Das Alfred Hotel – O cazare conform așteptării!

TIPĂREȘTE

Prin Sankt Pölten am fost în trecere, pe lungul drum ce aveam să-l facem către inima Germaniei, în timpul călătorie noastre de vreo douăsprezece zile de la începutul lui septembrie, anul acesta.

Deși am avut o cazare de tranzit - de o noapte, în Sankt Pölten nu ne-am oprit întâmplător, ci am rezervat din timp o cameră, întrucât ne stabilisem foarte clar că n-o să mergem ață până unde și-a-nțărcat Necuratu’ copchiii... fără pauze de refresh-are și fără să avem un loc de pus capul. Am zis că șapte-opt sute de km de condus pe zi este tocmai cât trebuie să nu devină obositor și să nu ne transforme în pericol public.

Hotărârea să nu facem mulți purici în Sank Pölten era luată, pretențiile de cazare erau unele ce puteau fi întrunite (să fie într-un loc ușor de ajuns apoi de plecat pe autostrada A1 austriacă, să ne primească la orice oră am fi descins, să pună așternuturi curate și să ne ofere mic dejun a doua zi, înainte să ne lase slobozi pe stradă) așa că n-a fost greu să-l alegem pe Das Alfred din această localitate.

Hotelul Das Alfred, este situat pe Rödlgasse nr. 11,3100 Sankt Pölten. Website-ul hotelului este dasalfred.at, pe care de altfel am făcut rezervarea, dar este de găsit și pe booking, de asemenea.

Das Alfred (Design Budget) se vrea un hotel cu stil și eleganță dar la un buget mai redus,” în care să te simți în largul tău și asta începând deja cu portofelul!” spun ei... adică exact ce ne trebuia. De altfel, sloganul lor” demn dar accesibil, nu se exclud reciproc!” mi-a captat interesul și m-a făcut să sper la calitate cu prețuri decente.

Tot pe pagina web am citit că hotelul are 50 de camere, din care 2 camere Family și 5 camere speciale pentru doamne. Ce chestie!... O cameră pentru doamne m-ar fi încântat, treaba era însă... că nu știam unde să-l plasez pe soț... cu doamnele n-ar fi fost accesibil, iar cu domnii cred că n-ar mai fi rămas demn... anyway, nu mai întâlnisem până atunci conceptul, așa că am zis pas... îl mai las să se învechească.

Cu toate că niciuna dintre camere nu avea balcon, mă atrăsese terasa imensă de 180 m², cu vedere la Prealpi, cocoțată pe acoperișul hotelului, unde puteam să ne răsfățăm la lounge bar cu un pahar de băutură, în timp ce priveam apusul sau puteam să luăm micul dejun, dacă vremea era prietenoasă. Dar cum viața este up and down, bucuria mi-a fost ucisă când am primit un email, la câteva zile de la rezervare. Alfred își cerea scuze că lounge-barul era închis din cauză de niște lucrări de extindere și îmbunătățire ale bucătărie și de asemenea, spera ca zgomotul șantierului să nu ne irite la micul dejun; totuși, accesul pe terasă era posibil chiar și așa cu lounge-barul out of order. După ce a promis că nu mai face, l-am iertat! ????

În afară de toate cele de mai sus, nu puteam să ignor nici ce descoperisem navigând pe internet... auzi ce expresie! M-am întrebat mereu: Care-i treaba cu navigatul ăsta... de ce nu” plutind, zburând saaau înotând pe internet” ? Așa că am aflat!... dar fără să torn apă în tastatură ca să navighez pe internet, că nu sunt blondă :D. Cică responsabilă de treaba asta este o doamnă bibliotecar din S. U. A., pe numele ei Jean Armor Polly care a oferit publicului acces la computer și internet, un adevărat educator digital și avocat al internetului. În 1992, ea a scris și publicat unul dintre primele ghiduri publice gratuite și netehnice, Navigarea pe Internet (de atunci i se atribuie inventarea expresiei), devenind o resursă respectată în utilizarea internetului. De altfel, eforturile ei susținute de a-și împărtăși cunoștințele despre acest domeniu i-au adus porecla „Net-mom®” .

Dar revin, să nu sucombez cumva și să vă las așa... nelămuriți cu privire la alte avantaje care au condus la alegerea hotelului. Păi au contat: zona liniștită în care era plasat, între secția de poliție și o grădiniță (nu de flori, ci kindergarten, cum ar veni), nota superbă de pe booking - adică 9,1 rezultată din 1.660 de evaluări – și parcarea gratuită pe o zonă, vorba aia, unde te întorceai cu tot cu remorcă. În plus, Alfred declara pe website că sunt bine-venite tot felul de ființe: Eroi din clasa muncitoare, Oameni de afaceri ocupați, Șefi, Prinți fermecători, Sirene, Bufnițe de noapte, Agenți sub acoperire, Rapperi și rockeri, Cowboy și indieni, Genii, Studenți, Vânători de bunătăți, Iubitori de soare, Visători, Clovni în timpul liber, Scafandrii, Inimi singuratice, Vespa-Drivers, Don Juans, Extraterestri, Tocilari, Actori, Yodeleri... și lista continua tot așa ????

Prin urmare, Das Alfred a rămas!

Plecasem din Deva pe la 9:30 ora noastră (pe autostradă către Timișoara, apoi pe la Nădlac, Budapesta, Viena, Sankt Pölten) și soarele era încă ridicat de două suliți pe cer, când am parcat în fața intrării, adică pe la 17:00 ora Austriei. Am intrat pe ușa hotelului la parterul scund ca un demisol, cu senzația ciudată că trebuie să te apleci ca să încapi și am ajuns chiar lângă pupitrul recepției. Acolo am dat cu ochii de o domnișoară drăguță și bună vorbitoare de limbă engleză, cu care ne-am înțeles doar din priviri :D Noi i-am dat CI-urile, ea ne-a dat cardul de acces la camera 218 și asta a fost!...

Desigur, după ce ne-am împrietenit pentru că aflase unde locuim, i s-a dezlegat limba și ne-a povestit câte-n lună și-n stele: că ajungem în camera noastră dacă urcăm la etajul doi, că acel card de la cameră folosea și pentru a intra pe holul etajului dar și pentru a accesa liftul de afară, dinspre parcare (o treabă ingenioasă, pentru a intra direct cu bagajele din parcare dar și pentru cazul în care întârziai după ora la care ușa recepție se închidea) și de asemenea, că micul dejun se servește la sundeck între orele 06:30 și 10:00.

Am întrebat și noi câte ceva, dar n-am reușit să o punem în dificultate. Cu zâmbetul pe buze, ne-a spus că de la etajul nostru n-avem cum să ratăm scara spre terasa spațioasă (sundeck), unde putem să fumăm, să stăm pe telefoane, să bem băuturi și să luăm gustări (adică din portbagaj și să le urcăm cu noi sau să le scoatem din vendomatul de lângă recepție, contra-cost-euroi), să ascultăm muzică, să moțăim... sau orice ne dă prin cap să facem, mai puțin să ne aruncăm de pe acoperiș, din motiv că nici nu se putea, decât dacă spărgeam panourile de sticlă de 1 metru înălțime –montate peste marginea betonată care împrejmuia terasa. Cine știe câți ciudați și-au pus dorința să zboare de acolo, dacă s-au gândit să asigure în felul ăsta zona, că la câte lighioane are Alfred în lista aia... În fine, noi nu eram doritori decât să petrecem cuminți la aer ceva timp, când ne întorceam de la plimbarea prin oraș. Plimbarea am făcut-o per pedes, cu toate că recepționera ne dăduse pe la nas cu o ofertă gratuită de biciclete care erau parcate la intrare... dar după o experiență similară dintr-o altă vacanță, când șeile au fost prea tanga... am refuzat politicos! Doar gândul că a doua zi mai aveam de făcut vreo șase sute de kilometri în poziția șezând, a fost suficient să luăm decizia înțeleaptă!

De scos euroi de la Alfredomat-ul ???? din stânga intrării n-am avut nevoie, că am plătit cazarea cu cardul: € 86,90 (în care era inclusă taxa de oraș: € 1,20/persoană și micul dejun: € 9,80/persoană), după check in. Chestia care mi s-a părut mie cool când am făcut rezervarea pe la sfârșitul lui august, a fost că puteam să o anulăm gratuit, fix până în ziua sejurului, la ora 18:00. După ora asta, anularea costa exact prețul pe care l-am plătit cu cadrul.

Conexiunea WiFi nu ne-a făcut probleme, a fost bună chiar și la sundeck unde am petrecut timp de vreo oră și ceva înainte de a ne închide în cameră până a doua zi de dimineață.

Camera 218, o dublă-clasic, era mică (19 m2) dar curată și primitoare. Baia cu ușa care privea către cuierul plat cu oglindă era pe stânga, cum intrai. Tot pe mâna stânga era așezat patul cu tăblie capitonată până la tavan, încadrat de două coloane scobite pentru a face loc luminilor de noapte. Patul era dublu, dar cu două saltele și haine de pat individuale, așa cum se obișnuiește la austrieci și nemți de foooarte mult timp. Eu n-am întalnit niciodată alt model.

Mobilierul era minimalist și compact, astfel că biroul avea și funcție de masă de preparat cafeaua de dimineață, folosind kit-ul așezat pe un colț. O sticlă de apă și două pahare stăteau tot pe birou. Pe peretele de deasupra biroului era un TV, iar mai spre fereastră o lampă prinsă foarte ingenios de tavan, părând că stă să cadă. Aveam draperii blackout iar pe jos mochetă și lângă cuier, o tavă din cauciuc tocmai bună pentru încălțări. Dulapul și răcitorul lipseau din decor. În schimb exista aer condiționat plasat foarte potrivit, deasupra ușii de la intrare, care funcționa foarte bine și culmea, chiar am avut nevoie de el după ce uitasem fereastra deschisă la plecarea din cameră. Seara venise cam cu răcori.

Baia mică și ea, era utilată cam cu tot ce aveam nevoie. Dușul de tip walk-in era despărțit de restul băii cu un perete de sticlă, chiuveta era un lighean ceramic alb, așezat pe un blat de lemn. Exista uscător de păr. Consumabilele mici erau înlocuite de două dozatoare de săpun lichid - unul la chiuvetă, altul în duș.

Totul sclipea de curățenie, iar obiectele sanitare funcționau perfect. Am avut papuci de unică-folosință, prosoape pufoase și strălucitor de albe, la fel și hainele de pat, de o calitate impecabilă. Saltelele, pernele și pilotele au fost foarte bune, așa că am avut un somn odihnitor.

Am lăsat bagajele în cameră și înainte să plecăm la cutreierat prin zonă am dat o tură de recunoaștere, adică la locul pentru care alesesem acest hotel. Am urcat pe o scară lată cu balustradă de fier-forjat și mână curentă de inox. În captul scării se ieșea pe terasă. Alfred era acolo și bucuros, ne-a invitat să vedem restaurantul și terasa. S-a scuzat că nu poate să ne servească nimic de de mâncat sau băut că restaurantul era închis, nu mai era nimeni din personal, dar a doua zi ne primește cu drag la micul dejun. Ne-a încurajat să admirăm și să facem poze, dacă ne place locul.

Sundeck sau terasa de pe acoperiș este puctul forte al hotelului, după părerea mea... și a altor Savanți (ăia din lista lui Alfred). Încăpătoare, amenajată cu mese și scaune de terasă, inclusiv din cele înalte de bar, precum și cu câteva canapele pe laturile betonate de pe margine. Ceva palmieri și arbuști în ghivece, aduceau un aer exotic. La ieșirea pe terasă o masă construită pe cadrul unui scuter antic dădea o notă fancy. Alături, pe o comodă vintigi erau cateva aranjamente florale și scrumiere așteptau momentul potrivit.

După plimbarea prin împrejurimi, ne-am întors pe această terasă și pentru mai bine de o oră a fost numai la dispoziția noastră. Ne-am auto-servit cu niște salteluțe pe care le-am pus pe banchetele scunde dar generoase și ne-am pufoșit privind cerul incredibil de înstelat. Ne-am bucurat de priveliștea nocturnă și de liniștea din jur, apoi am mers la nani cu mulțumire în suflet.

Restaurantul de pe acoperiș ne-a surprins încă de cu seară, când am avut privilegiul să ne fie prezentat de Alfred în persoană. Locurile de luat masa erau aranjate în fel și chip, scaunele aveau diverse forme, unele chiar ca niște mici balansoare, decorurile erau în culori vesele, predomina mobilierul de lemn natur, iar podeaua din parchet stratificat. Totul era făcut să te simți foarte confortabil și relaxat, sper să remarcați asta și din poze.

Micul dejun era organizat sub formă de bufet suedez (pe site scrie că sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale nu se servește mic-dejun, dar cum era ziua de luni, cu noi patronii au fost buni ????). Pentru că austriecii nu sunt francezi și nici italieni, pentru ei micul dejun e sfânt!

Aveau de toate, de la mezeluri brânzeturi, legume, ouă și niște minuturi calde, până la cereale, fructe confiate, unt, pateuțuri de ficăței (adică mici cât o-mbucătură) gemuri și cateva chestii dulci de genul brioșe, mini-croasanți (pe bune că ăsta este pluralul de la croasant) și prăjiturici. Nu lipseau nici câteva feluri de chifle. De băut, suc de portocale și apă cu lămâie, puse în niște carafe, lapte, ceai și cafea. După modelul austriac, am fost întrebați dacă dorim cafea sau ceai pentru a ni se aduce la masă. Uitasem cum este treaba și am cerut cafea, care a venit într-o carafă imensă, dar care după gustul meu este un fel de ceai-din-zaț ????, așa că am rugat dacă se poate să primim câte un espresso dublu și... s-a putut! N-a fost nicio supărare că ne-am răzgândit precum Cănuță-om-Sucit.

N-am apucat să fac poze bucatelor și aranjamentelor de la masa bufet, dar vă las câteva de pe net să vă scutesc de căutări și trebuie să mă credeți pe cuvânt că exact așa arătau toate cele și live. Pentru a nu știu câta oară mi-am reconsolidat părerea despre austrieci, pe care de altfel mi-am făcut-o cu mult-mult timp în urmă (vreo 18 ani) când m-am îndrăgostit de această țară. Nimeni nu te înșală la prețuri, nu te încarcă la nota de plată, nu te fură dacă uiți mașina descuiată în parcare și nu încearcă să ascundă realitatea sau să îți prezinte ceva ce apoi nu găsești.

Hotelul este plasat într-ul loc foarte liniștit, cu acces facil din autostradă. Distanțele până în centru sau alte câteva obiective de interes sunt scurte, se poate ajunge în plimbare lejeră.

Sankt Pölten se află la 40 de minute de mers cu trenul către Viena, astfel că o cazare aici pentru a vizita Schönbrunn sau vreun alt obiectiv vienez, merită luată în calcul.

Nu ne-am dus pentru distracție, ci am căutat doar liniște și relaxare, pe care le-am avut din plin. Un loc în care ne-am încărcat un pic bateriile pentru continuarea călătoriei. Dacă vă aflați doar în trecere sau nu, puteți să-l încercați și voi. Nu veți fi dezamăgiți, Parol!

---

VIZUALIZĂRI: 455 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI