ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.07.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Rogoz de Beliu [AR]
ÎNSCRIS: 03.06.15
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUL-2015
DURATA: 8 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
97.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă zona Vourvourou

Vourvourou, cantecul Marii Egee

TIPĂREȘTE

"Frumusetea este darul lui Dumnezeu". Asa considera Aristotel si sunt sigura ca ceea ce l-a condus pe mai marele filozof sa afirme asemenea vorbe mari, a fost si minunata Grecie cu natura si unicitatea ei, care iata ca dainuie de secole.

Si daca tot am pomenit de Aristotel, de ce sa nu facem o plimbare pe meleagurile unde s-a nascut ganditorul Greciei Antice, mai exact in Peninsula Halkidiki? Am fi vrut sa ajungem si la Stagira, dar de data aceasta marea ne-a atras ca un magnet mai la Sud cu aproximativ 60 de km.

Cu o luna inainte de a lua concediul ne tot gandeam unde sa mergem si verificam site-urile agentiilor de turism sa vedem daca ne sare ceva interesant in ochi sa ne vina vreo idee de locatie. Nu ne doream ceva foarte comercial si multa galagie. Poate va ganditi ca 30 de zile sunt prea putine pt pregatirea unui concediu, dar asa suntem noi... facem totul pe ultima suta de metri si greu ne putem dezobisnui de acest obicei. Totusi, fata de anul trecut ne-am invatat minte si cum am spus si in review-ul anterior, pentru 2015 temele vor fi facute de acasa.

Asadar, din start am pornit cu ideea ca anul acesta vom merge in concediu cu masina si pe cont propriu. Dar unde?? La inceput am vrut Lefkada (si inca nu am renuntat la ideea de a merge in acel loc frumos), dar fiind foarte obositi de la munca, ne-am gandit sa amanam acest plan pentru anul viitor si acum sa cautam un loc mai aproape, cu plaja chiar sub nasul nostru si fara sute de scari de urcat si coborat zilnic pana la mare.

Ne-am oprit cu degetul pe harta, acolo unde apa e de un albastru minunat, si anume: Vourvourou. Nu am fost prea incantati de ceea ca am citit pe internet, (in comparatie cu Lefkada), dar acest loc ne-a surprins extraordinar de tare si ne-am bucurat de el atat de mult incat l-as recomanda tuturor cu tot dragul.

Am pornit duminica dupamasa din Arad cu speranta ca vom face 12 ore pana in Halkidiki, dar am facut cam 16 ore. Si voi fi foarte draguta sa dau vina pe oboseala si nu pe sarbi si drumurile lor. Dar, lasand gluma la o parte, cei care mergeti pe ruta Moravita- Vrsac- Smederevo- Nis- Macedonia- Salonic- Halkidiki, trebuie sa va incarcati cu multa rabdare. In Serbia, pana la intrarea pe autostrada, te poti rataci foarte usor. Semnele sunt puse haotic. Am ajuns intr-un punct unde arata Kovin in fata, la stanga si la dreapta si gandindu-ma ca poate or fi mai multe rute si drumul tot in directia respectiva ma va scoate, am luat-o la dreapta. Dar nici poveste. Te invarti pana iti pierzi rabdarea. Mai sunt semne care te fac sa crezi ca trebuie sa parasesti drumul cu prioritate si sa o iei pe alte scurtaturi, dar din nou, nici poveste. Totul mi s-a parut haotic. Odata ce ajungi pe autostrada te bucuri ca ai scapat de griji, dar vine partea plina cu distractii si peripetii: limitatoare de viteza cu 30 si 40 la ora din km in km (astea tin cam 70 km). Si sa nu mai spun la vama peste ce oameni dai...

Cazare nu ne-am luat din timp. Am pornit cu gandul ca sigur vom gasi ceva potrivit la fata locului, fara niciun gram de frica sau grija ca s-ar putea sa fie prea plin in luna iulie. Mereu imi place sa risc :)

Ajunsi in Vourvourou, am inceput sa intrebam de cazare in stanga in dreapta si chiar am avut de unde alege. Oamenii erau extrem de draguti, ceea ce ne-a prins bine dupa atata drum. Am ajuns in fata Hotelului Vourvourou cand am auzit, de undeva de la umbra din alta curte, un pasait. Si ne-am apropiat. Era o batranica dragalasa care ne intreba ceva in greaca. Ne-am prins din start si am dat din cap ca daaa, cautam cazare. Si cazarea era cu vedere la mare, deasupra de terasa Garlic, cu wi-fi, aer conditionat, tv, parcare si doar 35 euro pe noapte. Nu va imaginati ca era cine stie ce... era o camera modesta cu un pat dublu si inca unul de o persoana, chicineta si balcon spre mare. Era foarte curat, mirosea placut, asternuturile si prosoapele erau curate... Pentru noi a fost suficient si chiar nu era nicio diferenta fata de camera pe care am avut-o la Cavo D'Oro, anul trecut, in Zakinthos (unde am platit 1100 euro- sistem all inclusive). Singurul minus ar fi faptul ca seara se facea extrem de cald in camera din cauza ca sub noi se gatea mult, la terasa Garlic. Dar ne mai salva clima.

Ce este foarte frumos si aparte in Vorvourou? Faptul ca de la intrare in localitate si pana la Karidi Beach, casele sunt asezate de-a lungul plajelor. Deci fiecare casa are in spate o gradina, de unde ai acces direct la mare. Aveam si noi una de genul acesta si de fiecare data cand parcam masina, nu puteam sa nu cobor cele 3 scari care ma desparteau de mare. Era multa liniste in fiecare astfel de gradina.

Dupa ce ne-am despachetat, fuga fuga la plaja Karidi, care la fel ca in toate descrierile, este superba, la fel ca Marea Egee. Noi am stat doar la umbra pinilor, dar unii isi puneau prosopul printre stanci (in partea dreapta a plajei) sau la soare. Foarte multa lume nu era... Probabil jumatate din numarul celor care vin la strandul din Arad :)) De cateva ori cand am mers cu masina la plaja, am gasit foarte usor loc de parcare la umbra.

Pentru noi Karidi Beach a fost o sursa de incarcare a bateriilor. Efectiv nu ne mai saturam de atata frumusete: apa atat de calda, curata si albastra, linistea din jur, nu vedeai mizerie pe jos sau in apa, "greierasii" numiti Cicada Europeana care pe mine personal m-au incantat etc etc etc

Am vizitat si plajele Fava si Zografou, dar tot Karidi a fost prima noastra dragoste.

Taverne nu sunt foarte multe si sunt deschise doar dupa ora 13:00 sau ceva de genul. Noi nu am mers cu gandul sa mancam in camera, dar micul dejun am fost nevoiti sa ni-l pregatim pentru ca lumea asa face in aceasta zona. Majoritatea mananca in camera si doar cina o servesc la taverne.

In pima zi aveam pofta de supa si am ramas foarte dezamagita. Stiam ca grecii nu stau bine la acest capitol, dar nu ma gandeam ca o supa cu 7,5 euro poate fi asa de rea si cu faina prin ea. Deci supele sunt scumpe si fara gust.

Am mancat in prima seara la taverna Gorgona. Un loc foarte dragut pe malul marii, mancarea buna, dar portiile cam mici pentru gustul nostru.

La Paris am mancat de mai multe ori. Domnul care ne-a servit era roman si ne-a mai sugerat una alta. Mancarea e de nota 10. In fiecare zi iti serveau si un desert din partea casei (pepene, lubenita si ceva prajiturele), dar in schimb de fiecare data iti bagau pe gat 1l de apa cu 3 euro si un cos cu paine cu 2 euro. Intr-un final noi le-am refuzat politicos.

La hotel Vergos am mancat in ultima seara si ne-a placut cel mai mult. Toata lumea te serveste cu drag si mancarea e delicioasa (recomand salata cu mozzarella, rosii si capere).

Initial am zis sa profitam de mancarea traditinala cat suntem in Grecia, ca pizza mancam si acasa, dar dupa cate recomandari avea Pizza Top printre review-urile de aici, nu ne-am putut rabda. Si intr-adevar asa pizza buna nu prea am mai mancat (13 euro costa o pizza BIG).

Ca si locatii de vizitat prin zona ar fi satul Agios Nikolaos, cu stadute inguste si miros puternic grecesc si oraselul Sarti, foarte romantic si animat de numeroase magazine si taverne.

In Agios Nikolaos nu aveti cum sa ratati serile grecesti organizate in fiecare vineri seara (dupa ora 21:00) in mica piata de langa biserica. Lumea se strange si incepe sa danseze in jurul unei mici fantani arteziene, care isi schimba culorile parca pe ritmul melodiilor grecesti. Tavernele, cu scaune frumoase de lemn, sunt impodobite cu fete de masa care mai de care mai autentice. Locul acesta chiar m-a facut sa simt Grecia asa cum ar trebui sa o simta fiecare turist. Totul a fost ca o sarbatoare la care erai invitat sa participi si sa te bucuri impreuna cu toti cei prezenti. Nu se percepe taxa pentru asa ceva, nu vine agentia de turism sa iti ceara 15 euro de persoana ca sa participi la o seara greceasca. Mie asta mi-a placut enorm.

Duminica am fost tot in Agios Nikolaos la Liturghie (la ei incepe la ora 8:30 direct Liturghia, fara Utrenie). In sat exista doua biserici: una mai mare care se numeste tot Sf Nicolae si un mai mica, nu departe de centru, unde am vazut numeroase icoane cu Sf Parascheva (s-ar putea sa aibe acest hram). Am participat impreuna cu localnicii la slujba si ne-am bucurat tare mult de muzica psaltica, tipic bizantina, cantata de cativa barbati din strana. Un obicei frumos pe care il au ei fata de noi, este acela ca in tipul Liturghiei, cand se merge cu tasul, un barbat vine si toarna in palma, la fiecare om prezent, apa cu esenta de trandafiri.

In Sarti am fost inr-o seara, sa vedem apusul si Muntele Athos in splendoarea sa. Am mancat la malul marii, la o taverna cu cateva masute de lemn, pe iarba asezate si cu o lampa cu petrol pe fiecare masa. Servirea si calamarii au fost ca la carte si preturile mult mai mici fata de cele din Vourvourou si Ag. Nikolaos. Probabil cu cat statiunea este mai mare si numarul turistilor creste si tavernele fiind mult mai numeroase trebuie sa atraga prin pretul mai mic... Altfel nu-mi explic.

In Vourvourou exista 2 supermarketuri. Preturile nu sunt foarte mici, dar nici exagerate. 1,5 l apa costa 70 de centi si o lubenita maricica ajungea la 3 euro. In fiecare seara prin localitate veneau localnici cu masini mari incarcate cu peste sau fructe si lumea se aduna la coada.

In iulie e foarte cald.. si mai ales noaptea era destul de greu de suportat caldura.

Pentru noi partea de Est a Sithoniei cu plajele ei, cadrul natural atat de minunat, linistea si serile grecesti din Agios Nikolaos, nu au putut decat sa insemne ceva. Ceva foarte deosebit care ne-a legat de Grecia si ne va aduce inapoi la ea ori de cate ori vom avea ocazia.

Va impartasesc cu mare bucurie putin din experienta noastra pe acest meleag, incarcat de atata istorie si traditie.


---
Trimis de Mina12 in 28.07.15 14:06:34
Validat / Publicat: 28.07.15 15:01:55
VIZUALIZĂRI: 4102INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mina12); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24050 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    15 ecouri scrise, până acum

    flaviana77 [28.07.15 15:19:42] »

    buna

    ai scris asa de frumos incat parca am fost si eu acolo

    mi-a placut mult faza cu apa de trandafiri si cea cu seara greceasca, cred ca merita sa fii acolo sa vezi asa ceva

    cred ca ai fost intr-adevar intr-o zona cu specific traditional grecesc.

    si mi-a mai placut faza cu batranica ce v-a invitat la cazare, foarte dragut, felicitari pentru impresii.

    adryana [28.07.15 15:40:00] »

    felicitari pentru aceste frumoase randuri care mi-au rascolit amintiri iar pozele sunt minunate.

    Mina12 [28.07.15 16:13:33] »

    @flaviana77 - Am cautat atat de mult o zona cu specific grecesc. Anul trecut cand am fost in Zakinthos nu am simtit deloc ca suntem in Grecia (in afara de peisajele frumoase). De aceasta data am avut parte de atat de multe lucruri cu specific grecesc, pana la cel mai mic detaliu. Chiar si atunci cand porneam radioul in masina dadeam de o multime de frecvente numai cu muzica traditionala de-a lor.

    Am ramas atat de incantati de acest loc incat as trimite pe toata lumea intr-acolo

    Mina12 [28.07.15 16:16:04] »

    @adryana - Multumesc tare mult. Pozele nu exprima decat un procent mic din frumusetea locului... Nu ai cum sa pleci din Grecia fara un bagaj mare de amintiri...

    arru [28.07.15 19:18:42] »

    Un review scris usor, foarte frumos si cu fotografii reusite! Felicitari.

    Mina12 [29.07.15 17:47:56] »

    @arru - Multumesc.

    calatorul [22.08.15 23:17:32] »

    Felicitari pentru vacanta reusita, Inteleg ca ati avut ceva curaj sa plecati la drum fara nicio rezervare si sa cautati o camera ca la pensiunile romanesti de la munte. Sincer eu nu as incerca si nu as recomanda asta niciodata, bine ca ati reusit.

    Sa nu va necajiti pentru drumul facut pana acolo, nici pe la bulgari nu este mai bine pe noile lor autostrade cu limitatoare de viteza la 90 ori pe soselele din afara localitatilor limitate la 50 km la fiecare cotitura.

    Odata ajunsi in Grecia si mai cu seama pe litoral frumusetea marii si a reliefului, amabilitatea grecilor si atmosfera de vacanta continua te fac sa uiti toate cele.

    Si Lefkada merita vazuta, are mai multe plaje spectaculoase decat Zakintos, dar cu Sithonia si Vourvourou eu cred ca ati facut o alegere foarte buna, dovada si minunatele plaje, golfuri si peisaje de acolo.

    Succes in si vacante frumoase in continuare.

    Mina12 [09.09.15 11:49:40] »

    @calatorul50 - A fost a treia oara cand am ajuns pe pamant grecesc si ma tem ca si urmatoarele concedii ne vor duce tot in aceeasi directie pentru ca ne este prea greu sa renuntam la minunata natura din Grecia. Multumim de recomandari. Chiar ne dorim sa vedem Lefkada si speram sa fie cat mai curand Numai bine!

    calatorul [09.09.15 13:42:54] »

    @Mina12 - Cred ca vi s/ar potrivi o vacanta in insulele ionice, fie ele Lefkada, Zakintos, Corfu sau Kefalonia, ultima mai putin vizitata dar despre care se scrie foarte frumos pe AFA.

    Zic asta pentru ca nu sunt destinatii de familii cu copii mici, ci de tineri sau maturi care tin la drum lung, merg pe carari abrupte pana la plaje, rezista in locuri fara amenajari speciale si la distantele pana la frumosele plaje ale insulelor amintite.

    Alegere inspirata si vacanta frumoasal

    Mina12 [27.10.15 17:15:05] »

    @calatorul50 - Ne-ati citit foarte bine, mai ales pe mine Sotul incearca sa fie cat mai spontan ca sa imi faca pe plac, dar eu voi ramane mereu indragostita de drumetii si locuri nu foarte aglomerate, de poteci si de padure... si daca mai e si marea pe aproape totul se transforma intr-o experienta la superlativ.

    Multumim pentru recomandari. Deocamdata facem planuri pentru vacanta de iarna...

    calatorul [28.10.15 08:40:09] »

    @Mina12 - Si eu va multumesc pentru raspuns si va doresc alegeri inspirate si vacante frumoase, pe masura dorintelor!

    zamolx [26.12.15 14:25:02] »

    @Mina12 - frumoasa descriere, mai ales seara greceasca din Agios Nikolaos. Sigur voi merge acolo, multumesc pt sfat. Dar cazare vreau in Sarti. Sper sa nu gresesc.

    Mina12 [26.12.15 19:50:59] »

    @zamolx: Sarti e la aprox 30 km de Ag. Nikolaos si de obicei seara greceasca se tine o data pe saptamana (mai exact vinerea). Ar fi chiar pacat sa nu dati o fuga. Noua ne. a placut Sarti tare mult si daca vom mai merge in Sithonia, sigur acolo am alege sa ne cazam. Vourvourou a fost un loc extraordinar si atat de bine ni s. a potrivit, dar e o locatie mai linistita si izolata.

    Asteptam impresii noi daca ajungeti la vara prin zona Si pentru alte curiozitati, va raspund cu drag.

    raducondurache [23.01.16 23:29:23] »

    Buna, si noi intentionam sa mergem in aceasta vara in Vourvourou. Un motiv de neliniste ar fi situatia imigrantilor, Halkidiki fiind pe una din rutele lor. Ati remarcat ceva in acest sens pe parcursul vacantei? Multumesc.

    Mina12 [24.01.16 22:19:04] »

    @raducondurache - La mijlocul lui iulie cand am mers noi, pe autostrada (noaptea) era plin de ei. Ne-am speriat foarte tare deoarece din senin ne-am trezit cu grupulete de oameni, fara veste reflectorizante, pe banda de urgenta. La vama nu am avut probleme, dar asta a fost in luna iulie... Probabil ca pentru 2016 ar fi si asa o problema de luat in calcul.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adryana, calatorul, flaviana77, Mina12, raducondurache, zamolx
    Alte impresii din această RUBRICĂ:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.0920629501343 sec
    ecranul dvs: 1 x 1