GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Tenerife – programul Seniori, o reusita totala
In mai 2011 am facut o excursie de 7 zile, all inclusive, in Tenerife.
Cu avionul am parcurs distanta in 6 ore, ajungand in Aeroportul de Sud, Reina Sofia la ora locala 20,22 ora Romaniei. Inainte de aterizare m-a impresionat privelistea insulei stajuita de maretul Pico del Teide, 3718 m, al treilea munte vulcanic ca inaltime din lume. Insula este stancoasa, avand vegetatie bogata in nord si mai arida in zona de sud.
Am fost asteptati de doi ghizi romani, care ne-au insotit tot sejurul. Imbacarea in autocare si deplasarea la hotel a durat aproape 4 ore, deoarece grupul a fost format din 186 de turisti. S-a mers pe autostrada, drumul fiind impecabil, nu am avut probleme cu masa la hotel, fiind asteptati, servirea mesei facandu-se la ora 24. De altfel restaurantul era deschis aproape permanent.
Am fost cazati la hotelul Turquesa de 4 stele in Puerto de la Cruz. Serviciile hoteliere si de masa au fost ireprosabile: curatenie peste tot, meniuri diversificate si cu specific local (papas arrugadas, sosurile mojo, banane flambate, fructe specifice insulelor: bananele mai mici ca marime dar mai dulci, papaya, mango).
A doua zi ni s-au propus mai multe excursii organizate de firma care ne-a preluat in Puerto de la Cruz. Am ales vizitarea Parcului national Teide de ½ zi, cu 28 euro de persoana, excursie de o zi cu catamaran pentru a vedea in larg balene Calderon si delfini, 53 euro si excursie gratuita la Santa Cruz de Tenerife, capitala insulei. La agentia din holul hotelului ne-am inscris la un safari in insula Gomera.
Am vizitat Loro Parque aflat la 10 minute de hotel, mers pe jos, intarea fiind de 29 euro pentru seniori si 32 euro pentru ceilalti turisti. Am stat in parc circa 6 ore, si nu am ratat nimic. Am urmarit cele 4 spectacole extraordinare: cu 5 lei de mare, cu 7 delfini, cu 4 orci, cu foarte multi papagali. Spectacolele erau defazate in timp pentru a putea fi urmarite, avand o durata de 30-40 minute. De regula am mers cu 10-15 minute inainte de inceperea spectacolului pentru a ocupa locuri cat mai bune. Ne-am simtit din nou copii, “artistii” fiind numerosi fata de alte spectacole similare.
Parcul national Teide l-am vizitat organizat, cu autocarul si s-a meritat pentru ca am primit multe informatii de la ghizi. Am trecut prin padurile de pini canarieni, cu acele lor imense de 10-15 cm, pentru a atrage umiditatea din aer. Mi s-a parut foarte interesant modul lor de regenerare dupa incendii, cand din trunchiurile carbonizate se renasc aceeasi pini canarieni. Pe munte vegetatia in luna mai era superba, flori galbene, mov, albastre, uriasa iarba a sarpelui, cu ciorchini de flori rosii, inalta de 2 m, etc... Impresioneaza si culoarea rocilor, de la negru, grena, pana la auriu, in peste 20 de nuante, fara sa amintim de formele diversificate ale acestor stanci, dintre care se remarca Los Roques de Garcia, stanca imprimata pe bacnota spaniola veche de 1.000 pesetas. Se poate urca pe varf cu telecabina dar nu a fost timp suficient. Cel mai bine este sa inchiriezi o masina si se poate face excursia in conditii mai bune.
In a treia zi am mers cu autocarul la portul Colon unde am urcat pe un catamaran pentru a merge in larg sa vedem balene Calderon si delfini in habitatul lor natural. De fapt zona era amenajata cu locuri de hranire a animalelor marine, acestea fiind obisnuite sa ramana in zonele respective, tocmai pentru a fi admirate de turisti. Calatoria a durat in jur de 2 ore dupa care cu autocrul ne-am deplasat pana la Acantilados de Los Gigantes de unde am avut o priveliste superba asupra stancilor “giganti”, inalte de 600 m ce ies din ocean. Am ajuns si in satul El Tanque unde am luat dejunul, am vizitat centrul de camile si am facut o plimbare gratuita cu o camila. Am continuat drumul catre Icod de los Vinos, faimos pentru vinurile sale si datorita copacului de 1.000 de ani, Drago Milenario. De fapt, acest copac este specific parcurilor din Insulele Canare.
In a patra zi a sejurului am inchiriat o masina (la hotel costa 40 euro pe zi, iar la alte agentii doar 25) si am facut un circuit in partea de nord-est a insulei, vizitand satul Garachico si mergand pana la Punta del Teno pe un drum de munte spectaculos de-a lungul coastei stancoase a oceanului. Am vizitat aici si farul si ne-a placut foarte mult si vegetatia: imensi cactusi cu flori rosii, galbene, agave uriase, inalte de 2 m, etc... M-am simtit la capatul lumii, asa si eram, fiind la extremitatea nord-vestica a insulei. In continuare ne-am intors in Buenavista del Norte, am urcat in satul traditional Masca. Drumul este fantastic, cu curbe stranse si foarte abrupte, carosabil foarte ingust, cu portiuni de refugiu pentru masinile din sens opus. Nu recomand acest traseu soferilor neexperimentati. Transfagarasanul este foarte usor in comparatie cu aceste drumuri. In Masca am coborat pe chei circa o ora si ne-am intors neavand timp sa ajungem pana la ocean. Am intalnit un grup de nemti care aveau o excursie foarte placuta, pe care am vazut-o mai apoi la hotel si pe care regretam ca nu am facut-o si noi (plecare cu vaporul pana la intrarea in cheile de la Masca, cu vedere de pe apa a cunoscutelor stanci Los Gigantes, drumetie de circa 3 ore pe jos pentru urcare la Masca, dejun aici si apoi intoarcere cu autocarul prin Santiago del Teide). In final am vizitat si frumosul oras La Orotava cu centrul vechi, cu case vechi in stil colonial, cu balcoane specifice construite din pin canarian, numerotate ca si in alte orase turistice (Sighisoara, Konstanz, etc). Cea mai cunoscuta este La Casa de los Balcones.
In ziua a cincea cei mai multi din grupul nostru au vizitat insula Grand Canaria. Noi am fost singurii care am optat pentru vizitarea insulei Gomera si nu am regretat. Am preferat sa vedem o insula mai salbatica cu multe atractii naturale. Ne-am inscris la agentia hotelului platind 85 euro de persoana intr-un circuit safari. La ora 6 am fost preluati de la hotel si am plecat spre Los Cristianos unde ne-am imbarcat pe feribotul Benchijigua Expres si dupa o ora am ancorat in portul orasului San Sebastian de la Gomera. Gomera este o insula inalta, plina de imense chei, iar Parcul National Garajonay este extraordinar. Ne-a impresionat drumul parcurs (mai greu ca cel de la Masca), punctele de belvedere special amenajate pentru oprirea autoturismelor pentru a admira minunata natura. Am vizitat Valle de Hermigua, Agulo, Centro de Visitantes “Juego de Bolas”, Laguna Grande. Satele sunt putine, risipite pe stanci. Specific zonei este comunicarea intre localnici prin fluierat. Am vazut arbori de papaya, mango, palmieri si bananierii canarieni. Apropo de acesti babanieri, ajung la maturitate si rodesc dupa 1,5-2 ani, cand din bananier creste un puiut. Bananierul mama dispare, iar puiutul ii ia locul, se dezvolta si rodeste. O plantatie dureaza cam 10 ani dupa care se inlocuieste cu alta cultura pentru eficienta solului. Apropo de specificul insulelor dupa banane cartoful ocupa al doilea loc, fiind cultivat si recoltat permanent de-a lungul anului (temperatura de aici nu coboara sub 18 grade Celsius), existand peste 40 soiuri de cartofi (de la cei cat o maslina pana la cei de un kilogram, avand si culori diferite).
In ziua a sasea am vizitat in ½ zi Santa Cruz de Tenerife, capitala insulei. Ne-a placut piata de alimente Nuestra Senora de Africa, centrul vechi cu teatrul Guimera, Iglesia de la Conception si Piata Spaniei cu mausoleul inchinat celor cazuti in lupte. Apropo: de aici a plecat Franco, guvernator al insulelor, in razboiul civil pentru cucerirea puterii in Spania.
In concluzie un sejur de 5 stele, in care totul a fost minunat: cazarea, plaja, temperatura, briza oceanului, vegetatia exotica, excursiile, etc... In genaral insulele vulcanice sunt superbe. Daca voi putea voi vedea si alte insule vulcanice din oceanul Atlantic: insula Madeira, insulele Azore.
Trimis de mprofeanu in 07.07.11 21:53:07
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA. A mai fost în/la: Circuit Spania: Madrid, Toledo, Escorial, Cordoba, Granada, Sevillia, Toledo, Costa del Sol, Valencia, Barcelona
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Un articol foarte bun, cu multe detalii utile. In masura timpului disponibil, va rugam sa reveniti cu un articol distinct despre hotel in rubrica care exista deja pe site aici. Veti putea acorda astfel si notele specfice unei unitati de cazare (note pe care le-am retras acum) iar hotelul va beneficia de un grad de evaluare mai obiectiv. Multumim.
Foarte bun articolul. Mi-am amintit pas cu pas toate locurile pe care le-am vazut in Tenerife.
Bine scris si structurat acest review, felicitari!
Se spune ca este insula vesnicei primaveri. Ne-ai spus temperatura minima dar in general care era temperatura diurna? Despre plaje nu ne-ai spus nimic. Ati avut timp si de plaja, de baie in ocean, cum este apa? M-am tot uitat pe webcam cu vedere spre plaja Las Vistas Beach si am observat ca lumea soseste destul de tarziu la plaja, cam dupa ora 10. De ce, e mai racoare dimineata? Acum, de exemplu este ora 8.40 (ora lor) si nu este nimeni pe plaja.
Sper ca o sa scrii si un review despre hotel, banuiesc ca sunt mai multi interesati, nu doar eu.
Buna!
Foarte utila descrierea vacantei. Nici nu stiam ca se pot face atatea lucruri interesante in Tenerife. Cu siguranta vor fi de ajutor informatiile la o eventuala vizita. Am vrut si noi sa mergem anul asta dar m-a descurajat durata zborului. Cum a fost zborul si cu ce companie ati zburat? Anul asta am mai avut un voiaj lung (zbor peste ocean) si nu rezist la mai mult de unul pe an .
Felicitari si sper sa ne povestesti si de hotelul unde ati fost cazati!
felicitari pentru vacanta reusita!
excursia vizitarea insulei la gomera a fost rezervata din tara? cat timp dureaza? ati avut si pranzul inclus?
aceasta insula este mult diferita de tenerife? inca nu sunt hotarata daca sa achizitionam aceasta excursie sau nu. ma gandesc ca cea mai mare parte a timpului se sta in masina, nu?
in luna mai in los cristianos a fost decapitata o turista de catre un boschetar bulgar intr-un supermarket, in plina zi. ati auzit ceva pe acolo?
cand am citit pe internet, am fost socata, foarte probabil ca as fi renuntat la tenerife in favoarea insulei malorca, dar platisem deja avans.
numai bine!
[@nicoletass]:
In mai, cand am fost, temperatura era cam 22-24 grade permanent. Nu se simtea rece, era foarte placuta.
Am facut si plaja, nu foarte mult pentru ca am preferat excursiile. Am avut colegi care s-au bronzat foarte bine, cu un bronz specific de ocean (mai inchis si mai vizibil), doar este briza mult mai puternica, nu-i asa?
Apa oceanului era rece, se putea intra mai dupa-amiaza.
Turistii veneau mai tarziu la plaja pentru ca dimineata se trezeau tarziu, temperatura fiind tot 22-24 grade.
Apropo, la sosire in Bucuresti era canicula cea ce nu se compara cu clima blanda din insule.
Cazarea la hotel a fost foarte buna.
[@dianabzs ]
Pentru excursia din insula Gomera ne-am inscris in seara precedenta plecarii prin agentia de la hotelul unde am fost cazati. (in Puerto de la Cruz)
A fost un grup multinational cu ghizi vorbitori de limba engleza, franceza. germana, spaniola, poloneza. (eram singurii romani). Sunt mai multe masini de teren, fiecare cu turisti vorbitori de aceiasi limba. Noi am gasit locuri libere la grupul spaniol, insa pentru explicatii, la opriri mergeam la ghidul francez.
Este interesanta si placuta vizitarea insulei pentru relieful ei deosebit, se faceau multe popasuri la puncte de belvedere, in parcul Garajonay, etc.
Am plecat cu feribotul la ora 9, am ajuns la 10, apoi ne-am plimdat pe insula cu masina, am luat masa in jurul orei 13. La ora 15,30 am ajuns in San Sebastian de la Gomera unde am avut program liber de vizitare pana la ora 17,30, dupa care la ora 18 ne-am imbarcat pentru revenire. (deci nu am avut timp pentru plictiseala in masina). Apropo drumul de la hotel pana la portul de imbarcare a durat 2 ore.
Este excursia care si-a meritat toti banii. (noi suntem amatori de natura, in toate formele ei si mai putin de cladiri si orase)
[@cintus] Zborul a durat in jur de 6 ore. A fost cursa charter plina, 186 de calatori. Spatiile dintre scaune erau mici, fiind cate 6 pe rand (3+3). Cam obositor drumul, nu am avut turbulente mari, iar la intoarcere nici atat.
din cate povestesti, cred ca este o excursie interesanta. am vazut si filmulete pe youtube, mi-a placut foarte mult peisajul verde, salbatic, palmierii presarati pe munte, plantatiile de bananieri, impresioneaza prin frumusete naturala.
noi avem cazare in costa adeje, asta inseamna un drum mai scurt pana la imbarcarea pe ferry.
multumesc pentru informatii!
numai bine!
Am fost si eu in Tenerife in partea de sud a insulei prima oara in ianuarei 2009 si pot sa va spun ca a fost incredibil, au fost 27 de grade.
Ai prins o vreme foarte buna. In mai noi am avut si o zi cu ploaie, dar era o ploaie calda si marunta. Ghidul ne-a spus ca am prins una din cele maxim 52 de zile mai mohorate.
Salutare
sunt nou pe aici,
vroiam totusi sa intreb cum e cu temperatura in luna mai in tenerife.
noi am luat 7 zile (deocamdata doar biletul de avion) de pe 30 aprilie pana pe 7 mai 2012 si acuma am vazut ca in mai sunt aproximativ 20 grade.
vreau sa stiu daca se poate face plaja. asi dori pareri de la cei care au mai fost in luna mai si daca e destul de cald. daca e vreme buna de facut baie?
pt ca daca nu e ok, ma gandesc sa reprogramez pentru sfarsitul lui septembrie
ce parere aveti intre mai si septembrie?
merci
@mihai21c
noi am fost in tenerife primele doua saptamani din luna septembrie si a fost o temperatura foarte placuta - ziua, la amiaza, in jur de 30 de grade, iar seara cam 24,25 de grade. apa oceanului mi s-a parut ceva mai rece si mai nervoasa decat cea a marii, in rest nimic deosebit, poate mai multe zile cu valuri mari si foarte mari. din cate am discutat cu o prietena care a fost in tenerife in luna mai 2010, apa este mai rece decat in luna septembrie; ea, personal, nu recomanda luna mai, iar eu va recomand cu caldura luna septembrie.
si inca o sugestie - incercati sa gasiti cazare in partea de nord, in puerto de la cruz, este mult mai frumos si mai autentica atmosfera canariana. sudul este atat de comercial si de arid, incat la inceput am ramas foarte dezamagita de insula, urmand ca apoi sa descopar nordul si sa-mi mai schimb parerea.
in cea mai mare parte a insulei se simte mana omului, personal, am gasit insula tenerife cam artificiala.
este doar impresia proprie!
o vacanta minunata!
@mihai21c:
Temperatura in luna mai (19-26) a fost de 22-24 grade, dar parea mult mai cald. Am facut si plaja printre plimbari, dar au fost multi care au stat doar la soare si la plecare erau foarte bronzati (apropo, este un bronz specific, mai negricios)
Este mult mai bine in mai decat in septembrie deoarece ziua este mai mare si vegetatia este deosebita, exploziva (pomi, cactusi, totul in floare, inclusiv pe Teide)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 Parcul Naţional Anaga - evadare în natură — scris în 22.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Capitalele Insulei Tenerife — scris în 23.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 O zi în nordul Insulei Tenerife — scris în 12.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Prima zi de drumeţie în Tenerife — scris în 05.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Prin Tenerife între două lumi — scris în 04.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Vacanță de 13 zile în 3 dintre Insule Canare — scris în 26.12.23 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Candelaria - orașul sacru al insulelor Canare — scris în 13.06.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ