Vacanta single cu copii – si mai bine ca prima data!

TIPĂREȘTE

Grozava experienta de anul trecut din Murcia (vezi impresii). Cu toate ca ne intorseseram hotarati sa repetam, anul asta am intarziat in a organiza vacantele. Luna mai si mai ales luna iunie au fost extraordinar de epuizante, si deja ma gandeam ca vacanta cu cel mic o sa mi-o fac prin octombrie, in Maroc… Dar intr-o seara ni (sau “mi”?) s-au schimbat toate schemele si ne-am dat la vorba amandoi: Ce facem anul asta, iubi? (nu numai @Dragos are iubi, al meu are zece ani jumate si mor dupa el;)) La care iubi raspunde voios: Tu fa ce vrei, eu ma duc in Romania. Bine, bine, dar cateva zile tot le petrecem amandoi undeva, nu? insist eu (enervanta, stiu). Da, in Murcia. Ei, in Murcia, am fost anul trecut, hai sa cautam altceva. Si, cu calculatorul in brate, da-i si cauta. Hai sa inchiriem un apartament colea in Santander sau in Asturias, zic eu. Noi amandoi? Da’ tu nu stii sa inoti, mai mami, si eu cu cine ma joc in apa? E clar. Solutia e aceeasi, adica formula magica descoperita anul trecut: vacanta single cu copii. Aceeasi formula, schimbam doar agentia. Cea de anul trecut e din capitala, asta de anul asta e din Sevilla.

Gasesc trei vacante pe care le studiez singurica, ca iubi al meu s-a plictisit de cautat si-a plecat la joaca. Spre Barcelona, sau spre sud, Cádiz si Nerja, in Málaga. Ma atrage mai mult sudul, si tot iau la puricat activitatile din ultimele doua destinatii. In Cádiz ma atrage excursia in Gibraltar, unde eu inca n-am fost. Ba, mai si iau legatura cu un ferry ca sa vedem daca putem face o excursie de o zi in Tanger, si-asa duc la bun sfarsit si o parte din planul meu cu Marocul. Dar… restul de activitati inseamna tiroliana, calarie si plimbari prin proprietatea privata unde urma sa ne cazam la cabane sau la hotel, dupa preferinta, si, oricat ar fi ea de zona top, parca nu ma trage inima sa fac atat drum pana Sotogrande pentru catarari. Ca prea sportiva nu e subsemnata, asta o stiti deja. Ultima optiune pare a fi cea mai potrivita: datele ne convin de minune, ne intoarcem din Romania azi si maine dimineata plecam in Nerja; satul (dupa ei) oras (dupa mine) unde s-a filmat Verano azul, serialul care ii incanta pe spanioli acum treizeci de ani si redifuzat anul asta. De fapt, prima activitate era un tur al orasului cu Tito, unul din copiii actori de la vremea aia, care nu si-a continuat cariera in actorie si astazi face turism.

Cateva schimburi de mail, Patricia imi raspunde rabdatoare la toate intrebarile, platesc un avans de o suta de euro, urmand ca restul pana la 785 sa-l platesc cu cel tarziu o saptamana inainte de plecare. In acesti bani intra cazarea cu pensiune completa la un hotel de patru stele plus activitatile pe care le voi descrie in continuare. Nu este inclus transportul, nici pana la Nerja, nici local, pentru a merge in locurile unde se vor desfasura activitatile. Daca grupul nu se va completa (15 familii monoparentale), atunci vom plati un supliment de 25 euro (11-14 familii) sau 35 euro (mai putin de 11 familii). Nu a fost cazul.

Ziua 1. Sculare la 5 dimineata, bagajele erau deja in masina de cu seara, mai aveam doar rucsacul cu provizii pentru drum (parca plecam in Antarctida, crasa eroare!). Asta mic al meu e ca mama-sa, se scoala mai greu dimineata. Dar cand aude “hai, ca plecam la mare”, imediat deschide ochii. Nu vrea sa manance, iar mami i-a pregatit pernuta si paturica in spate, asa incat plecam la 5.50 din Pucela si primele doua ore le doarme intins. Nu la propriu. Da, da, doarme in orice pozitie (pe scaune la nunti, cu gatul spanzurat de zici ca i se desprinde de corp, in masina, etc). Drumul e hotarat: mergem pe Madrid, avem in jur de 700 km, si, in afara de portiunea de nationala pana aproape de Madrid (ca sa nu platesc autostrada), restul e autostrada fara plata, deci fir intins. Drumul e liber si ma uit intai la stele, asa, pe sponci, apoi la orizontul rosiatic. Cand iubi se scoala, intai ia un mic dejun cu muuulte firimituri, ca doar spalase si aspirase ma-sa masina cu o zi inainte (nebagand in seama sfatul matusii care mereu imi zice ca sunt nebuna sa fac asa ceva inainte de plecarea in vacanta, hm, hm), si apoi vede doua capitole din Verano azul, descarcate inainte. Atata l-a tinut batería laptopului. Suficient insa pentru a face cunostinta cu Miguel Joven, Tito de care va povesteam mai devreme. El facea comentariile de rigoare, iar eu am pus mobilu’ la treaba, ca sa iau centura corecta spre Córdoba. Ma intrebase tati lu’ iubi cu o seara inainte: Ai o harta ceva, nu? Eu: Nu. Dar gps? Nici. Bine, am pe telefon, daca e nevoie. Gaseste el orbul Braila, dar eu Málaga. Dupa trei ore jumate facem prima oprire, pentru mici necesitati. Zece minute si hai la drum iar. Cand intram in Castilla La Mancha, dam de morile lui Don Quijote. Ne place. Apoi urmeaza Andaluzia, frumoasa Andaluzie, unde fi-miu vrea sa-si petreaca vacantele in urmatorii cinci ani (asa mi-a zis la intoarcere). Peisajul incepe sa se schimbe: intai mari sau oceane de maslini, si apoi sate albe, prin Sierra Nevada… Drumul e bun, mai facem o mica oprire inainte de Motril, sa facem plinul, si la unu jumate suntem in Nerja. Perfect. Sosirea grupului era prevazuta intre unu si doua. Acu’… citisem eu ca e belea cu parcarea in Nerja, da’ nici nu-mi venea sa dau 12 euro pe zi pentru un loc in parcarea hotelului. Totusi, dupa ce ne invartim de cateva ori in zona, zic hai sa lasam azi masina la hotel. Dar scrie full. N-am incotro, il sun pe Pablo, monitorul care urma sa ne insoteasca in saptamana respectiva. Era la receptie, asa ca a intrebat si mi-au zis ca sunt locuri, in ciuda afisului. O panta super periculoasa;), si in curba pe deasupra, de ma gandeam cum scot eu masina de-acolo, si niste coloane, niste locuri naspa… In fine. Bagajul il lasasem la usa hotelului Perla Marina, pentru ca nu e lift din garaj. Despre hotel daaa, separat. Facem repede cazarea, transpir un pic pentru ca nu merge cardul, dar Pablo e de nota 20, ne aduce card nou, in fine… Mergem la masa, pranzul era deja inclus, si cunoastem deja prima familie, din Valencia, si imediat ajunge alta din Madrid.

Ce bagaje sa desfacem, dom’ne?parc-ar zice fi-miu, asa, din priviri. Lasa-le-ncolo de bagaje si hai sa vedem piscina. Pai pot eu sa-i zic ceva lu’ iubi? E vacanta lui doar. Avem timp de ceva balaceala, si la piscina dau si de unul din colegii de vacanta de anul trecut, ia uite dom’ne ce coincidenta…

La ora patru jumate avem intalnire tot grupul, sa facem cunostinta. Pablo ne propune niste jocuri, pentru copii si parinti, ca sa spargem gheata. Lumea e din toata tara, desi predomina sudul: Sevilla, Cádiz, Málaga capitala, Cáceres, Valencia, Madrid, Santander si noi. De acolo mergem la imitatia de vapor din Verano azul, ca sa ne intalnim cu Tito, care ne va arata orasul. Fi-miu incantat, ca doar ce-l vazuse la TV, ma rog, pe calculator. I-a facut la poze de l-a albit. El si ceilalti puradei. Omul, rabdator, si-a facut poze cu noi langa tablita strazii care-i poarta numele si plimbarea de o ora jumate a fost super originala, o sa va povestesc in detaliu aparte, ca daca nu ma lungesc mult.

Ne intoarcem la hotel si tusti la plaja. Plaja El Chucho (care inseamna catelus in limbaj colcvial, mai precis unul care nu e de rasa), care a dat nastere unei anecdote in ultimele zile si de care-mi voi aminti atunci cand voi fi trista, ca sa-mi schimbe starea de spirit. Dar despre asta altadata.

Ne spune Pablo ca avem mese rezervate pentru grup la pranz si la cina, nu si la micul dejun. Si ca am putea sa ne strangem la masa seara pe la 21:30, sa mancam linistiti, ca el la 22:30 face jocuri cu copiii pe faleza, ca sa putem si babacii bea ceva linistiti la terasa cea scumpa a hotelului;). Asa si facem.

Ziua 2. Ruta acvatica pe raul Chillar. E prima data cand facem asa ceva si abia asteptam. Asa folosim si incaltarile alea speciale pentru apa cumparate anul trecut pentru activitatea de kaiak din Murcia, pe care urmeaza s-o repetam si aici, dar intr-o zona cu mult mai frumoasa. Raul Chillar trece prin Nerja, dar mergem cu masina vreun sfert de ora pana unde incepe ruta. Inma, din Sevilla, ma intreaba daca poate sa mearga cu noi, ea si cea mica, pentru ca a gasit un loc exact in fata hotelului si pe deasupra si uraste sa conduca. Evident ca poate. Oricum, eu am de gand sa scot masina din hotel, platesc 12 euro cu durere in suflet, dar musai sa gasesc parcare pe undeva. Am descoperit ulterior doua parcari mai rustice, de pamant, nepazite si gratuite, dar masina am gasit-o intreaga (zgariturile erau din dotare, plecasem cu ele de acasa;)).

Ruta e superba. La inceput albia este lata dar cu putina apa, datorita straturilor freatice, ne explica Pablo. Dar mai apoi se ingusteaza si mergem cu picioarele prin apa. Masaj la talpi la greu, pentru ca e plin de pietre, deh, rau de munte. Spre sfarsit, cand raul trece printre pereti muntosi, e superb. O sa va descriu separat, cand va veni momentul, pentru ca recomand din tot sufletul o astfel de ruta. Eu o sa ma uit sa vad daca exista asa ceva si pe aici, prin apropiere, desi raurile Castiliei sunt mai reci.

Copilasii deja se imprietenesc, adultii la fel, se socializeaza la greu. Eu am luat-o binisor de la inceput in fata, nu ca sunt anti-sociala, dar aveam chef de relax si de admirat peisaj, si de multe ori plec asa, de capul meu;). Probabil cineva mi-o fi pus apelativul romanca salbatica;). Glumesc.

Ziua 3. Excursie in satul Frigiliana, aflat la putini kilometri de Nerja. Curiozitatea ma facuse sa investighez pe net cu o luna inainte si stiu deja ca vom vedea unul din cele mai frumoase sate din Spania, nu numai din zona. Imaginati-va un sat alb, tipic andaluz, plin de stradute inguste, intortocheate, in coasta, cu flori la feresti… Pana ne strangem cu totii, eu intru repede in biserica langa care aveam punctul de intalnire. Facem intai o plimbare pe jos, si mai apoi una cu trenuletul turistic, din care vedem marea in departare (la Nerja). Muntele este in spate. O frumusete. Din 28 pana in 31 august are loc Festivalul celor Trei Culturi. Nu am avut timp sa revenim. Un sat superb, despre care se stie mai putin (sau deloc) pe plan international. Dar daca mergeti in zona, nu-l ratati.

Seara ne-a convocat Pablito la o serie de jocuri impreuna cu odraslele noastre, clasica intrecere intre fete si baieti. Cea mai tare proba a fost cea in care ne-a pus sa ne legam un balon de picior si apoi ne-a dat drumul in tarc (sau in jungla) sa ne spargem baloane intre noi. Si pe o muzica speedy, parca eram in filmele cu… in filmele alea de ras;).

Ziua 4. Ruta cu kaiakul pe Mediterana, printre stancile din Maro (Acantilados de Maro, sau cliffs in engleza). Buuun, daca vreuna din Domniile Voastre isi aduce aminte de “forta Steaua” (sau Dinamo, sau care-o fi, dupa preferinta) din kaiakul de patru locuri din Mar Menor - vezi impresii - atunci va veti aminti si de toate cosmarurile mele inainte de a realiza aceasta activitate. Nu de alta, dar inot foarte putin, si trebuie sa am siguranta ca pot, in orice moment, atinge fundul apei cu picioarele. Haideti, radeti, c-astept sa terminati de ras. Ei bine, acum era altceva. Stiam cu ce se mananca kaiaking-ul, si pe deasupra activitatea urma sa fie mult mai frumoasa decat prima. Una e sa te dai in barca in larg, fara nimic spectaculos, si alta e s-o faci printre stanci, sa vezi formatiuni de roci cu diverse forme, intr-o apa de un albastru superb, si limpede de se vedeau toti pestii din ea. Asta era singura chestie care ma atragea. Cu toate astea am incercat eu sa-l conving pe iubi sa facem altceva in loc de kaiaking (activitate platita aparte, 15 euro adult + 7 euro copil), dar n-a tinut. Ei, zic eu, sa dea naiba sa nu dai la rame, c-atunci sa vezi belea! . Iubi rade in barba, ca stie el ce stie. Sper sa pot detalia intr-o buna zi, pentru ca excursia merita cu prisosinta.

Ca si concluzie, va recomand din suflet aceasta experienta, a fost cu mult mai frumoasa decat cea din Murcia de anul trecut. Si am si facut pe nebuna, ca m-am lasat pe-o ureche si n-am cumparat aparatul foto acvatic de unica folosinta, iar eu voiam poze, nene. Asa ca am achizitionat cu o zi inainte un plastic de-ala care chipurile e etans, am bagat aparatul foto si am facut poze!! Dar nu prin plastic, ci il scoteam de fiecare data. Cand monitorul si o colega de aventuri m-au convins sa fac baldabac si sa fac si eu baie in larg, printre stanci, era cat pe-aici sa cada si aparatul. Dac-ar fi stiut el R., saracul, la ce i-am expus aparatul… Per total, ne-am intors rupti (desi surpriza, iar fara febra musculara a doua zi), dar as mai merge!! Oricum, e un clasic al acestui tip de vacante.

Ziua 5. Vizita la mirador de Cerro Gordo (Granada) si la arhi-cunoscuta pestera din Nerja. De fapt, in program era inclusa numai vizita la pestera, dar Pablo, care a fost atat de de treaba, s-a gandit ca poate vrem sa mai vedem ceva in plus si ne-a dus, pe cei doritori, pana la almena din Cerro Gordo: turn de veghe al unei fortarete (desi fortaretele nu prea mai exista, au ramas de obicei doar turnurile) si de care e plin litoralul din Costa del Sol (mai ales), pentru ca in trecut faceau focul acolo, sus, pentru a se anunta intre ei de potentiale pericole, doar aveau maurii la o aruncatura de bat. A fost chiar frumos, se vedea potcoava din Almuñecar, ca se afla exact langa. Privelisti spectaculoase, o sa va arat poze si poate ii vine randul intr-o buna zi la descriere mai amanuntita.

De acolo am ajuns la pestera cu ceva intarziere. Ne-am racorit cu cate un frape si ne-am bucurat enorm sa intram… la racoare, pentru ca deja caldura era insuportabila. Pestera ne-a impresionat pe toti (asa cred eu;)). Bine, stiam cam la ce sa ne asteptam, ca doar exista info si poze pe net, si Miguel Joven, alias Tito, ne povestise cu entuziasm despre aceasta tarzie dar extraordinara descoperire din Nerja.

Dupa amiaza, in loc de jocuri cu copiii in piscina, iar ne convoaca monitorul la jocuri si pe parinti, de data asta pe plaja. Ghiciti, nu? Am fost atractia plajei, eran hotarati sa mergem cu palaria sa ne puna lumea bani, dom’ne. Nici aici nu ma pot abtine (rog webmasterii sa ma ierte de off) sa nu va povestesc un joc pe care eu l-am cunoscut acum doi ani in fiestele din satul meu adoptiv, si l-am si facut cu copilasii la tara anul trecut (in versiune mai light). Razi sa mori. Literalmente. Facem doua randuri, pentru ca vírgula concursul era, de data asta, intre copii si parinti. Un rand copiii, alt rand parintii. Pablo se ocupa de parinti, cum sa nu? Alt tatic de copilasi. Ei bine, cand ne venea randul, ne punea sa ne aplecam, sa infigem un deget in nisip si ne invartea de cinci ori in jurul proprie-i axe, dupa care ne dadea drumul sa fugim inapoi la rand. Va inchipuiti continuarea, nu? Daca nu, incercati jocul in aer liber, va rog. S-a vazut clar cat de (dez) echilibrati suntem parintii in comparatie cu cei mici. Ha, ha, ha. De-alea apasate.

Seara ne-am inteles cu totii sa luam cina mai repede si sa mergem la o inghetata in centru, la Balconul Europei. Am avut noroc sa mergem cu Pablo, pentru ca ne-a bagat pe o faleza si pe niste plaje mici de sub balcon, pe care noi noaptea cu siguranta nu le-am fi nimerit. O feerie. De acolo am ramas la o terasa in Plaza de los Cangrejos pana la doua dimineata, in vreme ce copilasii, nicidecum obositi, se jucau la niste leagane din apropiere, pentru ca a doua zi ar fi fost mai greu sa facem acest lucru, datorita faptului ca era ultima seara, si multi, mai ales cei veniti de mai departe, plecau mai de dimineata. Au fost momente tare placute, de care imi voi aduce aminte mult timp de-acum inainte.

Ziua 6. Zi libera. Hai ca vreau sa termin, ca ma lungesc mai rau ca o zi de post. Ne-am trezit ceva mai tarziu, si dupa micul dejun, am dat fuguta la centrul medic din localitate: iubi al meu, care-si petrecea n-spe mii de ore in apa in fiecare zi, avea otita. Nimic grav, antibiotic picaturi si i-a trecut imediat. Luasem si doape de urechi, ca tentatia de a se baga cu capul sub apa era mare rau (asa s-a exprimat dragul de el!). Desi initial studiasem diverse posibilitati de a petrece ziua (Almuñécar, Málaga capitala, alte diverse activitati), pana la urma ne-am cam mosmondit si n-am mai plecat nicaieri. Ne-am petrecut restul diminetii la plaja si, dupa o siesta de trei ore de care nu ma credeam in stare, am plecat in doi sa ne plimbam prin oras, si sa rezolvam si chestiunea cumparaturilor. Bineinteles ca l-am enervat cu atatea poze, deja punea mutra de plictisit, sau mai rau, de suparat, in poze, desi i-am facut hatarul sa-si faca o caricatura (el o tine una si buna ca seamana, mie-mi aduce foarte putin cu mutrisoara lui;)). Seara, ca in fiecare zi de altfel, jocuri pentru cei mici. Iar noi la terasica. Si cum Pablo a fost un insotitor de grup excelent, copiii i-au scris toti o felicitare, iar adultii i-am multumit in felul nostru, tot cu un plic, pentru ca chiar a meritat. La concluzii mai reiau un pic tema.

Ziua 7. Plecarea. Ma gandeam sa ma intorc pe Sevilla, Cáceres, Salamanca, o ora in plus aproximativ, dar sa schimb peisajul, si o aveam si pe Inma, din Sevilla, care era super stresata ca nu stie sa ajunga acasa (la dus se tinuse dupa Pablo, tot din Sevilla si el), asa ca ma gandeam sa-i zic sa se tina dupa mine. M-a facut sa ma razgandesc imediat un alt coleg, spunandu-mi ca acum totul e uscat prin Extremadura (si oricum, zona de nord, spre Salamanca, o cunosc), si ca e mai frumos peisajul spre Madrid pana la Granada. Ei urmau sa faca o mica excursie in Sierra Nevada, mie mi-ar fi placut sa vad ori Granada (am trecut pe langa) ori Sevilla, dar colegii de pe-acolo mi-au zis ca e nebunie sa fac asta in august. Asa ca in sapte ore jumate, cu o oprire doar de zece minutele, am aterizat acasa, mai bine zis intr-un targ medieval din Medina de Rioseco (dar asta e alta aventura).

Consideratiuni generale. Grupul de anul trecut era enorm, eram mai bine de saptezeci si ceva de persoane, ne duceau la activitati cu autocarul, da, dar si vacanta a fost cu vreo doua sute si ceva de euro mai scumpa. Imposibil sa ne putem cunoaste cu totii bine. Anul asta am tatonat terenul inainte, si agentia aceasta nu acepta grupuri mai mari de cincisprezece familii (cincisprezece adulti plus vreo douazeci si doi de copii am fost). Altii nu au limita pentru ca vor sa scoata cat mai multi money. Aici a fost chiar ok, am putut sta linistiti cu totii la terasa. Bineinteles ca m-am lipit de doua trei fete (Sevilla, I’m coming soon;)), ca na, n-ai cum sa conectezi la fel cu toata lumea. Dar Pablo a avut un rol primordial in acest lucru, mai ales cand a fost vorba de copii: e drept ca grupul era majoritar cu varste mijlocii (8-12 ani), dar erau si mai mici si vreo doi trei mai mari. Ei bine, acest tanar inginer a reusit sa-i compacteze intr-un mod extraordinar. La 18:30 ii baga pe toti la piscina, si bieninteles ca termina “aruncat” in apa si el, imbracat de cele mai multe ori. Ce rabdare avea cu ei... Seara, pe faleza, fel si fel de ginkane. Cei mici erau incantati.

Gata, gata, termin, ca deja cred ca ati fugit de mult. O sa iau la puricat pe viitor activitatile. Ne-a placut la Nerja. Fi-miu, pe joi asa, iar zicea: Numai atat stam?? Si-au facut grup de whasap, isi dadeau intalniri la piscine, mancau toti impreuna, ba au inceput si cu primele (semi) indragosteli, ca seara, pe terasa din camera, imi facea confesiuni. (Nu v-am zis nimic, da? ;))

De asemenea, a contat foarte mult ca am avut dupa amiezele libere. Anul trecut parca am alergat prea mult. Adica a fost ok, dar la intoarcere parca aveam nevoie de inca o saptamana de odihna. Faptul ca am putut sta la plaja si/sau piscina, incercand sa recitesc Enigma Otiliei;), si stiind ca copchilul e pe maini bune si ocupat nevoie mare, ma face sa-i dau programului un punct in plus. Probabil si de-aia a costat mai putin ca anul trecut. Dar e combinatia perfecta de odihna activa si pasiva.

Am plecat cu un gust taaaare dulce de la Nerja. Sper din tot sufletul sa ma mai intalnesc cu cativa din cei pe care i-am cunoscut acolo (Sevillaaaa, scuze de repetitie, vreau sa come la tine). Oricum, am coincis in Nerja cu alta familie de anul trecut din Murcia, pentru ca, asa cum zicea cineva, aceste vacante sunt o roata. Destinatiile sunt din ce in ce mai variate, si se fac si mini vacante in weekenduri prelungite, etc. Noi asteptam destinatia viitoare.

Bye-bye Nerja! Ne vedem/auzim la urmatoarea vacanta singles cu copii.

P. S. Webmaster, atasati o melodie ca de vacanta de vara! Multumesc. De asemenea, sper sa fi asezat bine reviewul, ca Nerja a fost sediul nostru in saptamana respectiva.

P. S. 2 Pablito, no sé si algún día leerás esto, pero te mandamos muchos besos desde Pucelandia. Eres genial! (scuze tuturor;))

---

VIZUALIZĂRI: 1993 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI