Despre Cipru în general, despre Pafos în special (II) - excursiile noastre

TIPĂREȘTE

Cum spuneam în review-ul de cazare am ales pentru sejurul nostru din Cipru, Daphne Hotel Apts din centrul orașului vechi, Kato Pafos, ceea ce ne-a prins foarte bine, pentru că am putut să ajungem pe jos la aproape toate obiectivele din Pafos. Am stat la 2 pași de mare, port, castel, site-urile arheologice, biserici, faleza cu tarabe, restaurante și cafenele începea din capătul străzii noastre care însemna nici 200 de m, mall-ul era la aprox 1 km, toate ne-au fost la îndemână.

Cu toate că ne propusesem ca în 5 zile pline câte aveam de stat în Cipru să batem toată insula, în lung și în lat, când am văzut ce ne oferă zona Pafos ne-am hotărât să ne rezumăm la ea și să nu ne mai împrăștiem ca să bifăm obiectivele din zbor. În plus ne-am propus încă un Cipru în viața asta, când o să ne așezăm în Larnaca și o să rezolvăm și partea care ne-a rămas nevăzută.

Inainte să trec la ce am făcut noi este important să spun că întregul oraș Pafos a fost declarat sit arheologic și a fost inclus în patrimoniul UNESCO iar sit-uri arheologice care atestă civilizații foarte vechi în aceste locuri am văzut în toate drumurile noastre între castel, de-a lungul coastei, portul vechi și orașul modern, până la mall-ul Kings Avenue.

Prima zi doar am ajuns. Am avut avion seara târziu, a întârziat, abia la 23 am terminat formalitățile pentru mașina închiriată și la ora 1 noaptea ne cazam la hotelul nostru din Pafos unde sunasem să ne anunțăm întârzierea, după un drum de aprox 150 de km și un raid al poliției. Am mai putut doar să bem o bere locală, Keo, la terasa de vis-a-vis și să cădem la datorie.

A doua zi ne-am propus să purcedem la recunoașterea zonei și să facem prima baie în Mediterana. De la hotelul nostru am ajuns într-un minut pe faleză, cam pe la jumătatea ei. În dreapta se vedea Castelul Medieval din Pafos și tarabele cu produse locale pe partea cu marea iar pe cealaltă, magazine de tot felul și terase. În partea aceea nu sunt plaje așa că noi am luat-o pentru început în stânga, am trecut prin toate secțiunile de plajă amenajate, dar ne-am oprit la aprox un km, la o plajă de nisip întreținută de primărie. Până acolo malurile apei sunt pietroase iar plajele sunt amenajate în zonele cu iarbă sau nisip, unde sunt sezlonguri și umbrele la prețuri diferite.

La plaja Alykes, care era cel mai aproape de noi și una și alta costa câte 2,5 EUR iar pe faleză și plaje am văzut mulți englezi, ruși și nordici. Chiar pe malul mării, printre pietre, erau locuri cu nisip unde se putea pune un cearceaf/prosop iar în unul din aceste locuri am stat și eu în fiecare dimineață la plajă și baie, între orele 6-8,30 dimineața. Pe fiecare plajă am găsit zone cu cabine din lemn pentru schimbat precum și dușuri și toalete. Am ajuns la ultima plajă de nisip unde era mai multă lume decât în celelalte, erau valuri și o apă foarte bună, așa că ne-am bălăcit și noi vreo două ore și ne-am îndurat cu greu să plecăm. Trebuie să știți că toate plajele din Pafos sunt decorate cu Steagul Albastru pentru curățenie și siguranță.

După amiază am luat-o în direcția opusă până la portul vechi din Kato Pafos. În capătul lui am intrat pe podul de acces la Castelul Medieval (pentru 2,5 EUR), unde am găsit la parter câteva camere pe pereții cărora erau fotografii cu biserici vestite din Cipru, iar într-una un ecran unde puteai să vizionezi un filmuleț despre castel. Am urcat sus doar pentru panoramă asupra Pafos-ului, a mării și a munților Trodos, altceva nu este acolo.

Ne-am oprit la întoarcere la o terasă pe faleză unde am băut o bere Keo și un fresh de portocale, la câte 3 EUR fiecare și am urmărit ședințele foto a două nunți, pe pontoanele dintre vase, dar și petrecerea uneia pe unul din yahturile ancorate.

Am mers apoi la una din tonetele din portul vechi de unde se puteau achiziționa excursii sau croaziere. Nu ne-a surâs nici una pentru că aveam mașina noastră și voiam să ajungem în mai toate punctele despre care ne povesteau ei și cu toate că ne doream o croazieră pe mare am lăsat-o la final și doar dacă am fi avut timp urma să o facem. Din păcate n-a mai fost, dar nici bai pentru că plimbări pe mare am mai făcut și o să mai facem. Așa, pentru informare, o croazieră până la Coral Bay (golful cu plaja de nisip cea mai frumoasă din zona Pafos), peninsula Akamas (la boaștele țestoase) și înapoi la Coral Bay, prânz și all inclusiv cât poți bea, costa 42 de EUR/persoană. Există și excursii de jumătate de zi, iar pentru copii este o navă de pirați, Jolly Roger, cu care întreaga familie poate face excursii de o zi, iar pirații sunt responsabili pentru distracție.

Din zona portului am încercat să intrăm la Muzeul Arheologic dar era aproape de închidere, așa că am lăsat-o pe altădată și am mers pe lângă Parcul Arheologic spre mall-ul Kings Avenue, printr-o zonă plină de descoperiri arheologice. Cam nepuse în valoare dar înțeleg că săpăturile continuă și astăzi în acea zonă. Am ajuns la Pomul cu batiste și Catacombele Agios Solomonis unde se spune că cine leagă o batistă și își pune o dorință se îndeplinește. În plus te întorci acolo. Am legat și noi un șervețel de hârtie că batistă nu aveam.

Ne-am oprit la intersecția cu mall-ul dar nu am traversat spre el pentru că nu ne interesa și ne-am întors spre Biserica Chrysopolitissa care adăpostește Stâlpul Apostolului (The Pillar of Saint Paul), pe lângă indicatorul căreia trecusem la dus. Se spune că aici ar fi fost flagelat apostolul. Aici locul este amenajat, sunt pasarele pe care poți merge ca să vezi mozaicurile, coloanele, grădinile, fântânile și la fiecare găsești o plăcuță cu povestea.

Seara am mâncat la terasa Georgia câte un meze de carne după cum v-am spus în articolul anterior, iar după miezul nopții ne scurgeam pe străzile Pafos-ului ghiftuiți până la refuz.

Începând cu a treia zi ne-am propus să exploatăm la maxim mijlocul de transport pe care îl aveam la dispoziție și după plaja de la 6 la 8,30 și micul dejun ne-am suit în mașini cu direcția Polis - Băile Afroditei. Spre Polis care se află la aprox 40 de km de Pafos poți ajunge pe E701 sau pe un drum național B7. În această zi am mers pe E701 și la dus nu ne-am oprit deloc ci doar am fost atenți la ce puteam face la întoarcere. Pe drumul acesta am văzut cele mai multe plantații de banan.

La Băile Afroditei drumul se înfundă, nu se poate merge mai departe cu mașina. Am parcat mașina în parcarea gratuită de acolo, am căscat gura pe la magazinele cu suveniruri, ne-am cumpărat fructe confiate de hibiscus de 2 EUR la care poftise soțul meu încă de la tarabele din Pafos, am găsit un localnic care vindea fructe eco și am cumpărat caise și am intrat, tot gratuit, la Băile Afroditei. Amicul nostru ne spunea că pe vremea când era el în Cipru nu exista gard și absolut nimic acolo în afară de o potecă până la băi. Nu știu de ce nu au o taxă pentru că acum este amenajat un parc imens acolo, cu intrare frumoasă. Sunt amenajate alei pietruite, cu băncuțe, plăcuțe pentru pomii din parc sau indicatoare către traseele circulare unde spun ei că ai de văzut ceva.

Drumul până la Baia Afroditei este scurt și frumos. La capătul ei găsești o mică grotă într-o stâncă plină de vegetație, din care se scurge apă, un smochin foarte vechi și cuiburi de porumbei. Citeam într-un review, tot pe AFA, cred, că aici este o zona extraordinară unde poți face baie că și Afrodita a făcut... În primul rând sunt indicatoare clare că nu ai voie să faci baie, să sari în apă sau să te cațeri pe stâncă, dar și dacă ai vrea nu ai unde. Este o idee mai mare decât o cădiță iar apa trece puțin peste genunchi. Dar este un peisaj ca de junglă, este spectaculos. Se spune că după ce se îmbăia aici, Afrodita mergea pe o potecă prin sălbatica Peninsulă Akamas până sus, pe un platou, unde își aștepta iubitul, pe Adonis.

De la băi sunt niște scări opuse drumului pe care am venit care indică un traseu pe Poteca lui Adonis către Turnul Reginei. La Băile Afroditei am fost în formație completă dar nimeni nu era amator să mai facă un pas prin soare, așa că ne-au așteptat la umbra băilor iar eu cu soțul meu, amator întotdeauna, am plecat pe traseul circular de 2,5 km prin Peninsula Akamas, să vedem ce găsim. N-am găsit mare lucru. A fost o plimbare pe platoul munților stâncoși, prin soare și printre pietre încinse, dar am avut o panoramă asupra mării și a localităților din jur foarte frumoasă. Am ajuns și la Turnul Reginei unde se spune că Afrodita se retrăgea după ce făcea baie în așteptarea iubitului ei, Adonis. Intrarea spre turn este marcată cu grămezi de pietre puse unele peste altele de-o parte și de alta a potecii sub diverse forme, cercuri, inimioare, iar în mijlocul lor, pe lângă ele și peste tot așezate pietre unele peste altele, sub formă de turnulețe. Tot drumul până la stejarul imens este presărat cu aceste simboluri, dar nu pot să spun că te dă pe spate ceva, în afara locurilor de view. Noi suntem amatori de plimbare de obicei și curioși, iar dacă avem și un indicator trebuie să ne lămurim musai cu ce este acolo.

Găsiți aici, în fața Băilor Afroditei, panouri cu excursii safari zic ei, dar nu prea sunt safari, pentru că ne-am întâlnit cu mașini pe aceleași drumuri pe care am umblat și noi. Dar vă puteți alege excursii, dacă doriți. Pe noi nu ne-a interesat pentru că ajungeam și noi cu mașina.

Am plecat de la băi nu înainte de a ne reface proviziile de fructe de la nenea care ne aștepta și pentru că aveam încă destul din ziua aceea, jumătate din noi au ales plajă și bălăceală la Coral Bay iar noi ne-am propus ca până acolo să ne luăm după fiecare indicator care arăta ceva, în general pe distanțe de 2-3 km și să ne întâlnim spre seară, în golf, cu ceilalți. În plus am zis să ne abatem și către 2-3 sate ca să vedem și noi cum sunt satele lor.

Ne-am oprit cu toții la 2-3 km după ce am plecat de la băi, în portul din Latchi, care ne plăcuse de la dus, ca să bem ceva (câte un frappe, 3 EUR). Am nimerit o terasă frumoasă, chiar pe plaja de pietricele și foarte umbroasă. Despre Latchi aș vrea să vă spun că este o stațiune la mare, liniștită, frumoasă, cu case mai frumoase decât văzusem pe drum, cu plaje lungi, de pietricele, dar cu lume destul de puțină, ceea ce ne contraria. Cât am stat la terasă m-am dus pe plajă să îi caut o pietricică fi-mii și am văzut zona de salvamari unde era un panou din care am înțeles că plajele sunt cotate cu stegulețe mai mult galbene și roșii, pentru că sunt curenți puternici, ceea ce explica și faptul că erau câteva persoane pe plajă dar nimeni în apă.

Am plecat mai departe în treaba noastră și prima ieșire din șosea a fost către o biserică Ag. Georgios Nikoxilitis, la care am coborât pe un drum îngust, cu serpentine, vreo 2 km. Am găsit o biserică de piatră, deschisă, în mijlocul unui pâlc de copaci. Am aprins și noi o lumânare, am tras ușa și i-am pus cârligul așa cum îl găsisem și am plecat mai departe spre satul Drouseia. La fiecare abatere din drum am făcut 2-3 km, nu mai mult. Am parcat mașina în mijlocul satului cu străduțe înguste, am văzut Muzeul de țesut (gratis), interesant, unde am recunoscut din uneltele pe care le avea și bunica și chiar mama, război de țesut, vârtelniță, suveică...

Ne-am întors în șosea iar la câțiva km ne-am abătut pentru satul Kathikas unde era un Muzeu al Vinului. Peste tot am văzut indicatoare cu drumul vinului și am hotărât să vedem și noi unul care ne va fi de ajuns. Eiii, aici am zăbovit mai mult. Am nimerit la fabrica Sterna, am vizitat muzeul cu tot felul de unelte, butoaie, animale, oameni, port, toate specifice acestui domeniu și apoi am participat, împreună cu un grup de englezi la o degustare de vin (10 soiuri).

Eu când vă spun, în general, că am băut o bere să înțelegeți că a băut soțul meu. Mie nu îmi place berea și în general nu beau decât chestii pe care îmi place să le încerc în vacanțe, sau mi le aduc de acolo. Dar băut e prea mult spus așa că degustarea asta a însemnat pentru mine amețeală curată. Ne-a dat pahare la toți, deci nu puteam și nici nu voiam să refuz așa o experiență, dar la final eram zombi de cap. Ne-a adus la masă, ulei de măsline cu mirodenii și pâine de casă bună, crocantă, măsline, roșii, castraveți și mai târziu rahat și niște alune trase în caramel. Ne-a dat o hârtiuță ca să acordăm stele felurilor de vin și a început să ne povestească și să ne pună în pahar. Am băut, am mâncat (ăsta a fost și prânzul din ziua aia)... și tot așa până ce s-au terminat cele zece soiuri. Am mai încercat, bonus, Zivania produsă de ei și un sirop de roșcove, amărui, bun pentru stomac, osteoporoză și imunitate, ziceau, din care beau și astăzi. Am cumpărat și noi, că doar n-am mâncat și băut degeaba, o sticlă de vin (nr. 5) și o sticlă de Zivania pe care le-am consumat până la plecare și cu ceilalți, câte 10 EUR fiecare.

Următoarea oprire a fost la Donkey Farm, care era chiar la șosea, o văzusem de la dus. Ne-am întreținut puțin cu patronul măgarilor care era de toate acolo, și barman, și bucătar, și ospătar, și ghid pentru vizitarea măgarilor, necăjit că măgarii au costat mult și el nu prea îșă scoate banii. Am plătit o intrare de 2 EUR ca să-i vedem și noi și să le dăm de mâncare după ce am achiziționat o pungă de roșcove la 2 EUR. Interesantă vizita la măgarii ăștia. După ce i-am hrănit, vântul mi-a zburat pălăria în cușca lor și măgărița naibii a băgat pălăria în gură, a văzut că nu-i bună și apoi a băgat-o sub copite și a făcut-o harcea-parcea acolo. În dușmănie, așa o strivea cu picioarele. Pentru cei cu copii (dar și pentru adulți) se pot face plimbări de o oră pe o potecuță spre munte, dar vara nu prea este indicat având în vedere cât sunt munții lor de golași.

Mai avea domnul acolo, la vânzare, lapte de măgăriță la 40 de EUR litrul, dar eu n-aș cumpăra după ce am văzut cum a muls măgărița. A stat cu noi de vorbă, a fumat, și-a frecat mâinile de tejghea, ne-a vândut roșcove, cine știe ce mai făcuse înainte și a intrat o dată cu noi la măgari. Noi să le dăm să mănânce, el să mulgă măgărița. Nu s-a spălat pe mâini, nu nimic. Noi am crezut că vrea să ne facă nouă o surpriză și ne dă să bem, că tot ne conversasem atâta. Ne și gândeam cum să-l refuzăm, dar nici vorbă, el își făcea doar treaba.

Am plecat mai departe și la Pegeia am făcut la dreapta până la biserica Agios Georgios amplasată foarte frumos pe malul mării, a meritat drumul. Până acolo am trecut de indicatorul către Băile lui Adonis, dar le-am lăsat pentru altă zi pentru că aveam întâlnirea din Coral Bay (dar nici că a mai fost altă zi), am văzut și indicatorul de Grădină Zoologică, însă ea nu era pe lista noastră.

La întoarcere ne-am oprit la o plantație de banane ca să mai studiem îndeaproape ciorchinii aceia imenși, apoi la un centru de echitație, Georgios, nu am intrat, doar am privit de afară, dar le menționez și eu pentru cei cu copii, ca să știe de ele.

Destul de încinși ne-am continuat drumul și nu ne-am mai oprit decât la Coral Bay unde ne-am bălăcit până destul de tâziu, aproape că rămăsesem singuri pe plajă după ce am găsit acolo o mulțime de oameni. Coral Bay este un golf cu plajă de nisip, largă, apă bună în care intri lin, potrivită pentru copii, dar nu a fost ceva care să mă impresioneze așa cum ne spusese amicul nostru. Am văzut golfuri și mai frumoase. Este parcarea gratuită, sus, în șosea și la Coral Bay ajung și mijloace de transport în comun, un autobuz 116, sper să nu greșesc.

Seara ne-am reunit cu toții și am mâncat pe faleză în Kato Pafos la un restaurant Grek Italian, Oasis, meze de pește de data asta, despre care am detaliat în articolul precedent.

A patra zi după plaja și baia de dimineață ne-am hotărât pentru o excursie în Munții Trodos la satele și mănăstirile de acolo despre care citisem atâta. 2 familii din grupul nostru s-au pierdut de la Băile Afroditei pe plajele Pafos-ului și în apele Mediteranei și nu le-am mai găsit până la plecare, decât seara la masă.

Cipru a fost sub mai multe ocupații după cum spuneam și când la putere venea câte o dinastie catolică, ortodocșii erau alungați, astfel că mulți călugări s-au retras în Munții Trodos și au construit acolo mănăstiri. Pe ele voiam să le vedem, mai ales pe Kykkos, dar pentru că aveam o zi la dispoziție și aprox 300 de km dus-întors ne-am propus să ne oprim prin sate și să ne abatem oriunde ne-ar fi făcut cu ochiul ceva. Spre Trodos ajungi pe două drumuri după ce ieși din Pafos, unul mai lung cu câțiva km. Noi l-am ales pe cel scurt și pentru că din el aveam de ajuns într-un sat recomandat. În Trodos se ajunge foarte bine, sau chiar mai bine și din Lemesos (Limassol).

Primii vreo 30-40 de km am fost cam dezamăgiți. Peste tot pe unde treceam numai uscăciune, sate nu, mergeam pe drumuri în plin soare, acolo unde găseam câte un indicator de sat erau de fapt 2-3 case amărâte și în general nimic nu ne atrăgea atenția.

Ne-a mai venit inima la loc când am ajuns la niște chei scurte unde era un indicator de Rezervație naturală sălbatică (Wild life). Ne-am oprit și noi să aruncăm un ochi, ne-a ieșit în cale o capră dar așa cum aveam să constatăm și cu alte ocazii nu găsești ceva spectaculos în ceea ce ei numesc rezervații sau trasee, în general circulare.

Unul din românii care încă mai lucra în Pafos și cu care ne întâlneam dimineața la plajă, pe care l-am stors de informații, ne-a spus să nu ratăm când mergem în Trodos, satul Omodos pentru care trebuia să ne abatem vreo 5 km. Am ajuns la Mandria și de acolo am luat-o spre Omodos, faimos pentru producția de vinuri, unde am rămas mai mult. Am parcat mașina foarte aproape de zona centrală, am coborât niște scări și am ajuns pe o alee pietonală plină de terase și magazine cu suveniruri sau cu de-ale gurii și pe-o parte și pe alta. Omodos este într-adevă amplasat foarte bine, într-o vale, iar jur împrejur se văd munții. Aleea pietonală ne-a dus la o biserica foarte frumoasă, Mănăstirea Sfintei Cruci (The Monastery of the Holy Cross), fondată de Dositheos a cărei statuie se află la intrare.

Tot aici se află o colecție de obiecte bisericești foarte vechi, dar am găsit și un muzeu cu bunuri ale celor care au luptat pentru independență, care ne-a impresionat foarte tare. Erau expuse obiecte foarte personale donate de familiile celor dispăruți, îmbrăcăminte ponosită, scrisori, arme, tot felul de nimicuri... fiecare așezate pe câte un panou cu fotografia celui căruia aparținuseră. Acolo a fost emoționant. Urmând străduțele înguste am ajuns și la un atelier de sticlărie cu obiecte foarte frumoase din care abia ne-am îndurat să nu cumpărăm și după ce am dat roată frumosului sat, la întoarcere ne-am oprit la o terasă pentru nelipsitul frappe și berea Keo, fiecare la același preț, ca peste tot, 3 EUR.

Aici ne-am întâlnit cu o româncă din Constanța care avea un liber la 2 luni dar care era mulțumită pentru că în România avînd peste 50 de ani nu reușise să găsească nimic de lucru. Se vedea că îi este bine. Arăta bine, era cochetă, veselă, părea relaxată, ea a intrat în vorbă pentru că ne-a auzit vorbind românește și cât a stat cu noi s-a salutat cu toată lumea care trecea pe stradă. Spunea că se cunosc cu toții acolo în satul acela mic, ciprioți și români (o comunitate de 60 de români) și că trăiau mulțumiți acolo. Singura neplăcere erau cumpărăturile pentru care trebuia să ia autobuzul până la Lemesos pentru că acolo nu găsea chiar tot ce le trebuiau.

În Omodos am văzut (la tarabe) și faimoasele dantelării despre care se găsesc informații pe net, dar le-am studiat un pic și nu erau dantelării manuale așa cum spun, ci niște plastice care aveau o țesătură aplicată. Altfel, foarte frumoase dar nu m-am îndurat să dau 45 de EUR pe o față de masă. Poate la Lefkara, satul renumit pentru asta am fi găsit altceva dar asta data viitoare, când o să facem partea cealalată de Cipru.

Ne-am întors la Mândria și de acolo ne-am oprit la Platres, principala stațiune turistică din munții Trodos, la Parcul de aventură unde am admirat copiii care se distrau acolo. Binențeles că instructorii care aveau grijă de copii pe traseele dintre copaci erau români. Gard în gard cu parcul de aventură este un spital, care bănuiesc că oferă un confort psihic părinților. În Platres am admirat și o frumoasă biserică, aproape de parc și am mâncat niște cireșe cu un gust nemaipomenit din niște copaci cărora le atârnau crengile pe marginea drumului.

De la Mandria drumul deja începuse să fie altceva. Urcam de zor, vegetația a început să se schimbe, se răcorise, altă viață.

Din Platres (sunt două Platres, Pano Platres și Kato Platres, unul pe susul drumului și unul pe jos, ne-am dus pe o parte și ne-am întors pe cealaltă) puteam să ajungem sus, la Trodos Square, pe drumul pe care eram dar și cu abatere prin Trooditissa, la vreo 8 km. L-am ales pe acesta din urmă pentru că acolo era o mănăstire despre care citisem și pe un drum în consolă cu o șosea suspendată de ți se făcea rău numai uitându-te cum mergi pe marginea prăpastiei, am ajuns la mănăstire unde nu am zăbovit așa mult pentru că nu era altceva de făcut în zonă, iar acolo poți vizita doar biserica, frumoasă, de altfel. Fără taxă binențeles, ca mai toate bisericile lor. La baza consolei cu șoseaua spre Trooditissa este un loc de picnic și aici am fost la 1300 de m altitudine.

Ne-am întors la Pano Platres și am ajuns la Trodos Square fără să ne mai oprim pe drum. La 1725 de m altitudine am găsit restaurante, punct info închis, panorame, magazine cu suveniruri, trasee circulare prin parcul natural, mai lungi sau mai scurte și poteci de munte.

Despre traseele astea aș vrea să spun că nu au legătură cu ce vedeți pe panouri. Cel puțin la data la care am fost noi. Am încercat și noi vreo 3-4 în Cipru, în locuri diferite și nu am văzut mai nimic. Pe panouri sunt prezentate cu floră și faună, dar nu prea este așa. Am fost în cheile acelea sălbatice de la intrarea în munți, dar nici urmă de ceva, doar capra aceea care era una obișnuită și o vegetație încâlcită. Am fost pe poteca lui Adonis la Băile Afroditei spre Turnul Reginei și cu toate că pe panou, pe traseul circular de 2,5 km erau trecute 4 puncte de interes, ele erau un fâs. Am fost pe un traseu circular de 200 de m tot la Băile Afroditei unde ei spun că o să vezi florile și plantele x și y dar nu vezi nimic decât o potecă pe care mergi și dai numai de uscăciuni. La fel aici sus în Trodos Square am făcut un traseu circular mic unde nu am văzut nimic din ce spuneau ei. Poate pe celelalte trasee, unul de 14 km, de ex... era mai frumos, dar la capitolul ăsta nu mi s-au părut serioși. N-ai să vezi nici un panou în Austria care te trimite undeva și când ajungi să nu găsești nimic. Așa că vedeți cu traseele astea. Altfel, frumos așa prin zonă, dar traseele nu corespundeau cu descrierea de prin panouri.

Ne-am urcat în mașină și am pornit mai sus pentru că aveam de ajuns la Olympos, la 1953 m. Ne-am oprit la Sun Valey, care este punctul final, la 1856 de m. Am parcat mașina în fața restaurantului-terasă de aici și am mers prin pădure până am ajuns la locuri de view, am îmbrățișat copaci și apoi ne-am așezat la terasa restaurantului ca să mâncăm ceva ușor pentru că seara aveam invitație la o terasă tradițională dintr-un sat de lângă Pafos. Despre ce am mâncat am detaliat în articolul precedent dar vreau să menționez că și aici tot o româncă (din Buzău) ne-a servit. Măritată cu un cipriot, cu un băiețel care se învârtea pe acolo printre mese, mergea de 2 ori pe an acasă dar nu crede că se mai întoarce, are viața ei acolo. Ea ne-a spus că de vreo 4 ani nu mai poți ajunge chiar pe cel mai înalt vârf al munților Trodos, Olympos, la 1953 m care se vede foarte bine de acolo, pentru că s-a făcut o unitate militară și nu mai este permis. Dar șoseaua există și după ce treci de barieră mai poți merge aprox 400 de m, dar view nu mai ai din cauza unității militare. Păi dacă nu mai aveam view la ce să ne mai rupem picioarele până acolo că explorasem destul mai jos puțin, în Trodos Square.

Așa că ne-am suit în mașină pentru că mai aveam lucruri de făcut în ziua aia și era deja târziu și ne-am îndreptat spre Mănăstirea Kykkos. Pe drum ne-am oprit la o cruce albă, imensă, pe care am tot văzut-o apoi de pe serpentinele de pe drum, un monument ridicat în amintirea războaielor balcanice.

Am ajuns apoi la Mănăstirea Kykkos, cea mai mare mănăstire activă din Cipru, fondată de arhiepiscopul Makarios al III-lea, devenit ulterior primul președinte al Ciprului, care are mormântul la aprox 2 km, mai sus în munte, la Throni, chiar deasupra mănăstirii. Ce să zic de Kykkos? Nici nu cred că am mai văzut atâta bogăție pe undeva. În biserică este totul numai aur, icoane antice, mozaicuri aurite, candelabre (dar ce candelabre), altarele, totul este aur. Nu ai voie să faci foto acolo iar cireașa de pe tort a fost tezaurul. O încăpere în care ajungeai din biserică unde pe toate laturile, în cutii de aur și argint erau moaște. Cum or fi ajuns acolo atâtea moaște când parcă nu este așa de simplu, a rămas un mister pentru noi. Tot acolo vedeți icoana Fecioara Maria cea Miloasă, pictată de chiar Sf Luca, care se spune că face minuni.

Mănăstirea este mare, cu mai multe corpuri și curți. Pe toate holurile sunt picturi și mozaicuri care zici că sunt făcute ieri, atât de clare, atât de luminoase. Toți pereții și tavanele sunt pictate cu scene bisericești sau cu sfinți. Nu, nu am văzut nicăieri la o mănăstire așa ceva. Binențeles că m-a impresionat atâta opulență dar în capul meu mănăstirea nu înseamnă opulență. Am putut să accept bogăția la San Pietro de la Vatican dar nu la o mănăstire din creierii munților, fondată acum peste o mie de ani.

Am plecat contrariați de la Kykkos. Era trecut de 18,30 când eram aici, în creierii munților Trodos. După hartă nu trebuia să ne întoarcem pe unde am venit, ci să facem un traseu circular care ne-ar fi scos la Pafos după vreo 40 de km. Nu știu ce am avut, pentru că de obicei când credem că lucrurile sunt clare nu întrebăm, dar de data asta chiar când ieșeam pe poarta mănăstirii am văzut un domn care părea de-al casei și i-am arătat harta spunându-i pe unde vrem să o luăm pentru Pafos. Ce inspirați am fost! După ce că era târziu, mai făceam și drumuri inutile prin munți. Omul ne-a spus că nu avem cum să ajungem în Pafos pe drumul acela pentru că o porțiune este impracticabilă și singura variantă este să ne întoarcem înapoi, fix pe unde am venit. Nu ne suna prea bine, știam că sunt peste 100 de km și că în curând se întuneca, dar asta e. Ne-am propus să mergem ușurel pe serpentinele alea și așa am făcut, mai ales că între 20 și 20,30 s-a înserat brusc și imediat s-a întunecat.

Ne-am mai oprit pentru hidratare că nu puteam să mergem chiar așa întins și uite-așa ne-a apucat pe noi 10 noaptea când am ajuns acasă. Aproape de strada noastră, în Pafos ne-a mai redirecționat și poliția pentru că era închisă zona și am ratat întâlnirea cu amicii la taverna sătească de lângă Pafos. Am băut și noi pe terasă un pahar de vin luat de la Sterna, de la degustarea de vinuri, ne-am delectat cu muzica de la Rosa și n-am fost în stare să mai ieșim după așa o zi lungă. Și frumoasă.

A cincea zi am scurtat plaja de dimineață ca să fim la 9 cel târziu la Muzeul Arheologic din Kato Pafos pe care l-am tot amânat știind că este la doi pași. Chiar dacă pe o hartă a sit-ului o să vedeți că are mai multe porți de intrare, se intră prin una singură, intrarea principală dinspre portul vechi, dar de ieșit se iese prin toate celelalte. Aici am plătit cea mai scumpă intrare 4,50 EUR/persoană dar a meritat. Încă nu este pusă la punct toată zona pentru că sunt descoperiri destul de recente iar săpăturile continuă. Trebuie să vă alegeți însă bine momentul zilei în care vreți să vizitați dacă sunteți în Cipru în luni călduroase pentru că totul este în câmp deschis. Sunt două umbrare unde puteți să vă mai trageți sufletul, iar la casa lui Dyonisos, automate pentru apă (0,50 EUR sticla de jumătate), dar în rest e cald. O dată intrați, în Situl arheologic veți găsi

- cele 4 case cu cele mai frumoase mozaicuri din cuburi mici de marmură și sticlă colorată, din sec al II-lea, conservate foarte bine până astăzi, care reprezintă scene din mitologia greacă, de luptă, de vânătoare, forme geometrice și multe povești de dragoste, declarate patrimoniu UNESCO, descoperite în 1962 întâmplător de către un fermier care își ara câmpurile. Casele sunt ale lui Orpheus, a lui Theseus, Aion și a lui Dyonisos, zeul vinului și al distracției, pe care romanii l-au numit Bachus, unde sunt cele mai multe și mai frumoase mozaicuri. Casa lui Dyonisos este cea mai mare, are 14 camere și mie, personal, cel mai mult mi-au plăcut mozaicurile cu scene de dragoste, evident. Cel mai faimos mozaic se spune că ar fi Triumful lui Dyonisos în care zeul într-un car de luptă este tras de niște leoparzi.

- coloanele Castelului Bizantin, Saranda Kolones care a stat în picioare doar 23 de ani pentru că s-a dărâmat la cutremurul din 1223 și nu a mai fost reconstruit niciodată

- agora (forumul)

- farul, catacombe, băi turcești, băi medievale.

În afara muzeului, dar făcând parte din sit-ul arheologic și la care poți ajunge și de aici, ieșind prin poarta de nord, la aprox 2 km de la catacombe se află Mormântul Regilor, o necropolă din sec al 4-lea i. Hr, unde mormintele sunt goale și nici nu se știe dacă acolo au fost înmormântați regi sau doar nobili, dar zona are un farmec aparte și merită să nu o ocoliți. Și tot în afara muzeului, Biserica Sf Paul’Pilar pe care am văzut-o în prima zi. De asemenea Castelul Medieval face parte din Situl arheologic dar se află tot în afara muzeului. Ne-am cam încins prin Muzeul de Arheologie unde am stat puțin peste 2 ore și a fost prima dată când am hotărât să facem o pauză de lene, acasă la răcoare.

La 15 după-amiază plecam din nou cu mașina către Kouklia la Sanctuarul (Templul) Afroditei, 15-20 de km pe drumul vechi spre Lemesos unde am intrat contra taxei de 4,5 EUR. Aici am văzut un mozaic original cu Leda și Lebăda, găsit în Casa Leda de acum, mutat în muzeu, iar acolo a fost făcută o copie. Casa Leda era o proprietate privată iar în camera unde se mânca, podeaua a fost decorată cu mozaicuri de forme geometrice iar în mijloc era această bucată de mozaic reprezentând-o pe Leda. Legat de sanctuar există o legendă care spune că fetele ajunse la vârsta potrivită erau aduse de părinți la templu unde își începeau viața sexuală cu preoții Afroditei sau cu necunoscuți, ritualul în cadrul căruia femeile și bărbații erau împodobiți cu ghirlande de flori, fiind o ofrandă adusă zeiței. Tradiția există și astăzi și se manifestă în cadrul Festivalului Florilor, primăvara, la Pafos, Larnaca și Lemesos. Dacă suntem la festivaluri să amintim și de Festivalul Afroditei care are loc în Pafos în primul week-end din septembrie, din cauza căruia Pafos-ul a fost ales Capitală Europeană în 2017. La fel de cald și aici, la Templul Afroditei, totul în soare dar a fost mai scurt decât la Muzeul de Arheologie.

6-7 km mai departe, tot spre Lemesos pe drumul vechi am ajuns la Petra Tou Romiou, conform mitologiei, locul de naștere al Afroditei, fiica lui Zeus. Aici mi-a plăcut cel mai mult. Este un golf frumos, o plajă de pietre, o apă foarte caldă și limpede și stâncile care răsar din apă, unde se spune că însuși Afrodita s-a născut din marea înspumată. Ca să ajungi pe plajă am parcat mașina într-o parcare unde era un magazin de suveniruri unde se vindea și înghețată, o terasă, dușuri (care funcționau cu fise de 0,5 EUR) și cabine unde să te schimbi și ajungeai pe plajă printr-un tunel pe sub șosea la fel de îngust ca strada Sforii din Brașov.

Seara am mers în cartierul Yeroskipou la o terasă din piața centrală unde am mâncat împreună cu șefii ciprioți ai amicului și familia acestora. În timp ce așteptam mâncarea am dat o tură pieței și am fost surprinsă de locul frumos, cu o biserică, Ayia Paraschievi, cea mai veche din Cipru se spune, cu corpurile în formă de butoaie și mai multe monumente, fântâni, parc... un loc foarte frumos.

Ultima zi, care și ea a fost plină pentru că aveam avion la 21,30 și convenisem să predăm mașina la 20, a fost disputată. Am avut de ales între a face ce ne rămăsese de făcut în zona Pafos, sau a merge spre Lemesos și acolo să intrăm în cele 2 sate antice care îl flanchează Kourion și Amathus, sau să dedicăm ziua Lemesosoului. Am ales să terminăm cu zona Pafos pentru că într-o eventuală viitoare excursie în Cipru aici nu mai aveam ce să căutăm pentru că am cam făcut tot ce se putea și oricum ne-ar fi ajuns timpul să trecem și prin Lemesos sau unul din sate pentru că pe acolo voiam să și mâncăm.

Așa că după plaja prelungită, între 6 și 9,30, am plecat pe drumul spre Polis, de data asta pe B7, vreo 15-17 km, unde ne rămăsese de văzut Biserica Agios Neofythos despre care citisem că este deosebită. Bine am făcut pentru că ne-a plăcut. Aici a fost singura taxă pe care am plătit-o la o biserică, 2 EUR, pentru vizitarea bisericii vechi din stâncă, acum muzeu.

Mai citisem despre satul preistoric de la Lempa și tot acolo despre un zid artistic despre care nu am înțeles noi ce era și tocmai de aceea am zis să ne lămurim. Am mers înapoi spre Pafos pe B7 pe unde venisem și la vreo 7 km în satul Empa (foarte frumoasă localitate, cea mai frumoasă din zona Pafos), am mers spre Lempa. Satul preistoric din satul Lempa înseamnă câteva case rotunde din pământ (vreo 5-6), de diferite dimensiuni, cu o singură intrare, acoperișuri plate și fără nici un geam. Nu știu eu dacă sunt neapărat preistorice sau făcute acolo în scop turistic. Intrarea este gratuită, nu găsești pe nimeni acolo, este la o margine de localitate.

Zidul artistic din Lempa este de fapt o dambla a cuiva. Un artist și-a decorat gardul casei cu tot felul de ciudățenii făcute din sticle, statui, plastice, fiare, spărturi de ceramică, bucăți de faianță, sârmă, farfurii... rezultatul fiind unul care îți atrage privirile. Între Empa și Lempa găsiți și un magazin alimentar românesc.

Ne-am întors la hotel, am predat camera și am plecat către Lemesos. Ne-am propus ca dacă din autostradă avem exit către satul antic Kourion să ne oprim la el și să încercăm să mâncăm acolo, dacă găsim ceva, în caz contrar să mergem mai departe în Lemessos. N-am avut exit așa că am urmat drumul la Lemesos (Limassol) , am mers spre portul vechi și am parcat chiar lângă punctul turistic info, închis în ziua aceea pentru că erau Rusaliile, lângă o magnolie imensă. Am început vizita cu o înghețată bună ca să ne răcorim puțin, am mers pe pasarela plină de tineri care erau la scăldat și ne-am întors spre portul nou, Marina, plin de yahturi ancorate și terase elegante.

Pentru că nu aveam atât de mult timp la dispoziție ne-am propus ca la Lemesos să vedem în afară de port, Castelul Berengaria unde Richard Inimă-de-Leu s-a căsătorit cu Berengaria de Navara, și să mâncăm. Castelul era închis din cauză de Rusalii și el, așa că am ochit terasa Caffe Gallery, în colțul Castelului, unde tot un român ne-a servit cu cea mai bună mâncare pe care am mâncat-o în Cipru despre care am scris la capitolul dedicat mâncării. La 18,30 am considerat încheiată vacanța noastră, ne-am ridicat cu greu de la masă și am pornit către Larnaca.

Am ajuns mai devreme decât trebuia să predăm mașina, la 19,30 în loc de 20, ne-am schimbat pe după magaziile de acolo, a venit băiatul care ne închiriase, a inspectat mașina, a fost totul în ordine, ne-a semnat de primire și ne-a debarcat la aeroport.

Ne-am mai cumpărat una-alta din aeroport printre care și sirop de roșcove (3,5 EUR o sticlă de 300 ml) cu care mă tratez și acum și cam asta a fost escapada noastră în Cipru.

Ne-a plăcut Cipru și pentru că n-am găsit-o nici pe Afrodita acasă, așa cum n-am găsit-o nici pe Europa prin Thassoss, trebuie să perseverăm și s-o căutăm și prin partea de nord care ne-a rămas nescotocită. N-o să mai ajung în Pafos pentru că nu prea mai avem ce să vedem, dar vouă vă doresc să ajungeți pentru că este foarte frumos.

Mai am un motiv pentru care aș vrea să mai ajung în Cipru. Cel mai mult mi-a plăcut la stâncile unde s-ar fi născut Afrodita, Petra Tou Romiou. Se spune că apele din jurul stâncii sunt miraculoase și femeile care înoată de 10 ori în jurul ei primesc 10 ani de tinerețe. N-am putut să fac asta și n-am văzut pe nimeni s-o facă cât am stat noi acolo, adică mai mult de două ore. În jurul stâncii erau niște curenți reci care nu permit să-i dai roată cu ușurință. Dar putem să mai încercăm și altă dată.

---

VIZUALIZĂRI: 11768 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI