Grand Hotel Riga, Ruse: Revelion la înălţime

TIPĂREȘTE

Cred că în ultimii unsprezece ani, în drumurile de vacanţă spre Grecia şi Turcia, am trecut pe lângă Ruse de peste douăzeci de ori, de fapt, pe centura oraşului. Întotdeauna l-am privit cu dezinteres, ca pe un oraş fost comunist cu blocuri gri bătute de ploaie şi vânt, cu multe niveluri, aşa se vede, cel puţin de pe artera ocolitoare a oraşului: bulevardul Bulgaria. Nu m-am gândit niciodată să-l vizităm ca pe un oraş turistic, pentru că nu e în sine aşa ceva, darămite să ne luăm cazare pentru vreo noapte-două. Curând am descoperit că mă înşelasem, că Ruse nu era doar un orăşel, ci unul dintre oraşele mari ale Bulgariei, cu un centru vechi care m-a cucerit prin frumuseţea arhitectonică a clădirilor ce i-au adus renumele de Mica Vienă. Dar asta e o altă poveste pe care, sper, să v-o spun altădată. Eh, aşa-i când te laşi pradă prejudecăţilor!

La ştirea că vom petrece revelionul în Ruse, am exclamat şi întrebat plină de uimire: la Ruseee???!!!... Asta pentru că prietenii responsabili cu asigurarea locaţiei pentru petrecerea cumpenei dintre ani fuseseră şi ei manipulaţi de o agenţie românească ce, iniţial, la aceiaşi bani făcuse o ofertă pentru Balcic. Ofertă, care, după spusele reprezentanţilor săi, se epuizase repede şi la schimb au venit cu propunerea aceasta inedită. Aşa că rămăsese Ruse la preţul promis, care era o opţiune mai bună decât acasă la „Cabana Plăpumioara”, sau la vreun restaurant de prin vechea noastră urbe. Ţin să spun că pentru mine şi soţul meu era pentru prima oară când, de revelion, făceam altceva în afară să ne întâlnim cu colegi, rude, cunoscuţi, darămite să plecăm din ţară, de aceea am mers pe mâna prietenilor care aveau, deja, experienţă, fiind la al patrulea revelion consecutiv în Bulgaria.

Cum până la Ruse aveam numai 160 km, am plecat în ziua de 31 decembrie 2015 de-acasă după orele 9,00, pe la 11,00 treceam podul la care lucrările de reparaţii s-au oprit. Fireşte că acum „am zburat” pe pod neîntâlnindu-ne cu nici o maşină. La ghişeul din vama bulgară gerul aspru a „împiedicat” vameşul să iasă din ghereta ca să verifice actele, trebuind să ne prezentăm noi cu ele la el, în felul acesta strângându-se două-trei maşini în faţa noastră.

Odată ieşiţi din punctul de trecere a frontierei, ne-am angajat pentru prima oară în atâţia ani spre centrul oraşului unde trebuia să căutăm cea mai înaltă clădire din oraş: Grand Hotel Riga.

Pachetul nostru a cuprins două nopţi de cazare cu mic dejun şi cina festivă de Revelion. Am aflat că e un hotel de patru stele, cel mai mare din oraş, un mastodont fost comunist cu 145 camere, şi 10 apartamente, de categorii diferite şi trei restaurante: restaurant Panorama siutat la ultimul etaj, al şaptesprezecelea, mehana – restaurant în stil tradiţional bulgăresc, restaurant Riga cu capacitate de 500 persoane, cofetărie vieneză, lounge bar de vară, restaurant Grădină de Vară (nu era cazul acum), lobby bar (24 ore), 5 săli multifuncţionale de conferinţe, parcare păzită, garaj subteran, centru SPA, sală fitness, etc. De cum am văzut în voucher că aveam camere double economy nu prea mi-a mirosit a bine şi informându-mă de pe saitul hotelului am constatat că erau cele mai simple, bune pentru pachetele turistice vândute românilor, pentru că pe booking nu se regăseau în oferta acestui megaoperator online. Mai multe detalii: ro.hotel-riga.com.

În fine, am găsit destul de uşor hotelul (un reper al oraşului) cu o bună amplasare pe malul Dunării ce dezvăluie o frumoasă privelişte asupra fluviului, asupra falezei bine amenajată şi a bulevardului Pridunavski (la numărul 22 aflându-se hotelul) ce mărgineşte oraşul ca o cingătoare. Distanţa faţă de centru e un fleac: circa 400 m. Fiindcă am sosit cu aproape o oră înainte de check-in, am fost rugaţi de recepţioneră să mai aşteptăm puţin pe motiv că nu erau gata cu toate camerele. În timpul acesta ne-am familiarizat cât de cât cu hotelul, am sesizat prezenţa unui mare grup de conaţionali cu care urma să ne întâlnim la petrecere. Am primit voucherele pentru cina festivă care se anunţa mai deosebită, măcar că avea loc la restaurantul Panorama, cel mai de soi din tot resortul (evenimentul fiind sărbătorit în toate cele trei restaurante), iar meniul, se anunţa în aceeaşi notă, era cel mai scump: 125 leva/persoană şi speram noi cel mai grozav, în compensaţie cu cazarea de la care nu aveam aştepătări prea mari.

Camera şi baia

Primim cheile, suntem informaţi că vom sta la etajul al treisprezecelea spre care accesul se face numai cu ascenesorul şi stupoare! , camerele, per ansamblu, nu arătau rău deloc. Aşa se întâmplă când pretenţiile sunt modeste. Camerele noastre au fost vecine, foarte generoase ca suprafaţă şi în care domina curăţenia. De la intrare aveam un hol destul de mare din care în dreapta era baia iar pe stânga aveam dressingul încăpător şi cuierul deloc înghesuit. Mobilierul era diversificat în funcţie de zonă: în dreapta cea de dormit cu două paturi individuale separate de utilele noptiere, în faţă cea de relaxare cu două fotolii mici şi vechi între ele cu măsuţă pe care ne aşteptau câteva fructe pe-o farfurie, din partea casei. Aveam chiar şi zonă de toaletă/birou cu oglindă mare pe perete, sertare în corpul de birou, scaun, telefon şi felicitare pe birou din partea casei. Frumos, nu? Televizorul, model vechi, cu diagonală mică, suspendat nu avea nici un program de-al nostru, noi credeam că ar fi fost posibil, dată fiind apropierea. Aerul condiţionat funcţiona binişor ajutându-ne în mare măsură să avem o temperatură acceptabilă, întrucât căldura de la calorifere a fost zgârcită, probabil şi din cauza frigului accentuat, centrala să nu fi făcut faţă suficient pe lângă furnizarea ireproşabilă a apei calde.

Problema cea mare era faptul că aceste camere nu mai fuseseră modernizate demult, cred că de vreo 15 ani cel puţin, judecând după fenestraţia de aluminiu în vogă pe la mjlocul anilor ’90, mobilierul vechi şi scorojit pe alocuri, după instalaţiile sanitare, deşi funcţionale, uzate, după gresia şi faianţa cu aspect demodat, uşile interioare vetuste. Nu acelaşi lucru se poate spune despre alte etaje care fuseseră renovate, aşa cum se putea observa de jos, de-afară. Mocheta, în schimb, era cel mai nou element din cameră, chiar plăcută şi pufoasă.

Însă, nimic nu se compara cu superba perspectivă asupra oraşului spre partea sa apropiată de port, asupra Dunării cu faleza sa dincolo de care se zărea timid satul Slobozia de pe malul românesc.

La baie, care din punctul de vedere al spaţiului alocat, era destul de largă, cel mai mult m-a deranjat lipsa bazinului de wc, deh, aşa erau într-o vreme instalaţiile, care nu dădea eficienţă din lipsă de colectare a apei. La fel, multă rugină în cadă, sifonul de pardoseală ruginit, priza de lângă oglindă nefuncţională. Ca aspecte pozitive, prosoapele au fost schimbate a doua zi, gunoiul ridicat.

Revelionul de la Restaurantul Panorama

Sincer, aşteptam cu nerăbdare noaptea de Anul Nou, unu la mână că voiam să mă detaşez de anul care n-a fost bun deloc pentru mine aducându-mi o mare pierdere, doi la mână că vroiam să văd, din curiozitate, restaurantul considerat a fi perla de la Grand Hotel Riga, desfăşurat integral pe cel mai înalt nivel, al şaptesprezecelea, deasupra tuturor etajelor de locuit şi mai cu seamă priveliştea minunată oferită de –acolo de sus din balcoanele laterale, atât spre centrul oraşului cât şi spre Dunăre, de unde focurile de artificii încinse în tot oraşul la miezul nopţii s-au văzut mirific. Nu degeaba l-au denumit Panorama.

Înăuntru, mesele aranjate elegant, găzduiau cele 80 persoane ce reprezintă capacitatea restaurantului aşezate după cum fuseseră cumpărate locurile: masa conaţionalilor noştri de vreo 20 persoane, masa noastră de patru persoane, mesele celorlaţi clienţi, toţi bulgari, nu mai mari de câte 10 persoane. Totul decorat cu bun gust, mijlocul lăsat liber ca ring de dans, muzica excelentă asigurată de un DJ care, în pofida faptului că eram minoritari, ne-a respectat alternând şi câteva melodii de-ale noastre, inclusiv, braşoveanca (dedicându-ne “pentru priatenii din Rumania”), simţindu-ne ca nişte veritabili musafiri. Cuvinte de laudă am şi pentru ospătari, foarte eleganţi, amabili şi prompţi.

La reuşita evenimentului au contribuit două elemente esenţiale, pe de-o parte, meniul aparte, de clasă aş spune, pe de altă parte entertainmentul oferit: programul artistic, tombola, vizita lui Moş Crăciun. Startul a fost dat la orele 20,00, iar finalul petrecerii a fost undeva pe la orele 2,00. Să le luăm pe rând!

Meniul, după cum v-am spus cel mai costisitor din întregul resort, deşi ne fusese tradus de agenţia românească cu google translate din bulgară în română, nu era deloc clar, aşa că nu prea ştiam exact ce aveam să mâncăm. Degeaba aveam voucherele scrise în bulgară. Oricum ne-am dat seama că era ceva sofisticat în accepţiunea noastră. Şi aşa a fost, la aperitiv am avut, în mare, “selecţie de tomate”, brânză de capră la grătar, cu salată de ardei capia copţi, cu crutoane, măsline kalamata, prune deshidratate, ceapă roşie, bine pudrate cu condimente mediteraneene, cu platouri mici separate cu brânzeturi fine şi şuncă din piept de raţă feliat ca şi coala de hârtie. Figuri, pe la noi ştiţi cam ce se dă!

A urmat raţă cu portocale pe pat de rucola, caise confiate şi bacon. Drept să vă spun cu greu mi-am dat seama ce era, prima dată culoarea închisă a preparatului care mai era stropit şi cu sos la fel de închis la culoare, m-a dus cu gândul la ficat gătit, apoi următoarea idee care mi-a venit a fost că e muşchi de vită în sânge ce nu mă încânta defel, dar cu dificultate am reuşit, în cele din urmă, să mă dumiresc că era vorba de file de raţă. Ciudat, dar gustos!

Piesa cea mai tare a meniului era adusă fiecărui client, fastuos de către ospătari sub un “clop” de inox care, odată ce era ridicat, lăsa să se vadă un fel de friptură care părea de pui mai mic (sau prepeliţă), cu o garnitură de fasole verde, broccoli, şi quiche de cartofi. Gustul cărnii era foarte bun, dar nu părea de pui, am aflat mai târziu că era de porumbel de care, parcă, mi-am amintit din copilărie când mai mâncasem aşa ceva.

Desertul nu a fost nici el unul obişnuit, era o prăjitură delicioasă cu cremă de whiskey baileys, şerbet de mentă şi trufe de ciocolată. Toată seara parcă am fost la Master Chef!

De băut a fost la început rachie, apoi vin alb şi roşu, apă plată/minerală, sucuri. Pe masă boluri mici cu caju, migdale, plăcinte cu răvaşe (din păcate, din nou, numai în bulgară), şampanie la cumpăna dintre ani.

Entertainmentul a debutat cu vizita lui Moş Crăciun venit să-i facă fericiţi pe cei câţiva copilaşi ai unor familii bulgare care, probabil, nu avuseseră cu cine să-i lase pe cei mici. Apoi, a urmat tombola la care au fost înscrişi automat toţi musafirii, dar norocul a surâs doar unui singur român ce s-a ales cu o sticlă de whiskey, celelalte premii, puţine desigur, au mers la localnici, inclusiv premiul cel mare “un week-end all-inclusive la un hotel de patru stele din Bansko”.

De departe, însă, cel mai agreabil punct al serii a fost programul artistic ce a durat de la 22,00 la 23,50 oferit de două tinere perechi de balerini de la Opera din Ruse care au susţinut un minunat spectacol, alternativ cu o, la fel de tânără, interpretă de muzică la modă al cărei nume nu l-am reţinut, deşi a fost anunţat de multe ori de DJ ce a cântat, din politeţe, la un moment dat ceva şi în română. Dansatorii s-au întrecut pe ei înşişi delectându-ne pe rând cu dansuri populare bulgare, dansuri ţigăneşti, executate cu mare ţinută şi cu valsuri, fragmente din “Lacul lebedelor” interpretate cu mare graţie şi sensibilitate.

Noaptea a culminat cu spectaculoasele focuri de artificii care au luminat şi au bubuit în tot oraşul şi pe care le-am urmărit de pe terasele laterale ale restaurantului, cel mai frumos fiind cel lansat de pe Primăria din Ruse.

Micul dejun

În cele două dimineţi de la Grand Hotel Riga mâncarea de la micul dejun a fost aproximativ aceeaşi, asta nu înseamnă că e o notă proastă, dimpotrivă, deoarece diversitatea alimentelor de bună calitate şi bine gătite ar fi fost dificil să nu satisfacă pe orice pretenţios. În privinţa cantităţii, se putea mânca oricât, nimeni nu avea ceva de comentat.

Concluzie

În ciuda unei cazări modeste cu mai multe minusuri decât puncte tari, per total acceptabilă pentru două zile, la propriu şi la figurat, revelionul de la Grand Hotel Riga a fost la înălţime, ştiu sigur că-mi voi aminti cu plăcere de el!

---

VIZUALIZĂRI: 3668 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI