La pas prin Lahore

TIPĂREȘTE

La pas prin Lahore știu că nu este un titlu foarte original și cu toate astea mi s-a părut cel mai potrivit, în situația dată!

A trecut o lună de când m-am întors din Pakistan și de-abia acum mi se pare că revin la normal. Nu știu ce are această țară, pesemne am fost marcat de ea, am fost profund impresionat de ceea ce am văzut și făcut pe-acolo. Altfel nu-mi explic.

Dar cum am ajuns în Pakistan? Am mers cu o agenție profilată pe aventuri extreme. Am fost doar șapte turiști plus ghidul român din partea agenției, un tip foarte tânăr, dar descurcăreț și foarte bine informat. Toată distracția m-a costat 1450 euro, cazare plus avion plus 425 euro excursii opționale din care am mai primit înapoi 100 de euro pentru că una nu am mai putut-o face din motive obiective.

Am plecat din București cu mult prea cunoscuta și mult prea blamata companie Wizz Air până în Abu Dhabi și de-acolo am zburat în premieră pentru mine cu Etihad până în Lahore. Cu toate că a fost o cursă scurtă am beneficiat de un avion mare pentru curse intercontinentale foarte modern. Cum avionul era mai mult gol, m-am întins frumușel pe patru scaune și am dormit neîntors! La ora 2 dimineața am aterizat pe aeroportul din Lahore.

De viza de Pakistan se ocupase în prealabil agenția turistică. Trebuie musai invitație. A costat 75 de euro și am primit-o după câteva zile. Cu toate că toți eram super-vaccinați contra Covidului, agenția ne-a cerut și teste PCR, teste care nu ne-au fost cerute nicăieri.

După formalitățile locale am fost preluați de agentul local și duși la hotel unde am primit camere rapid. După un somn scurt, dar odihnitor ne-am sculat ca să vizităm orașul. În Lahore am dormit două nopți, dar aveam doar o zi plină și aveam multe de văzut și de descoperit. După micul dejun am mers la o casă de schimb valutar pentru a schimba ceva bani în moneda locală. Eu am schimbat 200 USD și a fost mai mult decât suficient. Am primit 36000 rupii pakistaneze care mi-au ajuns timp de două săptămâni pentru mâncare și alte cheltuieli personale. Viața în Pakistan este foarte ieftină!

Prima oprire a fost în centrul vechi unde am intrat direct în efervescența orașului. Multe magazine, puzderie de comercianți și de cărăuși o atmosferă tipic orientală. Frapant pentru mine a fost faptul că erau numai bărbați. Femei vedeai foarte rar pe stradă. Parcă erau ascunse pe undeva. Comercianții erau toți amabili, nu am simțit vreo clipă vreo privire ostilă.

Primul obiectiv turistic pe care l-am vizitat a fost vechea moschee Wazir Khan. Această moschee a fost construită în 1634 după Hristos în timpul domniei împăratului Mughal SHAHJEHAN de către ILAM-UD-DINANSARI, cunoscut în mod obișnuit ca Nawab Wazir Khan, care a fost guvernator al Lahore până în 1639. Moscheea a fost finalizată în aproximativ 7 ani.

Întreaga moschee este construită cu cărămizi tencuite cu nisip roșu. Până și grătarele sunt din teracotă. Caracteristicile arhitecturale remarcabile sunt minaretele sale octogonale cu patru colțuri, înalte de 107 picioare, decorate cu plăci de mozaic. Un bazar format din 22 de magazine face parte integrantă din planul moscheii, care este primul oferit vreodată într-o moschee. Magazinele sunt pe două rânduri paralele cu un pasaj pavat cu cărămidă între ele.

La intrare am fost obligați să ne descălțăm. După intrare am dat de o curte interioară. Pe jos erau covoare ca să poți merge desculț. Nu v-am precizat, dar în acea zi în Lahore a fost o temperatură la umbră de 50 de grade Celsius mult prea mare și pentru ei, iar pietrele se încingeau tare de la soare. Într-un final am ajuns în interiorul moscheii unde erau mai mulți credincioși care se rugau, printre ei și mulți copii. Moscheea Wazir Khan este renumită pentru ornamentele sale complexe și extinse.

Evident am admirat și noi de la fața locului frescele decorate foarte interesant cu motive cu influențe persane. Evident am făcut și câteva poze ca să imortalizăm momentul.

După ce am vizitat această moschee am ales să mergem prin târg cu tuk-tuk să experimentăm și acest mijloc de transport local. Pentru mine nu era prima oară, dar oricum a fost foarte interesant să mergi cu tuk-tuk-ul pe acele străduțe înguste și întortocheate.

Următoarea vizită a fost la impresionantul Fort Lahore. Construit, deteriorat, dărâmat, reconstruit, restaurat de mai multe ori înainte de a fi dat în forma actuală de împăratul Akbar în anul 1566, Fortul Lahore este principala atracție turistică din orașul vechi. Se intră într-o curte generoasă. Accesul se face prin poarta de vest prin poarta Alamgiri folosită ca intrare privată în cartierul regal. Era destul de mare pentru a permite ca mai mulți elefanți ce transportau membrii ai familiei regale, să intre simultan. Cu toate că nu este foarte mare accesul se face cu un minicar până undeva în capătul acestuia.

Fortul are o atmosferă destul de atrăgătoare, abandonată dacă i-aș putea spune așa. Există mai multe pavilioane cărora le dau viața niște figuranți îmbrăcați în costume militare pakistaneze, indiene și chiar britanice. Contra câtorva rupii puteai foarte lesne să faci poze cu ei.

Aici s-a lipit de noi si o turistă pakistaneză. Se ținea după noi, ne tot întreba de vorbă, se băga în poze era foarte curios pentru o femeie în Pakistan. Noi toți am crezut că era o securistă locală, care vroia doar să ne tragă de limbă. De-abia în ultimele zile în timp ce vorbeam și glumeam cu ghidul local Lehman, acesta ne-a spus că era doar o femeie ce dorea să se mărite cu un european. ; -) Aviz amatorilor!

Următorul obiectiv turistic vizitat a fost moscheea Badshahi situată în imediata apropiere a fortului, mai precis la vestul acestuia. Moscheea Badshahi a fost construită de cel de-al șaselea împărat Mughal Aurangzeb între 1671 și 1673 și a fost cea mai mare moschee din lume între 1673 și 1986. Moscheea este un exemplu important de arhitectură Mughal, cu un exterior care este decorat cu gresie roșie sculptata cu incrustație de marmura. Rămâne cea mai mare moschee din epoca Mughal și este a treia ca mărime moschee din Pakistan. După căderea Imperiului Mughal, moscheea a fost folosită ca garnizoană de către Imperiul Britanic și este acum una dintre cele mai emblematice obiective turistice din Pakistan.

Intrarea în complexul moscheii se face printr-un edificiu cu două etaje construit din gresie roșie, care este decorat elaborat cu lambriuri înrămate și sculptate pe fiecare dintre fațadele sale. Edificiul prezintă o muqarna, o caracteristică arhitecturală din Orientul Mijlociu care a fost introdusă pentru prima dată în arhitectura Mughal odată cu construcția Moscheei Wazir Khan din apropiere și ornată.

Numele complet al moscheii „Masjid Abul Zafar Muhy-ud-Din Mohammad Alamgir Badshah Ghazi” este scris în marmură încrustată deasupra intrării boltite. Poarta moscheii este orientată spre est către Poarta Alamgiri a Fortului Lahore, care a fost, de asemenea, comandată de Aurangzeb. Intrarea masivă și moscheea sunt situate pe un soclu, care este urcat de 22 de trepte pana a poarta principală a moscheii. Poarta în sine conține mai multe camere care nu sunt accesibile publicului. Se spune că una dintre camere conține fire de păr ale profetului Muhammad și ale ginerelui său Ali.

Chiar după intrare am fost invitați in una din aceste cămăruțe unde am admirat costume tradiționale de pe vremuri, dar și arme străvechi și unde la final ni s-a cerut o taxă simbolică. Nu a fost cine știe ce, doar au vrut să ne jupoaie de ceva firfirei.

Evident și aici ne-am descălțat la intrare și am mers tot pe niște covoare speciale. Curtea interioară este imensă și poate găzdui până la 100.000 de credincioși. Atât interiorul, cât și exteriorul moscheii sunt decorate cu marmură albă elaborată sculptată cu un design floral comun artei Mughal. Sculpturile de la moscheea Badshahi sunt considerate a fi lucrări deosebit de fine și de neegalat ale arhitecturii Mughal. Camerele de pe fiecare parte a camerei principale conțin încăperi care erau folosite pentru instruirea religioasă. Moscheea poate găzdui până la 10.000 de credincioși doar în sala de rugăciune. Este o moschee asemănătoare cu Taj Majal (nu-mi săriți în cap știu că nu e moschee), evident păstrând proporțiile.

Ultima parte a zilei a fost și cea mai interesantă. Am mers cu microbuzul preț de câțiva zeci de kilometri până la faimoasa graniță a Pakistanului cu India din satul Wagar. Ca să ajungem aici a trebuit să trecem prin mai multe filtre de securitate. Mașina am lăsat-o la câțiva kilometri depărtare. O parte am mers pe jos, o parte cu un minicar pus la dispoziție de organizatori. Noi fiind străini am avut parte de un regim preferențial la controlul actelor și nu am mai stat la coada imensă alături de localnici.

Pe o căldură infernală am ajuns pa la ora 17,30 la celebra graniță. Am fost invitați de către soldați să luăm loc în tribune. Da, da există tribune la acest punct de graniță. Aici este organizată zilnic o ceremonie paralelă a celor doi mari rivali, India și Pakistan, cunoscută ca și ceremonia de „Batere în retragere” . Ceremonia debutează cu o paradă impetuoasă a soldaţilor din ambele tabere şi se sfârşeşte cu coborârea perfect coordonată a steagurilor ambelor naţiuni. Un membru al infanteriei stă în poziţie de drepţi de fiecare parte a graniţei. La apusul soarelui porţile sunt deschise, iar cele două steaguri sunt coborâte simultan. Apoi steagurile sunt strânse, ceremonia luând sfârşit cu retragerea părţilor care implică strângeri de mâini rapide ale soldaţilor, urmate de închiderea porţilor.

Evident știam de această ceremonie absolut deosebită de pe National Geographic, dar nu știam că are o așa mare amplitudine și este urmărită zilnic de mii de oameni. Dacă pe partea Pakistaneză erau tribune ca la un meci de volley ori de handbal, pe partea indiană erau ca la un meci de fotbal și erau și arhipline. Ce atmosferă. Erau și șefi de galerie care cântau, dansau și înfierbântau tribunele. La noi era mult mai liniște. Câteodată si numărul contează.

De numai puțin de 60 de ani, seară de seară, Jandarmii pakistanezi şi Forţele de Securitate de la Graniţă indiene iau parte la ceremonia de coborâre a steagurilor de dinainte de apusul soarelui. Muzica patriotică, îndemnurile organizatorilor, aplauzele entuziaste ale spectatorilor întregesc acest spectacol militar inegalabil în lumea asta. Am văzut schimbarea gărzii din Regatul Unit și din alte părți ale lumii, dar ceea ce am văzut aici este unic.

Soldații îmbrăcați în costume de paradă, cum bat pasul de defilare, cum participă la un ritual specific în oglindă cei pakistanezi, cu cei indieni. Parcă ar fi niște cocoși care se înfoaie unul la altul, doar, doar ori impresiona vreo puicuță. E drept îi ajută tare mult și costumele de defilare. O să vedeți mai bine în poze!

Pakistani strigau unii, ZindaBad Răspundeau ceilalți. Asta pe partea noastră pakistaneză. Evident că nu ne-a trebuit mult să intrăm și noi în jocul lor.

Aproximativ o oră a ținut această ceremonie care a scos untul din soldați pe această căldură infernală. Era o diferență mare între soldați. Dacă garda de onoare pakistaneză era compusă numai din bărbați bine făcuți pe lângă care eu mă simțeam mic, indienii impresionau doar prin numărul lor mult mai mare.

Să mai spun că acest spectacol este gratuit și de obicei este urmărit și de o mulțime de străini. Prin publicul destul de numeros nu am identificat decât o pereche din Moldova de peste Prut! Tare, nu?

Această zi în impresionant oraș Lahore cu o populație de vreo 11 milioane de locuitori s-a încheiat cu o masă la un restaurant local despre care o să povestesc cu o altă ocazie.

Pakistani! ZindaBad!

P. S. Cred că ar fi interesant de văzut ceremonia și de pe partea indiană, unde era o mai mare atmosferă!!!

Lahore este un oraș imens, pe care l-am văzut mult prea puțin. Mi-ar fi plăcut să mă pierd pe straduțe. Timpul foarte scurt avut la dispoziție ne-a făcut să ne concentrăm doar pe obiectivele turistice.

un oraș viu, vibrant, foarte animat de dimineața până seara târziu.

---

VIZUALIZĂRI: 500 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI