ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.06.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: ploiesti
ÎNSCRIS: 07.04.11
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
SEP-2010
DURATA: 9 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 14 si 18
PREȚ SEJUR 1500 ?
incl. cost transp. (cu auto propriu)

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTA MEDIE REZULTATĂ
96.25%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Filorian Hotel Apartments3

[fb]
NOU TIMP CITIRE: 5 MIN

Vacanta de vis in insula Corfu

Ilustrație video-muzicală
AROMA - The Children Of Piraeus
TIPĂREȘTE

As vrea sa va impartasesc cateva impresii despre vacanta petrecuta in luna septembrie 2010 in aceasta insula, la Hotelul Filorian din Acharavi.

Dupa multe luni de cautari si zeci de mail-uri trimise, am hotarat sa rezervam, tot prin intermediul internetului, 3 apartamente la acest hotel. Nu am regretat nici un moment alegerea facuta.

Drumul a fost greu, mai ales ca ploaia care ne-a insotit mai multe ore si restrictiile de viteza din tara vecina ne-au incetinit. Am ajuns in sfarsit la Igoumenitsa in zorii zilei urmatoare si am luat feribotul. A fost o experienta deosebita, fiind la primul drum de acest fel…marea incredibil de albastra, pescarusii care ne insoteau; vantul puternic si valurile mari ne-au facut insa sa ne intrebam, la un moment dat, daca perioada aleasa de noi pentru concediu a fost cea potrivita. Dupa 1 ora si 45 minute am ajuns in Kerkira, capitala insulei Corfu, un oras minunat, care –ti incanta sufletul. Pentru ca noi aveam cazare in Acharavi, un orasel din nordul insulei, am pornit la drum, imediat dupa debarcare, dornici sa vedem locatia aleasa ca destinatie de vacanta pentru urmatoarele 10 zile.

Traseul pe care l-am parcurs pana in nordul insulei a urmarit coasta de est, paralel cu marea si a fost intr-adevar spectaculos. In stanga soselei aveai muntele, iar jos, la sute de metri distanta, marea, cu stanci iesite din apa si cu valuri mari care se spargeau de ele.

Am ajuns la destinatie si am gasit exact ceea ce vazusem pe net. Hotelul este situat pe plaja, camerele sunt foarte mari, aerisite, dotate cu tot ce trebuie. Pentru ca noi eram 4 persoane, am rezervat de la bun inceput un apartament cu doua dormitoare, fiecare cu aer conditionat propriu, un living micut cu o canapea, doua fotolii si masuta, televizor la care s-au uitat numai baietii mei, o bucatarie mica, separata, dotata cu tot ce era necesar, frigider, plita, cuptor cu microunde, fierbator, etc, baie cu cada si uscator de par si un balcon de vreo 8 metri cu vedere laterala la mare. Am avut in dotare inclusiv seif, masa de calcat, fier de calcat, cantar de baie. Pretul negociat pentru acest apartament a fost de 64 eur/noapte, in timp ce pe net era afisat 80 eur/noapte in aceeasi perioada. Curatenia se facea cam la 2 zile, gunoiul era luat zilnic, prosoapele se schimbau la 2 zile si lenjeria la 3 zile (era impecabila si daca era nevoie, se schimba chiar mai des). Mai erau si alte tipuri de apartamente, cu un singur dormitor, la 45 sau 50 de eur/noapte, in functie de numarul de persoane care il ocupau.

Hotelul era dotat cu piscina proprie, foarte curata, cu sezlonguri si umbrele gratuite. Nu aveai voie, in schimb, sa mananci sau sa bei ceva adus din camera in zona piscinei, deoarece exista o taverna chiar langa ea.

Plaja era cu nisip si pietricele, dar in apa, dupa aproximativ 1 m de la mal, era nisip foarte fin. Apa foarte mica pe o distanta destul de mare, sigura pentru copii. Cateva alge, din loc in loc, urmare a furtunii care fusese pe mare.

Despre preturi la taverne, nu va pot spune foarte multe, deoarece noi ne-am descurcat cu ceea ce am adus de acasa si am mai facut cumparaturi din supermarket. La taverna hotelului, o bere era in jur de 3 eur, iar un mic dejun parca 8 eur/pers. La coltul strazii era un supermarket bine aprovizionat, cu preturi bune: apa plata era 1.5 eur/bax (6 sticle de 1.5l), painea 1.8-2.5 eur/buc, iaurt de oaie in vas ceramic aprox 3 eur, berea amstel in jur de 1 eur /doza, fructele si rosiile foarte scumpe-aprox 2 eur/kg, maslinele 4.5-5 eur/kg.

Am vizitat multe locuri minunate. Pentru fiecare in parte as avea ceva de spus. M-a impresionat foarte tare Paleokastritsa, este cu adevarat un mic paradis, imaginile nu pot reda toata maretia locului. Este o localitate mica, dar foarte bine dezvoltata din punct de vedere turistic. Natura a fost darnica: golfuri cu o apa incantatoare, cu plaje frumos amenajate, cu multe stanci care ies din apa si care intregesc peisajul mirific. Pe una din peninsule este si o manastire, foarte frumoasa, care merita vizitata. Curtea manastirii este o adevarata gradina botanica, este plina de flori…

Nu departe de Paleokastritsa este Angelokastro (sau Castrul Ingerilor), o fortareata bizantina construita pe un varf de stanca. In incinta ei sunt 10 locuri de inmormantare sapate in stanca, ramase intacte de-a lungul timpului.

Palatul imparatesei Sissi a Austriei, de la Achilion, este, de asemenea, un punct de atractie important. Palatul nu se viziteaza in intregime, dar gradinile care-l inconjoara sunt impresionante. Este o adevarata oaza de liniste, cu o panorama incantatoare.

Muntela Pantokrator, cel mai inalt de pe insula, are aproape 1000 m, ofera o priveliste de neuitat asupra insulei si a continentului. Manastirea aflata in varful acestui munte, unde este un calugar roman din Galati, este mica, dar foarte frumoasa si ingrijita. Odata ajuns in varful muntelui, privelistea care ti se desfasoara in fata ochilor te face sa uiti de tot…este o adevarata incantare pentru ochi si suflet.

Am colindat mult prin insula, facut aproape 500 km cu masina personala si nu am vazut decat jumatatea nordica a acesteia, sudul sper sa-l exploram intr-o alta vacanta viitoare. Cu siguranta vom reveni in Corfu.

Sper ca v-au fost utile impresiile mele si voi reveni cu fotografii. Trebuie sa fac o selectie, pentru ca sunt cam 1300 de poze.

Am ramas cu gandul la vacanta minunata petrecuta in aceasta insula. Nu este prima vacanta in Grecia, am mai fost in Porto Koufo, Halkidiki, Sithonia in 2009, un alt loc minunat despre care va voi povesti altadata.


[fb]
---
Trimis de pmanuela in 10.06.11 08:59:02
Validat / Publicat: 10.06.11 10:25:43
VIZUALIZĂRI: 3651INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Sithonia, in Porto Koufo, la Studios Meliton
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pmanuela); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
AmFostAcolo.ro nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea (cu asteptări și preferinte posibil particulare ale fiecarui cititor) impresiilor si recomandărilor din articole; deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire a site-ului"); AmFostAcolo.ro sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Hotelul Filorian vazut dinspre mare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21350 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    11 ecouri scrise, până acum

    webmaster22 [10.06.11 09:41:13] »

    Bun venit si felicitari! Ai un prim review, foarte bun, poate te gandesti sa mai scrii macar inca unul cu excursiile facute prin insula aceasta superba.

    webmaster [10.06.11 10:48:03] »

    Si cum fara muzica nu se poate, am atasat un fundal de vacanta deosebit, la cerere se poate schimba!

    pmanuela [10.06.11 13:00:33] »

    Multumesc mult pentru aprecieri. Voi reveni cu siguranta cu alte impresii si poze.

    pmanuela [10.06.11 13:03:48] »

    Multumesc si pentru melodie. Este foarte frumoasa...

    ninel [10.06.11 21:05:46] »

    foarte frumosa locatia, si mai ales felul cum ai descris tot ce ai vazut acolo, felicitari si te mai asteptam

    cher-cher [13.06.11 00:11:48] »

    Informatii bune, multumim. Ce parere v-a lasat localitatea in care ati stat?

    pmanuela [13.06.11 07:42:47] »

    Multumesc mult, Ninel. voi reveni si cu alte impresii.

    pmanuela [13.06.11 08:05:44] »

    Localitatea Acharavi mi-a placut mult, este un orasel mic, dar foarte ingrijit; are o sosea principala care il traverseaza de la un capat la celalalt, plina cu magazine de suveniruri si de produse traditionale (miere, vinuri etc), taverne, baruri, magazine cu prajituri delicioase. Vegetatia este luxurianta: palmieri, yucca mari cat un arbore si pline de flori, plante cataratoare multicolore. La numai cativa km de oras era un parc acvatic, pe care insa nu l-am vizitat. Ne-a mai placut mult Sidari, aflat la 2 km de Acharavi. Este o statiune cu viata de noapte, cu multi turisti straini, in special englezi, multe magazine de suveniruri, cu baruri la tot pasul si cu vestitul "Canal D'Amour". L-am vizitat de mai multe ori, mai mult seara, cand ieseam sa ne plimbam.

    Daca vreti liniste, alegeti Acharavi, daca vreti viata de noapte, Sidari este mai potrivit.

    bose [25.01.12 20:10:01] »

    Interesante amintiri. Le-ai răscolit şi pe ale mele legate de aventura din Corfu de acum câţiva ani. Ai reuşit să vezi obiective turistice importante şi reprezentative pentru Corfu. Plaja Logas ai reuşit să o vizitezi? Nu era departe de Sidari.

    Am auzit numai lucruri bune despre staţiunea în care ai stat tu. Eu nu am vizitat-o chiar dacă am fost de mai multe ori în Sidari. Pe atunci nu auzisem de ea.

    Dar am fost în Cassiopi, o minunăţie de staţiune pe care sper că nu ai ratat-o. Are nişte plaje intime şi minunate.

    În ceea ce priveşte sudul insulei, nu ai pierdut mare lucru, nu e nici pe departe atât de spectaculos precum nordul muntos. Eu dacă mai merg în Corfu, tot zona montană o voi alege.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    pmanuela [30.01.12 22:53:34] »

    @bose: Intr-adevar, amintiri frumoase... Mi-a placut foarte mult insula, este spectaculoasa si sper sa revin aici candva.

    Din pacate, insa, timpul a fost destul de scurt si nu am reusit sa vad Plaja Logas si Cap Drastis, doua locuri cu totul deosebite.

    Cat despre Acharavi, este o statiune curata, linistita, cu oameni foarte primitori. Ii lipseste viata de noapte (spre deosebire de Sidari), dar acesta nu a fost un inconvenient, pentru ca noi asta am asteptat de la vacanta: relaxare, dupa un an cu multe evenimente...

    Mi-ar fi placut totusi sa vad si sudul insulei, cu toate ca se spune ca nu e asa frumos ca nordul, dar poate intr-o alta vacanta.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    justme_maia [29.06.12 16:22:31] »

    Stie cineva ceva de Vila Condor 3*? e un deal cu o agentie de turism din Bucuresti la un pret mic si as vrea sa stiu daca chiar exista, am cautat in lung si in lat pe net dar n-am gasit nimic de ea

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    bose, cher-cher, justme_maia, ninel, pmanuela
    Alte impresii din această RUBRICĂ:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2022 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.0717370510101 sec
    ecranul dvs: 1 x 1