ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.11.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2016
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
PREȚ cam 100 de euro, transport plus prânz ?
FĂRĂ transport

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Opţionale din insula Egina

De data asta a fost să fie Agistri...

TIPĂREȘTE URM de aici

Încă din primele momente în care vacanța noastră în Aegina a prins contururi reale, am și început să țopăi într-un picior de fericire: „O să revăd Hydra! Tati, nici nu-ți poți imagina ce frumoasă e Hydra! ” Tati nu-și putea imagina, deși îi mai împuiasem capul și altădată, dar curiozitatea sa creștea zi după zi...

Am apucat să pășesc pe mica insulă stâncoasă în urmă cu peste 10 ani; era început de septembrie și eram, împreună cu câțiva colegi, la Atena, cu ocazia unui congres. În ultima zi ne-am propus să colindăm ceva mai aprofundat orașul, programul fiind mai lejer. Recepționerul hotelului nostru a avut însă o altă idee: „De ce nu luați Delfinul din Pireu să mergeți până în Hydra?! ” Despre Pireu auziserăm cu toții, Delfinul am aflat că semnifică un vas acoperit ce „zboară” peste ape ca vântul și ca gândul... Ce-o fi însă Hydra?! Las' c-om vedea, numa' hai de ne-om grăbi, dacă omu' zice că merită!

Drumul a durat vreo 2 ore și ceva, Delfinul a mai avut câteva stații pe parcurs și sunt sigură că una dintre ele a fost Aegina. Când însă s-a apropiat de micul port al Hydrei, am rămas toți muți de uimire! Un amfiteatru de piatră, pictat cu case și biserici albe cu acoperișuri cărămizii, stătea suspendat între albastrul cer și albastra mare, într-un echilibru straniu, neașteptat! Am debarcat buimaci și nu ne mai reveneam, neștiind de ce să ne minunăm mai întâi: de măgărușii-taxi ce așteptau încolonați pe chei (pe Hydra nu e admis accesul mașinilor, înafara câtorva autoutilitare), de ferestrele decorate cu perdele albe de dantelă și cu flori sângerii de buganvillia, de pisicile tolănite în cele mai neașteptate locuri și în cele mai caraghioase poziții (Istețica a purtat mai apoi mulți ani tricoul tematic „All the cats of Hydra”, iar când i-a rămas mic, i l-a pasat lui Băiețel)... Am rătăcit pe străduțe, am coborât pe pietre și ne-am scăldat într-un golf cu apă caldă ca o supă, am mâncat salată grecească și pâine la grătar unsă cu ulei de măsline și frecată cu usturoi, apoi am urcat la bordul unui alt Delfin, care ne-a depus după alte 2 ore în portul Pireului... Nu mai eram însă întregi, fiecare a declarat că și-a lăsat pe stâncile Hydrei o bucățică din inimă...

De aceea, era de neconceput pentru noi să ajungem atât de aproape de acest colț de rai și să-l ratăm. Printre primele întrebări pe care i le-am adresat gazdei noastre a fost cum ajungem în Hydra (deși în capul meu întrebarea era oarecum retorică: așa cum am ajuns și data trecută, doar că acum probabil o să ne ia mai puțin timp, he-he!). John ne-a arătat pliantul de pe masa din fața noastră și ne-a sugerat să cumpărăm excursia prezentată în acesta: insulele Poros și Hydra, cu prânzul inclus pe vas, la 49 de euro de persoană; marți era singura zi din săptămână când se organiza. Am acceptat fără să clipim, prețul ni s-a părut un pic cam piperat, dar nu aveam să mergem în excursia asta în fiecare zi... Ne aflam într-o zi de duminică, oricum aveam de gând să ne odihnim un pic, deci marți e numai bine...

Ziua următoare ne-am petrecut-o nefăcând nimic pe plaja Marathonas, v-am povestit despre asta. Întorcându-ne spre pensiune, chiar vorbeam cu Tati: „Să-l căutăm pe John, să vedem care-i treaba cu excursia, să-i dăm ceva bănuți... ” N-a fost cazul să-l căutăm pe John, căci acesta ne aștepta pe terasa comună a pensiunii, la un pahar de vorbă cu doi prieteni (a căror vedere mi-a amintit, nu știu de ce, de cei doi moșuleți din Păpușile Muppets, ăia care cârcotesc într-una). „Mrs. Cristina, belea mare! ” „De ce, Mr. John? ” „Barca s-a stricat iremediabil și excursia nu se mai face! ” Hmmm... „Nu-i nimic, Mr. John, o să mergem cu Delfinul! ” „Nu puteți. Delfinul vă duce azi și vă aduce mâine. ” Asta chiar belea! „Nu e nicio soluție, Sir, dar chiar niciuna? ” „Absolut niciuna, Mrs. Cristina! ” Văzând că Tati era cât pe ce să se înece în butoiul cu melancolie și că nici eu nu mai aveam mult, John a venit cu o sugestie salvatoare: „Dar puteți să luați Delfinul și să mergeți în Agistri! ” „Yes, yes! Agistri is beautiful! ”, au confirmat moșuleții în cor. „Mda, bine, vedem... ”

Adevărul e că nu prea aveam variante de rezervă pentru petrecerea zilei de marți, insula urma s-o vizităm pe îndelete miercuri și joi, cu ajutorul mașinii pentru închirierea căreia tot John făcuse vorbele și tot el ne asigurase că două zile sunt arhisuficiente (și se va dovedi că a avut dreptate, din moment ce în cele două zile aveam să ajungem chiar și de două ori în același loc). Și atunci... de ce nu Agistri? La plimbarea de seară, ne-am abătut un pic pe la casele de bilete din port și am aflat că Delfinul ne-ar fi dus la 09:35 în Agistri și ne-ar fi adus pe la 16:30 înapoi. Ajunși în cameră, am intrat pe goagăl, care, la rândul lui, ne-a prezentat niște poze fabuloase de pe micuța insulă; despre obiectivele turistice n-am aflat prea multe, dar... dintr-o dată, am înțeles: n-a fost să fie Hydra pentru că trebuia să fie Agistri! Și m-am simțit aproape la fel de emoționată și nerăbdătoare ca ziua de marți să-și arate ochișorii, ca și cu câteva ore în urmă, când visam la stâncile suspendate între cer și mare din amintirile mele!...

Marți dimineață, cu soarele-n plete, ne-am prezentat în port și am cumpărat bilete (6 euro de căciulă pe sens) la Delfinul de Agistri. Ne-a distrat maxim faptul că pe bilete trebuia completat numele pasagerilor, iar vânzătoarea trecuse din oficiu: Smith. Ha, ha! Mr. & Mrs. Smith... Delfinul avea toate ferestrele murdare de la sarea mării, de aceea nicio poză nu mi-a ieșit mai acătări, dar cel puțin ne-a depus în micul port Megalochori în doar 10 minute.

Dacă Aegina este o insulă de jucărie, Agistri e jucăria jucăriei, dacă se poate spune așa! Situată în vestul Aeginei, la mică distanță de aceasta, Agistri este una dintre cele mai mici dintre Insulele locuite ale Golfului Saronic, ocupând o suprafață de aproximativ 13 kmp. Spre deosebire de suratele ei, cam 80% din suprafață este acoperită cu păduri de pini mediteraneeni, plantații de măslini și smochini, fiind supranumită „Insula Verde” (și parfumată, aș adăuga eu). Populația permanentă numără puțin peste 1000 de suflete, majoritatea concentrate în capitala Megalochori (sau Milos), situată în „colțul” nord-vestic al insulei, precum și în satul-stațiune Skala, aflat la vreo 2 km est de cel dintâi. Mai există un sătuc în interiorul insulei, la mică distanță de Megalochori și Skala, pe numele lui Metochi și încă unul în partea sud-estică, Limenaria. Agistri are câteva plaje amenajate și altele câteva sălbatice, foarte apreciate de iubitorii genului, dar numitorul comun al tuturor sunt apele cristaline care le scaldă. Dacă stai câteva zile pe insulă și ești genul, poți s-o „faci” la picior, fiind delimitate clar câteva trasee turistice. Altfel, poți practica tot felul de sporturi de apă, te poți scufunda sau, pur și simplu, poți trândăvi la soare într-un decor de vis, îmbătat de parfumul pinilor și al miilor de flori...

Cam asta citiserăm noi despre Agistri și, în momentul în care am coborât de la bordul Delfinului nu aveam nicio idee despre cum vom aborda insula, la modul practic. Ne-am rotit privirile de jur împrejur și ne-am declarat mulțumiți de ce vedeam: un port destul de mare, pe care se legănau tot felul de ambarcațiuni, iar dincolo de el, orașul care se desfășura pe lungimea țărmului... Chiar aici, pe chei, era și stația de autobuz, în care aștepta un autobuz, pe „fruntea” căruia erau înșirate toate localitățile insulei, iar la urmă un nume care îmi rămăsese în memorie: Aponisos. „Tati, uite, acolo trebuie să mergem! La Aponisos! Am văzut eu niște poze, e o insuliță... și un lac... ” Lui Tati nu-i trebuie mult să se lase pătruns de spiritul meu de aventură și sărim amândoi în autobuz. Cerem două bilete până la capătul liniei, dar șoferița ne dezumflă: ”Nu mergem la Aponisos. Numai până la Skala. ” Adică 2 km mai hacana?! Tati crede totuși că e înțelept să facem economie de picioare și de timp, așa că acceptăm și plătim câte 1,4 euro pentru fiecare bilet.

Șoseaua merge de-a lungul țărmului - pe alocuri nisipos, pe alocuri pietros. Marea e calmă și limpede și are o culoare mai intensă parcă decât cea din Aegina. La intrarea în Skala, autobuzul părăsește linia mării și face dreapta, strecurându-se în oraș pe străzi înguste, mărginite de case decorate cu mii de flori. Apoi frânează, torsul lin al motorului încetează brusc și înțelegem că am ajuns. Coborâm împreună cu toți ceilalți călători, jumătate turiști, jumătate localnici și ne trezim într-o piață: terase colorate pe o parte, o biserică albă cu cupolă albastră pe cealaltă parte, marea în față... Ne oprim câteva minute să studiem panoul fixat pe gardul bisericii, ce prezintă hărțile insulei și ale celor două localități mai importante, principalele restaurante, hoteluri și pensiuni, precum și câteva numere de telefon de interes public (poliție, municipalitate, pompieri, taxi, farmacie, doctor).

Ceva mai orientați în spațiu, decidem să pornim în direcția mării. O punte de lemn desparte nisipul în două și se continuă cu un mic dig ce înaintează în mare. Golful strălucește proaspăt în razele dimineții, câteva hotelașe cu terase de-abia își primenesc fețele, plaja decorată cu șezlonguri roșii, galbene și albastre (îmi crește pipota!) e aproape pustie... Continuăm să înaintăm pe aleea ce înconjoară golful și care se continuă cu micul port pescăresc. Dincolo de acesta, străduța ne duce la cheiul portului turistic, acela unde acostează ferry din Pireu (destul de rar, ce-i drept, după cum reiese din orarul lipit pe geam). Pe un afiș citim despre o excursie ce ar face turul pe mare al insulei, costă doar 10 euro; întrebăm la ghișeu, dar nenea zice că n-are el treabă cu asta, să sunăm la numărul de telefon atașat. Ok, bine, mai vedem...

Ne întoarcem puțin și pornim pe drumul ce urcă pe deasupra mării, paralel cu ea. În dreapta sunt vile cu obloanele trase, probabil case de vacanță, în stânga țărmul stâncos ce se înalță din ce în ce mai tare; dincolo de el, printre pinii mirositori, marea de un turcoaz ce ne dă palpitații! Privind în urmă, surprindem printre crengile pinilor ilustrate demne de Grădina Paradisului, cu golful liniștit și biserica albă de la capătul lui...

În curând, în dreptul unei troițe, drumul se bifurcă și alegem să-l păstrăm pe cel din stânga, de lângă mare, chiar dacă se îngustează, transformându-se într-o alee pietruită ce șerpuiește printre pensiuni tăcute decorate cu amfore și flori de toate culorile. O boltă de piatră albă și promisiunea unui balcon suspendat deasupra mării „și-astfel dorința-i gata”, vorba poetului! Hotelul Kekrifalia ne invită cu plecăciuni până-n pământ și noi ne transportăm teleghidați până pe cea mai de jos terasă. Dimineața e încă proaspătă, oaspeții hotelului se pare că ori sunt puțini, ori leneși, că suntem doar noi aici; nici pe mica plajă betonată de sub noi nu e încă nimeni. Comandăm câte o cafea grecească, pretext pentru a adăsta câteva minute în acest decor de film romantic, înconjurați de zeci de nuanțe de turcoaz și verde...

Mergem apoi la recepție și întrebăm cum am putea ajunge în partea cealaltă a insulei, la Aponisos. Ne căpătăm cu o hartă și cu o sugestie: cu taxiul. Socotim că mai e vreme de colindat și ne continuăm drumul printre pensiunile cochete. La un moment dat, observăm o potecă ce coboară spre mare în stânga, la umbra pinilor; o urmăm, atrași de „albastrul infinit” de la capătul ei și în curând ne trezim pe o mică plajă săpată de valuri între pereții stâncoși. Doamne, am ajuns în Rai! Așa de simplu?! Imediat în spatele nostru coboară un asiatic, care exclamă fericit: Xalikiada! Hmmm... așa s-o fi zicând la „Rai” pe limba lui... Respirăm briza sărată, ascultăm clipocitul valurilor, ne jucăm cu razele soarelui ce se ascund printre ramuri și pe după pietre. Nu ne deranjăm unii pe alții, fiecare își trăiește clipa în legea lui. Apoi ne desprindem cu un oftat și, aruncând o privire pe hartă, mă dumiresc: nu, nu e plaja Xalikiada, pe asta mică o cheamă Skliri! Xalikiada e un pic mai la sud, teoretic drumul nostru ar trebui să continue până acolo, dar aparent se înfundă în curtea unui hotel. Ne e lene să cercetăm totuși și hotărâm să ne întoarcem, Aponisos trebuie că ne așteaptă!

Ajungem în piațeta cu biserica, unde autobuzul care ne-a adus din Megalochori doarme liniștit la umbră. Încercăm să sunăm un taxi la numărul de telefon pe care îl luăm de pe panoul din fața bisericii, dar nu răspunde nimeni. Știm din experiență că ideile bune ne vin în timp ce mergem, așa că o luăm din loc. Pe strada principală e de-acum un pic de animație, deși terasele colorate, una mai frumoasă ca alta, încă își retușează decorurile, așteptându-și primii oaspeți. E cald, am mers ceva și-am cam transpirat, așa că intrăm într-un supermarket să ne răcorim un pic, să cumpărăm o apă și magnețelul-suvenir. Lui Tati îi trece prin cap să-l întrebe și pe vânzător cum ajungem la Aponisos și acesta ne întinde o carte de vizită cu un număr de telefon de taxi; evident, e alt număr decât cel de pe care am sunat mai devreme. Ba chiar se oferă să intermedieze el pentru noi, ceea ce primim bucuroși. Ok, în 15 minute vine taxiul!

Așteptându-l, inspectăm părculețul de vis a vis, dincolo de care se întinde promenada mării cu pomi și bănci plantate din loc în loc. Înspre nord, tot de aici începe o altă plajă, se văd în depărtare șezlongurile odihnindu-se la umbra pinilor și, dincolo de ele, o aglomerare de clădiri albe, probabil hoteluri și pensiuni. Mașina noastră apare într-un final, o bengoșenie super-mega-extra și șoferul coboară din reflex să ne ajute la bagaje, apoi se minunează că n-avem bagaje. Cum, nu mergem în port? Nu, la Aponisos, să vedem care-i treaba. Cât face? 15 euro. Păi să mergem, zic!

Nektarios (căci așa îl cheamă pe șofer) este și un adevărat promotor al insulei sale, pe care o laudă din toate pozițiile. Suntem curioși câte mașini sunt pe insulă și el zice că vreo 200. Dar câte taxiuri? Două! concurență, nu glumă!... Drumul destul de arid ne poartă în nordul satului Megalochori, unde Nektarios ne roagă să-i permitem să oprească să mai ia un client: doamna are cu siguranță o vârstă respectabilă, poartă haine simple, negre, iar șoferul coboară s-o ajute să-și aranjeze cumpărăturile și să urce în mașină. Trecem apoi prin mici zone împădurite ce alternează cu zone locuite; în câteva minute, un indicator ne anunță că suntem în Limenaria. E capăt de drum pentru tovarășa noastră de drum și Nektarios coboară din nou și o însoțește cărându-i sacoșele; îmi place asta! Profităm de mica pauză și aruncăm o privire de jur împrejur: case tradiționale cu uși albastre, flori și pisici, o biserică mai veche și una mai nouă, o mică tavernă...

Ultima parte a drumului urcăm câteva serpentine prin pădurea de pini, apoi coborâm și presimțirea mării ne cuprinde din nou. Iată și lacul, pe dreapta, Nektarios ne spune despre el că nu are nume (pe hartă e denumit simplu „lac”), că e alimentat cu apă sărată din mare, dar că nu mai ce a fost odată... Chiar și așa, mi se pare fascinant, abia aștept să-l cercetez un pic!

Ajungem la capătul drumului (poate chiar la capătul lumii, judecând după pacea profundă în care e cufundat peisajul), Nektarios își joacă până la capăt rolul de gazdă desăvârșită: în față e portul, în stânga, sub pini, taverna, se mănâncă bine; în dreapta, golful și dincolo de el micuța insulă Aponisos; puteți face plajă, înota, merge cu barca pe mare... Enjoy! Hei, Nektarios, stai, nu pleca! Nu înainte de a ne promite că ne și iei de aici la un moment dat! Am stabilit ora 4 ca oră de retur și același tarif de 15 euro până în portul din Megalochori.

Tragem aer adânc în piept și câteva clipe stăm pe loc, să cuprindem mai bine cu privirile decorul în care am ajuns: un țărm pietros, alburiu chiar la picioarele noastre, marea limpede și calmă, pictată în superbe nuanțe deschise, în plan apropiat o insuliță cu ceva vegetație pe ea, în plan cava mai îndepărtat, o alta mai mare și mai stâncoasă... O luăm în dreapta și constatăm că micul port se termină într-un dig construit tocmai spre a uni Agistri cu Aponisos, astfel că în dreapta se formează un golf îngust, între cele două insule. La capătul digului găsim poarta deschisă și citim pe ea că suntem bine veniți pe Aponisos între orele 10 și 20, mă gândesc că după aia poarta s-o fereca și or da drumul la câini...

Insulița e stâncoasă în părțile ei joase, dinspre mare, dar poartă pe creștetul pitic o adevărată pădurice de pini. Ne minunăm să găsim flori delicate crescute printre pietre și o gașcă de rațe ce stau toropite la umbră. Fix în mijloc e o coșmelie cu tot felul de inscripții turistice pe ea, gen ce se face și ce nu se face într-un asemenea loc, sau cât costă să te plimbi cu hidrobicicleta sau caiacul pe mare, dar nici picior de administrator. Pornim în inspecție și ne dăm seama în curând că cea mai mare parte a insulei este amenajată ca o plajă privată, s-ar putea ca „patronul” să locuiască tot aici, căci dincolo de lanțul ce limitează trecerea spre capătul insulei, păzit de o capră și de un cățel, pare a se ghici o mică proprietate. Oricum, ori că suntem în extra-sezon, ori că altul o fi motivul, dar locul pare a fi exclusiv în folosința celor câțiva turiști mai harnici ca noi care au cotropit deja insula.

Coborâm întâi pe coasta estică, cea dinspre Agistri; pe terasele largi sunt câteva rânduri de șezlonguri, unele în plin soare, altele la umbra naturală a pinilor, căci din umbrele au rămas doar cercurile metalice și spițele pe care se fixează stuful. Există și un mic ponton și doi tineri tocmai își lansează la apă caiacul (l-or fi adus de acasă sau, totuși, stăpânul locului o fi prin zonă?), alți câțiva se bălăcesc în apa precum cristalul. Ne întoarcem să explorăm și partea vestică a insulei. Coșmelia cuprinde toaletele și are o nișă în care se găsesc două vitrine frigorifice ce funcționează pe principiul autoservirii și care conțin chestii esențiale de ronțăit sau de hidratat la plajă (aveam să dorim mai târziu o berulă de acolo, dar măgăoaia n-a funcționat; am apreciat totuși că nu ne-a mâncat banii). Ajungem pe o mică terasă, în punctul cel mai înalt al insulei, chiar e drăguț de stat aici la umbră, să citești o carte sau să admiri peisajul. În stânga sunt dușurile și ne amuzăm teribil când le vedem, ascunse în spatele unor butoaie acoperite cu umbrele de stuf. În dreapta țărmul coboară în mai multe trepte largi, pe care deasemenea sunt dispuse șezlonguri. Și aici majoritatea umbrelelor de soare sunt chelite de stuf, cu excepția câtorva plasate probabil în zone care nu văd fir de umbră de-a lungul zilei. Terasele comunică între ele prin scări și rampe și zăresc și vreo două zone cu trepte de inox ce coboară în mare, apa părând a fi destul de adâncă, dar extrem de limpede. Toată această zonă are o frumoasă priveliște la insula stâncoasă Dorousa, cu două cocoașe și o capelă mică pe una dintre ele.

Am rămâne și n-am rămâne la plajă... Mie mi s-a înfipt lacul sărat ca un cui în cap și cred că și lui Tati... Așa că decidem să amânăm leneveala și să ne continuăm explorarea. Ne întoarcem așadar pe Agistri și tăiem de-a dreptul păduricea din fața portului. Pe jos, printre acele uscate de pin, găsim pâlcuri de flori movulii, aceleași pe care le-am admirat mai devreme cocoțate pe stâncile Aponisos-ului. Deasemenea, ne intrigă niște plante cum nu am mai văzut până acum pe nicăieri (dar aveam să le mai întâlnim mai apoi pe Aegina și pe Moni), niște tulpini solide și înalte de până la un metru, terminate cu un „vârf de lumânare” format din floricele mici, albe.

Lacul e oval, e destul de mare și de un albastru care bate în cenușiu. Malurile sale mâloase sunt oarecum consolidate cu pietre și rădăcini uscate, iar dealurile împădurite din preajmă se reflectă frumos în apă. Există o cărare care îi dă ocol, văd pe hartă că face parte dintr-unul din traseele turistice care duc în Limenaria și pe urmă la micuța plajă Mariza din vecinătatea satului. N-avem noi vreme de așa excursie, deși ne-ar plăcea; și nu știm dacă vom mai reveni vreodată aici, deși ne-ar plăcea, dar lumea e atât de mare și atâtea locuri ne așteaptă încă să ne minuneze! Așa că facem doar câțiva pași pe malul sudic al lacului, cel paralel cu șoseaua pe care am venit, apoi ne întoarcem și-i înconjurăm capătul vestic, pe unde comunică printr-un mic canal cu marea. Canalul este artificial, desigur, Nektarios ne-a spus că lacul seca vara și mâlul emana mirosuri neplăcute; construirea micului loc de agrement de pe Aponisos a impus această soluție.

Ajungem în curând până la „vărsarea” lacului în mare; în dreapta e o mică plajă pietroasă pe care se sparg vălurelele golfului, iar în stânga, dincolo de canal, un promontoriu stâncos, pe care cineva a cărat un șezlong, ba chiar a improvizat și o măsuță dintr-o lădiță de lemn. Hai și noi acolo! Un șezlong e cam puțin pentru doi, dar mai există și pietroaie pe lumea asta; stăm câteva minute bune, admirând strania frumusețe a golfului turcoaz, velele albe ce plutesc la orizont, cerul albastru, verdele crud al vegetației... Suntem noi și insula sălbatică; chiar minunată Agistri asta!...

Ne întoarcem pe unde am venit și, dacă tot suntem în zonă, ne gândim să ne luăm de-o grijă și să mâncăm de prânz la taverna de sub pini, pe care o cheamă - cum altfel decât Aponisos?! Terasa e decorată cu tot felul de chestii drăguțe tematice, gen năvoade, sfoară, scripeți și carcase imense de scoici și alte animale marine, dar și cu ghivece cu ardei iuți și plante aromatice. Oferta meniului nu e chiar așa de largă precum ne-am obișnuit, iar prețurile ceva mai mari. Alegem totuși câte un aperitiv (o cremă de brânză cu ardei și o bucată de brânză la grătar), apoi caracatiță la grătar pentru mine și creveți pentru Tati. Până să ne vină comenzile, ne savurăm vinul rece și aromat și ne delectăm cu priveliștea. O barcă tocmai acostează în golful îmbrățișat de Aponisos și Dorousa, îi urmărim fascinați manevrele și silueta zveltă. Terasa se umple încet-încet, e drăguț că avem companie, zumzetul ei, tăria vinului și ilustrata de vis ce mi se arată privirilor mă fac să mă înduioșez și să mă gândesc din nou cu recunoștință la viața pe care o trăiesc!...

Mâncarea vine împreună cu pâine prăjită și cu bucăți generoase de lămâie. E gustoasă și suficientă, chiar dacă la început am avut ceva emoții văzând mărimea porțiilor. După masă ne retragem în sfârșit pe Aponisos, pentru o baie scurtă și o mică ațipeală de frumusețe... Până la ora 4 pur și simplu stăm și nu ne plictisim: un alt vaporaș a acostat chiar la țărmul stâncos al insuliței, îndrumat de câteva rațe guralive; doi tipi sar în apă direct de pe punte și înoată până hăt, departe, spre Dorousa. Câțiva din tinerii de pe terasa cea mai de jos a plajei noastre le urmează exemplul, ecoul le întoarce sunetul glasurilor, auzim ce-și spun de la o distanță apreciabilă. Cerul s-a înnorat puțin, iar turcoazul apei a căpătat o tentă cenușie, metalică...

La 4 fără 5 ne îmbrăcăm și ne prezentăm lângă tavernă, acolo unde ne lăsase Nektarios dimineață. Stăm și așteptăm vreo câteva minute, apoi ne hotărâm să-i ieșim în întâmpinare și-o pornim pe șosea, de-a lungul lacului, rumegând planuri de rezervă pentru situația în care Nektarios ar fi uitat de noi. Tocmai când îl sunăm, și apare la orizont. Zice că telefonase și rugase pe cineva de la tavernă să ne spună că întârzie puțin, dar acela n-a mai avut pe cine să anunțe. Ne liniștește însă referitor la ora de plecare a Delfinului spre Aegina: „Plenty of time! ”

Și are dreptate, căci avem destul timp să cumpărăm bilete, să facem câțiva pași în direcție opusă portului, pe o frumoasă faleză mărginită de pensiuni noi, apoi să străbatem cei vreo sută de metri până la locul de plecare al Delfinului, pe care tot îl mai așteptăm vreo câteva minute... În această vreme, Nektarios a mai onorat o cursă, căci ne trezim cu mașina lui în față, chiar pe chei; tocmai coboară o doamnă drăguță, cu care șoferul se întreține voios preț de câteva replici... V-am spus că timpul se dilată în asemenea locuri?!

... În alte 10 minute suntem din nou în cosmopolitul port al Aeginei, iar în alte 10 dăm ochii cu John, care ne citește pe chipuri încântarea: „Ați fost în Agistri? ” „Da! ” Nu mai adăugă nimic, doar ne face cu ochiul, ștrengar...

Citește și CONTINUAREA aici
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de crismis in 10.11.16 19:05:08
Validat / Publicat: 11.11.16 06:59:03
VIZUALIZĂRI: 6024INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 69700 PMA (din 53 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [11.11.16 08:38:45] »

@crismis: Taare frumos mai povesteşti tu, Cristina, şi taare bine le mai nimereşti cu Grecia! N-a fost să fie Hydra, las' că-i frumos şi-n Agistri...

Aferim! Sper că accepţi exclamaţia asta în turceşte, că în greacă nu ştiu cum se zice

elviramvio [11.11.16 08:44:34] »

@crismis:

Vreau sa trec in repaus o vreme virusul acesta numit Grecia si tu nu ma lasi deloc, il pui sa-mi "faca cu ochiul, strengar "! Ai niste poze "grele", nici nu le-am vazut pe toate acum ca ma apuca dorul. Pana acum P18 e favorita.

Vase rapide am inteles ca grecii au avut mai multe dar le-au vandut... bulgarilor! Dar sunt de dorit pentru distante mari.

O zi frumoasa!

webmasterX [11.11.16 08:45:57] »

Mutat în rubrica "Opţionale din Egina, AEGINA (EGHINA)" (nou-creată pe sait)

webmaster [11.11.16 08:51:40] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

crismis [12.11.16 14:58:54] »

@Carmen Ion & elviramvio : Mulțumesc pt vizită! Gata, "încă una și mă duc", adică încă o povestioara despre Grecia și trecem pe alte coordonate!

@ webmasterX & webmaster: Mulțumesc și mulțumesc!

mishu [14.11.16 16:36:17] »

@crismis: Eu am sa ma incadrez la rubric "intarziati". Saptamana trecuta a fost una incarcata si nu am putut decat sa vad cate articole mi se strang ca si lectura, asa incat aseara mi-am facut o lista cu toti userii ale calor articole nu le-am citit saptamana trecuta satfel incat saptamana aceasta sa sper ca ajung a zi.

Insa intotdeauna exista si o parte buna, aseara am oferit cu mare drag un ZB Elvirei iar azi de asemenea un alt ZB oferit cu mare drag acestui articol.

Citeam si pe masura ce citeam deveneam tot mai curioasa sa vad pozele si imi venea sa renunt putin la articol pentru a vedea pozele, am rezistat eroic insa si m-am putut bucura apoi de poze.

Minunate pozele, minunata povestirea, felicitari, votat cu mare drag.

crismis [14.11.16 16:41:44] »

@mishu: Multumesc, sper ca fotografiile mele sa-ti fi incalzit macar putin inima in acest prag de iarna!

mishu [14.11.16 17:16:46] »

@crismis: Pozele ca pozele, insa povestea m-a incalzit cel mai mult, felicitari.

Polaroid [18.01.20 23:44:00] »

Buna! Doresc sa ajung pe aceasta insula. Din Pireu, e ferry direct către această bijuterie??

crismis [19.01.20 15:05:41] »

@Polaroid: Da, cu siguranță! Am văzut ferry venind dinspre Pireu și acostând pe Agistri. De verificat programul curselor după debutul sezonului turistic.

Chiar e o bijuterie insulița asta...

Vacanță frumoasă!

Polaroid [19.01.20 15:57:51] »

@crismis: multumesc mult! Urmează să găsesc cazare... Am trimis mail -uri multor hoteluri, dar nu am primit niciun răspuns (de ieri). Astept...

crismis [19.01.20 16:05:15] »

@Polaroid: E weekend și la ei... Dacă nu, " amicul" booking...

Mă bucur că ai ales Agistri! Într-una din ultimile poze apare taxiul lui Nektarios, cu nr de telefon pe el. În caz că-ți trebuie.

Polaroid [19.01.20 16:08:20] »

@crismis:Am văzut. Notat! Am citit ca sunt doar două )

P. S. Imi doresc sa ajung pe o insula, dar nu ca la pomul lăudat. Am testat genul de insule lăudate, mega-cunoscute. Nu mai vreau! Imi doresc doar liniște. Eu, familia mea si iubita noastră, MAREA.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, elviramvio, mishu, Polaroid
Alte impresii din această RUBRICĂ:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.112628936768 sec
ecranul dvs: 1 x 1