ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.06.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
APR-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

'Opționale' prin Tenerife

NB: Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
[fb]
NOU TIMP CITIRE: 14 MIN

Urcând pe acoperișul insulei Tenerife, al Canarelor și al Spaniei

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Cum se poate spune despre „un acoperiș” că este în același timp și al unei insule, și al unui arhipelag și al unei țări?! Simplu, deținând recordul de altitudine absolută!

Vulcanul Teide, căci despre el este vorba, cu cei 3718 m în vârf (El Pico del Teide), considerat a fi „acoperișul” Spaniei când ne referim la cel mai înalt munte al acestei țări, nefiind depășit decât de nori și cer, devenise repede marele obiectiv al vacanței noastre ce urma s-o avem în Tenerife, deși nu suntem munţomani declarați, dar iubim muntele. Am mai fost pe Etna, dar și în Nea Kameni, în Santorini, știam cu ce „se mănâncă” un vulcan, deși aici ar trebui să trec și rateul din ianuarie al Vezuviului în favoarea altor obiective, dar atracția pentru Teide a fost de la bun început aparte, unică, maximă.

Așadar, gândurile noastre, la unison, s-au îndreptat cu prioritate către Teide pe care am început să-l studiem din multe puncte de vedere pentru a găsi soluția optimă pentru a-l aborda.

Despre Teide în cifre şi nu numai

Ar fi multe de spus referitor la Teide, însă trebuie început cu faptul că priveliştea coastelor golaşe din lavă pietrificată pe fundalul cerului de un albastru limpede, curat, este imaginea emblematică a insulei Tenerife. Nuanţele valurilor de magmă împietrită se deschid într-o paletă largă, uimitoare: de la negru de abanos, la maroniu închis, cărămiziu, roșiatic, gălbui sau chiar trandafiriu, în funcţie de era în care au avut loc erupţiile, pornind de la 60 de milioane în urmă. Cert este că, privit din orice unghi, Teide pare într-o continuă schimbare, dar la fel de spectaculos cu ale sale forme bizare, limbi de lavă, peşteri vulcanice sau conuri sfărâmate.

Vulcanul Teide, situat fix în centrul insulei Tenerife, face parte din Parque Nacional del Teide, o imensă rezervație naturală ce se desfășoară pe circa 190 kmp și este un vulcan activ, ultima sa „răbufnire” notabilă având loc în anul 1909. Teide a primit statutul de parc naţional în 1954 şi din 2007 face parte din patrimoniul Mondial UNESCO. Deţine locul trei în ceea ce priveşte superlativul de cel mai înalt vulcan din lume, după Mauna Loa şi Mauna Kea din Hawaii.

Este arealul în care trăiesc o mulţime de specii endemice de floră şi faună în partea unde altitudinea permite ca viaţa să existe, fiindcă sus de tot, nimic pare a nu mai trăi, peisajele sunt ca de pe Lună, doar cu stâncă goală, colorată în diverse tonuri.

Legendele spun că guanşii, locuitorii indigeni din Tenerife, dinainte de cucerirea spaniolă, numeau acest vulcan Echeide, adică iadul. Ei credeau că aici stăpâneşte diavolul Guayota care-l răpise pe Magec, zeul luminii şi al soarelui. Acesta a fost eliberat în cele din urmă, de Achamán, zeitatea supremă, care a astupat craterul. Guanşii mai credeau că Echeide era stâlpul care sprijinea cerul ca să nu cadă pe pământ.

Că ajungi în vârful său sau nu, Teide este un must-see dacă tot ai călătorit până în Tenerife. E păcat să ratezi șansa să-l vezi de aproape, mai ales că se poate ajunge cu mașina destul de sus, până la stația de telecabină aflată la 2350 m altitudine, pe drumuri impecabile. Nu-i bai dacă nu ai maşină închiriată, din fericire există curse zilnice de autobuz care pleacă din Puerto de la Cruz, din nord, sau din sud, din Playa de Las Américas şi merg până la staţia de telecabină, desigur, transportul public TITSA fiind bine pus la punct.

Mulţi dintre vizitatori se opresc aici fie pentru că telecabina nu funcţionează din cauza vremii nefavorabile (vânt îndeosebi), fie pentru că nu şi-au propus să urce considerând că întâlnirea cu Teide, de la acest nivel, este suficientă.

Telecabina (Teleférico del Teide) volcanoteide.com/en/volca ... teide_cable_car transportă doritorii de înălţimi mai mari în aproximativ 8 minute de la 2350 m până la staţia de sus, la 3555 m, deci pe o diferenţă de nivel de mai bine de 1.200 m. Acolo se află punctul de belvedere numit La Rambleta, de unde se poate admira imensa calderă Las Cañadas del Teide cu diametrul de 17 km şi Valea Ucanca, un impresionant câmp de lavă. Este bine de reţinut că la cel mai mic semn de vreme nefavorabilă, telecabina nu mai circulă, din motive de înţeles. Altfel, prima urcare este la orele 09,00, ultima coborâre în jur de 17,00.

De la La Rambleta pornesc trei trasee: nr. 10 (Telesforo Bravo), nr. 11 (Mirador de la Fortaleza) şi nr. 12 (Mirador de Pico Viejo) care pot fi urmate dacă vremea este bună, fără vânt sau ceaţă.

Ruta 10 sau Telesforo Bravo este singura care duce în vârful Pico del Teide la 3718m, pe o distanţă de 614 m şi o diferenţă de nivel de 173 m, de dificultate ridicată, al cărei urcuş durează cam 30-40 minute. Pe acest traseu au voie să intre doar cei care posedă un permis special, gratuit, eliberat de Administraţia Parcului cu mai mult timp înainte (cel puţin o lună). Permisul se emite online de pe site-ul: reservasparquesnacionales.es şi este valabil doar pentru ziua şi intervalul orar înscris pe acesta. Accesul e limitat la max. 200 de vizitatori pe zi împărţiţi pe patru intervale orare de la 09,00-17,00, tocmai pentru a se proteja arealul şi a nu se crea nici un fel de aglomeraţie pe această cărare accidentată.

Ruta 11 porneşte din stânga staţiei de telecabină şi este un traseu scurt (426 m), de cam 25 minute, dar destul de solicitant, până la Mirador de la Fortalezza cu vedere la coastele nordice ale conului vulcanic care coboară înspre ocean.

Ruta 12 se face în dreapta staţiei de telecabină, urmând coasta vestică a El Pilón şi este un traseu cu lungimea de 731 m şi durata de cca 30 minute, care la final oferă o privelişte spectaculoasă asupra muntelui Chahorra cu craterul său de 800 în diametru, ce culminează în vârful Pico Viejo (3134 m). Vederile oferite din punctul terminus al traseului spre vestul şi sudul insulei, precum şi spre insulele învecinate, sunt magnifice.

Desigur, pe Teide există multe alte trasee, unele chiar foarte lungi, de mulți kilometri, de diferite grade de dificultate, ba chiar se poate urca şi până la La Rambleta pe una dintre poteci fără a face apel la telecabuină, însă acestea sunt pentru oameni experimentaţi, iubitori înăscuţi ai muntelui, care vin în Tenerife cu scopul definit de a le străbate şi a cuceri vulcanul.

Cum am organizat ascensiunea, excursii posibile

Bineînţeles că primul lucru pe care l-am făcut după ce ne-am decis asupra zilei când să urcăm pe Teide a fost să aplic pentru obţinerea permiselor gratuite pentru ruta Telesforo Bravo. Nu este deloc greu, aplicaţia informatică ne-a emis imediat permisele. Eşti avertizat că pentru a te avânta pe traseu nu trebuie să ai probleme cu inima, că urcuşul nu este recomandat copiilor sub trei ani şi femeilor însărcinate, că trebuie să fii identificat de rangerii parcului cu paşaportul sau alt act.

De asemenea, dacă vremea, jos, la malul oceanului poate fi călduroasă, cu temperaturi în jur 25 de grade, acolo la baza vulcanului este mult mai frig, cu diferenţă de mai bine de 10-15 grade. Mai mult, conul vulcanului poate fi acoperit de zăpadă, însă noi nu am văzut decât petice pe ici-colo. Desigur, îmbrăcămintea şi încălţămintea trebuie să fie rezistente, adecvate de drumeţie, în plus este nevoie de ochelari de soare, apă şi neapărat loţiune de protecţie solară fiindcă astrul nostru zilnic poate fi nemilos atunci când străluceşte şi te poţi pricopsi cu niscaiva arsuri fără să-ţi dai seama.

Am obţinut permisele prima oară pentru 31 martie, practic ziua de mijloc a vacanţei plănuite iniţial (perioada 27 martie-03 aprilie), însă cum zborurile ne-au fost modificate, a trebuit să aplicăm pentru miezul vacanţei nou stabilite, adică ziua de 14 aprilie şi să anulăm permisele iniţiale spre a lăsa locurile libere pentru alţi doritori. Din fericire, tot răul a fost spre bine, norocul fiind de partea noastră, deoarece în săptămâna iniţial aleasă pentru Tenerife, vremea nu a fost foarte prietenoasă, telecabina neputând urca în niciuna dintre zile, deci nici nu se punea problema de ascensiune pe Pico del Teide. Evident, totul este o loterie, de vreme depinzând 100% reuşita unei astfel de experienţe.

Următorul pas l-a constituit rezervarea urcuşului cu telecabina, care şi acesta se făcea, la momentul acela, exclusiv online, pe ore, şi cu achitarea pe loc, urmând ca în cazul în care ascensiunea n-ar fi putut avea loc, aceasta să fie reprogramată sau dacă nu era timp pentru aşa ceva, banii să fie returnaţi în contul din care se făcuse plata. Ambele bilete au costat 74 €, cu urcare-coborâre incluse. Desigur, şi aici exista riscul neconcretizării, dar perspectiva rambursării banilor era absolut corectă, de reprogramare nu prea încăpea vorba.

Ar mai fi de zis că Teide poate fi abordat în mai multe feluri, există mai multe activităţi special organizate, de la plimbări nocturne ghidate cu program de observaţii astronomice în nopţile cu lună plină, la petrecerea unei nopţi la refugiul Altavista, la altitudinea de 3260 m, cu posibilitatea prinderii apusului şi răsăritului soarelui de pe vulcan. Puteţi consulta gama de activităţi posibile pe Teide aici: volcanoteide.com/en

Cum a decurs totul/Experiența proprie

Cu o zi înainte de data rezervată pentru telecabină și vulcan, ne mutaserăm în sud, în Los Cristianos, pe o vreme foarte frumoasă, vizibil în încălzire. După-amiază am primit un e-mail de încurajare de pe website-ul telecabinei prin care mi se cerea să fiu pregătită din punct de vedere emoțioanal că urmează marea întâlnire cu Teide, cel mai probabil la data stabilită, deoarece vremea era prognozată a fi prielnică.

Dacă până atunci nu cred să fi avut vreo strângere de inimă specială legată de Teide, acum că era gata să se concretizeze ascensiunea, emoțiile începuseră să nu-mi mai dea pace la gândul că poate nu mă descurc sau nu rezist. Nu duc lipsă de condiție fizică, dar nu urc constant pe munte, ci absolut ocazional, așa că temerile mele nu erau complet nejustificate. De soț nu prea mă apăsau gânduri asemănătoare fiindcă știam că el are alt cult pentru munte, e obișnuit din copilărie cu urcuşul pe munte.

În dimineaţa zilei de 14 aprilie, după micul-dejun, puși la drum, am luat calea spre Teide, angajându-ne spre localitățile Arona și Vilaflor, pe șoseaua TF-51 (excelentă!), pe o distanță de circa 50 km. Toate bune și frumoase, doar că după ce am ieșit din Arona, mașina începe să cârâie și computerul de bord afișează că presiunea în pneul roții dreapta față este scăzută. Tragem pe dreapta, soțul coboară pentru a verifica și imediat coboară dintr-o mașină ce trecea pe lângă noi un localnic binevoitor, gata să ne ajute. Îi explicăm ce a apărut, el, binedispus deși era dimineață încă, ne zice că nu-i problemă, că așa sunt mașinile astea moderne și ne face semn că putem pleca liniștiți.

De plecat, am plecat, dar nu prea liniștiți, că la Vilaflor ne-am înființat la prima stație de alimentare și l-am rugat pe domnul de acolo să ne crească presiunea în pneu, acesta, foarte drăguț, imediat se execută, dar mesajul computerului de bord a rămas același. Ne-am gândit ce să facem în atare situație și ne hotărâm (cu inima îndoită) să mergem înainte totuși.

Am sosit în parcarea generoasă de la telecabină după câteva popasuri făcute pentru a admira peisajele muntelui, mai întâi cele cu vegetație (păduri de pini canarezi), apoi cele golașe în culori aproape ireale, parcă de pe Lună. Aveam rezervare la telecabină pentru intervalul 12,10-14,00, iar pentru traseul nr. 10 la orele 13,00, așa încât după ce am parcat mașina în siguranță, am avut timp să savurăm o cafea și o bere mică la înălțime, la o masă în cafeneaua stației de unde aveam o priveliște fantastică asupra arealului.

Acolo, totul era organizat perfect, de cum am prezentat rezervarea, ni s-a spus ce pași sunt de urmat, ne-au emis câte două carduri cartonate pentru fiecare (urcare+coborâre) de la un ghișeu, apoi ne-au indicat exact locul din care urma să fim invitați să urcăm în momentul când venea următoarea telecabină de sus. Aceasta era destul de încăpătoare, capacitatea sa fiind de până la 44 persoane. Într-adevăr, în câteva minute eram deja sus, la 3555 m, după o urcare lină, mai puțin în dreptul stâlpilor când telecabina se cam zdruncina.

Sus, am găsit o vreme destul de bună: cerul era senin, de un albastru limpede, luminos, soarele strălucea cu putere, doar vântul deranja, făcând ca temperatura să se resimtă și mai scăzută. Punctul de belvedere La Rambleta nu este mare, însă este foarte ofertant în ceea ce privește panorama. După câteva priviri roată primprejur, ne îndreptăm spre poarta metalică pe care scrie 10, aflată chiar lângă clădire, deci pe acolo se intră pe traseul cel mai dorit.

Deschidem poarta şi cum păşim pe aceasta, ne iese în faţă un ranger care ne ia în primire şi ne spune că pe acolo nu se poate merge decât cu permis special. Arătăm permisele, le verifică, apoi ne cere paşapoartele pentru confirmare. Se convinge că totul este corect, apoi ne dă câteva indicaţii utile, inclusiv sfatul ca după ce revenim, să nu coborâm până nu facem cel puţin traseul 12. Îl mai întrebăm cât estimează suişul şi ne răspunde că vreo jumătate de oră. De fapt, nouă ne-a luat cam 50 de minute să ajungem în vârf, dar nu mai conta, era important că am reuşit.

Ne lansăm cu aplomb pe traseu plini de entuziasm şi emoţie, mai ales că în prima parte acesta nu părea extraordinar de greu, dar după vreo cincizeci de metri de mers rapid, gazele de sulf emanate efectiv ne iau aerul, și acela rarefiat, nemaiputând respira cum trebuie. Ne oprim să ne revenim, abia atunci înţelegând avertizările de pe panouri şi pe urmă ne repunem la drum.

Poteca este accidentată, începem să urcăm pieptiş şi curând avea să fie din ce în ce mai greu, pe măsură ce înaintam printre bolovani, uneori chiar ţinându-mă cu putere de stânci. Călcam pe pietre colţuroase, vântul sufla nemilos, că era posibil în orice moment să mă dezechilibrez, de aceea mai mergeam uneori şi în patru labe. Ne opream din când în când să ne refacem forţele, apoi, cu ochii pe vârf, continuam să urcăm. Aceastea au fost condiţiile, dar nici prin cap nu mi-a trecut să renunţ, lucru pe care o nemţoiacă trecută de a doua tinereţe ce se afla cu câteva zeci de metri în faţa noastră l-a făcut cu puţin înainte de a ajunge în vârf, de neînţeles pentru mine.

De fapt, pe traseu nu am întâlnit decât vreo câteva persoane, în spatele nostru la ceva distanţă era un cuplu, mai târziu ne-au depăşit (aveau jumătate din vârsta noastră) şi apoi ne-am întâlnit în vârf. Acolo aveam să aflăm de la tinerii frumoşi, că erau din Valencia şi veniseră în vacanţă cu scopul să cucerească Teide. Ne-am fotografiat reciproc, ne-am bucurat împreună să atingem bumbul metalic din bronz ce marchează cei 3718 m, montat de autorităţile spaniole în punctul cel mai înalt.

De sus, vederea panoramică era splendidă, dar era foarte dificil să ne ţinem pe picioare din cauza vântului. De jur-împrejur, se putea observa tot arhipelagul canarez, graţie cerului curat ca lacrima.

După ce am coborât, ne-am hotărât să urmăm recomandarea rangerului şi ne-am lansat şi pe traseul nr. 12, care are în capăt o frumoasă privelişte spre Pico Viejo. Acest a fost „mic copil” în comparaţie cu precedentul traseu, nu a fost chiar ca pe bulevard, dar poate fi experimentat de către oricine. Cărarea este mai largă, mai puţin accidentată şi mai plană. La finalul rutei nr. 12, sunt panouri care indică tot ceea ce există în raza vizuală: vârful Pico Viejo, insulele La Gomera, El Hierro, La Palma, dar şi începutul traseului nr. 9, de dificultate extremă, cu o lungime de 9,6 km, de parcurs în 6 ore şi jumătate.

Întorşi la staţia de telecabină, într-o sală special amenajată, rulau imagini tulburătoare montate pe un panou despre recenta erupţie (septembrie 2021) a vulcanului din insula La Palma şi ale sale consecinţe. Din altă sală, fiecare putea cumpăra, la alegere, un suvenir cu Teide.

Concluzie

Teide este un loc în care te simți, la propriu și la figurat, deasupra tuturor, mai aproape de cer, mai aproape de Dumnezeu, de aceea merită tot efortul, dacă tot ați mers până în Tenerife, să vă încercați norocul la telecabină sau, mai sus, pe Telesforo Bravo. Deşi mi-a ieşit un articol stufos, cuvintele sunt prea mici pentru a putea descrie cu adevărat senzaţiile trăite în această aventură. A fost una ce a debordat de adrenalină, una dintre cele mai tari experienţe de care am avut parte până în prezent, la finalul căreia aveam impresia că plutesc de fericire, satisfacția fiind enormă. Dacă eu am reuşit, puteţi şi voi aceia ce vă doriţi să ajungeţi acolo!

Și, ca un făcut, în timp ce coboram, îndreptându-ne spre Los Cristianos, deodată a dispărut mesajul de pe afişajul computerului de bord precum că presiunea din pneul dreapta față ar fi redusă, ceea ce ne-a dus cu gândul că aceeași forță divină intervenise din nou în favoarea noastră...

 

Vă rog, atașați următorul videoclip: youtube

Citește și CONTINUAREA aici
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

[fb]
---
Trimis de irinad in 01.06.22 14:25:29
Validat / Publicat: 01.06.22 16:05:07
VIZUALIZĂRI: 589INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Turcia, Serbia, Bulgaria, Albania, Grecia, Malta, Iordania, Israel, Italia, Franţa, Cipru, Portugalia, Croaţia, Spania, Egipt
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P22 Poteca nr.10, o adunătură de bolovani ascuţiţi
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 59100 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    15 ecouri scrise, până acum

    webmasterX [01.06.22 15:43:53] »

    Superb...

    -

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    irinad [01.06.22 15:51:39] »

    @webmasterX: Mulţumesc frumos!

    maryka [01.06.22 18:12:28] »

    Superb! Zic și eu ca și webmaster. Foarte fain și felicitări pentru aventură, pentru tot efortul de a căuta și coordona: bilete, trasee, ore, știu cât este de dificil, poate chiar mai decât traseul în sine. Am văzut și filmulețele, am văzut cât de tare bătea vântul. Mă bucur foarte tare pentru voi, pentru că s-au aliniat astrele și ați reușit să ajungeți în vârf, chiar și în patru labe pe alocuri, la nevoie. Îți spun sincer că nu știu dacă eu aș fi reușit. Poate nu de dificultate, dar cu toate pregătirile, bilete, telecabină, etc.

    Peisajele sunt minunate, efortul vostru a fost răsplătit pe măsură, nouă tuturor ne-ai dat mesajul că se poate, așadar- bravo!!!

    O seară frumoasă, te pup cu drag!

    irinad [01.06.22 18:43:35] »

    @maryka: Mulţumesc, aşa este, am avut mare noroc de vreme bună pentru a se concretiza urcuşul pe Pico del Teide. Nu mai puţin adevărat este şi faptul că organizarea implică ceva efort de documentare şi de sincronizare, însă nimic de speriat. Am ţinut să scriu separat povestind în amănunt despre cum am procedat tocmai pentru a veni în întâmpinarea eventualilor doritori de Teide cu idei de reuşită.

    Îți spun sincer că nu știu dacă eu aș fi reușit. Poate nu de dificultate, dar cu toate pregătirile, bilete, telecabină, etc.

    Eu cred că ai fi reuşit din toate punctele de vedere, doar vremea este cea de care depinde totul fiindcă degeaba te organizezi bine dacă nu funcţionează telecabina sau nu se permite accesul pe potecă. Şi mai cred că "planetele s-au aliniat" tocmai pentru că nu ne-am agăţat cu disperare de visul acesta: deşi ne doream, ne gândeam că am avea o mulţime de lucruri de făcut acolo dacă n-ar fi funcţionat telecabina. Inclusiv să urcăm cu maşina doar până la staţia de telecabină sau pe alte drumuri din parc. Abia în preziua rezervării, când am primit e-mailul de la "telecabină", au început să mă ia emoţiile de-a binelea.

    Mulţumesc încă o dată pentru aprecieri, ecou, vizită, vorbe frumoase! Şi eu te îmbrăţişez cu drag!

    webmaster [01.06.22 23:53:28] »

    Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

    — (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    ===

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    Carmen Ionscris / TELEFON [02.06.22 08:38:49] »

    @irinad: Sunteți doi temerari! Bravo!

    irinadscris / TELEFON [02.06.22 09:07:07] »

    @webmaster: Mulțumesc foarte mult!

    @Carmen Ion: Mulțumesc frumos pentru aprecieri, mă bucur că ți-a plăcut!

    elenaadinascris / TELEFON [03.06.22 09:48:30] »

    O experiență inedită pe care ați dus-o la capăt cu brio!

    A fost într-adevăr cu unele obstacole, ceea ce făcut-o și mai frumoasă în final, așa cum bine ai spus, "una dintre cele mai tari experienţe de care am avut parte până în prezent, la finalul căreia aveam impresia că plutesc de fericire, satisfacția fiind enormă. "

    "ceea ce ne-a dus cu gândul că aceeași forță divină intervenise din nou în favoarea noastră"

    Cu siguranță divinitatea a fost alături de voi și v-a ocrotit!

    Felicitări! 😊👍

    irinadscris / TELEFON [03.06.22 18:19:15] »

    @elenaadina: Mulțumesc frumos pentru cuvintele tale ce mi-au mers la suflet! Cu siguranță, această excursie, reușita ei, toate ne-au dus cu gândul că cineva acolo, sus, ne iubește. Este plăcut să vezi cum "planetele se aliniază" și visul devine realitate.

    Mă bucur că ai fost în asentimentul meu! O seară liniștită!

    patrice [05.06.22 10:27:14] »

    Felicitari! In vara sper sa ajung si eu acolo, iar articolul tau este cu adevarat util. Multumesc!

    irinadscris / TELEFON [05.06.22 12:15:34] »

    @patrice: Mulțumesc foarte mult! Îți doresc să ajungi acolo și mă bucur tare că articolul meu ar putea să-ți folosească!

    mishu [14.06.22 18:39:11] »

    @irinad:

    Călcam pe pietre colţuroase, vântul sufla nemilos, că era posibil în orice moment să mă dezechilibrez, de aceea mai mergeam uneori şi în patru labe.

    asta inseamna sa iti doresti ceva si sa faci orice pentru a-ti indeplini visul pentru ca in final

    Ne-am fotografiat reciproc, ne-am bucurat împreună să atingem bumbul metalic din bronz ce marchează cei 3718 m, montat de autorităţile spaniole în punctul cel mai înalt.

    .

    Este o experienta care te face mai puternic si la finalul careia ai acea satisfactie ca ti-ai indeplinit un vis.

    Minunat, felicitari, votat cu mare drag.

    irinad [14.06.22 20:29:29] »

    @mishu: Să ştii că şi eu şi soţul meu ne-am dorit foarte tare să ajungem pe Teide, în cele din urmă, reuşind, norocul fiind de partea noastră. Satisfacţia de a ajunge în vârf a fost enormă, adrenalina la cote înalte şi de bucurie am mai fi rămas acolo încă ceva timp dacă era posibil să ne ţinem pe picioare. Dar, a trebuit să nu zăbovim decât un pic, doar pentru câteva poze sau filmuleţe, altfel vântul ne-ar fi spulberat cu uşurinţă.

    Este o experienta care te face mai puternic si la finalul careia ai acea satisfactie ca ti-ai indeplinit un vis.

    Am pus-o deja pe o listă alături de câteva experienţe curajoase pe care le-am trăit, deşi uneori mă minunez şi eu de mine că am fost în stare să le cu bine duc la capăt.

    Mulţumesc foarte mult pentru că ai avut răbdarea să citeşti articolul, pentru acest ecou plin de vorbe frumoase! Vacanţe frumoase pe mai departe!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    ioana74 [14.07.22 11:34:32] »

    @irinad: Minunata experienta ati avut dragii mei, va invidiez din suflet

    Articol dupa articol, ma faci sa imi doresc tot mai tare sa ajung acolo, mai ales pentru experienta avuta pe Teide.

    Va felicit pe amandoi pentru determinare si alegerea inspirata a traseului, merita pe deplin toata oboseala si emotiile cand reusesti sa ajungi acolo sus pe acooperisul zeilor.

    Te pup cu drag, calatorii frumoase va doresc si in continuare, calatorii care sa va umple sufletul de frumos!

    irinadscris / TELEFON [14.07.22 15:45:43] »

    @ioana74: Mulțumesc frumos, mă bucut tare mult că ți-a plăcut experiența noastră pe Teide. Pentru noi a fost mult așteptatul moment cheie al vacanței canareze, încununat de succes.

    Acolo sus cineva ne iubește, așa îmi explic că planetele s-au aliniat și am avut parte de una dintre cele mai tari experiențe de pànă acum. Eu încurajez s-o facă pe oricine își dorește să încerce senzații deosebite. Merită să se bucure de măreția vulcanului privindu-l îndeaproape de la înălțimea-i deloc modestă.

    Dacă-ți dorești, te susțin din toată inima!

    Încă o dată îti mulțumesc pentru aprecieri, cuvinte frumoase, și eu te îmbrățișez cu drag!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    elenaadina, ioana74, irinad, maryka, mishu, patrice
    Alte impresii din această RUBRICĂ:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2022 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.118788957596 sec
    ecranul dvs: 1 x 1