ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.02.2010
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 08.06.09
STATUS: PREMIUM

2010 - Întâlnirea AFA Hotel Piatra Mare, Poiana Brașov

NOTĂ RUBRICĂ OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC TEMPORAR ori RESTRÂNS [2010 - Întâlnirea AFA Hotel Piatra Mare, Poiana Brașov]
Articolul poate fi votat cu voturi simbolice (+/-1PMA)

Week-end-ul trecut... Am Fost Acoloooo!!!

Ilustrație video-muzicală

TIPĂREȘTE

Retraiesc acum, cu ajutorul pozelor de pe monitor, niste amintiri pe care le adaug in albumul celor mai frumoase momente din viata mea: nunta, nasterea fetitei mele, primii ei pasi, prima serbare din gradinita, prima zi de scoala...

Cand am "facut primul pas" in comunitatea"AmFostAcolo. ro", cu un review despre o cabana din Valea Doftanei, nu stiam ca asta imi va schimba, putin cate putin, viata... Unul dupa altul, comentariile despre calatoriile mele, au incaput sa se astearna lin, printre frumoasele voastre sejuri pe meleaguri de vis, autohtone si nu numai... In urma acestor comentarii, am ocupat un loc (pentru mine, cel putin) nesperat de bun, eu fiind... mic copil in calatorii (trebuie sa mananc multa mamaliga sa va ajung din urma...), si am ales, din tolba cu premii ale concursului"de calatorii AFA", un week-end in Sinaia. Am avut mari emotii in sambata aceea, mi se bloca calculatorul, chiar la numarul meu, 24, s-a facu o pauza de 1 ora... ce mai, credeam ca totul a fost un vis frumos, si gata, bum!... s-a spart ca un balon de sapun!

Cand am auzit ca inmanarea premiilor se va face in Poiana, am zis"Wow! , oare chiar mergem acolo??? "Nu spun ce framantari, ce suspiciuni am avut despre tot acest concurs... Cand am fost sa platesc avansul, un bun prieten de familie a pus gaz pe foc si m-a intrebat: "Unde ai platit? -La o agentie de turism, am zis eu, cu inima indoita... Poate va luati o mare teapa... Ce stii tu despre... webmaster asta, cum ii spuneti... am lasat ochii in pamant... ce era sa spun... Ia fa un calcul: 100 lei de la 200 de castigatori... Nu mai vedeti voi banii astia... "Ce mai, eram fiarta, eu chiar credeam in premiul asta... Sotul meu, pe alta parte: "Ce sa facem noi acolo, nu cunoastem pe nimeni": Le aveam in lista de mes pe mili1983 si krondia, iar din review mai stiam din poze pe alexduma, ileanaexperta, pepsi...

Am plecat din Bucuresti de vineri, facand o escala in comuna Cristian (la 2 km de Rasnov si 7 inspre Brasov) la niste vechi prieteni si, imediat ce am intrat in casa la ei, am intrat pe net sa vad ce scriau cei care ajunsesera deja acolo... Putini scriau ceva, majoritatea erau pe drum, sau in Bran si, evident nu aveam timp de scris... Numai noapte odihnitoare nu a fost cea dinaintea Marei intalniri... Avusesem destule cosmaruri, cum ca nu ma gaseau pe lista la receptie, ca nu se tinea nici o festivitate-petrecere, plangeam in vis si va dati seama cu ce stare ma trezeam...

Plimbarea prin Brasov, a fost mai mult o vizita fulger... aveam in mana "indicatiile"lui mili despre ce sa vizitam, dar in afara de Biserica Neagra, poarta Schei si strada Sforii si 15 minute (pentru poze si un mic suvenir pentru"Valentine"s Day&Dragobete", un set de cercei+lantisor si pandantiv cu pietricele semipretioase turcoaz) in Piata Sfatului, nu am vazut mare lucru-las' ca ramane loc pentru alta data! -Intrasem in priza, mai ales ca mili imi spusese sa nu intarziem la hotel, sa ajungem pana in ora 15, ca avea loc o prezentare a agentiei de turism sponsor si sa nu se supere Cornel daca nu suntem prezenti... Nici de mancare nu mi-a prea mers: am mancat la "impinge tava", parca "Transilvania"ii zice, in apropierea Bisericii Negre, (super mancare la super pret), tocmai din dorinta de a nu intarzia, daca ne opream la "Sergiana"...

Cand am ajuns in fata hotelului"Piatra Mare", inima-mi batea in piept nebuneste, ma simteam ca la prima intalnire, numai ca aici era un "blind date", ca nu era nici o figura cunoscuta... Am trecut pe langa paharul de sampanie, de la intrare, nestiind ca frumoasa primire noua, "premiantilor" ne era adresata... Am inaintat spre receptie, am fost intrebata: "Agentia sau "Am Fost Acolo"? si redirectionata la masuta afla in spatele meu. Aici, era... mii de scuze nu vreau sa gresesc, cred ca sanziana, -una din inimoasele care au ajutat la problemele administrative, si careia ii multumesc foarte mult, ei si"trupei"-si Olga, de la agentia de turism unde platisem avansul (de emotii, oricum uitasem cum arata, mi-a spus ea cine e! ). Am fost intrebata care e nickname-ul meu{au! mi-am adus aminte, intr-o fractiune de secunda de cosmarul meu: Daca nu ma recunoaste? }, am fost pusa sa semnez intr-un caiet, am platit tricoul, restul de bani pentru cazare, "datoria" (prietenii stiu ce spun! ), iar pentru cana comandata mi s-a spus sa astept pentru a doua zi... Am primit cele 2 ecusoane cu nick-ul meu si m-am intors spre receptie sa-mi primesc cardul... (nu de salariu, as fi vrut eu! ), dar nu am avut noroc, camera mea nu era gata, asa ca am fost indrumati la sala... Topaz (? ) pentru o mica gustare... Ne-am asezat la masa, ne-am foit... mie nu-mi intra nimic, cu toate ca mirosea frumos, in jur ceilalti serveau ciorbita; platourile cu aperitive erau goale, poate as fi servit unul... Eram insa nerabdatoare sa ajung la festivitate, sa-mi iau in primire camera...

Asa ca ne-am sculat de la masa si ne-am indreptat spre receptie. Am primit 2 carduri, camera 411, etaj4. Ne-am luat bagajele, (am baut si paharul de sampanie, asa de curaj, la indemnul sotului) ; in lift am schimbat 2 cuvinte cu mcosmin (am tras cu ochiul la ecuson) si am deschis usa... spre paradis. Nu stiu de ce, dar am fost tare deceptionata cand am vazut camera, stiind pozele de pe site. Mai cu seama lipsea patul pliant... Am coborat la receptie, gandindu-ma ca poate a fost o greseala si-mi va schimba si camera; imi doream sa vad si eu partia de la balcon... De la receptie mi s-a spus ca nu era gata patul pliant, mai dureaza (sa-l cumparati? era sa intreb? ) Nu am avut insa tupeul la mine sa cer schimbarea camerei; mi-era o rusine ca intrebam si despre pat, aveam impresia ca toata lumea se uita la mine si a auzit de problema mea... Am urcat in camera, i-am instintat pe ai mei ca patul pliant e... pe drum... Camera mi se parea mica, biroul din fata patului nu prea ii gaseam rostul-nu vii la munte sa-ti scrii memoriile, pentru laptop ajunge patul, dar a fost eficient pentru copiii care si-au scris temele, am citit; a mea le facuse cu o seara in urma, asa ca nu l-am utilizat-Mobila cam zgariata, mi se parea tapiteria putin invechita, poate culoare imi sugera asta... Baia, vorba lui fiimea, a fost cea mai frumoasa, stralucea de curateni, prosoapele imaculate parca-mi zambeau, facandu-mi cu mana... Venind de la drum, Misa a facut"inaugurarea" baii, si tocmai cand admiram peisajul de la balconas (ca balcon daca spun, il laud! ), aud din baie: "Mami, nu avem sapun??? "Cum??? M-am uitat la sotul meu si am replicat: "La 4 stele nu avem sapun? " (cu o seara in urma dormisem la o pensiune in Cristian de 3 stele care avea sapun lichid, iar noi sa nu avem? Camerista era pe hol, super obosita, se plangea saraca ca unii plecau, altii veneau si nu apucase sa termine toate camerele; se pare ca stau prost la capitolul"personal"cei din hotel... S-a mirat ca uitase sa ne puna sapunelul, gelul de dus, casca de par. "Nu-i nimic, ! "am replicat eu, dand vina pe oboseala, vizibila de altfel pe chipul ei, intrebandu-ma totusi daca "uitase"intentionat...

Pentru ca mai era ceva timp pana la ora 17, cand ni se spusese sa fim prezenti in sala NATO, ne-am gandit ca ar fi bine sa ne plimbam putin prin Poiana. Vremea de afara, (cum de altfel fusese si cea de vineri) era de primavara timpurie, cu niste 15 grade nesperate si un soare demn de o zi de plaja la malul marii... Egee (ca tot m-ati innebunit cu review-urile voastre din Grecia! ) Vremea cred ca a tinut cu noi si a stralucit frumosul soare cum straluceam si noi, plini de emotii... Nu prea ne-am aventurat prea tare in (re) cunoasterea Poienii, un drum la casutele cu suveniruri, cateva poze la hotelul impozant de la sosea (Aurelius, parca) si fuga la hotel, pentru Marea Intalnire. Ne-am lasat odrasla in camera, i-am inmanat obiectul indispensabil vietii, in afara mobilului si anume, telecomanda, cu rugamintea ferma sa nu ne sune din 5 in 5 minute; de la lift, vazand la cineva pe hol ecusonul la gat, am facut cale intoarsa sa mi-l iau. Stiti cum ma simteam? Ca un elev in prima lui zi de scoala, macinata de aceleasi intrebari: cum arata colegii" (userii) mei, dar Cornel, webmasterul care era principalul vinovat pentru emotiile mele? ; oare au venit toti care se anuntasera?

Sala NATO impresioneaza de cum pasesti innauntru; culoarea albastra domina si asta mi-a mai inmuiat emotiile (este culoarea mea preferata). Am ales 2 locuri, la margine, partea dreapta (directionati fiind de cei de la usa) si am asteptat inceperea prezentarii pachetelor de turism ale agentiilor de turism. Credeam ca vom afla detalii interesante de petrecere a concediilor, atat pe plan local cat si din alte locuri europene; chiar regretam ca nu mi-am luat un carnetel sa iau notite. Cand colo ce sa vezi: reprezentantii agentiei de turism- sponsor, ne-au prezentat in dulcele grai al lui... Shakespeare (saracul, s-ar fi rasucit in mormant auzind cum erau chinuite limbile turcilor cand vorbeau! ) niste oferte demne de "honey moon", asta daca iesi super bine la nunta cu darul!!! Nimic de zis, filmuletele ne-au trimis pe toti sa visam-ca de sperat sa ajungem acolo... poate intr-o alta viata-cu ochii deschisi; ba cred ca unora le venea sa doarma de-adevaratelea, dat fiind zecile de km strabatuti si oboselii acumulate... Coffe-break-ul a venit la fix, gurita de cafea servita fiind un bun prilej de a-mi chinui vederea cu descifrarea nick-ului de pe ecusoane, doar-doar vad si eu pe cineva cunoscut... Ecusonul meu avea bazdaci, daca statea el normal, se intorcea tocmai cand eram si eu de fata cu cineva, in lift... Dar tot datorita pauzei, am mustacit ca pisica la bolul cu lapte cand am vazut superba piscina!

Partea a doua-a a prezentarii mi s-a parut mai grabita putin (la cate rugaciuni facusem toti in gand! ), iar eu eram brusc inviorata, nu atat cafelei cat datorita faptului ca intrasem in vorba (de fapt, ea a spart gheata) cu cineva: cristinela 76. Iar in fata noastra cine era? Ileanaexperta, pe care o admiram mereu citindu-i review-urile, dar si comentariile pe forum, fiind prezenta mereu cu cate un sfat sau o vorba buna. Super de treaba oameni, ca de altfel toti ceilalti pe care i-am intalnit in acea seara saucu care am schimbat cate un cuvant... Nerabdarea noastra a luat sfarsit cand domnul Cornel Bociort ("Sa ne traiesti, Maria ta!!! ") a declarat deschisa Rand pe rand, au luat viata in fata mea userii: cristian_h (cel care mi-a pus mereu coloana sonora la review; multumesc! ), mcosmin, pepsi70ro, diaura, mirelab, alexandruduma, alex_macedo... Mii de scuze pentru lapsusul meu de a mentiona mai multi... Prea putine fete retinute, numele mi-erau familiare si speram sa le revad la petrecere. Cand mi-a venit randul, tremuram toata, fiind luata pe nepregatite, pentru ca numaram in gand premiile, asteptand numarul meu, luand o mare teapa, pentru ca nu toti premiantii au fost in sala. Nu am fost in stare sa leg 2 cuvinte, (ceva gen "Oscar-Multumesc mamei, multumesc regizorului... ! ) cred ca am ingaimat totusi un ceva de colpezenta lui Cornel, am zambit frumos la poze, si fuga la scaunul meu, ca simteam ca-mi iau foc urechile si chemau ceilalti pompierii! Timpul alocat premiilor a fost foarte scurt, ca asa-i in tenis, unii paseaza, altii iau... plasa! De parca tot week-endul a fost o fuga contra-cronometru, de la super- rapida -inmanare a premiilor ne-am grabit sa mergem in camere sa ne schimbam (adio intors cu foehnul si cosmetizat fata cu fond de ten! ), dar mai ales ca ne canta stomacul o simfonia foamei, andante, andante!

Masa de seara, se stie, trebuie sa fie usoara, fara multe calarii si nu foarte consistenta, principiu dupa care cred ca s-au bazat si bucatarii de la hotel, pentru ca, o fi fost ea buna si diversificata mancarea, dar prea putina pentru nemancatii de noi... "La pomul laudat sa nu vii cu sacul", ce daca urla foamea in noi? Si, cu burta plina nu se poate dansa, parol, mon cher!

Ca veni vorba de dans, eu imi propusesem in gand ca trebuie sa imi scot parleala de la revelionul ratat si vroiam sa dansez, dar aveam inima cat un acarian de mica ca nu voi putea sa-mi duc la bun sfarsit gandul. Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ... ul Piatra Mare. Daca cativa useri au spus ca nu au dansat asa de la nunta sau studentie, eu trebuie sa recunosc ca nu am dansat si nu m-am simtit asa bine IN VIATA MEA! La nunti, botezuri, cumetrii si alte taieri de mot cunosti rude, prieteni, colegi, si tragi de ei sa danseze, de parca ar fi lipiti cu super glue; ce am vazut sambata seara la petrecere nici in visele cele mai frumoase nu credeam, ever! Oameni care nu s-au vazut in viata lor, de diferite varste, conditii materiale, poate religii, au dansat int-un ritm frenetic, demn de dat clasa la un bal al bobocilor! De fapt, si noi puteam fi un fel de boboci, iar seara de sambata a fost un fel de botez al comunitatiiAFA! Nici daca dadea cineva anunt pe net: "Cautam oameni veseli, sociabili, carora le place sa se distreze, fara a se cunoaste intre ei! ", nu ne adunam asa, intr-un gand, intr-un glas...

Ce cred ca a fost semnul dinstictiv al nostru a fost zambetul: nu am vazut pe nimeni suparat, toti zambeam de parca eram drogati! Si principalul vinovat pentru asta este Webmaster Cornel, un om caruia cuvintele existente in DEX nu-i sunt suficiente pentru ai multumi indeajuns... ! Fara superideea lui de a da nastere acestei comunitati-in a carui"gradina"ma bucur ca... infloresc! -, nu ne mai dantuiam noi mai ceva ca participantii la... "Dansez pentru tine", nu ne mai "duelam" noi in cuvinte la fiecare review, nu mai alegeam noi locatii perfecte pentru petrecerea timpului liber, nu mai existam... MULTUMESC CA ATI FACUT NISTE ROMANI FERICITI!!!

"Nu stiu altii cum sunt... 'dar pentru mine, faptul ca AM FOST ACOLO mi-a redat increderea in mine, mi-a dat putere sa trec peste greutatile de zi cu zi; vorbim asa frumos de plimbarile noatre pe diferite meleaguri, dar cu cata greutate trudim pentru a ne indeplini un vis, numai noi stim... Dar, pe langa toate acestea, eu trebuie sa-i multumesc domnului Cornel pentru a avea ideea de a infiinta"Ghidul Turistului Fericit"-acolo unde nu am calatorit cu piciorul, am calatorit cu gandul, acolo unde nu am vazut apusul soarelui oglindit in apa de un albastru-turcoaz, mi l-am imaginat cu ochii mintii sau l-am sorbit cu nesat din pozele atasate... -

Iar voi, dragii mei prieteni care-mi veti citi randurile, voi sunteti principala mea cauza pentru insomniile mele. Ma prinde noaptea tarziu (1, 2), cand eu ma plimb... virtual prin destinatii mioritice si nu numai, ma enervez cand citesc conditiile de cazare sub orice critica dar ma bucur cand gasiti locatia perfecta! Calculatorul meu, daca ar fi ca un televizor, l-as tine pe o singura frecventa: "www. amfostacolo. ro"!!!

Pentru ca nu ne-a ajuns primul week-end impreuna (suntem ca bebelusii care dau de gustul mancarii), vrem sa ne reintalnim, cat de curand, respectiv de Rusalii. Stiu, ecourile primei petreceri nu s-au stins inca,

dar noi prevazatori, trebuie sa ne gandim ca la un concediu bine pus la punct, din timp; deja unele locatii au primit cereri de inchiriere!!!

Sa servim un mic si-o bere,

Doar atunci cand burta cere!

Plini cu multa voie buna,

Sa petrecem impreuna,

Si s-o facem iarasi lata,

Inc-odata si inc-odata!

Na, ca m-am molipsit si eu de talentul vostru poetic!

ATENTIE! -"www.amfostacolo.ro" creeaza dependenta! Pentru manifestari neplacute sau reclamatii, adresati-va... webmasterului Cornel!!!


---
Trimis de trandafir 1970 in 28.02.10 21:32:39
VIZUALIZĂRI: 2574
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Ce frumos straluceste hotelul in soarele de februarie... de 4 stele!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 7801 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

20 ecouri scrise, până acum

pepsi70ro [28.02.10 22:01:44] »

Cred ca aceasta prima intalnire n-o vom uita prea curand. A reprezentat pasul urias cand simpli utilizatori, am dat mastile nick-urilor din fata computerelor si am devenit cu adevarat prieteni. Iar acest lucru este nemaipomenit! Nu se uita asa de usor!

Cristian_h [28.02.10 22:18:34] »

Trandafir din Bucuresti, ne-ai adus la toti aminte, despre seara cea fierbinte ce-o trairam ca-n povesti, si sa sti tu floare rara, n-ai fost singura din sala, cu urechile rosite de emotile vadite!

cred ca daca vad prietenii si cunoscutii ca am inceput sa scriu in rime o sa zica ca sunt dus rau, rau de tot! dar si asta face parte acum din boala "amfostacolo" care cand te cuprinde nu te mai lasa!

Nu credeam ca dupa atatea impresii scrise despre intalnire, voi mai avea rabdarea sa mai citesc inca unele si sa-mi si faca placere! iata ca nu este asa!

trandafir 1970 [28.02.10 23:07:29] »

@pepsi70ro-asa e,fotograful comunitatii,nu exista burete sa ne stearga memoria despre ce A fost acolo!

@cristian_h-multumesc pentru cuvintele tale!Vezi,ti-am zis ca se ia microbul;ai grija ca nu exista antivirus!!!

webmaster,scuza-mi te rog pana de memorie,se poate coloana sonora inserata?

http://www.trilulilu.ro/radumix2/9629190f783da9

Mii de multumiri!!!

ileanaxperta [28.02.10 23:13:46] »

Trandafirasul meu iubit

Tu cu-ale tale randuri

De cum degraba le-am citit

Tu iar m-ai pus pe ganduri.

Mi-ai amintit de intalnire,

De-acu' o saptamana

Si nostalgia in nestire

Ma ia din nou de mana.

Ma duce-n zbor cu gandul

La tot ce-am petrecut

Mai repede ca vantul…

…dar totul a trecut.

In inima imi arde

De-acum doar amintirea

Ce tainic ma cuprinde

Si-mi incalzeste firea…

De-abia astept in viitor

Alte-ntalniri voioase

De neuitat, pline de dor

Marete si frumoase!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][2 voturi]
webmasterXY* [28.02.10 23:14:38] »

Done!

georgiana [28.02.10 23:23:42] »

Mi-a placut tooot, dar in special faza asta:

''Ce cred ca a fost semnul dinstictiv al nostru a fost zambetul: nu am vazut pe nimeni suparat, toti zambeam de parca eram drogati! ''

Iar imi sare somnul daca mai citesc impresii umoristice!

Si de ciuda te voi ''lovi'' cu un vot tare!

trandafir 1970 [28.02.10 23:32:56] »

@ileanaexperta

Hai pe forum, draga mea,

Sa mai cautam ceva,

O viluta, un pension,

Sa fie, logic, de bon ton!

Sa ne strangem iar cu totii,

In frunte cu... matelotii,

Sa ne chefuim cu foc,

Sa nu ne oprim deloc,

Sa incingem hora mare,

Sa se-auda-n departare,

O sa fie un delirrr...

eu mai vreau un repetirrr!!!

Cine a zis ca romanul s-a nascut poet? AFA sapa si da de comori nebanuite (nu am mai scris poezii din liceu; si atunci, fiindca eram indragostita!!! )

trandafir 1970 [28.02.10 23:41:05] »

@georgiana - Pai numai eu sa am "insomniri"? (vorba lui fii-mea).

Multumesc pentru aprecieri; vezi ca ma doare... sufletul ca nu te-am cunoscut... face to face... asa ca alina-mi suferinta, cat de curand!

mirelutza [28.02.10 23:46:17] »

Superb articolul si intr-o nota laudativa... ; cu mahnire am mai intalnit articole in care se critica de te miri ce... de la mancare, la cazare... chestii deastea romanesti, ... dar prea putin se scotea in evidenta esenta intalnirii noastre; ca si tine, si eu apartin celor care vad in general partea plina a paharului - mi-a placut hotelul, masa, personalul, gasca noastra (am plecat mai devreme de la chef, dar recuperez data viitoare) ; felicitari,

ai votul meu!

georgiana [28.02.10 23:46:38] »

Ba ne-am cunoscut, la micul dejun, eu te cautam de sambata!

Ai uitat, dar si cand am plecat din parcarea de la hotel, ne-am pupat, eram 3 masini, cu Ileanaxperta si Cristinela76, apoi ati luat-o spre Rasnov voi, iar noi spre Sinaia! Ai o masina albastra, nu?

Bag seama ca iar esti indragostita, ca in liceu!

trandafir 1970 [28.02.10 23:53:15] »

@georgiana-Bata-te sa te bata, deci tu erai... melancolica din parcare! Intreb pe toata lumea de tine! Asa e, e albastra masinuta din dotare ca si bluza pe care am purtat-o sambata seara! Te pup si astept sa te revad, cat mai curand... De, melancolia de primavara... Iarta-ma!!! Multumesc din suflet!!!

trandafir 1970 [28.02.10 23:54:32] »

@mirelutza - Vezi ca ai promis ca recuperezi, sa nu uiti; multam fain!

dananecula CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [01.03.10 00:24:24] »

Scumpul meu trandafiras

Te-am admirat patimas

Precum ti-am mai zis o data

Esti o fata minunata.

Ai postat-un review perfect

Care-a avut mare efect,

Pe la ochisorii mei

Ce au dat la soricei.

M-ai impresionat lady in bleu

Ce ai dansat super misto,

Si ai povestit pe data

C-am facut-o totii lata.

Intr-adevar bal de bobocei

Dar am dansat ca niste zmei,

Pe turci noi i-am pus la respect

S-am chefuit cu totii la supererlativ perfect !

Spre tine vin acum

Ink 400 PMA buuun !

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
trandafir 1970 [01.03.10 23:26:47] »

Nevasta de ..."Catalin Crisan',

Daca ai veni la Bran,

As dansa, sa stii-nzecit

Admiratia ta s-o merit!

As dori sa stii,de vii,

Tare fericita-as fi,

La o vorba noi sa stam

La masa sa ne-ospatam,

Sa incingem hora mare,

Sa se auda-n departare,

De o ceata de nebuni

Turisti carcotasi,dar...buni

Sa ne vedem sanatosi

De Rusalii,tot voiosi!!!

vicandi [03.08.10 13:36:11] »

Cine m-o fi pus sa citesc review-ul asta?

Daca pana acum imi parea rau ca n-am venit la Poiana, de acu', mor de ciuda!!

Sper sa-ti pastrezi "naravu' ", webmaster!

Felicitari!

dananecula CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [03.08.10 15:38:16] »

@vicandi

Si ca sa te convingi si mai si cat de fain AFostAcolo poti sa citesti si un remember, un cantecel, ce l-am postat in al meu review-el))

click aici

si cam ce conditii super ne-a creat administratorul acestui site, dl. Cornel, un om de exceptie, trup si suflet dedicat acestei mari comunitati si acestui site superb.

click aici

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][0 voturi]
bose [13.08.10 16:12:55] »

Super tare FRATE! Cred ca a fost o petrecere pe cinste daca are asa ecouri!

Acum am gasit subiectul si am aflat ca se fac si intilniri. Excelent! Buna idee!

Pina la urma citi membri AFA ati fost la intilnire?

Toata admiratia!

ionescunic [13.08.10 16:20:09] »

Membri spre 100 , cu tot cu odrasle si neveste poate spre 250 incerc eu o cifra , poate ma insel dar cam asa apreciez.

bose [13.08.10 17:29:29] »

E bine ca AFA a devenit o comunitate asa unita. Chiar nu ma asteptam la asa o cifra.

Deci sunt destui iubitori de turism civilizat. Acum e important ca oamenii sa fie si uniti. Si nu ma refer doar la momente din acestea frumoase.

Adevarata adeziune se vede la greu.

Sper sa nu avem parte de asa ceva dar viata.....

Toate cele bune!

Dragos CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [13.08.10 18:46:53] »

Adevarata adeziune se vede la greu.

Corect. Şi (din păcate) am reuşit să ne arătăm solidaritatea şi într-o astfel de situaţie. click aici

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
bose, dananecula, georgiana, ileanaxperta, mirelutza, pepsi70ro, trandafir 1970, vicandi
Alte articole din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.073667049408 sec
ecranul dvs: 1 x 1