Autentic andaluz

TIPĂREȘTE

Mare problemă am avut când m-am apucat să caut cazare în Sevilla! Dar și uimire...

Bineînțeles că prima căutare a reprezentat-o hotelul la care făcusem rezervare pentru martie 2020, era antepandemică. Stupoare! Prețul era de aproape 3 ori mai mare la hotelul de 4 stele ales atunci.

Dau și caut altele. Prețurile parcă au luat-o razna iar hotelierii au înnebunit! Aveam să aflu ulterior motivul scumpirii: marea sărbătoare religioasă despre care voi vorbi într-un alt articol. Însă mirarea cu privire la cum poate ridica tarifele un asemenea eveniment a rămas în memoria mea turistică.

Cum nu aveam de gând să plătesc sume astronomice pentru a-mi depozita bagajele într-un dulap și a trage un pui de somn timp de 2 nopți, m-am reorientat spre satele din jurul Sevillei. Și așa am dat peste una dintre cele mai muzicale localități în care am tras, Mairena del Alcor, situată la o oarecare distanță de auotostrada ce leagă Cordoba de Sevilla, pe un drumeag – asfaltat, se înțelege! – ce șerpuiește spre acest sat foarte liniștit.

Pentru ce am ales cazarea aici? Pe lângă denumirea ce mi-a mers direct la inimă? Ei bine, pentru că aici am găsit o hacienda. Și cum să ratez ocazia de a mă face oaspetele ei? Din filme, din lecturi, hacienda îmi suna cumva burghez, o proprietate a unui om bogat, înconjurată de proprietăți agricole. Și puțin sudamerican, telenovelistic.

Am pus ochii pe ea, am și trimis mail omului pentru rezervare. Și la aceasta am rămas să tragem.

În ziua anterioară sosirii, am fost întrebat la ce oră estimăm că vom ajunge la cazare. Am tastat ora 17, zicându-mi că până la acel termen avem termen suficient, iar dacă nu, ne va aștepta omul. Doar că noi am ajuns la 16.10. Găsim proprietatea înconjurată de ziduri lungi și albe îndărătul cărora nu ai cum privi, sunăm la intrare, batem în poartă, dar degeaba. Dau mesaje, sun la telefon, același rezultat.

Ne așezăm în mașină și așteptăm. Cu 4 minute înainte de ora 17, poarta se deschide și putem pătrunde în hacienda. Aveam să aflăm că Francisco se odihnise, telefonul nu îl avuse lângă el – asta înseamnă, de fapt, liniște – iar la ora convenită ne aștepta.

Un adevărat senior ni s-a înfățișat a fi Francisco! În vârstă de 66 de ani, tată a două fete și singur – nu am intrat în indiscreții pentru a afla motivul -, elegant de fiecare dată când îl întâlneam și foarte discret, cu un program zilnic al cărui start se dădea după ora 11, deși dimineața aveam fructele proaspete pe masă, omul a reprezentat un etalon a ceea ce am putea defini termenul” don” în spaniolă.

Iar casa lui, un vis! Cea mai frumoasă și elegantă cazare din vacanța noastră în Andalusia! Exact pentru așa ceva sunt adeptul Airbnb-ului.

Locuința te cucerește de cum îi treci granița. De la poartă continui pe un drum până în fața casei, iar mașina o lași pe aleea de la care pornește cărarea spre terasă.

De cum pășești în holul de la intrare, având coloane și arcuri perfect boltite, te simți binevenit. Camerele oaspeților sunt pe stânga iar livingul în care își petrece timpul proprietarul e pe dreapta, iar prin ușa de sticlă se vede masa de biliard și micul birou cu o lampă rămasă aprinsă pe aproape întreaga durată a șederii noastre.

Bucătăria se află poziționată puțin la stânga și în față, iar odată intrat acolo rămâi copleșit de dotările ei dintre care se remarcă, de departe, serviciile de porțelan de înaltă calitate, perfect aranjate în bufete cu uși transparente. Privești colecțiile de porțelan și ai impresia că te afli într-un muzeu.

În partea opusă se află dotările contemporane – cuptor electric, cuptor cu microunde, storcător de fructe, filtre de cafea – iar între ele imensele coșuri cu portocale. Chiar întrebasem proprietarul dacă plantația de portocali din fața casei îi aparține, dată fiind abundența zilnică a acestor fructe, și aveam să aflăm că ele provin de la un prieten de-al său și nu din locul imaginat de mine.

Din bucătărie aveai o ușă prin care ajungeai în cămara din extrem de curată și bine rânduită, cu rafturi pe care erau aliniate tot soiul de borcane, pungi, alimente ce ofereau posibilitatea închegării micului dejun. Iar din frigiderul aflat tot în această încăpere, completai, conform preferințelor culinare matinale.

Camera repartizată o pot defini ca austeră, cu două paturi și o noptieră între ele, cu câte un tablou deasupra fiecăruia, un fotoliu mic pretabil amatorilor de lectură, un televizor cu o diagonală mică – dar acesta reprezintă un obiect de inventar deloc băgat în seamă când ne aflăm în concediu -, un dulap încastrat în zidurile camerei, însă toate acestea într-o concordanță perfectă cu galbenul draperiilor, dătător al unei senzații de tihnă extrem de benefice după o zi de hoinăreală.

Dar ceea ce te lasă fără piuit este baia. Mare, chiar imensă, de o curățenie exemplară, în tonuri calde și cu nuanțe idilice reprezintă încăperea din care nu ai mai ieși. Spre mirarea mea, avea montate și prize britanice, amănunt care descrie, după a mea părere, atenția la detaliile turistice.

Terasa din fața intrării principale e poziționată spre răsărit iar dimineața ai privilegiul petrecerii unor clipe minunate stând acolo la o cafea.

Curtea este imensă, prin ea aleargă iepuri sălbatici – vreo 8 am numărat eu într-una din dimineți -, are piscină și o zonă de relaxare în care poți lenevi pe șezlong.

Accesul ne era permis în întreaga casă, mai puțin în dormitorul și biroul gazdei. Încă de la sosire ne înmânase telecomanda de la poarta proprietății, spunânde-ne că ușa casei rămâne în permanență descuiată deoarece ne aflăm într-o zonă sigură.

Casa nu avea calorifere, încălzirea fiind asigurată de radiatoare. Probabil că nu se rentează în această zonă montarea de calorifere, date fiind temperaturile destul de prietenoase din timpul iernii.

Francisco nu vorbea engleza iar în conversații folosea Google Translate. Vorbea în telefon sau scria ce dorea în spaniolă apoi ne arăta traducerea în engleză.

Micul dejun l-am pregătit noi în fiecare dimineață, încropind masa din cele puse la dispoziție de rafturile frigiderului și ale cămării.

Chiar dacă în cameră internetul funcționa destul de anevoie, acest amănunt a contat foarte puțin și nu a împietat deloc în alegerea acestei cazări drept cea mai frumoasă din câte am avut pe durata concediului andaluz.

A reprezentat și ne-am bucurat de acel” altceva” , tradițional și specific arealului geografic în care te afli, fără discuție peste aerul impersonal al unui hotel, indiferent de câte stele are pe frontispiciu.

Am fost plăcuți impresionați și de mesajul primit la două zile după plecarea de acolo, prin care Francisco ne-a mulțumit că i-am fost oaspeți și prin care își exprima regretul că nu am putut comunica mai bine, scuzându-se că în tinerețe a învățat franceza iar acum e prea în vârstă pentru a se apuca de engleză. Am apreciat și ne-a impresionat franchețea lui.

Cât e de ușor să fii om...

---

VIZUALIZĂRI: 1008 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI