ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.04.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 28.11.14
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
FEB-2016
DURATA: 1 zile
single
PREȚ free ?
FĂRĂ transport
"ECHIPA" A INCLUS:
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTA MEDIE REZULTATĂ
85.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

O zi în Debrecen și împrejurimi

Muzeul de sobe Mikepercs

TIPĂREȘTE

Adresa poştală : Mikepercs, Orosz Istvan utca, nr. 11, Ungaria

Coordonatele GPS : N 47.439305 X E 21.635371.

În demersul meu de a cunoaşte cât mai bine zona în care trăiesc, am ajuns pe un sait de turism al judeţului Bihor şi al judeţului Hajdu-Bihar, din Ungaria, dezvoltat pe fonduri europene, sait nu foarte generos în informaţii, dar care găzduieşte câteva cataloage foarte reuşite, pe diverse domenii de activitate (catalog wellness, catalog zone protejate, catalog tradiţii populare, calendarul manifestărilor din 2011 şi turism de conferinţe şi afaceri).

În cadrul catalogului privind tradiţiile populare, la pagina 38 am găsit câteva rânduri (în română, engleză, germană şi maghiară) despre Muzeul de sobe din Mikepercs, sau Kalyhamuzeum - în ungureşte, adică : Colecţia considerabilă la nivelul ţării, de o importanţă aproape excepţională este alcătuită din 70 de sobe de fontă decorate cu motive unice, de origine din anii 1800, care sunt originare din vechiul teritoriu al Ungariei. Pe lângă sobele de vechime şi mărime diferită sunt expuse şi alte obiecte de fontă mai mici (ca de exemplu fier de călcat, mojar) şi unelte de uz casnic ale vechii vieţi ţărăneşti. . Tot de acolo am luat şi adresa poştală, cea descrisă mai sus.

Pentru o documentare şi mai şi, am intrat şi pe saitul primăriei din Mikepercs, unde, cu maghiara pe care o ştiu, am aflat că acest muzeu este deschis publicului încă din 2001, după o muncă a proprietarului de a aduna aceste obiecte, derulată pe mai mult de 15 ani, că este amenajat într-un fost hambar al familiei şi că, colecţia cuprinde pe lângă sobele de fontă, adunate din toată Ungaria, alte obiecte, cum ar fi alte obiecte din fontă, mai mici, coşuri de nuiele, cratiţe, lopeţi de cuptor, etc…

De asemenea, am aflată că programul de vizitare este zilnic, în zilele săptămânii, până la ora 17.00 (ora Ungariei, ora 18.00 ora noastră).

Ei bine, cu aceste informaţii, în 16.02.2016, după job, am introdus adresa muzeului în navigator (iGO Primo) şi am plecat la drum, pentru că oricum aveam chef să mănânc ceva unguresc, la un restaurant din zonă.

Trebuie spus că, localitatea Mikepercs este situată pe drumul Oradea - Berettyoujfalu - Debrecen, la vreo 65 km. de Oradea, fiind ultima localitate înainte de Debrecen (până la intrarea în Debrecen, să mai tot fie vreo 5 km.).

Astfel, după vreo oră şi ceva (am stat cam 30 min. în frontieră, pentru că de când cu migraţia asta masivă, poliţiştii de frontieră români implementează în baza de date fiecare om şi maşină care iese din ţară, iar cel maghiar controlează maşina, inclusiv portbagajul - ceea ce înseamnă un mare consum de timp) am ajuns în Mikepercs, am făcut dreapta la prima intersecţie semaforizată din localitate şi după vreo 200 metri, navigatorul m-a asigurat că am ajuns la destinaţie.

Am tras într-o parcare lăturalnică, m-am uitat bine de jur împrejur şi nu am găsit nicicum ce căutam. Nici una dintre clădiri nu semăna măcar cu clădirea pe care o căutam. Dintr-o pură întâmplare, pentru a nu pleca spre casă, fără să găsesc destinaţia tripului meu, am intrat pe o stradă lăturalnică, perpendiculară pe strada pe care venisem, în partea dreaptă, stradă care avea indicatorul de drum fără ieşire şi după câţiva zeci de metri, am găsit pe partea stângă, clădirea căutată, ultima de pe stradă :)

Mai apoi am văzut că, oarecum nefiresc, strada principală face dreapta, continuând pe acel drum fără ieşire, iar dacă mergi în faţă, deja-i altă stradă. Am insistat mai mult pe tema ”cum ajungi acolo”, pentru că mie mi se pare destul de încurcată treaba.

Odată parcat în faţa porţii, am constatat că de fapt clădirea muzeului este în curtea proprietarului, acesta locuind în corpul din stânga curţii, iar muzeul este în partea dreaptă. Am încercat uşa de intrare şi am constatat că este închisă, iar sonerie ioc. Noroc că… m-a simţit câinele casei, care a lătrat la mine suficient de mult, cât să apară cineva (după cum arăta, cred că era un angajat, nu proprietarul), care, crezând că-i caut pe proprietari, mi-a explicat că aceştia sunt la Debrecen, dar când i-am spus/gesticulat că pe mine mă interesează muzeul, mi-a deschis uşa şi m-a invitat înăuntru.

Clădirea muzeului arată foarte bine, şi are atârnate pe perete diverse obiecte trebuincioase pe la casa omului, de ex. ciuştare (aşa ştiu eu că se numesc găleţile alea speciale în care se mulge), oale pentru lapte din tablă, vase pentru apă din tablă, furci şi lopeţi din lemn, roţi de care din lemn, juguri pentru vite şi alte elemente pentru care şi… câteva sticle pentru sifon, din cele îmbrăcate în plasă de sârmă fină (vezi P01).

Cât am umblat prin curte, l-am întrebat în maghiară : ”menyi penz? ” (câţi bani?), iar când răspunsul lui a fost : ”şemi” (nimic), am realizat că intrarea în muzeu, pe lângă că-i lăsată la voia… câinelui ( :))), îi şi gratuită!

Ei bine, bărbatul care m-a însoţit pe perioada vizitării muzeului, a deschis uşa de la încăperea unde sunt expuse (este puţin cam pretenţios termenul expuse, exponatele sunt mai degrabă depozitate) toate obiectele ce constituie colecţia, mi-a luat-o înainte şi a aprins toate becurile din încăpere, după care m-a aşteptat în curte. Este adevărat că eu am stat cam mult, fotografiind aproape toate exponatele, aşa că, din când în când, mai trăgea cu ochiul pentru a se asigura că nu mă împroprietăresc cu ceva de pe acolo :)).

Aşadar, în încăperea care are, după părerea mea vreo 6x3 metri, sunt expuse în afara celor 70 sobe din fontă, de-a dreptul de excepţie, foarte fain realizate, fiecare altfel, de diverse dimensiuni şi forme (cilindrice sau paralelipipedice), ornate cu tot felul de briz-brizuri, aflate în stare foarte bună, alte sute de obiecte vechi din lemn, metal, ceramică/lut şi sticlă, folosite mai ales într-o gospodărie rurală maghiară, dar nu numai. Multe îmi erau familiare… le-am mai văzut şi prin satele româneşti, mai ales cele bihorene, situate pe frontieră.

Deci, am aruncat o privire de ansamblu asupra încăperii (P02) şi am luat-o metodic.

Am început cu rafturile din stânga uşii unde sunt expuse, printre multe, multe altele coşuri, damigene îmbrăcate în împletitură din pănuşe de porumb, vase pentru apă din lut, doniţe (vase din lemn pentru apă), sticle de diverse forme, lămpi cu petrol, sfeşnice şi rame foto (vezi P03, P04, P05 şi P11).

Am continuat pe culoarul din dreapta uşii şi am trecut pe lângă interesantele sobe care despart cumva încăperea în două, lângă care sunt expuse o grămadă de damigene din sticlă îmbrăcate în împletitură pentru a fi protejate (P17), am găsit şi o grămadă de topoare cu coadă lungă (P18), un dispozitiv pentru făcut untul din lemn (P13), mai multe coveţi pentru frământatul pâinii (P20).

Încet, admirând motivul vizitei (sobele de fontă), am ajuns pe cealaltă parte a încăperii, unde am găsit o grămadă de coşare, furci de lemn, şi în cele din urmă, chiar vis-a-vis de uşă am găsit un perete plin cu unelte din lemn (vezi P10), din care nu am recunoscut decât o mică parte (păcat cu maghiara mea foarte slabă – n-am putut cere lămuriri curiosului meu companion).

Cred că acolo sunt vreo 2 sfredele (un fel de burghie – în dreapta), 2 lopeţi de lemn (dreapta jos) şi vreo 2 răzători pentru varză, dar celelalte chestii din lemn, cu protuberanţe, nu am nici o idee la ce-or folosi.

Am terminat vizita acolo, în vreo 30-40 minute, după ce am pozat TOATE sobele ( sigur că nu pot încărca pe sait toat epozele, dar am dat dovadă de determinare şi le-am pozat pe toate! ), i-am spus un ”koszonom szepen” (mulţumesc frumos) companionului meu, care sunt convins că a rămas foarte intrigat de modalitatea cum a ajuns acolo, într-un colţi de sat maghiar, un român neaoş :))

Oricum, mie mi-a plăcut vizita acolo, dar recunosc că am avut noroc că am găsit-o (acum vouă o să vă fie mult mai uşor) şi am avut noroc că mi-a descuiat cineva această adevărată ladă de zestre a … umanităţii, unde am putut vedea… ce chestii erau cu adevărat importante altădată versus… ce ne preocupă pe noi azi!

În concluzie, AmFostAcolo, nu ştiu dacă am să mai merg că doar… colecţia nu se schimbă aşa uşor ca într-un muzeu tradiţional, dar sigur vă recomand şi vouă să nu ocoliţi locaţia, dacă sunteţi prin zonă.


---
Trimis de bogumil in 08.04.16 19:43:21
Validat / Publicat: 08.04.16 21:05:15
VIZUALIZĂRI: 4791INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în UNGARIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bogumil); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Muzeul de sobe Mikepercs. Sobe de fontă!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41150 PMA (din 47 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

tata123 🔱 [08.04.16 21:26:20] »

@bogumil - Inedită temă pentru o colecție... dar omul colecționează de multe ori cele mai neașteptate obiecte. Iată că și sobele de fontă (unele cu decorații superbe) pot constitui subiectul unui muzeu.

Astfel de muzee inedite există și în România; momentan îmi vin în minte următoarele: Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni (jud. Harghita), Muzeul Lingurilor de Lemn din Câmpulung Moldovenesc sau Muzeul Pietrei din Sângeru (jud. Prahova).

crima [08.04.16 22:32:46] »

@bogumil -

ce chestii erau cu adevărat importante altădată versus… ce ne preocupă pe noi azi!

Aferim!

- - -

L.e. - No, că-ți dădui şi superbonus. Weekend fain!

ariciu [08.04.16 22:42:44] »

@bogumil - No, io nu-ți dădui SB, ci doar... binețe!

Şi o observație, dacă-mi permiți... Jur că "tripul" ăla m-a zgâriat pe ochi!! În rest însă... review-ul îi curat.

Out!

iulianic [09.04.16 19:24:55] »

@bogumil - Foarte interesantă această incursiune în lumea veche! Multe dintre obiectele expuse îmi sunt cunoscute pentru că le-am văzut și prin satele noastre. Lampă cu petrol chiar am avut. Și ce greu am făcut rost de ea. Era în epoca de aur când capitala stătea ore bune în beznă pentru că se făcea economie.

… din când în când, mai trăgea cu ochiul pentru a se asigura că nu mă împroprietăresc cu ceva de pe acolo.

Eu m-aș fi împroprietărit cu vreo sobă, două. Multe sunt foarte frumoase, dar cele din P14 și P16 sunt adevărate giuvaeruri.

Mihai18 [09.04.16 22:20:31] »

Am citit acest review cu cca. 4 ore în urmă și îmi asum răspunderea votului de FB. Argumente.

Are 100% caracter de noutate pe AFA. Bine a scris @ Tata 123, reviewul este indedit și mai adaug eu, este interesant pentru că m-a condus într-un univers nou.

Când eram copil, în vacantele petrecute la țară, am văzut sobe și plite de sobă cu ochiuri, ca cele din fotografiile tale. P-05 mi-a amintit de aparatele de radio de atunci, care nu erau la îndemîna oricui.

Să ști că în Viena, periodic este un tîrg de vechituri și are mulți vizitatori.

Și eu am scris reviewuri și știu câtă muncă de documentare necesită și chiar cheltuieli.

Este foarte bine că vorbești limba maghiară. Păcat că nu am învățat-o și eu de la mama, care a copilărit în Imperiul Austro-Ungar. Când eram și eu copil, m-a învățat pe ungurește să număr pînă la zece. Ea, din reflex, cînd îmi dădea sau oferea ceva, spunea „teșic” posibil am scris greșit. Este singurul cuvânt unguresc care-l mai știu și acum. Cînd am fost la Budapesta, am vorbit cu mîna.

Călătorii reușite și reviewuri tot așa.

mishu [11.04.16 12:21:49] »

Ca sa-i spunem expozitie este un cuvant mai pretentios insa toate aceste obiecte expuse mi s-a parut ca au dus spre o alta lume.

Am incercat sa atribui unor obiecte numele lor si pentru unele am reusit (asta din cauza de vrasta) insa tineretul stie macar ce reprezinta multe dintre obiectele expuse? Or sa spuna ca nu-i intereseaza pentru ei e trecut, pentru noi e istorie.

Felicitari, ma bucur ca ai postat despre un astfel de loc, votat cu placere.

Aurici [12.04.16 11:48:55] »

@bogumil - Muzeu de sobe? Într-adevăr, inedit. Dar la cât sunt oamenii de inventivi nimic nu ne mai ia prin surprindere.

bogumil [12.04.16 19:56:50] »

@tata123

Perfect de acord, dar mie mi se pare fascinant cum a bătut omul asta Ungaria şi a adus acasă sobe de fontă, de sute de kg., dintr-o pasiune!

@crima

Aferim am văzut şi eu şi mi-a plăcut.

Şi... te mai aştept peste 9 voturi cu zuperbonusul!

@ariciu

Încerc de câteva zile să găsesc o replică pe măsura ecoului tău.

Dar, curat ori nu, de câte ori dau in, îmi apare tot out!

Asta este, în viaţă există o lege a compensaţiei. Out aici, in dincolo... nimic nu se pierde...

@iulianic

Aşa este. Şi eu am făcut mii de teme la lampa cu petrol! Şi am învăţat dacă am vrut. Cât am vrut. Azi, cu tot confortul, avem 40% absolvenţi de liceu cu examenul de bacalaureat trecut

Cât despre sobe... cam grele, chiar şi pentru... fizicul meu!

@mishu

Poate scrierile noastre vor avea peste ani şi efectul asta de... aducere aminte. Mi-a plăcut locul asta şi nu mi-a părut rău că am mers acolo.

@Mihai18

Cu toată istoria dintre noi, apreciez vizita ta aici. Şi ce ai scris. Pe cuvânt!

@Aurici

Ce să zic. Părerea mea, aşa cum i-am zis şi lui @tata123, eu admir ce a făcut omul asta. Alţii (de ex. şi eu) colecţionează şerveţele, pachete de ţigări, sau timbre filatelice.

Fiecare cu... păsăricile lui

@all

Mulţumesc mult pentru vizită şi apreciere!

ariciu [13.04.16 06:43:09] »

@bogumil -

... nimic nu se pierde...

... nimic nu se câştigă, totul se transformă.

Acesta este principiul fizic enunțat complet. Iar dacă la el mai adăugăm: "Change is good, transformation is even better.", avem imaginea de ansamblu.

Spor la... transformare!

calatorul [10.05.16 14:55:06] »

@bogumil - Si eu sunt preocupat sa adun si pastrez vechile obiecte ramase prin casele batranesti de la tara, pe care oamenii nu le prea mai apreciaza la justa valoare, dupa ce au iesit de mult din uz. Am vazut o casa decorata cu asemenea lucruri care mie mi s/au parut minunate si care creau o atmosfera foarte placuta. Felicitari pentru semnalare si multumim pentru informatii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Ioan Raita [10.12.16 13:14:54] »

Multă vreme am căutat pentru casa mea bătânească aflată bine înțeles la țară, un godin mai mic din fontă și pentru că nu am găsit, m-am consolat și am luat o sobă mică fabricată mai recent.

Căutările mele au fost prin piețele de vechituri din Tg. Mureș, Reghin și Brașov. La Brașov, am văzut niște sobe precum cele din fotografii. Sunt foarte interesante.

calatorul [10.12.16 20:20:52] »

@Ioan Raita: ADaug o parere personala despre godinul cu pricina, a carui valoare o consider doar sentimentala sau nostalgica. Am vazut la marile magazine de materiale Practiker, Hornbach, LeroyMerlin etc. niste incalzitoare similare, numite de ei semineu, care erau de fapt niste sobe de metal captusite pe interior cu caramida refractara.

Pareau interesante si la un pret bun, eu o sa imi instalez unul intr/una din camerele casei de la tara, vom vedea cum funcitioneaza, intentionez sa/l fixez langa un perete ridicat tot din caramida refractara, care sa iradieze caldura si in camera cealalta, sper sa iasa bine, vom vedea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Ioan Raita [10.12.16 20:40:26] »

@calatorul: Le știu. Sunt cele cu geam pe ușă. Le-am studiat le-am pipăit, sunt cătușite pe laterale cu cărămidă refractară. Am văzut și două în funcțiune. Arată bine dau căldură, dar propritarii spuneau au inconvenientul că imediat ce se stinge focul, se răcesc. Iar eu fac și observația că la ambele se simțea puternic mirosul de fum. Cu toate astea intenționez să iau una. Eu mai am și problema că bătrâna mea casă este din lemn și trebuie să o pun departe de perete.

Oricum mulțumesc pentru mesaj.

calatorul [10.12.16 20:50:45] »

@Ioan Raita: MUltumesc pentru raspuns si precizari, dar si vechiul godin de fonta are aceeasi inertie termica si se raceste imediat ce focul dinautru se opreste. Vechea mea casa de la tara este din paianta, iar daca vreti sa asezati asa/zisul semineu de metal langa un perete de lemn, puneti intre el si perete un carton gipsat/rigips de culoare rosie, care este ignifug si izoleaza termic peretele de sursa de caldura.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Ioan Raita [10.12.16 21:20:51] »

@calatorul: Credeți că este suficient? Eu mă gândeam să plachez cu cărămidă refractară pusă pe cant. În primăvară trebuie să fac reparații mai mari și sper să găsesc o soluție.

Oricum, schimbul de păreri este foarte util și mă bucur pentru el.

calatorul [10.12.16 23:11:09] »

@Ioan Raita: Ce/i drept discutiile astea tehnice sunt utile dar nu prea au legatura cu AFA decat in masura in care insotesc descrierea unui muzeu precum cel de mai sus.

Si eu vreau sa placahez cu caramida refractara sursa de caldura pentru a obtine o mai mare iradiere de caldura in camera. DAr intre asta si materiale combustibile trebuie amplasat un izolator caci altfel este posibil ca materialele sa se aprinda fie datorita supraincalzirii fie datorita expunerii indelungi la caldura. Si atunci arderea este foarte rapida si greu de oprit si se poate extinde rapid.

Deci ok pentru placare cu caramida refractara a sursei de caldura dar obligatoriu trebuie izolata de materiale combustibile prin alte materiale NEcombustibile si care nu transfera caldura, ca rigipsul ignifug. Altadata se foloseau placi de azbest, despre care au constatat ca sunt cancerigene prin praful degajat.

Referitor la batrana dvs. casa de lemn de la tara, sa nu uitati ca lemnul este unul dintre cele mai bune materiale de constructii, mobilier si alte finisaje (parchet, lambriuri etc.), Am vazut in Maramures celebrele case de lemn demontate, materialele reabilitate si apoi reamplasate in alta parte de noi proprietari, care si/au dorit si au putut cumpara asemenea locuri de cazare. Dar asta este un alt subiect care cred ca merita chiar o discutie separata pe AFA.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ariciu, Aurici, bogumil, calatorul, crima, Ioan Raita, iulianic, Mihai18, mishu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.08047914505 sec
ecranul dvs: 1 x 1