ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.09.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 03.03.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2014
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTA MEDIE REZULTATĂ
80.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Karlovac şi împrejurimile

[fb]
NOU TIMP CITIRE: 5 MIN

Karlovac - orasul ,,santinela''!

TIPĂREȘTE

Desi ignorata de turisti, daca ne referim la numarul de vizitatori, Croatia Centrala are un peisaj la fel de spectaculos precum cel aflat de-a lungul coastei.

Lacurile Plitvice nu sunt, fara indoiala, singura atractie remarcabila ce fac parte din Patrimoniul Universal; capteaza atentia Rastoke/Slunj (locuintele lacustre), orasul nordic Varazdin din regiunea muntoasa Zagorje (o insiruire de castele), iar mai la sud dealurile Samobor, loc popular de retragere pentru a -ti petrece week-end-ul.

Prima oprire in Hrvatska a fost in Karlovac, la sud de Zagreb, candva un bastion impotriva otomanilor si-n care nu demult, printr-o rezistenta eroica, croatii le-au tinut piept armatelor sarbesti, razboiul etnic din anii '90, care au afectat toate cele sase foste republici iugoslave.

Am parcurs un drum perfect printre dealurile Samobor, care ajunge in cele din urma pe autostrada ce duce in acest oras, adesea trecut cu vederea de turisti, in graba lor spre tarmurile Adraticii.

Sincer, era s-o comit si eu si in ultimul moment am virat spre aceasta localitate! (vezi impresii)

In orasul Karlovac sunt inca vizibile urmele lasate de obuzele si trasoarele rebelilor sarbi, ce-si revendicau drepturile asupra acestei regiuni, dandu-si seama de oportunitatile infinite ale lacurilor Plitvice, conflict national care s-a soldat cu mii de victime.

Ei, bine, am facut acest popas din respect pentru mostenirea sa arhitectonica din perioada austro-ungara, cat si pentru rolul sau principal din razboiul mai sus amintit din secolul XX.

Orasul dateaza din secolul al XVI-lea, fiind conceput de habsburgi in anul 1582, ca o fortificatie la granita Imperiului Otoman.

Desi in centrul istoric spatiul verde este ocupat de buruieni, santul de apa din jurul fortificatiilor a fost secat, iar din ziduri n-au mai ramas nici ruine, inima orasului este piata Josipa Bana Jelacica, un loc care a suferit enorm in urma bombardamentelor sarbesti.

La marginea pietei, care arata mai degraba parasita, se afla Biserica Sfintei Treimi ridicata in acelasi timp cu cetatea, consolidata in mod provizoriu cu mijloace simple.

Manastirea aferenta acesteia a fost construita un secol mai tarziu, dupa epidemia de ciuma din anul 1691, in zilele noastre se observa in mod intempestiv pe exteriorul lacasului monahal, cateva fresce baroce deosebite.

Aflat in apropierea complexului baroc, pe strada Strossmayerov numarul 7, se afla Muzeul Orasului, acesta se viziteaza de marti -vineri intre 8-15.

Gazduit de una dintre cele mai vechi cladiri, muzeul este dedicat echipamentelor militare din istoria localitatii, avand expuse printre arme si sabii, costume traditionale din regiune.

Cel mai interesant exponat este o macheta al fortificatiilor originale ale orasului vechi.

Ca institutii culturale amintim Teatrul Zorin din 1886, scoala de muzica infiintata in anul 1804, dar in mod exceptional merita mentionata Scoala Gimnaziala de matematica fondata de ofiteri din Slunj si Ogulin, in acea perioada orasul facea parte din frontiera militara si era sub legile Imperiului Austriac.

Edificiul cultural sub conducerea Mariei Tereza a Austriei din anul 1765, a cunoscut apogeul cunostiintelor cu un nivel intelectual ridicat.

Cel mai celebru absolvent al acestei scoli este inventatorul si unul dintre promotorii cei mai importanti ai electricitatii, Nikola Tesla, unde a terminat in doar trei ani ciclul de invatamant de patru ani. Printre inventiile sale se afla curentul alternativ, radioul, radarul, generatorul, wireless-ul si telecomanda (1898), electroterapia, dinamul etc... etc.

Piatra de hotar Miljokaz este o borna de reper situata in apropiere de teatru, conceputa in anul 1781 la inceputul drumului istoric ,,Josefina" construit intre 1775 - 1779 in timpul domniei lui Iosif al II-lea, ce leaga orasul Karlovac de Senj.

Numerele scrise pe el reprezintă distanta din aceasta urbe spre orasele croate, cum ar fi Zagreb si Rijeka si chiar la Viena. Distanta este exprimata in kilometri vechi germanice (1 GM = 7.532 km) iar numele locurilor sunt inscriptionate intr-o limba latina veche.

Parcul Vrbanicev ofera momentele de optimism si relaxare a locuitorilor greu incercati, gradina fondata de Josep Vrbanic, fiind deschisa publicului inca din anul 1896.

O serie de atractii turistice se gasesc in jurul orasului, precum:

Cetatea Ozalj, situata la 17 kilometri pe o felie de teren stancos, amenajat deasupra raului Kupa este una dintre cele mai cunoscute fortificatii din Croatia, fiind mentionata pentru prima data in anul 1244.

Popularitatea sa se datoreaza conspiratiei familiilor nobiliare Zrinski-Frankopan, ce a intrat in istorie cu o nereusita lovitura de stat impotriva habsburgilor, actiunea rasturnarii puterii de stat avand consecinte pentru ambele familii.

Castelul Dubovac este unul dintre cele mai frumoase si mai bine conservate monumente de arhitectura feudala construit in secolul al XIII-lea, ofera de pe colina Kupa, aflata la 185 de metri deasupra nivelului marii, o imagina superba asupra Karlovac-ului.

Laval Graf von Nugent Westmeath este cel mai cunoscut proprietar, care in anul 1837 l-a renovat in stil renascentist.

In mod aparte am lasat la urma oraselul Turanj, aflat la doar 5 kilometri de Karlovac, acolo unde armata croata rapid organizata a reusit sa stavileasca fortele sarbesti mult mai bine inarmate, impiedicandu-le sa treaca raurile Korona si Mreznica.

Unic in Croatia, aici a prins contur un muzeu in aer liber, deschis zilnic 24/24 de ore si este dedicat evenimentelor din perioada 1991-1995.

Unul dintre putinele locuri in care vizitatorii pot afla mai multe despre conflict, muzeul expune o colectie variata de echipament militar, dupa umila mea parere, mult prea rudimentar dotat, chiar si pentru acea perioada.

Cuprinde un tanc T-55 de calibru 100 de milimetri cu bataie scurta, un Sherman tip M4A3, tancurile Samohondi M-18 si M-36, tunuri si mitraliere rusesti - aflate langa doua ruine distruse de obuzele si proiectilele adversarului vecin.

Se distinge o asa zisa amfibie blindata ruseasca si cea mai interesanta transformare, aflata in mijlocul muzeului: localnicii disperati, in incercarea de a opri trupele pe senile ale invadatorilor, au metamorfozat un tractor ,,Torpedo'' (fabricat la Rijeka) intr-un blindat!

De asemenea, se evidentiaza pe un postament din otel, avionul Mig 21 bis L-17 de provenienta sovietica, facand parte din escadrila ce a bombardat regiunea.

Dupa trei transportoare, doua de origine croata Sokol 1 si Juraj (proiectanti: Nikola Desovic, ing. Zdrenko Papa, Nikola Juran si Miroslav Preglej) si unul ce provine din Federatia Rusa, turul se termina cu un tun M-37, pe al carui afet m-am cocotat, imitand salve de comemorare in amintirea martirilor.

De fapt, peste drum de muzeu, o simpla placa memoriala din marmura, aminteste de jertfa localnicilor cazuti la datorie. Ei vor trai vesnic in memoria croatilor si lumanarile ,,plang'' mereu pentru sufletul acestor eroi.

Din Turanj, calatoria a urmat spre Slunj - ,,acolo unde casele au suflet''.

Dar asta-i alta poveste!

Toate cele bune! Vacante frumoase!

selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

[fb]
---
Trimis de Marian Preda in 04.09.14 20:17:24
Validat / Publicat: 04.09.14 23:19:35
VIZUALIZĂRI: 3331INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CROAȚIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marian Preda); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Kolodvor Karlovac - gara din localitate
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41150 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    12 ecouri scrise, până acum

    webmaster [04.09.14 23:17:16] »

    Mutat în rubrica "Descoperă Karlovac şi împrejurimile, ZAGREB" (nou-creată pe sait)

    -

    Articolul a fost deasemenea selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    Michi [05.09.14 09:47:00] »

    În sfârşit am prins un superbonus pe care-l meriţi pe deplin pentru revieweurile documentate pe care le scrii..

    bessondm [05.09.14 10:37:23] »

    @Marian Preda: Si nu uita, te rog, de un obiectiv extrem de important din oras, atat pentru croati, cat, mai ales, pentru vizitatorii lor: Karlovačka pivovara, fabrica de bere care produce una din cele mai populare marci de bere din Croatia, Karlovačko (preluata de Heineken, din 2013). Cred c-ai remarcat de-a lungul autostrazilor reclamele lor, sunt extrem de reusite si haioase; citez una din memorie, sper sa nu gresesc: "Karlovačko - learn it quickly, drink it regularly."

    Marian Preda [05.09.14 13:16:27] »

    @webmaster:

    Va multumesc! Cu consideratie...

    Marian Preda [05.09.14 13:32:41] »

    @ Mama Michi:

    Nimic nu e mai frumos pe lumea aceasta, decat sa gasim o persoana, in inima careia sa te regasesti!

    Va promit ca n-o sa va dezamagesc si o sa va port intr-o calatorie, fie ea si imaginara, pe teritoriul Croatiei, familiarizandu-va totodata cu obiceiurile si traditiile acesteia.

    Entuziasmul este prea mare, dar ma abtin sa scriu doar in zilele cu inspiratie!

    Va multumesc ca-mi sunteti alaturi!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    Marian Preda [05.09.14 13:57:50] »

    @bessondm:

    Drag coleg, mi-am asumat aceasta pierdere de memorie, deoarece la finalul impresiilor mele despre o anumita tara, incerc sa creionez cam tot din reputatia acesteia.

    Surprinzator, dar acest tip de bere (pivo) este mai putin cunoscut in afara tarii, chiar daca Karlovacko, cu un procentaj de 5,2%, este cea mai buna dintre toate sortimentele.

    Foarte aromata si perfecta pentru o zi fierbinte de vara pe Coasta Dalmata, are o istorie incepand din anul 1854, preluata de curand, asa cum ai amintit de Heineken.

    Mi-a placut gustul acestei licori, mai mult decat al rivalei Ozujsko, o bere produsa in Zagreb.

    Pe rafturile supermarket-urilor se mai gasesc marci autohtone, precum Favorit (cu gust insipid, rareori consumata!) si Osijecko (produsa si-n Slovenia).

    Iti multumesc pentru semnul de apreciere acordat!

    Toate cele bune!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    buterfly [05.09.14 15:26:06] »

    Foarte interesant! Pana acum nu am avut drum pe acolo... cine stie CE aduce viitorul...

    Marian Preda [05.09.14 15:41:06] »

    @buterfly:

    Cu sinceritate iti doresc sa ajungi pe aceste meleaguri de o frumusete... salbatica!

    Visand la un viitor dupa multi ani de dominatie straina, Croatia profita din plin de bogatiile sale naturale.

    In contextul articolului, separarea de Iugoslavia, a pus capat celui mai dur conflict care a afectat Europa de la cel de-al Doilea Razboi Mondial incoace.

    Epurarea etnica si nationalismul inversunat erau adanc inradacinate in istorie - sarbi contra croati, catolici contra ortodoxi, guvernele fasciste..., toate au sfasiat cele doua natiuni.

    Ma bucur ca aceasta mandrie nationala se canalizeaza spre o renastere si dezvoltarea industriei din turism cu oportunitati infinite.

    Toate bune!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    bessondm [05.09.14 16:09:19] »

    @Marian Preda: Categoric, Ozujsko nu mi-a placut deloc. Stii, cand am comandat prima data o bere, la o terasa in Zadar, am cerut chelnerului "a local beer" (a good one , i-am precizat in mod expres); asa fac in fiecare tara nou-vizitata, vreau sa simt parfumul local - o ciocalata specifica, un fel de mancare tipic, o bere locala, de ce nu? Omul mi-a adus un Karlovačko draft, rece, intr-un pahar brumat, la o temperatura exterioara de 35°C, o minunatie.

    A doua optiune, Hajdučko, ti-o recomand cu incredere. Evident, la Split. Tot acolo am vazut si stema lui Hajduk expusa mandru pe-un perete lateral de bloc, de 10 etaje, mi-a placut ideea. Ce-nseamna echipa favorita, dom'le!..

    Cat despre razboi, a fost cumplit ce s-a intamplat. Excese au fost de ambele parti, sunt convins. Un razboi nu aduce nimic bun, niciodata, istoria a confirmat-o de-atatea ori. Iar in '95, cand au intors frontul, croatii n-au ramas datori, exodul sarbilor a fost o alta tragedie.

    buterfly [05.09.14 17:00:36] »

    @Marian Preda: pacat ca la noi spiritul patriotic e adanc ingropat... i-am si pus cruce! Eu am umblat prin Bosnia Herzegovina printre mine neexplodate si am simtit acelasi patriotism minunat la oamenii din jur. Zona renaste ca pasarea Phoenix.

    Marian Preda [05.09.14 17:28:04] »

    @bessondm:

    De ce-mi sporesti suferinta?!

    Nu-mi mai pot deschide gura, e plina cu apa, amintindu-mi de un Karlovacko rece, alaturi de o portie ,,skampi na buzaru'' (crevete in suc propriu) cu variatiuni de risotto!

    Am intalnit stema echipei locale din Split, iar berea locala am degustat-o pe feribotul ce-mi facilita deplasarea spre Insula Brac, a treia ca marime din salba insulelor croate.

    Iti multumesc ca-mi amintesti de Croatia!

    All the best!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    Marian Preda [05.09.14 17:46:52] »

    @buterfly:

    Conceptul de spirit patriotic sau de mandrie nationala, intr-adevar este de domeniul trecutului...

    Ce-i drept, nu mi te imaginam atat de temerara, umbland printre minele neexplodate, cu gingasia unui fluturas catifelat!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    bessondm, buterfly, Marian Preda, Michi

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2022 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.0592398643494 sec
    ecranul dvs: 1 x 1