staif, clădit cu o sută de ani în urmă cu o arhitectură victoriană impresionantă. Este decorat cu busturi ale personalităţilor irlandeze de vază care l-au vizitat în cursul timpului. La intrare statuia de bronz a unui majordom te pofteşte înăuntru. Are parter şi câteva insule la etaj. Am servit masa sus de unde aveam o perspectivă frumoasă asupra decoraţiunilor, stucaturilor, plafoanelor totul de un bun gust desăvârşit. Preţurile? Aceleaşi cu cele practicate în puburile în care te aşezai pe butoaie.

Tot ce am descris aici vă poate servi ca reper în alegerea unui pub- restaurant în care să mâncaţi în Dublin. Las pozele să ilustreze ce v-am povestit.

WEB, DACĂ E POSIBIL:

https://www.youtube.com/watch?v=jeQJ25XtM-Y&index=5&list=RDHgGAzBDE454

- citeşte continuarea aici-

---

VIZUALIZĂRI: 4005 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI