ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.01.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Belgia - Bruxelles [BE]
ÎNSCRIS: 08.05.11
STATUS: PARTENER
LUNA
JAN-2012

Din viața comunității AmFostAcolo

NOTĂ ARTICOL OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC TEMPORAR ori RESTRÂNS
Articolul poate fi votat cu voturi simbolice (+/-1PMA)
Articol publicat FĂRĂ NOTE; vezi mai jos motivele...

Spovedanie - visând la un nou început

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

La mulți ani și un an nou fericit!

Știu că sunt new-entry în top 50 și că nu am nici pe departe talentul literar al unora care scriu aici! Când soțul meu a descoperit site-ul acum 2 ani, ne-a ajutat mult în luarea deciziilor privind sejururile noastre. Habar nu aveam că sunt concursuri și premii și că, s-a format deja o familie adevărată, cu preferați, renegați, respinși etc, ca într-un adevărat grup, toți adepți ai unui mare cult numit călătorii, turism sau, pur și simplu, evadare din cotidian.

Când am postat primele review-uri, mi-am dorit să ajut pe alții cu informațiile pe care le-am aflat eu, apoi, spre toamnă, după review-urile cu olanda și primele voturi mai consistente, mi-am dat seama că aș putea câștiga premiul cel mare în acea săptămână. După trei review-uri m-am trezit pe locul doi, un loc fruntaș care s-a pliat perfect pe dorința mea de a fi apreciată, pentru că, da, recunosc, sunt și eu un om obișnuit. Două dintre review-uri au fost chiar bunicele, poate cele mai bune pe care le-am scris vreodată, dar nu am reușit să obțin o medie care să depășească 20.000 PMA. În timp ce, review-uri ale altor utilizatori, pe care le-aș aprecia ca fiind slăbuțe, săreau lejer de 28.000 PMA. În acea săptămână am învățat multe despre afa, am început să sparg coduri nescrise ale culturii grupului. Am descoperit lideri informali, bisericuțe, microgrupuri, simpatii și antipatii, o adevărată sociogramă a comunității.

Atunci, mi-am dat seama că nu am nicio șansă să câștig premiul cel mare. A trebuit să scriu încă 4 review-uri, ca să mă mențin pe locul secund. A fost greu, eu fiind genul hedonist, mai atent la propriile plăceri actuale decât la detalii convertibile ulterior. Au ieșit 4 review-uri ok, dar m-am forțat, am intrat într-un turnir în care memoria, ca armă principală, a început să-mi joace feste. Pe bune, cum poți să scrii un review detaliat despre locuri pe care nu le-ai mai văzut de un an, doi sau chiar patru, cum am citit nu de mult? Sigur că pot să admit că un nou Titulescu se află printre noi, poate chiar mai mulți descendenți, totuși, memoria umană are limitele ei iar ale mele sunt clar depășite când trece ceva timp! Am fost într-un circuit de vis acum 3 ani, în 4 țări europene, puteam să fac zeci de review-uri dar nu am îndrăznit, deși amicul meu, netul, m-ar fi ajutat să rememorez ce am văzut. Însă, nu m-ar fi ajutat să-mi amintesc ce am simțit atunci și asta e esențial pentru a scrie un review bun! Pentru o începătoare, trebuie să demonstrez un nivel crescut al calității ca să fiu votată și o doză de noroc ca să primesc ecouri. Știți câte ecouri am primit eu, utilizând, conștient sau nu, toate metodele posibile (detalii compulsive, farmec, cinism, prostie, stil succint, stil siropos etc) ? Dacă face careva un bilanț și pe tema asta, sunt în coada clasamentului, alături de ucenici. Are dreptate costi, cantitatea nu înseamnă neapărat calitate, dar oare ce înseamnă calitate aici?

Am tras tare în acea săptămână, a fost singura, de altfel, în care am simțit crescând în mine dorința de a câștiga ceva! Desigur, la miezul nopții, când credeam că rămân o prințesă, m-am transformat într-un dovleac, am ajuns pe un (bine/ne meritat, nu mai contează acum) loc trei, la diferență de 1000 PMA de locul secund. Dragii mei, atunci și după, am încercat să înțeleg cum funcționează totul și am realizat că, e foarte greu să pătrunzi în sânul unui grup deja format, chiar dacă anomic. Dacă stau și mă gândesc bine, câți votanți sunt activi? Și de ce review-uri, cu adevărat bune și complete, sunt mai slab apreciate decât altele? La urma urmei, cei apreciați sunt fie prolifici ca număr de review-uri, fie au talent literar, fie sunt foarte buni observatori, fie sunt simpatici, fie sunt norocoși că merg des pe undeva, oriunde, chiar și peste drum, fie au deprinderea de a crea review-uri din mai nimic, fie s-au cunoscut la întâlniri anterioare și au legat relații mai strânse.

Indiferent de cauzalitate, am realizat că ASTA ESTE, nu am cum să schimb eu sau altcineva mersul lucrurilor, de aceea vorbim de aprecieri, sunt clasamente subiective, bazate pe criterii subiective, la care am consimțit cu toții să luăm parte prin postarea repetată de articole.

În consecință, voi vedea jumătatea plină a paharului, am beneficiat de informațiile de pe acest site, am citit review-uri cu adevărat extraordinare care m-au ajutat să vizualizez locuri, să-mi imaginez diverse, m-au făcut să râd, să plâng, să mă enervez sau să mă minunez de ce lucruri stupid de inutile au fost scrise! Cu toții, mai talentați sau nu, facem ca această lume virtuală să fie mai reală decât am putea spera!

Vă mulțumesc tuturor și, mai ales, lui Cornel, artizanul conceptului, care, cu sau fără voia lui, a trebuit să regizeze tot acest spectacol al naturii umane!


---
Trimis de Larissa in 02.01.12 00:01:43
Validat / Publicat: 02.01.12 07:16:49
VIZUALIZĂRI: 3114
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
40 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22061 PMA (din 61 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

40 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 40
Larissa [02.01.12 00:07:23] »

Dragă WM, te rog frumos să postezi un videoclip cu Queen, show must go on! Mulțumesc mult!


Rezolvat.

maria55 [02.01.12 07:56:48] »

@larissa2011: la toate intrebarile tale, ti-ai dat singura raspunsuri!

La fel de mult ma intrebam si eu, citindu-ti insa review-ul m-am linistit constatand ca nu numai eu gandesc asa.

Ai pus punctul pe "i", ai semnalat niste lucruri, (data viitoare voi scrie despre restaurantul din colt, unde am mancat acum 2ani, de ex.)

Incontestabil insa, acest site este unul f. f. f. util!

Felicitari echipei, felicitari adresate si tie din suflet!

Maria

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
santana* [02.01.12 08:48:14] »

Părerile mele, Larisa dragă, despre concursuri şi unii concurenţi sînt, deseori, cam brutale, aşa că nu mă bag în această treabă litigioasă. Doar la multi ani!

TraianS [02.01.12 09:54:09] »

Asta e articolul sinucigas?

Pare cam fatalist.

Eu nu prea iti dau dreptate. Sunt sigur ca poti castiga premiul cel mare (destul de usor) si de asemenea sa patrunzi in sanul grupului anomic, daca asta vrei.

Fiecare are propriul top si clasament. Eu am un top personal al oamenilor pe care i-am cunoscut si pe care ii apreciez. Cu unii chiar am reusit sa leg prietenii. Pozitionarea in acest clasament personal, este pentru mine cea mai importanta

La multi ani si un an nou cat mai bun.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][4 voturi]
adryana [02.01.12 10:23:21] »

@larissa2011, LA Multi Ani! Am citi rw. tau si mi-am dat seama a cata oara cat suntem de diferiti cei care scriem pe AFA. Din marea familie fac parte multi, tot mai multi membrii, fiecare scriu impresii mai mult sau mai putin apreciate. Nu conteaza cat scrii de literar, nu conteaza cate greseli gramaticale ai folosit sau ti-au scapat in mod nevoit, cand ceea ce scrii si lasi in urma ta pe foaie poate folosi odata cuiva, poate invata cineva odata din greselile tale si poate afla informatii utile.

Am citit de-a lungul activitatii mele pe AFA, multe impresii deosebit de utile, altele nu, dar pe care am considerat le-am votat ca atare si le-am apreciat, pozitiv sau negativ. Fiecare scrie pe AFA asa cum simte, fiecare scrie mai mult sau mai putin din suflet. Se simte cine scrie din suflet si pune munca multa ca sa scoata un rw. bun.

Daca unii se multumesc sa scrie intr-un rw. 4-5 randuri si cu asta ei cred ca au spus tot, altii scriu mult, dar toti sunt apreciati ca atare. Eu personal NU am cum sa schimb acest lucru, nu am cum sa modific acest ,,mers inainte ''.

Am observat in multe rw-uri destule scapari gramaticale dar chiar nu le-am luat in considerare si nu le voi lua nici de acum inainte daca rw. respectiv este util si important. Dar fiecare membru AFA este diferit. Mie personal mi s-a intamplat de multe ori, scriind un rw. pe ciorna, sa nu imi gasesc cuvintele necesare, in functie de imprejurari, uneori, mai ales recitind ce am scris, mi-am dat seama ca puteam altfel sa ma exprim, sa fiu mai literara. Recunosc acest lucru mai ales recitind ce am scris.

Daca tu scrii si - dupa cum marturisesti chiar tu - ai alergat dupa premiul cel mare, eu nu sunt asa si nici nu voi fi si cred ca acest lucru se vede. Nu am alergat niciodata dupa niciun premiu, nu am calculat niciodata si nici nu imi voi pierde vreodata timpul cu calcule de genul ,,cat are x sau y fata de mine, cum sa reusesc sa il depasesc ''. Eu voi continua sa scriu doar din placere si daca voi fi apreciata si in continuare, este doar meritul meu. Consider ca in rw. mele am scris lucruri care pot folosi altora. Si acest lucru ma multumeste.

AFA trebuie sa mearga mai departe, AFA TREBUIE SA CONTINUIE, si tineti minte ca nu exista ,,padure fara uscaturi''.

De aceea doresc inca o data tuturor un sincer

LA MULTI ANI! si multe impresii frumoase.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][8 voturi]
Larissa [02.01.12 11:06:31] »

Vă mulțumesc pentru ecouri și pentru voturi! Cu toții aveți dreptate, nu doresc să dau replica nimănui, a fost o spovedanie simplă pe care am simțit nevoia să o fac! Am primit și mesaje private, se pare că o parte din păcatele mele le-au văzut și alții și chiar mă înțeleg. Cu sinceritate, abia aștept să vă cunosc pe viu, după cum îmi făceam mea culpa și WM, e prima mea experiență într-o lume virtuală în care încerc să mă adaptez, pe care o vreau și MERITĂ! Sper să am norocul și în acest an să călătoresc și să împărtășesc cu voi cele văzute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][3 voturi]
adri-nico [02.01.12 11:47:11] »

@larissa2011:

Asta e reviewul cu care ne amenintai aseara?

Nu e deloc sinucigas si, pe alocuri, sint de acord cu tine. Am citit si eu reviewuri bune (din punctul meu de vedere), dar am dat si peste altele la care n-am putut trece de introducere, cu toate ca m-am fortat de citeva ori.

Cred (cu siguranta) ca sint una dintre persoanele care au primit voturi doar din simpatie (NU TOATE. Imi place sa cred ca unele voturi au fost date pentru ca le meritam), deoarece am fost criticata cind am scris cite ceva ce n-a fost pe placul "comunitatii". Nu am cersit voturi si nu cred ca daca cineva te voteaza iti e mai prieten decit daca n-o face.

Am cunoscut pe AFA oameni minunati. Pe unii am avut placerea sa ii cunosc si personal, asta ducind la intarirea convingerii ca ei sint absolut minunati. Mai sint si citiva pe care mi-as dori sa ii cunosc dar nu am avut, inca, placerea.

Poate ca voi reusi sa ma mobilizez la urmatoarea intilnire.

Inchei aici dorindu-va un an nou cu multe satisfactii, cu multe vacante si, special pentru Admin, putere sa ne suporte!!!

Cu drag,

Adriana

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][0 voturi]
balasa violeta [02.01.12 18:03:30] »

Imi place Queen!

La multi ani!

Imi place ceea ce ati scris! Imi place AFA pentru multi oameni minunati! Nu cunosc pe absolut nimeni, dar in sufletul meu mi-am facut cativa prieteni. Nu fac parte din nici o bisericuta, deseori am fost perceputa gresit, am suferit, am vrut sa uit de AFA dar nu se poate uita o dragoste. Traiesc si o iau si cu bune si cu rele. Niciodata nu mi-am facut ciorne, putin am fost interesata dpdv gramatical, am pus suflet in fiecare cuvant, am accentuat atunci cand mi-a placut ceva, am incercat sa fiu si utila. Pe mine m-a interesat partea sufleteasca, povestile nascute dintr-o destinatie si acolo ma voi duce!

Anul acesta, imi doresc, macar virtual, sa fim mai buni, mai NOI, sa nu fim circumspecti, sa fim deschisi si sa uitam atunci cand intram pe AFA de cotidian. Doresc ca AFA sa fie destinatia de bucurie si liniste! Acceptati-ne asa cum suntem, cu bune, cu rele, dar suntem impreuna FAMILIA AFA!

La multi ani!

P. S. Nu stiu ce om sunt... dar eu daca recitesc ceea ce am scris, renunt! Deci iertati-mi greselile!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][2 voturi]
maria55 [02.01.12 18:31:36] »

@balasa violeta: bine ca n-ai recitit! Era pacat sa renunti!

La multi ani, din suflet!

pepsi70ro CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [02.01.12 18:49:09] »

Până la urmă, acesta este un site turistic, cine este interesat de o anumita destinație, o poate căuta fără probleme, suntem aici pentru a informa dezinteresat, doar din dorința de a nu repeta cineva greșelile noastre, sau de a urma recomandările, atunci când vacanțele noastre sunt la superlativ!

In momentul când toti premianții unei săptămâni aleg sa renunțe la premiu, atunci voi ști cu siguranță ca toți userii doresc doar să ajute, să informeze dezinteresat, fără a primi ceva in schimb.

Iubesc oamenii, uneori sunt prea credul, de multe ori judec cu sufletul si mi-ar place ca toți sa fie așa cum sunt si eu. Însă unii vor pierde, nu-i așa?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][5 voturi]
dorgo [03.01.12 08:07:41] »

@larissa

si mie mi-au fost necesare vreo 3-4 luni ca sa vad cum functioneaza acest site... am acceptat jocul si am inceput lupta... la inceputul lui Inauarie 2011, aveam deja 3 review-uri scrise si mai mult entuziasm... dar... aveam in minte si stimulentul din anul precendent si din urma cu 2 ani... premiile anuale... multe sejururi in tari calde... anul asta am cateva review-uri scrise dar nu-mi vine sa le pun... vrem, nu vrem, nu numai iubirea de aproape si informarea lui turistica este motivul pentru care scriem, nici gloria foarte efemera de a fi printre primii pe site, ci si o rasplata cat de mica la sfarsit de an... orice... asa ca in marile companii ale lumii cand directorii generali isi aduna armata de mii de angajati si ciocnesc cu ei o sampanie, le strang mana, le spun un "thank you" si unora le mai strecoara si cate un adaos la salariu... este evident ca premiile anuale sau saptamanale sunt inferioarae ca valoare fata de cheltuiala si uzura, fizica, psihica, morala pe care o suporti in decursul unui an scriind review-uri... dar... nu ne-a obligat nimeni sa intram pe acest site, se pare ca el ne place asa cum e el construit!... ziceai

"Știu că sunt new-entry în top 50 și că nu am nici pe departe talentul literar al unora care scriu aici! "

Cel mai mult succes il au review-urile strict inmformative, cu o schema prestabilita gen Titlu-Acces la obiectiv-Istoric-Descrierea IN AMANUNT a obiectivului-Calitatile si defectele lui-Nota personala, senzatii-Concluzii si cel putin 20-30 de fotografii. Pentru asta n-ai nevoie de talent literar ci doar de inforrmatii precise si multe.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][4 voturi]
santana* [03.01.12 08:42:47] »

Aveţi dreptate, dom doctor, nu pot să nu fiu de acord cu Domnia Voastră. Eu v-am votat fiecare creaţie, chiar dacă nu aveţi talentul literar al altora de pe aici, mai mult pentru felul pur parizian în care rostiţi Je ne mange pas six jours.

La mulţi ani!

creivean [03.01.12 19:41:12] »

@larissa2011

În seara asta, am parcurs toate review-urile scrise în ultimele zile în această rubrică şi am de gând să postez câte un ecou la fiecare.

De ce? Pentru că sunt unul dintre cei ce au 3 ani juma' de activitate, pe saitul asta, timp în care am citit tot ce s-a scris (mai puţin de vreo 6 luni, de când nu mai citesc scrierile userului de pe locul 3/2011), am votat tot ce mi-a plăcut şi am comentat peste tot pe unde am avut ceva de spus.

Mare parte din afirmaţiile tale sunt corecte (venind de la tine), dar:

- vorba aia nu-i frumos ce-i frumos, îi frumos ce-mi place mie, astfel că nici tu (şi nici eu) n-o să fim niciodată în poziţia de a aprecia (obiectiv vorbind), unele review-uri ca fiind mai slabe decât ale noastre şi totuşi mai votate pe baza unor bisericuţe; este drept că, dacă citesc un user cu care interferez zilnic pe sait de 3 ani, 'oi fi mai subiectiv, dar apreciez sincer (dovadă-mi sunt userii @a. sr şi @station5, ca să indic doar câţiva) şi noii intraţi, pe care-i motivez să-şi continue activitatea spre satisfacţia noastră a tuturor;

- nu merită să-ţi diluezi impresiile, vei ajunge să nu te mai citim!!! ;

- vei avea parte de relaxare pe sait, doar atunci când (aşa ca mine şi alţi zeci/sute de colegi/colege ), vei înţelege să te retragi din concursuri. O faci, poţi sta relaxată pe margine şi interveni, aşa cum vrei/crezi de cuviinţă, nu o faci, o să mai ai parte de emoţii şi loc pierdut la 1PMA;

Închei, încercând să dau o definiţie, întrebării retorice adresată nouă tuturor, în review:

dar oare ce înseamnă calitate aici

În opinia mea, prin calitate a unui review, putem înţelege, un review scris de un turist plătitor, ce nu încearcă nici să se răzbune, nici să facă publicitate unei locaţii, ponderat în relatare, exact cu afirmaţiile pe care le face, ce are dovezi la îndemână (prin dovezi putându-se înţelege de la fotografii justificative, până la reputaţia sa pe sait) si nu are alt deziderat, decât acela de a fi util altora.

În rest, an nou, mult mai bun...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][5 voturi]
Dorutim [03.01.12 21:02:46] »

La multi ani!

În aceste zile de început de an si de bilanţuri - bănuiesc ca sunt mulţi aceia care trag linie la sfârşit de an, punând în balanţă realizările si nereuşitele anului tocmai încheiat şi aşternând la pagina "dorinţe" proiectele anului ce va sa vină - picur şi eu câteva picături de cerneală virtuală. Lumina viselor, pe care fiecare speră să şi le împlinească în 2012, să ne lumineze tuturor calea, să ne fie drumurile netede şi sigure şi să avem parte de vacanţe frumoase, care să ne fericească şi să ne încarce pozitiv, spre a face faţă tot mai multelor încercări ale vieţii.

Deşi sunt destul de nou în această comunitate virtuală, mă simt bine alături de voi, atât de cei care trudesc la păstorirea şi buna funcţionare a paginii cât şi de cei care păşesc doar uneori printre imaginile şi povestirile postate aici.

Doresc să vă urez, tuturor deopotrivă, un an mai bun, cu sănătate, cu realizări şi vise împlinite, cu dragoste şi bucurii şi, pentru a fi în ton cu specificul locului, cu cât mai multe vacanţe frumoase şi impresii fermecătoare.

Vă mulţumesc pentru că existaţi şi pentru că, prin voi, fiecare poate deveni părtaş la impresiile celorlalţi, beneficia de sfatul sau mâna de ajutor necesare uneori, de sentimentele şi trăirile pe care le împărtăşim aici.

Aţi dobândit un loc în inima mea, aşa cum afirmau şi alţii dinaintea mea, la un alt subiect... Şi cred că sunt multe inimi în care fiecare dobândim câte un colţişor, cu fiecare gând bun şi cuvânt care ne reaminteşte că suntem oameni, iar conştientizarea acestui sentiment dă sens efemerei noastre treceri prin viaţă.

Chiar dacă deja o parte din text am preluat-o dintr-o postare la alt subiect, consider că e valabilă şi aici şi doresc să îţi urez succes în anul tocmai început. Am avut şi eu câteva efuziuni de genul celor relatate de tine, dar nici pe departe nu am avut realizări asemănătoare. Consider că e un mare câştig însăşi posibilitatea de a accede în acest grup, iar cu timpul de a fi considerat membru al familiei AFA, aşa cum sper şi eu să devin prin "muncă" şi prin ceea ce voi veţi considera notabil şi folositor.

Baftă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][0 voturi]
Larissa [03.01.12 21:14:47] »

Ce să spun, atâtea ecouri nu cred că primeam tot 2012 în total. Vă mulțumesc pentru părerile exprimate, o să-mi însușesc din sugestiile făcute. Nu o să retractez nimic din ce am scris, sunt sentimente și întrebări pe care mi le-am pus și le-am simțit în ultimele luni, nu mă justific pentru ele. Sunt muult mai multe lucruri pe care le-am observat dar rămân pentru mine, oricum nu mai contează. Cred că e ultima oară când mai postez off-topic, nu prea sunt făcută pentru reflecții scrise, ele sunt specialitatea altor colegi de pe site care chiar se pricep! De acum, la treabă, sper ca anul acesta crizat să nu mă împiedice să călătoresc și să împărtășesc impresiile cu voi!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][2 voturi]
Dorutim [03.01.12 21:59:11] »

Scrisem şi eu un ecou aici, dar se pare că nu a ajuns la "urechile voastre"... poate datorită faptului că o bună parte din conţinutul acestuia era copy-paste din postările mele. Aşa cum mă muştruluia anterior un coleg, dacă mă repet risc să fiu necitit, dar totuşi risc...

Doresc să îţi urez succes în anul tocmai început. Am avut şi eu câteva efuziuni de genul celor relatate de tine, dar nici pe departe nu am avut realizări asemănătoare. Consider că e un mare câştig însăşi posibilitatea de a accede în acest grup, iar cu timpul de a fi considerat membru al familiei AFA, aşa cum sper şi eu să devin prin "muncă" şi prin ceea ce voi veţi considera notabil şi folositor.

Baftă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][0 voturi]
cristina65 [03.01.12 22:24:54] »

@larissa2011: La multi ani! Atat tie, cat si celorlalti colegi de site! La cat mai multe calatorii frumoase si... review-uri pe masura! Ca sa intru in subiect, imi place mult CE ai scris si CUM ai scris. M-am regasit in multe din trairile, bucuriile, dezamagirile si frustrarile tale, desi, cine sunt eu, de-abea aterizata pe site, o "taica-nimeni", sa... ma bag in vorba? Da'uite ca ma bag, pt ca m-am implicat sufleteste destul de mult!

Ce vreau sa spun este ca, indiferent de dezamagiri si diverse jocuri de culise, mai mult sau mai putin involuntare, utilitatea site-ului care a devenit parte din viata noastra este mult prea mare ca sa ne intristam mai mult decat cateva secunde sau, si mai rau, sa... capitulam! Asa ca... "show must go on", dupa cum bine zici!

P. S. Asta nu inseamna ca nu avem toti dreptul sa ne mai si ofticam un pic din cand in cand: -))

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
cristina65 [03.01.12 22:47:56] »

@creivean: mare dreptate ai cu "nu-i frumos ce-i frumos...", nu are rost sa intru in detalii de ce; pe langa o afinitate turistica, exista si o afinitate literara deloc de neglijat, care ne face deseori sa (nu) votam.

Unde nu-ti dau dreptate (e doar parerea mea) este ca retragerea din concurs iti asigura relaxarea... Doar partial,dupa mine! Chiar daca stii ca la sfarsitul saptamanii nu ai parte de reducere/tricou/cana etc, cum sa nu stai cu sufletul la gura urmarind vizualizari, ecouri, puncte? Nu vrei sa stii ca la primul meu review pe acest site, cel legat de Piatra Mare din Poiana (hotel de care am fost f dezamagita), hotel atat de apreciat de colegi, nu am primit nici un ecou, nici macar de la oficialii hotelului sau de la cei ce postasera entuziasmati! Mama, si ce chef de polemica aveam, la cat de dezumflata venisem de acolo!

Sunt review-uri la care muncesti mult, cauti poze, le incarci greu, dai telefoane, intrebi colegii de excursie"mai, tu mai stii cum se numea... whatever", si constati ca ai cateva voturi si 2-3 ecouri!... In schimb, vorba nu stiu cui de la unul din ecourile recent citite, nu mai stiu cine, "ia sa mai scriu si eu de la restaurantul din colt unde am mancat acu' fo doi ani" si vezi ca sare site-ul in sus, pai sa nu mori?!

Asa ca, sigur, retragerea din concurs e o idee minunata, dar linistea tot nu ti-o cumperi! Cred ca macar de aprecierea muncii, toti ne bucuram, cu sau fara premii: -) !

Creivean, esti unul din cei mai respectati (de catre mine personal) utilizatori de pe site. Nu as vrea sub nici o forma sa crezi ca te critic, ca intru in polemica sau ca te dezaprob in vreun fel! Doar ca pt unii, printre care ma numar, conteaza sa te simti apreciat, placut, poate un pic laudat... E omeneste, nu mi-o luati in nume de rau! : -))

La multi ani, cu mult drag, Cristina

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][4 voturi]
creivean [04.01.12 00:08:40] »

@cristina65

Apreciez in mod deosebit ecoul tau, dar simt nevoia sa ti-o spun inca o data. In 2010 nu eram retras din concurs si chiar daca nu cerseam voturi ma uitam extrem de des sa vad cate au adunat scrierile mele.

Odata cu retragerea din concurs am primit acea liniste sufleteasca ce-mi ofera posibilitatea de a fi critic atunci cand cineva/ceva o merita indiferent de supararile pe care le pot pricinui.

Nu sunt ipocrit sa n-o recunosc (de altfel am mai spus-o public pe sait) ca notele/aprecierile/locul in clasament nu sunt importante. Sunt si asta ma motiveaza si pe mine, in parte.

Insa, in primul rand, activitatea mea pe acest sait, se circumscrie dorintei mele de a ajuta. Cu impresii obiective, cu o mana de ajutor data in cadrul activitatilor de binefacere, cu o incurajare adusa unui user nou (prin vot/ecouri), cu un sfat in domeniile in care ma pricep, cu o recomandare de cazare unui user ce vrea sa poposeasca in Oradea (nu odata implicandu-ma pana la a uza de prieteniile ce ma leaga de anumiti responsabili de hoteluri pentru a face o rezervare la un pret bun userilor care au avut nevoie de ajutorul meu - exista exemple concrete in sensul asta, dar n-o sa fac acum vorbire despre ele), cu popularizarea frumosului meu oras adoptiv pe acest sait, ori chiar cu cedarea (gratuita) a singurului meu premiu (constand intr-un sejur la Valea Mariei) obtinut pe acest sait (am si dovada asta dar n-am sa fac vorbire acum despre ea).

Si, tot retragerea din concursuri a fost in masura sa ma faca sa am zeci de review-uri la care sa cer eu retragerea punctelor (si votarea in consecinta a review-urilor doar simbolic), atunci cand am vorbit despre lucruri poate nu destul de turistice. Sau sa ma determine sa vizitez asta vara cam toate hotelurile din Hajduszoboszlo, sa urc cam la toate foto proaspete, iar acolo unde nu erau review-uri sa incarc propriile-mi scrieri in afara punctelor/concursurilor/clasamentelor.

Sau, sa fiu in masura (dupa ce mi-am luat-o peste nas si am fost facut mincinos) sa fac o noua vizita unui restaurant si sa recunosc ca s-au schimbat in bine lucrurile.

Si toate astea pentru ca, asa cum am spus mai sus, AmFostAcolo, pentru mine, inseamna mai mult decat un premiu, inseamna o stare de spirit, care ma motiveaza in a-mi atinge obiectivul: corecta informare a cititorilor (useri sau simpli vizitatori).

Iar in conditiile astea, da-mi voie sa o mai spun o data: mentinerea mea in concurs nu m-ar fi ajutat.

Dar, de gustibus non disputandum est! .

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][3 voturi]
mecut [05.01.12 10:14:17] »

@larissa2011

La multi ani!

Felicitari pentru sinceritate!

argemi [11.02.12 11:35:11] »

@larissa2011:

Larisa, apreciez cele scrise de tine, cu o singura mare exceptie:

Te citez:

"Am fost într-un circuit de vis acum 3 ani, în 4 țări europene, puteam să fac zeci de review-uri dar nu am îndrăznit, deși amicul meu, netul, m-ar fi ajutat să rememorez ce am văzut. Însă, nu m-ar fi ajutat să-mi amintesc ce am simțit atunci și asta e esențial pentru a scrie un review bun! "

Internetul te ajuta sa obtii informatii turistice, pentru a fi incluse in review-uri si astfel sa fie realizat principalul scop al unui review: informarea turistica. Nu vad cum internetul te-ar putea ajuta sa rememorezi senzatiile traite! Astea vin din suflet, si asa cum spui, cred ca sunt "esentiale" pentru a face un review de care sa fii multumita. Dar informatiile si trairile sufletesti nu sunt incompatibile! Poti sa le combini oricand si in orice grad intr-o poveste.

Astept review-uri din acel circuit european, in care sa combini informatiile de pe net cu ceea ce ai trait tu atunci. Sa-ti vina inspiratia si spor la treaba!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
Larissa [11.02.12 17:24:20] »

Mulțumesc drinknowater pentru urări! Încerc o revenire săptămâna viitoare, dar nu din acel circuit de vis european ci cu plimbări recente, pe plaiuri mioritice, pentru care nu am uitat încă nici o simțire!

AleDia [01.02.15 19:18:12] »

Te apreciez mult pentru ceea ce ai scris. Sunt sigura ca multi se regasesc in acele randuri. Si eu simt deseori ca am intrat intr-un grup foarte strans legat si e foarte greu sa fac parte din el. Desi am dat si de oameni minunati cu care am stabilit o conexiune, oameni care si-au rapit din timpul lor ca sa citeasca ce am scris eu (nu foarte poetic). Simt de multe ori ca nu o sa fie suficient de bine ceea ce fac. Poate e si varsta de vina... neavand nici macar 25 de ani, mai am multe de invatat

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][2 voturi]
Larissa [01.02.15 20:19:55] »

@AleDia - Sa nu iti faci probleme, esti tanara si ai tot timpul din lume sa faci ce vrei. Din experienta iti spun ca in acest grup se poate intra destul de simplu daca esti naturala si te porti firesc, este imposibil sa nu fie oameni care apreciaza ce scrii, uite, deja sunt eu pe lista. Nu suntem intr-o competitie iar cea pentru premii nu este chiar fair-play, vezi si tu ce desfasurare de forte, sunt comparate merele cu fructul pasiunii, Melbourne cu Strehaia, 20 de review-uri contra 5. Si da, asa este, pe masura ce scrii, in functie de cum si ce scrii, apoi dupa intalniri live si mesaje private, numarul de voturi poate creste considerabil, dar motivele pentru care se intampla aceste lucruri sunt foarte diferite, exact ca oamenii... Totul este relativ asa ca pune cat mai putin la suflet, fa exact ce simti si bucura-te de acest spectacol. Dupa cum spuneam, show must go on!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][3 voturi]
AleDia [01.02.15 21:15:14] »

@larissa2015 - Ai mare dreptate. Iti multumesc pentru incurajari si pentru cuvintele frumoase. Nu pun la suflet lucruri de genul asta, doar ca m-a incercat la un moment dat un sentiment ca cel pe care l-ai descris in 2012 si a trebuit sa-mi exprim solidaritatea . Am descoperit si eu acest site frumos pe la inceputul anului trecut cand cautam impresii despre diverse locuri in care urma sa merg sau in care imi doream sa merg (adica oriunde si peste tot). Dupa cateva saptamani, am ales sa-mi fac si eu cont ca sa pot vota impresiile deosebite care imi ramaneau in suflet.

A venit septembrie si am plecat in Thassos, iar cand m-am intors am avut o sete nebuna de a scrie pe AFA, am vrut sa ajut oamenii ce vor sa mearga acolo cu o serie de impresii asa cum m-au ajutat pe mine cele deja postate dinainte. Am fost extrem de surprinsa sa vad cata lume a votat ce am scris, mai ales ca eram noua pe acolo, nu ma stia nimeni. Si e un sentiment foarte frumos cand cineva te apreciaza. E o satisfactie mare. Asta m-a incurajat sa scriu in continuare, iar incet incet am inceput sa vad cum majoritatea membrilor se stiu si pe plan personal si aici chiar e o familie in adevaratul sens.

Ei bine... atunci m-a cuprins acel sentiment de "outsider". Insa am incredere in ceea ce spui... ca trebuie doar sa fiu naturala si toate cartile se vor aranja. Subscriu motto-ului "Show must go on! "

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][3 voturi]
crismis [01.02.15 21:29:38] »

@AleDia: Esti la fel de "outsider" cum suntem (aproape) toti! Larisa are dreptate: cred ca totul e sa fii tu insati si sa te bucuri de spectacol! Si daca iti mai faci si macar un prieten adevarat dupa ceva vreme...

AleDia [01.02.15 21:53:38] »

@crismis: Asa este! O sa ma bucur de spectacol in continuare

ariciu [01.02.15 22:13:37] »

@AleDia - Am ajuns aici în urma șirului de ecouri din homepage. Wow! Acest review este scris înainte ca eu să am cont pe AFA (extrăgeam înformație pe furiș, recunosc ) !!! Iar azi, chiar nu mă simt outsider aici...

Cu simpatiile/antipatiile/grupurile, e simplu. Să-ți zic cum a fost la mine... Mai o bere în București cu unul-altul, mai un PM la userii de pe litoral când am fost la mare, unul la localnici când am fost la Sighișoara și tot așa... E adevărat, bazele s-au pus la întâlnirea de anul trecut de la Moieciu. Acolo am cunoscut majoritatea.

Crede-mă, vârsta chiar nu are importanță. E vorba de stil, fire, afinități. Dacă îți găsești afinitățile pe site, în scurtă vreme nu te vei mai simți astfel. Pe cuvânt!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
AleDia [01.02.15 22:17:34] »

@ariciu: Deja simt cum cu ajutorul unei postari de solidaritate am facut un pas mare in seara asta datorita raspunsurilor voastre. Un pas mic pt AFA, un pas mare pentru Ale Dia

Eugenia55* [04.02.15 17:35:40] »

Eu nu mai stiu cum am ajuns aici deh, roza

Imi place maxim ce-am citit, imi place "resuscitarea" Larissei si Cristinei, imi plac talentul si darzenia lui Crismis si AleDiei, imi place Aricicu' da nu spun de ce...

Stiu, is neplacuta!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
15 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, adryana, AleDia, argemi, balasa violeta, crismis, cristina65, dorgo, Dorutim, Eugenia55*, Flaviu, Larissa, maria55, mecut, TraianS
Alte articole din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.0800111293793 sec
ecranul dvs: 1 x 1