ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.05.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 05.05.13
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
APR-2016
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTA MEDIE REZULTATĂ
91.25%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

La pas prin New York

[fb]
NOU TIMP CITIRE: 13 MIN

O zi și jumătate... sau microghid newyorkez (I)

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Epigonii lui don Cristobal

Căci, dacă lui don Cristobal i-au trebuit 5 săptămâni să ajungă din Canare într-o Nouă Lume și încă ani de pregătiri, azi, cinci secole mai târziu, faci cam trei ore până la Paris sau Amsterdam sau Londra – bine, doar o oră și ceva până la Frankfurt, dar cine mai are încredere în nemți, după atâtea greve ce au blocat aeroportul vara trecută? – și încă șapte, opt ore până dincolo de Ocean...

Iar pregătirile au început din toamnă, cu formalitățile de obținere a vizei, cu stabilirea traseului, pe zile, ore, minute... Și biletele de avion... Doamne, ce scumpe sunt vara, cam de trei ori mai scumpe decât primăvara. Și asta, luate toamna!

E adevărat, cele mai ieftine sunt prin Frankfurt... Dar mie mi-a ajuns cu nemții...

Deci Paris, Amsterdam sau Londra.

Acum, în alegerea traseului, contează ce vrei să faci la finalul lui. De exemplu, eu prefer acele curse care să mă aducă peste Ocean la orele prânzului acolo (să nu uităm, Coasta de Est este cu 7 ore înaintea Bucureștiului), pentru a beneficia la maxim de prima zi. Alții preferă o escală lungă în Europa, ca să mai iasă din aeroport...

Așadar, am preferat intermezzo-ul la Amsterdam, în detrimentul Parisului, de astă dată, din motive de preț. Deși, la Amsterdam, din cauza filozofiei aeroportului, treci de la poarta de aterizare la cea de decolare peste Ocean fără controale, doar ca să fii supus unui interviu amănunțit chiar acolo, lângă coloana celor care intră în avion fără probleme. La Paris nu există așa ceva; doar un alt control corporal și al bagajelor de mână. Oricum, interviul este formalitate, doar ai viza și biletul și ar fi în detrimentul lor un proces pierdut și daunele materiale.

Iar aeronava transcontinentală este ceva aparte, fie ea A380 cu etaj, fie B777, fie mult mai elegantul – doar e marfă europeană! – A330. Cu ultimul am zburat acum, în configurația 2 – 4 – 2, noi având mult râvnitele două locuri de la fereastră (avantajul rezervării cu șase luni în avans). Mereu am fost fascinat de atmosfera din transcontinentalele uriașe, de aerul puternic ventilat pe culoarele largi, de mirosul parfumat, de zâmbetul însoțitorilor de bord – indiferent de sexul lor, de vârstă sau de culoarea pielii – ba chiar și de bucuria călătorilor (deși, spre deosebire de Paris, unde farmecul franțuzesc se resimte prin toți porii, aici, la Amsterdam, nu poți să nu observi pe acei țărani parveniți care, în ciuda țării pe care și-au construit-o, au rămas olandezii!)

Cursa transoceanică a fost, de fapt, Delta – tot din Sky Team – iar diferența, față de aceiași zgârciți olandezi, a constat în cantitățile incredibile de mâncare și băutură – de fapt, un prim contact cu spiritul american: „imens”...

În avion, ca de obicei, am completat fișa pentru autoritățile americane, aceea în care trebuie să bifezi NU la toate categoriile... Cu toate că...

Aterizarea pe Pământul Făgăduinței

La 12.30, ora locală, mai devreme cu șaisprezece minute decât era programat, am atins betonul pistei de la JFK... Un nor imens acoperise tot (dar tot!) Oceanul, ceea ce mi-a ridicat problema unor dramatice schimbări climatice. Doar peste deșerturile încă înghețate ale Canadei s-a eliberat cerul – aveam să aflăm ulterior de seceta care a produs incendii uriașe în nord, în timp ce SUA erau bântuite de furtuni și ninsori... Am aterizat, nu înainte de a vedea, prin hublou, în pâclă, ca într-o distopie SF, vârfurile Manhattanului! Dar, până acolo, mai aveam de suportat calvarul.

Iar noutatea – ce merită înregistrată – a fost că amprentarea degetelor și fotografia, ce aveau loc la ghișeul ofițerului de frontieră s-a mutat la niște aparate asemănătoare cu cele la care se face check-in-ul în orice aeroport care se respectă. Iar acolo răspunzi și la chestionarul din avion, după care ți se eliberează o hârtie cu datele digitalizate. Nu știu dacă asta scurtează timpul de așteptare sau dacă doar faptul că s-au deschis niște ghișee exact în dreptul coloanei noastre, drept care ne-au sărit peste rând, a făcut să ajungem repede în zona de bagaje, unde aveam să observăm că bagajele noastre erau deja date jos de pe bandă și ne așteptau, cuminți, să își continue drumul.

Ceea ce am făcut... De la JFK este extrem de simplu să ajungi în oraș. Trebuie doar să urmezi indicatoarele către Air Train, la care ajungi ușor, apoi să te urci în trenul spre stația Jamaica (nu Howard Beach!) Plata se face la ieșire, la aparatul de la care achiziționezi cardul de metrou, care costă el însuși un dolar. Prețul călătoriei cu trenul expres este de 5 dolari, dar e bine să mai încarci niște bani, pentru că, mai departe, vei folosi metroul. Pe care îl iei după ce parcurgi peronul suprateran, cobori două nivele cu ascensorul, până la stația de metrou Sutphin Blv, unde te așteaptă – sau îl aștepți – linia rapidă E, cu destinația World Trade Center. Noi a trebuit să schimbăm cu linia F, dar am făcut asta cât mai departe, la Roosevelt Ave, deoarece linia E, fiind rapidă, sare peste multe stații și am preferat să coborâm la ultima stație comună cu linia F, în speranța că, pe drum, vom depăși măcar un tren al acelei linii. Ceea ce s-a întâmplat. Apoi am continuat drumul, pe F, până la Herald Sq, de pe Strada 34... Din fericire, stația avea un tunel către intersecția dintre Strada 32 și Broadway, ceea ce ne-a scutit de chinul de a merge trei Străzi, la amiază, prin centrul Manhattanului, cu trolerele după noi. Deoarece de acolo, în trei minute am ajuns la intersecția dintre Strada 31 și faimosul 5th Avenue, unde ne aștepta, dindărătul unor schele, e adevărat, dar nu numai în București se reabilitează blocuri, hotelul Wolcott...

Prima după amiază în New York

Experiența m-a învățat că, dacă nu vrei să pierzi prima după amiază în New York – mai ales dacă tot ai făcut efortul să părăsești confortul patului de acasă pe la 4 dimineața, la București – trebuie să nu te lași pradă oboselii... Trebuie să îți spui că nu este decât ora trei după amiaza, că ai băut suficientă cafea în avion, că o să te culci peste câteva ore, o dată cu toți newyorkezii – sau, mă rog, cu cei care, mâine, vor merge la serviciu. Faci o baie, te întinzi o jumătate de oră, dar numai cât să te dezmorțești și apoi pornești la drum... Care drum începe, în această după amiază, de la intersecția Străzii 31 cu 5th Avenue, la doi pași de Empire State Building, pe care NU o poți vedea, din cauza atâtor clădiri înalte, care fac din Bulevardul 5 un canion extrem de îngust. De altfel, nici nu ai cum să o observi, în nebunia de culori, de sunete, de oameni, de mașini care, toți, fac parte dintr-un haos perfect, dar cât de ordonat...

Te oprești și cumperi – culmea prostiei, dar obligatoriu, într-un ciclu turistic – un hot dog de la nocivele tarabe care ocupă fiecare colț de stradă – iar aici, la New York, colțurile de stradă au o semnificație aparte, pe care noi, cei din Lumea Veche, nu o înțelegem, într-un oraș construit pe reguli profund geometrice. Dar e doar un hot dog, unicul și ar fi straniu să îl eviți aici, în patria lui.

Iar primul obiectiv este, mergând, evident, către Central Park, Catedrala catolică a Sfântului Patrick, vizavi de laicul Rockefeller Center și a sa statuie a lui Atlas... Nu-i vorbă, aici a aterizat Papa, anul trecut, de a înghețat traficul pe cel mai populat Bulevard, când a venit și Obama, de au tremurat serviciile secrete... Acum, Catedrala pare una dintre bisericile bucureștene trase îndărătul blocurilor de îndărătnicia ceaușistă (fapt pozitiv, în termeni inginerești, până la reformarea educației românești cu lipsa de teme și stresul elevilor feisbuciști, deoarece tehnologia aia, de a trage clădiri întregi de pe fundațiile lor, a făcut școală în Europa și aiurea!) și asta pentru că este înconjurată de adevărate dealuri artificiale, de sute de metri înălțime. Alminteri, creația trapistă (tot ăia de au făcut și brânza omonimă) de la începutul veacului al XIX-lea ar putea rivaliza cu marile catedrale franțuzești (căci, pe Vechiul Continent, orice altă construcție similară, altundeva decât în Franța, este un banal kitsch). Interesant, anacronic și modern, totodată, cu imaginea neorealistă a măicuțelor catolice cu zâmbetul american pe buze – inconfundabil, oriunde în lume – cu credincioșii îmbrăcați în costume din anii ’30, anii lui Capone, cu nuntașii în frac și, de neoprit, hoardele de turiști care, măcar aici, au pus stavilă flash-urilor aparatelor de fotografiat (oricum, în orașul care nu doarme, lumina este Zeița de necontestat, așa încât nici nu prea ai nevoie de blitz aici, în clădirile ce strălucesc în albastrul fosforescent ce vine de la Niagara).

Iar apoi ieși și te duci purtat de șuvoi, mai departe, pe lângă Trump Tower – mărul discordiei în actuala campanie electorală – către Hotelul Plaza, unde micul și încă inocentul Macaulay Culkin își petrecea comica aventură singur, la intrarea în Central Park. Pe care îl vizitezi, nu înainte de a coborî etajul subteran, în paralelipideul din sticlă, cu mărul desenat, pentru a bifa încă un obiectiv... turistic: templul celor de la iPhone... Dar și magazinul de jucării Schwarz, cel în care Tom Hanks a dansat memorabil pe clapele pianului, în și mai memorabilul film „Big” („Vreau să fiu mare”, în traducere autohtonă), pe care l-am căutat în zadar primăvara aceasta, de parcă ar fi intrat în Pământ, doar ca să aflu că, din cauza costurilor ridicate, deși vizitat de milioane de copii, a fost închis de proprietari, doar ca să fie redeschis, undeva, de Crăciunul acestui an, mai aproape de Times Square... Trist!

Iar Central Park... Acest dreptunghi uriaș, artificial clădit în mijlocul unui oraș din ce în ce mai futurist, cu habitatul său artificial, care îmbie zeci de mii să îi calce pragurile. Te plimbi prin mica grădină zoologică, pe alei asfaltate ce urcă și coboară printre pietre de granit și dâmburi verzi, pe care se odihnesc singuratici sau cupluri romantice, pe lângă lacul-patinoar, până la podul cu trăsurile care te poartă la o plimbare de voie și în care același inocent Macaulay Culkin s-a ascuns de cei doi bandiți ridicoli; pod plin însă de mirosurile inerente acelor trăsuri... De acolo, de la jumătatea parcului, te întorci – căci, oricum, la ora aceea, Muzeul de Istorie Naturală – cel din al doilea film cu „Noaptea la Muzeu” este închis și vrei să prinzi momentul unic, acela de a admira o parte dintre zgârie-norii aceia, pe care îi imprtalizezi de pe bolovanul granitic din parc, în amurg, ca într-un film SF de sfârșit de lume. De aceea zăbovești o clipă – ba chiar moțăi, atent să nu te vadă nimeni, pe iarba verde, plină de familii cu copii, de tineri, în grupuri mari sau doar câte doi, căci este vineri, weekend-ul este încă tânăr și de ce să nu te bucuri de clipa care trece?

Apoi, pe lângă umbrele care se insinuează tot mai lungi, urci aleea spre 5th Avenue, dar, de data aceasta, o ocolești, în drumul spre Avenue of the Americas, cum mai este cunoscută 6th Avenue, doar ca să ne oprim la unul dintre multele Pret a Manger, de unde, la un preț rezonabil, să putem mânca ceva... mâncabil (căci în legătură cu dieta americană, ar fi – și vor fi – multe de comentat!) Pentru că seara este încă tânără (ca să parafrazăm o expresie localnică) și abia de acum urmează aventura. Adică vizita la Rockefeller Center, mai precis aripa sa înaltă, Top of the Rock – primul zgârie nor care avea să ne descifreze Manhattan-ul noaptea. Cu amendamentul autocarelor pline cu elevi – ce căutau oare aceia, cu părinți și profesori, în vizită la New York la acea oră în zi de vineri? – care ne-au întârziat programul cu aproximativ o oră... Pentru că aici, la Top of the Rock, am achiziționat City Pass-ul care oferă 6 vizite la pachet, foarte util pentru o escapadă scurtă în oraș. La puțin peste 100 de dolari, te poți bucura de suișul în Top of the Rock, în Empire State Building (chiar de două ori, ziua și seara, cu condiția ca prima vizită să fie cea diurnă), apoi, la alegere, în funcție de muzeul pe care vrei să îl vezi, o cursă cu vapoarele de la Circle Line – un tur prin estuarul râului Hudson, cu vedere la Linia Cerului din Manhattan și New Jersey, cu atingerea tangețială a Statuii Libertății, cu ocolul pe sub celebrele poduri, pe East River, până la sediul ONU sau cursa directă, cu debarcări la Statuia Libertății și pe Ellis Island. Deoarece vroiam să vizităm portavionul Intrepid, cu submarinul și naveta spațială și fiindcă la Statuia Libertății, ca să poți urca în interiorul său, trebuie să faci programare din timp, am ales Circle Line. Oricum, Intrepid părea mai vesel decât opțiunea a doua, anume muzeul 9 – 11... Doar că, din cauza tururilor cu elevi, am mai zăbovit preț de aproape o oră, în Plaza, acolo unde Macaulay Culkin – din nou, în rolul micuțului pierdut în New York – se regăsește cu mama lui, la poalele Pomului de Crăciun; și este fascinantă viermuiala umană, zumzetul vocilor sau al străzii, oamenii veseli, grupurile de turiști, polițiștii, luminile, drapelele care flutură în vântul stârnit dintr-o dată și, nu în ultimul rând, conștiința celor 26 de ore de când ai părăsit Bucureștiul te amețesc de-a binelea.

Top of the Rock, Comcast Building, RCA Building sau GE Building, cu ale sale 870 de picioare, cu celebra fotografie a muncitorilor care dejunează pe o grindă la o înălțime amețitoare, nepăsători, încălțați în pantofi de stradă, de ar fi făcut apoplexie reprezentanții oficiilor de protecția muncii din onorabilul secol XXI... După primul etaj, treci pe la controlul identic cu cel de la aeroport – dar, în contextul internațional de după 2001, prefer și mama controalelor, decât să sar în aer din cauza vreunui nebun – pentru ca, în drum spre vârf, să citești texte și să admiri fotografii din anii ’30, dinainte și în timpul Marii Crize. Iar ascensorul care te poartă rapid la înălțimea de deal al Turnului își stinge luminile, doar ca, prin acoperișul transparent, să vezi jocul curcubeului, pe măsură ce tavanul zgârie-norului se apropie vertiginos. În ciuda muzicii și a comentariilor rapide, în engleză, spaniolă, germană și chineză (cred), grupul mucalit de italieni nu s-a putut abține să nu comenteze, bazați pe recente filme de acțiune americane, cum ar fi dacă liftul nu s-ar opri la timp...

Din fericire s-a oprit, la timp ca să ieșim pe platforma protejată de pereți transparenți din plexiglas, pentru un prim contact cu luminile Manhattan-ului. Adevărata impresie însă o regăsești puțin mai sus, pe terasa unde privirea nu mai este împiedicată de protecția artificială. Vezi dreptunghiul negru al Parcului Central, străjuit de fluvii colorate în roșu, pe partea dreaptă și galben, pe cea stângă, apoi turnul kitchos al miliardarilor, un penthouse ca o prăjină, mai înalt decât Empire State, în care un apartament costă o sută de milioane de dolari (există legenda urbană, cum că acolo, la ultimul etaj, un potentat rus a cumpărat condominiumul pentru fiica lui, biată studentă în New York), dar și, printre colțuri de clădiri, ceasul puternic luminat din ceea ce este chiar sursa luminii mondiale: Time Square. Apoi te uiți la giganții H&M și Met Life, întrezărești Pier 83, de unde, a doua zi, vei începe croaziera cu Circle Line, și, cu timiditate, îți îndrepți privirea spre zeii incontestabili ai Manhattanului. Chiar în fața, cu turnul împodobit de culori, se ridică Empire State Building, regina, în fața căreia cochetul turn Chrysler pălește. O admiri și o fotografiezi și, undeva, în dreapta, departe, pe Hudson, observi verdele coclit al Statuii Libertății, simbolul izbăvirii pentru mii de evadați ai Lumii Vechi. Iar spațiul, mulți ani liber, din spatele său, este acoperit de un alt Turn, ridicat la doi pași de Memorialul altor două, gemene, One World Trade Center...

Minute bune stai, incapabil să rostești un cuvânt și admiri măreția umană, creația unui amalgam de nații care, azi, cu mândrie, se numesc americani...

Pe care îi vezi, aiurea, la miez de noapte, în începutul de weekend, atunci când străbați, la pas, pe 5th Avenue, distanța care separă Străzile 50 de 31, la hotelul Wolcott.

Citește și CONTINUAREA aici
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

[fb]
---
Trimis de makuy in 15.05.16 22:45:11
Validat / Publicat: 16.05.16 04:59:00
VIZUALIZĂRI: 2824INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA DE NORD.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (makuy); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 New York - odihnă în Central Park
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42500 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster [16.05.16 06:30:20] »

Împreună cu continuarea sau continuările sale, articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

dorgo [16.05.16 07:05:49] »

S-au dus zborurile rapide si totul din cauza unei bare de protectie uitata de un mecanic pe pista (se pare)... "Concorde și-a început serviciul comercial în 1976 și a continuat timp de 27 de ani. A operat zboruri transatlantice din Heathrow, Londra (British Airways) și Charles de Gaulle, Paris (Air France) către JFK, New York și Dulles, Washington; zburând la viteze record, parcurge aceste distanțe în mai puțin de jumătate timpul celorlalte avioane. " (internet) In P18, zgarie norii din dreapta nu seaman cu Turnurile gemene?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
mishu [16.05.16 11:31:13] »

Un articol minunat in care ai povestit fermecator. Alaturi de articolele scrise de @AZE m-am putut bucura de acest articol si am putut "vedea" fiecare locsor pe care l-ai descries.

Avand in vedere si secventele de film mentionate precum si multe alte filme care au avut ca loc de actiune orasul New York ma simteam oarecum intr-un loc cunoscut.

De asemenea si acel hot dog poate fi incadrat in categoria "must do", e ceva tipic oraselor americane iar pentru NY chiar definitoriu.

Felicitari, votat cu mare placere si trecut la favorite.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
makuy [16.05.16 13:59:41] »

@dorgo - Nu știu dacă bara aia a închis Concorde-ul sau doar a fost bomboana de pe colivă. Adevărul e că proiectul a fost sortit cam din start pieirii, adresându-se unui segment limitat de pasageri: cei pentru care prețul nu contează. În plus, perspectiva unei crize energetice și a sporirii standardelor de zgomot i-au pecetluit soarta. Boeing a dat lovitura cu avioanele mari, nu tocmai lente (până la urmă, să fim serioși, să ajungi de la Londra la New York în 7 ore nu e chiar atât de rău, mai ales la un preț și un confort rezonabile). Apoi consorțiul european, Airbus, a învățat din greșelile predecesorilor și a construit nave pe măsură.

Turnurile din P18 sunt doar două blocuri mai înalte, tot așa cum, păstrând proporțiile, sunt și „gemenii” de lângă parcul Herăstrău

AZE [16.05.16 18:50:43] »

@makuy: Buna ziua, am votat si citit cu plăcere articolul Dvs., am retrăit excursia făcută în NYC. Felicitari

makuy [18.05.16 08:29:46] »

@mishu - Vă mulțumesc pentru aprecieri. Da, hot-dog-ul este un must, fie și pentru atmosferă. Până la urmă, doar unul nu face rău și, în plus, îți oferă satisfacția de autentic

makuy [18.05.16 08:33:40] »

@AZE - Acum am văzut și citit articolele dv. Felicitări pentru excursie și pentru impresii! New York-ul este un oraș aparte, ce merită vizitat. Păcat că este atât de scump pentru noi. În plus, ca o opinie personală, este aparte pentru că nu reprezintă America profundă, aceea a Părinților Fondatori, ci, mai degrabă, transpunerea în realitate a visului american, acela pentru care nenumărați emigranți s-au sacrificat. Poate fi New York-ul considerat o himeră? O punere idealizată în scenă a unei Americi care, după ce i-ai trecut fruntariile, este altfel?

makuy [20.05.16 23:35:40] »

Dacă se poate,

https://www.youtube.com/watch?v=94dY-QxjDiE

Mulțumesc

webmasterX [20.05.16 23:48:27] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE, dorgo, makuy, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2022 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0885617733002 sec
ecranul dvs: 1 x 1