ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.04.2016
DE Mika
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.08.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 6 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 44 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 6 MIN

Aparthotel Augusta din Barcelona

TIPĂREȘTE URM de aici

Ca in fiecare an din ultimii cinci sau şase, hotărârea de a pleca in concediu am luat-o în ultimul moment, fără a ne face planuri cu mult timp inainte.

Aşa s-a intamplat şi anul trecut, cand, pe la mijlocul lunii iulie ne-am hotărât să mergem la Barcelona in prima parte a lunii următoare.

Hotărârea fiind luată, am inceput să ne facem traseul şi câteva rezervări hoteliere.

Pentru că in Barcelona urma să stăm mai multe nopţi (mai exact şase), şi pentru că vroiam să restrângem la maxim cheltuielile, ne-am decis să căutăm un apartament dotat cu o mică bucătărie, unde să putem găti ceva rapid, evitând astfel, pe cât posibil, masa la restaurant.

Am inceput să caut pe toate site-urile specializate un apartament pentru două persoane, care să aibă baie şi bucătărie, parcare proprie, să fie poziţionat nu departe de centru şi in apropierea unei staţii de metrou (nici nu aveam multe pretenţii!).

Pentru că ne-am hotărât târziu, a fost foarte greu să găsim ceva liber care să corespundă solicitărilor noastre.

După mai multe incercări, am găsit prin booking.com un apartament la Aparthotel Augusta, situat in str. Lincoln, 32-34, Sarria-St. Gervasi.

Ne-a convenit apartamentul mai ales că nu ni s-a solicitat nici un avans, iar rezervarea putea fi anulată fără niciun comision până cu 24 ore inainte de data sosirii (de obicei imi place să am posibilitatea de a anula, că nu se ştie niciodată, poate găsesc altceva mai convenabil sau mă răzgândesc).

In acelaşi timp, deşi era un hotel de apartamente, beneficiam de toate serviciile unui hotel – recepţie deschisă non-stop, baie proprie cu prosoape şi articole de toaletă gratuite, servicii de curăţenie.

Hotelul este foarte bine amplasat, lângă două staţii de metrou – Plaza Molina şi Fontana, de unde poţi să mergi spre Piaţa Cataluynia, Parc Guell sau Piaţa Espanya.

Sunt şi câteva linii de autobuz care au staţii in imediata apropiere a hotelului.

Dacă insă vrei să faci o plimbare prin Barcelona, te poţi deplasa şi pe jos, hotelul fiind foarte in imediata apropiere a renumitului cartier Gracia.

Hotelul are şi o parcare proprie, cu plată, dar unde nu am găsit locuri. Am găsit insă loc gratuit de parcare chiar în faţa hotelului.

In imediata apropiere a hotelului sunt mai multe market-uri de unde te poţi aproviziona cu fructe, legume, pâine şi alte produse alimentare.

Unul dintre aceste magazine, al cărui proprietar era un arab, era deschis până după miezul nopţii, fiind foarte bine venit in zilele in care ne intorceam târziu din plimbările noastre.

Recepţia hotelului este deschisă non-stop, personalul vorbind foarte bine franceza şi engleza (in afară de o tânără recepţioneră care nu ştia decât franceza).

Apartamentul era compus dintr-o cameră de zi cu o mică bucătărie deschisă, un dormitor şi o baie.

Bucătăria era dotată cu o plită electrică, hotă, cuptor electric, frigider, chiuvetă şi veselă. Nu exista detergent de vase şi nici fierbător sau filtru de cafea.

Mobilierul, inclusiv cel de bucătărie, nu era foarte nou. Am avut chiar o mică problemă cu plita electrică, pe care o voi povesti puţin mai târziu.

In camera de zi era o masă mare cu scaune şi una mică (pentru cafea). Mai era o canapea, un fotoliu, un birou şi un televizor.

In dormitor era un pat matrimonial (foarte mare şi comod) şi un dulap pentru haine.

Baia era dotată cu duş, şi existau, aşa cum v-am mai spus, prosoape şi obiecte de toaletă.

In cameră era aer condiţionat de la sistemul centralizat al hotelului şi WI-Fi gratuit.

Apartamentul era la etajul 5 (nu mai ştiu exact câte etaje avea hotelul) unde puteam să ajungem cu un lift micuţ. Nu aveam balcon, doar geamuri foarte mari cu obloane exterioare.

In prima dimineaţă petrecută de noi la hotel, m-am trezit hotărâtă să rezerv bilete la Sagrada după care să pregătesc câte ceva pentru mic dejun.

Am luat laptop-ul şi am incercat să mă conectez la reţeaua hotelului, folosind parola care ne-a fost dată la recepţie. Nu am reuşit, imi tot cerea altă parolă.

Am sunat la recepţie, şi, mi s-a spus că parola este bună şi să mai incerc.

M-am lăsat păgubaş şi m-am indreptat spre bucătărie ca să fac o cafea. Surpriza! Nu mergea plita. Am sunat din nou la recepţie, dar tânăra care mi-a răspuns, crezând probabil că are de-a face cu cineva care are chef de reclamaţii matinale, mi-a cam inchis telefonul.

A fost prea mult pentru mine, drept pentru care am plecat la recepţie, aşa cum eram, in pijamale. Şi-a cerut scuze şi a trimis pe cineva să verifice plita, care bineînţeles a constatat că era defectă. Ne-au dat o plită mică, până când urma să se repare cea a camerei.

Dar, dimineaţa incă nu se terminase. In timp ce eu eram jos la recepţie pentru a rezolva problema plitei, soţul meu, s-a gândit să facă şi el ceva, şi s-a apucat să umble la micul seif amplasat in dulapul din dormitor.

De obicei, nu folosim seifurile din camerele de hotel, şi, trebuie să recunosc, nu am avut niciodată probleme. Dar acum, nu ştiu ce i-a venit soţului meu să depoziteze numerarul pe care il aveam in seif.

A pus banii in seif şi a inchis uşa, fără a seta un cifru pe care să il folosească pentru deschiderea seifului. Abia după ce a inchis seiful şi-a dat seama că nu îl mai putea deschide, şi că banii erau acolo. De data asta s-a dus el la recepţie (cred ca recepţionera a spus că era ceva cu noi, de umblam amândoi dimineaţa prin hotel, in pijamale), ca să ceară cheia cu care să deschisă seiful (erau nişte instrucţiuni lângă seif care spuneau că inainte de prima utilizare, dacă nu il găsim deschis, să cerem cheia de la recepţie). A primit cheia, a deschis seiful după care l-a inchis, din nou fără să seteze un cod (cred că incă nu se trezise complet!). Dar acum, ce să vezi, nu mai găsea cheia, pe care credea că a inchis-o in seif. A plecat din nou la recepţie, iar recepţionera s-a luat cu mâinile de cap şi i-a spus că aia era singura cheie. A sunat la firma care asigura mentenanţa seifurilor şi de acolo i-a spus că este imposibil că seiful nu se poate inchide cu cheia inăuntru.

Intre timp eu, incercând să aranjez hainele in dulap, găsesc cheia pusă undeva lângă seif. Sun la recepţie şi spun că s-a rezolvat. Deja eram foarte cunoscuţi in hotel!

In final toul s-a rezolvat, in aceeaşi zi fiind reparată şi plita, şi WI-Fi-ul, totul decurgând in continuare foarte bine. Doar tânăra recepţioneră avea un zâmbet in colţul gurii de câte ori ne vedea.

Din nou, nu am fotografii ale hotelului sau al apartamentului. Nu am obiceiul să fotografiez locurile unde mă cazez, dar promit ca pe viitor să o fac.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Mika in 27.04.16 15:36:18
Validat / Publicat: 27.04.16 16:54:55
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2708 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17300 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 44.10 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    7 ecouri scrise, până acum

    webmaster10
    [27.04.16 16:54:04]
    »

    Mutat în rubrica "Augusta Aparthotel, BARCELONA" (nou-creată pe sait)

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    mishu
    [27.04.16 17:06:52]
    »

    Privit din afara pare amuzant dar cred ca pentru voi numai amuzant nu a fost. In rest recomandarea pare utila. Felicitari.

    MikaAUTOR REVIEW
    [27.04.16 19:42:06]
    »

    @webmaster10 - Este corect locul indicat pe hartă.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    MikaAUTOR REVIEW
    [27.04.16 19:45:13]
    »

    @mishu - Ne-am amuzat și noi, mai ales după intamplare. In concedii incercăm să trecem pe lângă orice ne-ar putea strica buna dispoziție.

    alinafulg
    [28.04.16 00:41:21]
    »

    Amuzanta treaba cu seiful, si noi am avut unul in camera de la Hotel Caprici Verd dar nu l-am folosit de teamă să nu pătim asa ceva.

    elviramvio
    [30.04.16 23:25:26]
    »

    @Mika -

    Fain, in seara asta am citit articole cu tot felul de peripetii, amuzante cand se intampla altora.

    Paste cu bine si impliniri sufletesti!

    MikaAUTOR REVIEW
    [02.05.16 19:21:52]
    »

    @elviramvio - Multumesc! Hristos a inviat!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    alinafulg, elviramvio, Mika, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂAugusta Aparthotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.041053056716919 sec
    ecranul dvs: 1 x 1