ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.05.2014
DE msnd
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 05.07.13
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
SEP-2011
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

O zi în Gibraltar

Spania? Marea Britanie? Nu, Gibraltar!

TIPĂREȘTE

Un moment am fost tentat să încep cu concluzia, explicând titlul ales. Dar am înțeles repede că mai întâi trebuie să dau niște explicații. Și eventual, pentru cine simte nevoia, să prezint și câteva date istorice. Documentându-mă în acest sens, am ajuns la concluzia că această mică peninsulă are un trecut din cele mai zbuciumate din întreaga Europă. Bineînțeles, datorită poziției sale strategice, care controlează trecerea dintre Marea Mediterană și Oceanul Atlantic. Așa că, orice încercare de prezentare a istoriei Gibraltarului poate ocupa volume întregi. Și nu acesta este scopul nostru. Dar să încercăm și o variantă scurtă.

După povestea cu Omul de Neanderthal, din urmă cu 50000 ani, ale căror urme au fost găsite în câteva peșteri de pe versantul estic, următoarele probe clare sunt din perioada feniciană, circa anul 950 înainte de Christos. Au urmat cartaginezii și apoi romanii, timp în care a apărut și povestea cu coloanele lui Hercule. După căderea Imperiului Roman zona devine parte a regatului vizigot Hispania, dar intră sub stăpânire maură în anul 711. De la ei i a rămas și numele. ”Gebel al Tariq (Muntele lui Tariq) a devenit în timp Gibraltar. În 1462 teritoriul este cucerit de spanioli, dar în 1704, în timpul Războiului de Succesiune aceste trece în stăpânirea unor trupe anglo – daneze. Tratatul de la Utrecht din 1713 consfințește autoritatea Angliei asupra Gibraltarului, care este declarat colonie britanică. Încercări militare sau diplomatice ulterioare ale Spaniei de a recuceri teritoriul nu au avut rezultat. Abia în 1980 au început negocieri mai serioase iar în aprilie 1985 s-a deschis granița între cele două teritorii. În zilele noastre Marea Britanie consideră Gibraltarul „teritoriu de dincolo de mări”, dar îi acordă din ce în ce mai puțină importanță, iar Spania încearcă să-i convingă locuitorii să ceară revenirea la „patria mamă”. Un referendum organizat în noiembrie 2002 a respins însă această idee cu 98.97%. Ca urmare, o nouă constituție a fost aprobată cu peste 60% din voturi în noiembrie 2006. Astăzi Gibraltarul are un Guvernator, care o reprezintă pe regină în teritoriu, dar și un Parlament ales, din 17 membrii, din care 10 membrii formează și Guvernul. Ca un amuzament, ceilalți 7 constituie opoziția, și au format „guvernul din umbră”.

Înarmați cu aceste date, cu mențiunea că avem în echipă și doi britanici, să începem povestea excursiei noastre.

Am plecat devreme din Benalmádena cu gândul de a opri pe traseu pentru micul dejun. Am ales ca traseu șoseaua de coastă, cea care trece prin toate localitățile de pe malul Mării Mediterane. După circa 3 ore, aproape brusc, în față, apare stânca Gibraltarului, cu vârful în nori. Ultima localitate spaniolă, practic lipită de graniță, se numește La Linea de la Concepción. Pentru a nu avea surprize neplăcute, alegem să parcăm mașină într-o parcare subterană din această localitate și să trecem granița pe jos.

Trecerea graniței este o simplă formalitate, arăt numai pașaportul. Imediat după graniță întâlnim primul lucru dintre cele care scot Gibraltarul în evidență: aeroportul a cărui pistă intersectează singura șosea de acces în zonă. Rezultă o nouă premieră în viața mea, traversarea pe jos a unei piste de aeroport. Când ajung la jumătatea ei, mă opresc să fac câteva fotografii. Imediat, un megafon puternic ne solicită să ne grăbim și să eliberăm locul. Nu trec bine de limita pistei că se lasă o barieră ce blochează strada, dublată la nivelul străzii de un șir de țepușe anti anvelope. După câteva minute aterizează un avion. Ineditul situației ne face să stăm pe loc, iar după încă câteva minute asistăm și la o decolare. Îmi atrage atenția în zonă o cabină telefonică roșie, tipul standard al cabinelor telefonice britanice. Asta în timp ce în Marea Britanie aceste cabine au cam dispărut.

Primele sute de metrii prin Gibraltar nu sunt spectaculoase. Zona este destul de pustie, iar decorul este format din niște blocuri cu o arhitectură anostă. Noroc cu Stânca din perspectivă, pe care se evidențiază Castelul Maur. Prima surpriză plăcută o întâlnim în Casemates Square, unde este mare aglomerație. Prima impresie este că avem de-a face cu o zi de sărbătoare.

Simt nevoia să fac aici o paranteză. Vizita noastră în Gibraltar a fost la numai câteva zile după Ziua Națională a Gibraltarului (10 septembrie), și în ziua aniversării respingerii unuia din cele peste 500 atacuri spaniole asupra Stâncii (14 septembrie 1782). Așa că este posibil ca vizita noastră să se fi desfășurat sub semnul unei sărbători. Dar dacă ar fi să sărbătorească fiecare respingere de atac, probabil că ar fi o sărbătoare continuă.

Din Casemates Square pornește Main Street. Ghidurile o compară cu Oxford Street din Londra. Eu am impresia că este mai aproape de Lipscani al nostru din București, în zilele lui bune, când fiecare metru de fațadă era un magazin. Aici am prima dată senzația că sunt într-o zonă turistică. Aglomerație mare, vitrine atrăgătoare, muzicanți de colț de stradă și statui vii. Strada are însă și câteva obiective mai mult sau mai puțin turistice.

Trecem prin imediata vecinătate a Muzeului Gibraltar (Bomb House Lane nr 18 – 20, în imediata vecinătate a Main Street). Acesta este amenajat într-o clădire ce încorporează o fostă baie publică musulmană ce datează din secolul XIV. Înființat în 1930 muzeul cuprinde exponate din istoria milenară și culturală a locului și istorie naturală. Decidem să-i acordăm atenție după amiază, în măsura timpului disponibil. Nu vom avea timp.

Un alt obiectiv este Reședința Guvernatorului, reprezentantul reginei în teritoriu. Reședința este din 1711 în clădirea unei mănăstiri franciscane, despre care circulă și o legendă, bineînțeles cu o fantomă. O tânără spaniolă se căsătorește împotriva voinței părinților. Drept pedeapsă tatăl o închide în Mănăstirea Santa Clara unde este obligată să se călugărească. Tânărul soț nu se descurajează și se alătură Ordinului Franciscanilor. Au astfel ocazia să se întâlnească în Capela Regală și pun la cale o evadare. Dar, în timpul fugii, în port, bărbatul se îneacă iar fata este prinsă. Drept pedeapsă pentru încălcarea jurămintelor de călugăriță, a fost zidită de vie în una din camerele mănăstirii.

Alipită de reședința guvernatorului este Capela Regelui. După cucerirea peninsulei de către spanioli, în zonă se stabilesc călugări franciscani. Aceștia, în 1531 încep construcția unei mănăstiri, după unele surse, beneficiind de donația unui nobil spaniol bogat. După preluarea Gibraltarului de către britanici, mănăstirea este transformată în Reședința Guvernatorului, iar biserica franciscană aferentă devine Capela Regelui. Biserica este puternic afectată în timpul ”Marelui asediu” din 1779 – 1783. În acest timp a fost demolată intenționat clopotnița, pentru a nu oferi tunarilor spanioli un punct de reper. Reconstrucția din 1788 aduce însă mari modificări structurale. O bună porțiune a bisericii este încorporată în Reședința Guvernatorului, astfel că actuala capelă cuprinde numai jumătate din suprafața bisericii originale. Așa se explică și forma ciudată în plan, care m-a intrigat la momentul vizitei. Clopotnița a fost reconstruită abia în 1955. În timpul domniei Reginei Victoria i se schimbă numele în ”Capela Reginei”, dar se revine la numele inițial după moartea acesteia. Capela trece cu bine prin cele două războaie mondiale, dar este din nou avariată de explozia în 1951 în port a unei nave încărcate cu muniție. Este din nou refăcută în 1952, când primește actualele vitralii, avându-l la loc de cinste pe Regele George al VI-lea. Din 1844 capela servește ca lăcaș de cult pentru militarii armatei terestre britanice. După 1990 au acces aici și militarii forțelor navale și cei ai forțelor aeriene. Rămân cu impresia că steagurile arborate în capelă, de ambele părți ale altarului aparțin diverselor unități militare care au trecut pe aici în decursul timpului. În paralel în capelă se desfășoară servicii religioase și pentru comunitatea romano – catolică. Totodată capela este deschisă pentru turiști în fiecare zi.

Peste drum de Reședința guvernatorului îmi atrage atenția o clădire frumoasă, albă, cu două tunuri ce strălucesc ca noi în fața intrării. Este fostul sediu al Corpului de Gardă. Se pare că astăzi clădirea aparține unei organizații caritabile non-profit, Gibraltar Heritage Trust.

Ultimul obiectiv planificat al zonei, la capătul lui Main Street, este Cimitirul Trafalgar. Un ghid consultat în perioada pregătirii excursiei, care îl includea în lista obiectivelor de vizitat, spunea că aici își petrec odihna veșnică răniții din bătălia de la Trafalgar din 1805 care, aduși în Gibraltar și-au găsit sfârșitul aici. Același lucru este inscripționat și pe poarta cimitirului. Dar am găsit această poartă închisă, și nici un indiciu privind posibilitatea vizitării. Mai mult, alte documente susțin că este cu cimitir care a fost în folosință între 1798 și 1814, și numai două dintre morminte aparțin unor răniți la Trafalgar. Cei mai mulți de aici au decedat datorită celor 3 epidemii de febră galbenă (1804,1813 și 1814). Mai sunt câteva morminte ale unora care și-au pierdut viața în alte conflicte militare din zonă între 1801 și 1812. Au însă loc aici comemorări ale bătăliei de la Trafalgar în fiecare an, în cea mai apropiată duminică de 21 octombrie. Deci nu îl pot considera un obiectiv turistic, ci mai curând, un monument istoric.

Pentru a urca din oraș în Rezervația Naturală ce constituie Stânca Gibraltarului sunt 3 posibilități: pe jos, recomandabil pentru cei care au suficient timp și nu se sperie de cei circa 320 m de cățărare, cu un maxi-taxi ce asigură un acces facil la toate punctele de interes de pe stâncă, dar cu dezavantajul unui program în grup, și cu telecabina. Noi alegem ultima variantă, cu subvarianta coborârii pe jos. În prețul telecabinei este inclusă și intrarea la o serie de obiective de pe Stâncă. Așteptând la coadă la cabină, avem timp să citim recomandările privind comportarea în Rezervația Naturală, sau să studiem traseele de sus. Urcușul este suficient de abrupt, iar pe măsura urcușului, imaginile cu ce rămâne jos sunt din ce în ce mai spectaculoase. Odată ajunși sus suntem imediat întâmpinați de simbolul Stâncii, maimuțele macaci, fără coadă, maro-roșcate, originare din Africa de Nord. Sunt câteva care au evadat din bârlog, până lângă capătul telecabinei. Între indicațiile citite jos erau și câteva referitoare la comportamentul față de maimuțe. Acestea sunt animale sălbatice și trebuie tratate ca atare, nu trebuie atinse, nu trebuie hrănite, nu trebuie să le acorzi o atenție evidentă, nu trebuie zgândărite. În plus, trebuie avut grijă la obiectele din mână: aparate foto sau video sau a unora strălucitoare purtate la gât sau pe mână. Acestea le pot atrage și pot fi tentative de a le smulge. Se pare că sunt multe reclamații în acest sens.

După coborârea din telecabină suntem în fața unei dileme. Aleea se bifurcă, cu o ramură spre nord și una spre sud. Ramura spre nord, preferată de mine ne-ar conduce la Castelul Maur și Tunelurile Marelui Asediu. Dar aceasta presupune un drum de 3.5 km dus, și apoi același drum întors. Așa că mă supun majorității și pornim spre sud.

Pe această direcție, la numai 200 m depărtare de telecabină, ajungem la Bârlogul Maimuțelor (Apes Den) . Acesta este un loc în care un militar al garnizoanei vine zilnic cu mâncare pentru aceste maimuțe. Este o misiune foarte importantă, întrucât în acest fel maimuțele nu mai sunt tentate să coboare în oraș. În plus, acest gest păstrează întotdeauna câteva maimuțe în zonă. Ca urmare, acest punct este o oprire obligatorie pentru cei ce vizitează stânca cu maxi-taxi. Sunt identificate 5 familii, cu un număr total de circa 300 de exemplare. Acestea circulă liber peste tot în Rezervația Naturală, fiind singurul loc din Europa unde trăiesc în libertate. Nu este clar cum au ajuns aceste maimuțe în Gibraltar. O teorie inițială spunea că aceste maimuțe ar fi urmașe ale unor macaci care, în pleistocen, au ajuns până în Germania și Marea Britanie. Teoria este contrazisă ce cercetări asupra ADN-ului și de descoperiri arheologice conform cărora acești macaci au dispărut cu circa 30000 ani în urmă, în timpul ultimii glaciațiuni. O teorie mai acceptabilă susține că maimuțele au fost aduse de arabi odată cu cucerirea peninsulei. Cea mai nostimă teorie, după părerea mea, este cea care consideră că maimuțele au venit singure din Nordul Africii prin niște galerii ale peșterii St. Michael, încă nedescoperite, care ajung până acolo. Dar, oricum ar fi ajuns, în prezent aceste maimuțe sunt simbolul Stâncii.

Ne continuăm drumul spre sud pe ”St. Michael Road” și apoi ne abatem în stânga de la aleea principală. Pe ”Douglas Path” căutăm ”Douglas Lookout” și Bateria O’Hara, care, conform hărții noastre, sunt cam în același loc. Personal rămân puțin dezamăgit. Punctul de observație nu este în circuitul turistic, și ca urmare, nu este îngrijit. Construcție veche din beton, multiplu compartimentată și pe mai multe nivele, dar în curs de degradare, cu pereți mâzgăliți și loc plin de gunoaie, nu este chiar o imagine plăcută. În plus, nici urmă de baterie, sau ceva unde să fi fost montat un tun. În schimb, perspectiva este superbă, atât spre versantul vestic, cu portul și orașul, cât și spre cel estic. Mi se cam face părul măciucă când văd cât de aproape de verticală este acesta. Senzația este cu atât mai spectaculoasă datorită faptului că noi suntem imediat sub un plafon de nori negrii. Ulterior descoperim că Bateria O’Hara este în alt amplasament, la circa 250 m mai la sud, și cu acces de pe un alt drum, venind din sud.

Coborâm apoi, urmând în continuare „poteca Douglas” până la aleea principală, și după circa 650 m (în total) ajungem la Peștera St. Michael, considerată cel mai important obiectiv al Rezervației Naturale, primind aproximativ 1.000.000 vizitatori pe an. Prima mențiune despre peșteră datează din perioada romană, anul 45 era noastră de către geograful Pomponius Mela, care face o descriere completă a întregii stânci a Gibraltarului. În perioada spaniolă primește numele actual, pare-se prin similitudine cu o peșteră asemănătoare din Italia, Apulia. În era Victoriană peștera a fost locul de desfășurare a unor evenimente speciale, întruniri, petreceri, căsătorii, concerte, și chiar dueluri. Primele săpături arheologice oficiale au fost făcute de Căpitanul Brome, comandantul închisorii militare, în 1867. Deși descoperirile au fost remarcabile, întrucât a folosit neautorizat forța de muncă a deținuților, a fost destituit. Totodată peștera a constituit și un loc de aventură. Cândva înainte de 1840, colonelul Mitchell însoțit de un al doilea ofițer au intrat în peșteră, și de atunci nu au mai fost văzuți niciodată. Căutări din 1840,1857,1865, și mai apoi adevărate expediții științifice în 1936 și 1938 nu au dat de nici o urmă a celor dispăruți. Poate că teoria cu sosirea maimuțelor pe aici nu este chiar de lepădat. În decursul istoriei, începând cu Tariq ibn Ziyad, cuceritorul maur al peninsulei în anul 711, peștera a avut și un puternic caracter strategic și militar. În timpul celui de-al doilea război mondial peștera a fost amenajată ca spital militar de urgență. Din fericire, nu a fost necesară folosirea lui.

Pentru mine, peștera St. Michael este una din cele mai frumoase peșteri vizitate. Rareori am avut ocazia să văd o așa bogăție de stalactite și stalagmite, dar și foarte bine puse în valoare prin alegerea traseelor de vizitare și modul de luminare a lor. Dar, trebuie să recunosc că în lipsa unui plan al peșterii după numai câteva zeci de metrii, cu nenumărate urcușuri, coborâșuri și schimbări de direcție, mi-am pierdut orientarea. Dar și aceste treceri de la un nivel la altul contribuie la spectaculozitatea traseului. Si, bineînțeles că în final, traseul trece prin sala de concerte (Grota Catedralei). Ieșirea mi se pare cam îngustă, meschină, sufocantă, după spațiile largi din interiorul peșterii. La ieșirea din peșteră, un mic restaurant ne oferă posibilitatea recuperării forțelor pentru continuarea excursiei.

În continuare un drum spre sud de circa 450 m, care urcă însă circa 40 m ne conduce la Bateria Spur. Ghidați din nou de harta noastră turistică, am avut impresia că aceasta este amplasată în punctul cel mai înalt al Stâncii. Impresia este falsă. Vârful este cu circa 200 m mai în spate, spre nord, și cu vreo 50 m mai sus. La aceasta se adaugă altă mică dezamăgire: tunurile au fost demontate. Ulterior am aflat însă că operațiunea a avut loc în 1980, iar tunurile au fost transferate la un muzeu din Londra. A treia dezamăgire mi-o provoacă ceața. Acesta este locul de unde ar fi trebuit să se vadă cel mai bine Africa. Nu se vede nimic. Nu se vede nici măcar ”Europa Point”, dar asta din cauza unui promontoriu de stâncă de la o cotă intermediară.

Din zona Bateriei Spur pornesc și ”Treptele Mediteraneene”. Acestea constituie o cale de coborâre din vârf până la ”Coloanele lui Hercule” ce se desfășoară pe versantul estic al Stâncii, cel aproape vertical, orientat spre Marea Mediterană. Datele pe care le aveam la dispoziție spuneau că sunt zone degradate al treptelor, iar traseul nu este recomandat „celor slabi de înger”. În lipsa unui echipament mai de munte, pe baza acestor informații, cu mare părere de rău, renunțăm la acest traseu și ne orientăm către o coborâre clasică. Dacă cineva a coborât pe acolo, îl/o rog să ne împărtășească din impresiile sale.

Ca urmare, ne întoarcem în zona peșterii și încercăm încă odată să găsim drumul spre Bateria O’Hara, dar indicatoarele turistice sunt confuze, și parcă nu seamănă cu terenul. Renunțăm și începem coborârea pe o potecă ce merge drept, prin pădure, și ne scoate direct la ”Coloanele lui Hercule”. Pentru moment intru în panică. Nu îmi aduc aminte ce poveste mitologică referitoare la Hercule are legătură cu niște coloane. Ajung la concluzia că nu este vorba decât de denumirea din antichitate a actualei strâmtori Gibraltar, aceasta fiind oarecum echivalentă cu capătul lumii. Mai târziu am citit și comentarii care neagă amplasamentul Coloanelor lui Hercule la strâmtoarea Gibraltar. Argumentul ar fi că pe malul african nu există o înălțime echivalentă Stâncii Gibraltar, astfel încât să existe două coloane. Ca urmare, s-au propus mai multe amplasamente pentru Coloanele lui Hercule. Ba chiar, Nicolae Densusianu în a sa deosebit de controversată ”Dacia preistorică”, localizează Coloanele lui Hercule undeva pe valea Cernei, în apropiere de Orșova. În Gibraltarul de azi, Coloanele lui Hercule sunt evidențiate prin un gen de statuie, care mie îmi pare a fi mai curând o plachetă omagială de mari dimensiuni.

După un moment de odihnă ne continuăm drumul către ”Europa Point”, cel mai sudic punct al Gibraltarului, capătul peninsulei. Se consideră că acest punct delimitează Marea Mediterană de Oceanul Atlantic. O ultimă parte a drumului o parcurgem cu un autobuz de transport local. Ocazie cu care avem parte de o surpriză plăcută: am nimerit într-o zi în care transportul în comun este gratuit. Nu am idee dacă are vreo legătură cu una din sărbătorile menționate anterior, sau există un alt motiv. Cert este că deși conducătorul auto rupe bilete, corespunzător cu numărul de pasageri urcați, le păstrează la el, iar noi rămânem cu banii în mână. Europa Point este o imensă platformă, de circa 10 – 12 hectare, amplasată la câțiva metrii deasupra nivelului mării. Și de aici ar trebui să se vadă Africa, dar în continuare nu avem noroc. În plus, toată zona este un imens șantier de refacere a pavajelor, astfel că unele accese sunt blocate. Sunt 5 obiective declarate interesante în zonă: Bateria Harding, Moscheea Ibrahim al Ibrahim, Bisreica romano – catolică a Sfintei Fecioare, Farul Europa Point și rezervorul de apă ”Nun's Well”. Mai sunt aici și câteva facilități pentru turiști: o parcare imensă, locuri de joacă pentru copii, un restaurant. La data vizitei noastre Bateria Harding ne-a arătat numai betoanele, ce arătau a fi recent reabilitate. Se pare că în cadrul lucrărilor din zonă, la final sa montat un tun de 38 tone, cu calibrul de 12.5 inch. Farul a fost inaugurat la 1 august 1841 și este în funcțiune și azi. Reabilitat și reechipat în mai multe rânduri, din 1994 funcționează complet automat. Farul are o înălțime de 20 m, fiind la 49 m peste nivelul mării. În acest fel el este vizibil de la 27 km. La plecare trecem cu autobuzul pe lângă Moscheea Ibrahim al Ibrahim. Construcția a fost finanțată de Regele Fahd al Arabiei Saudite și a durat 2 ani. A fost inaugurată la data de 8 august 1997 și mai cuprinde o școală, bibliotecă și sală de lectură. Este locașul de cult pentru cei circa 2000 de musulmani ce trăiesc în zonă. Nu am vizitat celelalte obiective, biserica fiind ceva cam departe iar rezervorul rămânând neidentificat.

Intrăm în criză de timp și ne grăbim să luăm autobuzul (tot gratis) pentru a ne întoarce în oraș. Acesta ne lasă la ”Market Place”, lângă ”Grand Casemates Gates”, ce pare a fi capăt pentru mai multe linii de transport. ”Grand Casemates Gates” asigur accesul dinspre nord-vest în zona fortificată a orașului. Face parte dintr-un vast ansamblu de fortificații începute de mauri, continuate de spanioli și desăvârșite de britanici care apăra orașul dinspre nord, vest și sud, în timp ce estul era apărat de Stâncă. Din cele trei porți ale acestor fortificații (una, din zidul de sud, nu mai există), aceasta rea poarta care asigura accesul spre port, numele din timpul arabilor fiind ”Poarta Mării”.

Din nefericire așteptăm autobuzul următor aproape o oră, dar acesta sosește și ne lasă în imediata vecinătate a ”Castelului Maur”. Ceea ce se vede astăzi este impropriu denumit astfel, ”Castelul Maur” fiind de fapt întregul sistem de fortificații construit de arabi în zonă, și probabil cel mai mare al lor din peninsula iberică. Ceea ce a rămas, în afară de ziduri și porți, este numai unul din turnurile castelului, Turnul Omagiului. Construcția Castelului Maur a început în secolul VIII, probabil chiar în anul 711. Nu există informații privind data finalizării lui. Turnul Omagiului este deschis vizitatorilor, oferindu-le posibilitatea accesului pe terasa sa. De aici este vizibilă o frumoasă panoramă asupra întregii zone, începând din Spania, până aproape de Europa Point. Interesantă este perspectiva asupra întregului aeroport. Cineva foarte informat, prezent acolo ne atrage atenția că în port este ancorat și iahtul milionarului rus Abramovici.

Din nefericire, timpul zboară foarte repede, este ora 17.15, și nu mai putem vizita ”Tunelele Marelui Asediu”, care s-au închis la ora 17.00. Marele asediu a fost a 14 încercare a spaniolilor, în alianță cu Franța, de a recuceri Gibraltarul din mâinile britanicilor. A durat din iulie 1779 până în februarie 1783. Necesitatea tunelurilor a derivat din necesitatea amplasării unei baterii de tunuri pe versantul nord-vestic al Stâncii, care să acopere o zonă ce nu era în bătaia celorlalte baterii. Lucrările au început la 25 mai 1782. Lungimea executată până la sfârșitul lui 1783 a fost de 277 m. Când s-a ajuns în punctul numit ”Notch”, s-a excavat o cameră, sala St. George, în care s-au montat 7 tunuri. Succesul operațiunii a făcut să se sape în continuare încă 5 galerii. În 1790 erau săpați circa 1200 m de galerii. Al Doilea Război Mondial a adus din nou în actualitate aceste tuneluri, ele adăpostind circa 16000 de militari, precum și o serie de facilități pentru aceștia. Unele surse susțin că azi lungimea totală a tunelurilor este de circa 70 km, după alte surse aceasta fiind de numai circa 32 mile. Numai o mică parte a lor este vizitabilă.

În aceste condiții, nu ne mai rămâne decât să facem drumul de întoarcere. Coborâm versantul, de data asta pe jos, mai facem o scurtă oprire în Casemates Square pentru a cumpăra câteva mici amintiri, și ne îndreptăm spre graniță. Aici, o situație interesantă îmi atrage atenția: pe o platformă alăturată drumului principal așteaptă un grup foarte mare de motocicliști. La un moment dat se ridică o barieră și toți pornesc în trombă spre Spania. Am presupus că sunt navetiști, spanioli care muncesc în Gibraltar, și care și-au încheiat ziua de muncă.

În mașină, în drum spre Benalmádena, încercând să fac un bilanț al zilei, îmi pun o întrebare: Oare ce am vizitat astăzi?

Spania nu a fost în mod sigur pentru că am avut nevoie de un pașaport să trec o graniță, limba vorbită de toată lumea era limba engleză și moneda folosită nu era Euro. În plus, știam și despre Tratatul de la Utrecht din 1713, iar o majoritate covârșitoare a populației respinsese prin Referendum alipirea la Spania.

Dar nu am avut nici impresia că am fost în Marea Britanie. De ce? Pentru că moneda folosită acolo, deși se numește tot „lira”, nu este aceiași liră sterlină din Marea Britanie. Chiar dacă lira din Marea Britanie este recunoscută în Gibraltar, cea din Gibraltar nu are circulație în Marea Britanie. Pentru că numerele de înmatriculare a autoturismelor nu seamănă cu cele din Marea Britanie, având chiar înscris în mod clar locația ”GBZ”. Pentru că ”Union Flag” și-a manifestat prezența numai două sau trei locuri. Pentru că există o constituție, un parlament, un guvern, și chiar o opoziție locală.

Deci, în mod clar, nu am fost în Spania, nu am fost în Marea Britanie, am fost în Gibraltar.

selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de msnd in 12.05.14 22:18:49
Validat / Publicat: 13.05.14 00:01:21
VIZUALIZĂRI: 5566INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (msnd); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33500 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmaster [13.05.14 07:15:33] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

msnd [13.05.14 08:22:38] »

@webmaster:

Mulțumesc mult pentru apreciere.

alinaro CONS. ONORIFIC AFA / SPANIA [13.05.14 10:00:02] »

@msnd: Excelent articol! O sa radeti cand o sa va zic cum, sau mai bine zis cand l-am citit. Cu ochii mijiti, inca in pat, la 6:30!! Abia ce-mi sunase ceasul. Lectura pe telefon, bineinteles. Si tot bineinteles ca trebuia sa ma ridic si sa ma pregatesc de o noua zi, asa incat nu aveam timp sa si scriu.

De fiecare data cand citesc despre Gibraltar, ma apuca nostalgia. Si nu pentru ca am aduceri aminte. Nu. Ci pentru rezervarea pe care a trebuit s-o anulez in 2010: hotel in Línea de la Concepción, si doua vizite programate, una in Gibraltar si alta in Tanger. Data viitoare!

Felicitari inca o data, mi-a placut acest adevarat mini-maxi-ghid.

P. S. Spaniolii inca spera sa recupereze Gibraltarul. Faimoasa lozinca "Gibraltar español" suna, din cand in cand, foarte tare!

ania [13.05.14 11:23:15] »

Felicitari, pentru mini-ghid!

Am vazut si noi Gibraltarul in 2013. Am avut noroc sa fie o zi senina, astfel ca am vazut si tarmul Africii.

Si mie mi-a placut foarte mult pestera.

msnd [13.05.14 20:07:18] »

@alinaro:

Mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase la adresa celor scrise de mine. Adevărul este că și despre Costa del Sol (cu împrejurimile) și despre Lanzarote am scris cu plăcere pentru că au fost locuri care mi-au plăcut și unde m-am simțit bine.

Din nefericire, experiența mea spaniolă se încheie aici și deocamdată nu am idee ce îmi rezervă viitorul. Dar, citind ce spun alții despre Spania, mă simt obligat să rămân optimist.

P. S. Nu cred că deocamdată are mare importanță ce strigă spaniolii despre Gibraltar. Din tot ce am întâlnit acolo, nimic nu mi-a adus aminte de Spania. Și nu cred că cineva de acolo s-a razgândit față de ce a votat la Referendumul din 2002.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
msnd [13.05.14 20:18:46] »

@ania:

Trebuie să recunosc că am fost și puțin inspirat, și puțin impulsionat de seria dumneavoastră de articole din zona pe care o văzusem și eu cu ceva timp mai înainte.

Așa că, pe lângă mulțumirile mele pentru aprecierile pe care mi le-ați transmis, mai trimit și o cotă parte din celelalte aprecieri pe care le-am primit până acum.

nicole33 [13.05.14 23:19:51] »

@msnd:

Excelent.

E clar că pe cont propriu poți vizita mult mai multe obiective decât într-o excursie cu ghid, așa cum am făcut noi.

Mi-ar fi plăcut să fi surprins și noi momentul decolării/aterizării unui avion, chiar dacă am fi așteptat cuminți la semafor.

Trecerea graniței este o simplă formalitate, arăt numai pașaportul.

Noi am trecut doar cu cartea de identitate.

ariciu [14.05.14 11:41:48] »

După @makuy cu a sa Barcelona, m-am apucat de acest set de impresii despre care am primit înştiinţare pe mail. Dacă după lecturarea primului, mi-a rămas un gust destul de amar, un fel de "e clar, e ca la pomul lăudat" (e vorba despre destinaţie, nu despre autorul ei, sau review-ul în cauză, să fie clar!) aici nu e cazul.

În noiembrie 2013 când am fost în zonă, mi-am dorit să petrecem o zi şi în Gibraltar. Nu s-a putut, din păcate. Timpul scurt nu a permis asta. Ca şi obiectiv cu plecare din Malaga, ăsta e clar "the next one". Pentru următoarea incursiune în sudul Spaniei, atunci când va fi, am în plan Gibraltar şi Cadiz. Acest review vine să-mi întărească convingerea că planul meu e bun. Mulţumesc! Un adevărat ghid al... tărâmului Gibraltar!!!

msnd [14.05.14 13:07:35] »

@nicole33:

Mulțumesc mult.

Este normal și știam că se poate trece și numai cu CI. Cei de acolo nu s-au dezis de UE. După câte știu eu, numai niște insule din Canalul Mânecii, tot „teritoriu britanic de peste mări”, care nu se consideră în UE, cer un pașaport la intrare.

Dar eu sunt de modă mai veche și îmi place să circul cu pașaportul. De altfel, la ultima aterizare la Londra în ianuarie a. c., mai mulți co-naționali de-ai noștri, din fața mea, s-au legitimat cu CI. Au fost verificate aceste acte și cu lanterna, și cu lupa, de către două persoane, și pe față, și pe dos, ba chiar și pe muche (nu glumesc). La pașaportul meu s-au uitat numai 30 de secunde.

Nu este nimic spectaculos în aterizarea/decolarea unui avion la semaforul din Gibraltar. Doar că ești ceva mai aproape de avionul în cauză și e ceva mai mult zgomot.

msnd [14.05.14 13:15:30] »

@ariciu:

Sper ca cele scrise de mine să vă fie de folos când veți vizita Gibraltarul. Dar încercați să vă organizați mai bine timpul ca noi, astfel încât să nu ratați Tunelele. Și, dacă este posibil, încercați să coborâti Treptele Mediteraneene.

Abia aștept impresii despre acestea.

Mulțumesc pentru apreciere.

ioan marinescu [02.04.17 21:05:50] »

@msnd: Si eu am fost acolo și pot spune că articolul este extrem de bine documentat și de util. Felicitări! Păcat că nu l-am putut vota decât o dată!

msnd [04.04.17 13:07:34] »

@ioan marinescu:

Mulțumesc mult pentru aprecieri. A fost o excursie reușită, de care îmi voi aduce aminte cu plăcere, chiar dacă nu am acoperit tot ceea ce ne propusesem. Iar o excursie reușită obligă și la un articol care să fie de folos și celorlalți.

Vă doresc o zi excelentă.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, ania, ariciu, ioan marinescu, msnd, nicole33
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.104368925095 sec
ecranul dvs: 1 x 1