Am fost la pensiune

TIPĂREȘTE

Deşi iniţial aş fi vrut să stau mai multe zile, nu au fost locuri. Astfel că am primit doar pt 3 nopţi o cameră la mansardă.

Înainte de rezervarea fermă, d-l Lucian mi-a trimis imagini cu baia şi camera. Curăţenia impecabilă din imagini am găsit-o şi acolo, cu excepţia datului cu capul în tavanul înclinat, cu care nu m-am obişnuit în tot timpul cât am stat. Oricum, am fost avertizată că micuţa cameră are tavanul înclinat, dar nu şi că risc să plec cu cucuie :)) Pt o persoană ca mine, ar prinde bine un bilet lipit pe undeva: "Atenţie la cap!"

Aşadar, am ajuns în apropierea pensiunii înainte de ora 15, ora la care eram primiţi, astfel că am parcat lângă un mic restaurant cu grădină, aflat în apropierea celui unde trebuia să ne întâlnim - Pimpel. Am comandat primul nostru prânz. Porţiile au fost imense! Dacă am fi ştiut, am fi comandat doar una. Cu siguranţă ar fi fost mai mult decât suficient!

Ca români, am privit lung spre farfuriile cu câte 3 bucăţi mari de şniţel, imposibil de mâncat după porţia la fel de mare de supă. Simţeam zâmbetul ascuns al ospătarului. Cred că nu am fost noi primii cărora le-a pus şniţelele la pachet :))

La ora 15 a venit d-l Lucian după noi şi ne-a condus la pensiune. Am fi putut ajunge şi singuri cu GPS-ul, dar d-lui a insistat să ne conducă. Ok.

Aşa cum am citit aici, şi noi am fost întâmpinaţi cu ţuică şi vin, dar nu suntem consumatori de alcool. Oricum, gestul este frumos! Nu mai spun de limba română auzită într-o ţară a cărei limbă eu nu o cunosc defel.

Apropo de alcool, în Austria se poate bea o bericică sau un păhăruţ de ţuică înainte de a conduce. Tot d-l Lucian ne-a informat.

Nu am avut nevoie de GPS-ul oferit de d-l Lucian, însă harta pe care ne-a dat-o ne-a prins extrem de bine! Locurile de parcare scrise pe verso sunt LOCURI DE PARCARE! Adică găseşti unde să-ţi pui maşina.

În fiecare dimineaţă m-am trezit prima, iar d-şoara Loredana m-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze şi cafeaua fierbinte. Minunat!

Am ieşit pe terasă şi am savurat aerul curat, priveliştea primăverii şi, mai ales, liniştea.

Dejunul de mai târziu a fost mai mult decât mi-aş fi imaginat, cu toate că citisem părerile scrise aici. În cele 3 dimineţi nu am putut servi din tot ce mi s-a pus în faţă: 3-4 feluri de ceai, unt, 2 feluri de brânză, caşcaval, 2 feluri de gem, 2 de pâine, salam, şuncă, sucuri naturale, fulgi etc. Am rămas cu un mic regret că nu am ajuns să gust din toate.

Viena: 3 zile nu sunt suficente pt a o vizita. Este un oraş-dantelă - i-am spus eu, deoarece toate clădirile au tot felul de modele, statuete, coloane etc. Impresionant! Este un oraş care ştie să scoată bani din ceea ce este şi deţine! Nu din Telpark, ca Timisoara!

Banii încasaţi se poate vedea cum sunt folosiţi: în multe locuri se văd macarale sau clădiri în renovare acoperite. Inclusiv minunata Primărie.

Am apucat să vizităm palatul Sissy, să mergem la un spectacol la Şcoala Spaniolă de dresură a cailor (sublim!), ne-am plimbat cu trăsura (40 euro/pers/40 minute), am fost la un concert cu muzică de Mozart şi Strauss ţinut la Casa de Cultură, am vizitat Panorama Vienei şi Schonbrunn în ultima zi, unde în fugă am mai apucat să vedem expoziţia de trăsuri. În rest... data viitoare. Schonbrunn este mult prea mare pt a putea fi cuprins în doar câteva ore. Şi a şi plouat.

Sunt şi acum impresionată de politeţea în trafic! De multe ori am condus cu viteză mică, am greşit banda de încadrare, dar absolut niciodată nu am fost claxonaţi! Când am semnalizat, ni s-a făcut loc. Vienezii au dat dovadă de multă, multă răbdare faţă de noi şi mai ales înţelegere. Probabil că au văzut GPS-ul :))

Când va fi asta şi în România? Şi mai ales când în Bucureşti?!

În fine... am umblat mult perpedes. În fiecare seară am ajuns la pensiune după ora 12 noaptea. În prima dimineaţă d-l Lucian a venit la mine pe terasă în timp ce-mi savuram cafeaua şi mi-a spus că ne-a aşteptat până târziu şi că a fost îngrijorat, crezând că ne-am rătăcit. Fără cuvinte! Mulţumesc!

Cu limba germană nu am avut probleme, pt că majoritatea vienezilor cunosc engleza. La un moment dat, în drum spre Panoramă este o intersecţie mică şi unde ne-am tot învârtit în cerc, greşind intrarea pe micul drum ce duce în sus pe deal. Dintr-o casă a ieşit un bărbat mai în etate, care după ce ne-a văzut apărând de după colţ a doua oară, ne-a făcut semn şi a venit zâmbind spre noi. Într-o engleză cursivă ne-a explicat cum să nimerim drumul. La fel ni s-a vorbit în toate muzeele, sălile de spectacole şi restaurantele pe unde am fost. Chiar şi birjarul, un om în etate, vorbea foarte bine.

Viena este plină de... Mozart! Nu există magazin, supermarket, o tarabă cât de mică, muzeu sau magazin de cadouri în care să nu vezi cutii de ciocolată în formă de vioară sau diverse altele cu poza lui.

În peregrinările noastre am observat că se pot face bani în diverse feluri în acest oraş. De ex am dat peste un bărbat în chip de statuie vie a lui Mozart, aurit din cap până în picioare, care a stat ore în şir în aceeaşi poziţie, mişcându-se numai pt persoanele care aruncau câte un bănuţ în cutia din faţa lui, onorându-le cu gesturi galante şi cuvinte pline de recunoştinţă. Am văzut apoi un altul îmbrăcat în înger, un yoghin ce zicea că levitează, o mică formaţie de instrumentişti ce cântau jazz şi un tânăr care a dat un adevărat spectacol stradal, nu atât prin ceea ce făcea (circării), cât prin ceea ce spunea (în engleză) şi felul în care ne-a amuzat pe toţi. L-am filmat. Este o amintire deosebită.

Dacă ajungeţi în Viena, să căutaţi magazinul de ciocolată. Nu cred că veţi mai găsi o ciocolată caldă atât de minunată în altă parte decât aici! Este pe undeva prin apropierea bisericii franciscane, daca ţin eu bine minte. Mă rog... întrebaţi.

Am întâlnit şi românce ce împărţeau flori în piaţa de lângă statuia Mariei Teresa :))

Iniţial una s-a apropiat de noi cu câte un trandafir în mână şi mulţumindu-ne anticipat în rusă şi engleză, ne-a întins florile, ca apoi să ne ceară câte 50 eurocenţi. Am ştiut că e de-a noastră şi ulterior a recunoscut. I-am dat florile înapoi şi i-am lăsat şi cenţii. Mi-a lăsat un gust amar în gură.

În rest... ca în orice călătorie, zic eu, am avut şi o întâmplare neplăcută, prin faptul că mi-am pierdut port-actul cu CI, talonul maşinii şi cărţile de credit.

Am mers la poliţie, dar fiind duminică dimineaţă, am fost sfătuiţi ca a doua zi să mergem la primărie. N-am înţeles de ce, dar n-am pus întrebări, deoarece oricum luni trebuia să fim în România.

Am revenit acasă fără acte.

Şi ca o glumă de final... să nu plecaţi de la pensiunea d-lui Lucian duminică, pt că d-lui nu este prezent să vă dea rest, dacă nu aveţi bani ficşi. Eu aveam de plătit 117 euro, dar am lăsat 120, pt că Loredana nu avea să ne dea restul.

Probabil... atunci când d-l Lucian îmi va mai găsi un locşor prin pensiunea d-lui (deşi toate camerele sunt rezervate până prin toamnă), ne vom regla conturile :))

În concluzie, vă recomand din toată inima să mergeţi la "Lucinel". Vă veţi simţi ca acasă. Oricât de pregătiţi am fi să vizităm Viena, nimic nu se poate compara cu sfaturile primite de la d-l Lucian! Pur şi simplu pe mine m-au făcut să mă simt mai în siguranţă, mai fără teama de a mă pierde într-o ţară departe de casă.

Vă mulţumesc, d-le Lucian! Fiţi binecuvântat pt ceea ce aţi gândit şi făcut pt noi!

Lidia

---

VIZUALIZĂRI: 3821 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI