ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.01.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2021
DURATA: 1 zile
Prieteni
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Blue safari sau un altfel de safari

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Aceasta era următoarea excursie pe care urma să o avem în sejurul nostru din Zanzibar. Un altfel de safari deoarece acesta se desfășoară mai mult pe apă. Numele acestei excursii a fost preluat de la prima ce a gândit un asemenea circuit, o englezoaică se pare și acum a fost preluat de o mulțime de ghizi și de pescari.

Dis de dimineața, după ce am luat micul dejun și am făcut ochi am purces la drum. Aveam de făcut o călatorie lungă spre cel mai îndepărtat punct fața de locația noastră Matemwe din Zanzibar. Mai bine de două ore am mers pe șosele prăfuite ale Zanzibarului.

An coborât pe o plajă care era la reflux. Aveam de parcurs aproape 200-300 de metri până la locul unde era marea și ne așteptau ghizii cu bărcuțele. În afară de noi cei 20, mai erau turiști si de la alte hoteluri.

Am ajuns într-un loc unde marea avea vreun metru maxim, dacă nu mai puțin. Aici ne aștepta o barcă foarte lungă și foarte îngustă numită ngalawa, o barcă tradițională. Aceasta este confecționată dintr-un trunchi de copac și are o velă, dar și un mic motor.

Ei bine au înghesuit vreo douăzeci de persoane în această bărcuță foarte instabilă și tot mai vroiau să aducă. Cu această barcă urma să facem transbordarea către una mai mare, o barcă locala tip dhow cu care urma să ne continuăm călătoria! Și ca să nu mai facă un drum de maxim 20-30 de metri pentru a-i duce în siguranță și pe ceilalți turiști a încercat să ne înghesuie pe toți în această pirogă extrem de instabilă. Ei bine în acest moment m-au apucat bâzdâcii și am început să țip la căpitan, să oprească îmbarcarea și să mai facă un drum. S-a uitat foarte mirat la mine, dar până la urmă mi-a dat ascultare fără să crâcnească. E drept era apa mică de vreun metru adâncime, dar dacă se răsturna cumva această barcă instabilă cădeam unii peste alții și ne înecam ca proștii la o apă de un metru!!!

În fine. Până la urmă am ajuns cu toții cu bine pe cealaltă barcă dhoni, mult mai solidă și mult mai stabilă. Aceasta este o barcă cu vele, dar căreia i s-a atașat un motor, care în afară de multă gălăgie mai lăsa in urma lui pete de ulei ori motorină. Un adevărat sacrilegiu în această mare superbă, dar cin” să le aibă cu ecologia pe acele meleaguri.

Am ajuns pe o limbă de nisip și am debarcat. Aici ori este sub ape insulița ori reapare semeață din mare. Erau deja o mulțime de turiști pe ea, semn că insulei paradisiace pustii sunt pesemne doar o amintire din alte vremuri. Aici fiecare căpitan de vas avea locul lui. Aveau pavilioane de pânză pe care le montau și apoi le strângeau la plecare. Ne-a montat și nouă unul. Cine a vrut a stat la umbră, noi am preferat soarele. Și aci după același tipar ca la precedenta excursie ne-au servit cu diverse fructe exotice.

Am făcut și un pic de baie în mare, dar nu a fost tare plăcut din pricina lichidelor ce se scurgeau de la bărci. Deasemenea ne-am bucurat ochii cu frumoasele steluțe de mare. Pe vremea aia nu știam, am auzit acuma că nu e bine să le scoți din mare, că astfel ele mor. Mea culpa dacă este adevărat.

După pauza de vreo două ore pe această limbă de nisip am plecat spre următoarea noastră destinație insula Kwale. Aici am dat iar de o insulă la reflux, unde se vedea foarte clar pe nisip, dar în special pe rădăcinile copacilor până unde avea să ajungă apa. Am debarcat cam la vreo două sute de metri de mal, iar după vreo două ore locul pe unde am trecut era complet acoperit de ape. Am mai văzut la viața mea acest fenomen flux reflux, dar parcă niciodată atât de rapid și cu o așa mare amplitudine.

Am debarcat pe această insulă care s-a dovedit a fi extrem de turistică. Am fost întâmpinați de o mulțime de vânzători care fiecare vroia să ne atragă la magazinul lui amplasat direct pe plajă. Evident la plecare am făcut fiecare ceva cumpărături. Cum era trecut de ora 12 am fost poftiți la masă, la niște terase improvizate.

Aici am fost serviți cu orez și cu fructe de mare la grătar, apropo ei sunt mari amatori de grătare și deasemenea cu pește. Mâncarea era făcută ad hoc, iar berea rece ne-o luam separat la un preț un pic mai mare. Dar nu era bai, eram deja foarte înfometați, dar în special însetați. Am avut și desert format din fructe exotice. Oricum ai da-o se pare că ei, de voie, de nevoie, mănâncă mult mai sănătos ca noi.

La un moment dat am avut nevoie la toaletă. S-a oferit unul foarte amabil să mă conducă în fundul curții. Mi s-a părut cam curios, dar am zis să merg cu el. Ei bine ce credeți acolo la o toaletă ca la mamaia la țară mi-a cerut taxă de acces 2 USD. Băi ești prost, băi ești nebun?

După ce ne-am pus burta la cale ne-am dus să admirăm cel mai mare baobab din zonă. Era deja foarte mare aglomerație în jurul lui, unii se cățărau pe el cât mai sus, noi n-am făcut multi purici în zonă. Știam că în safari ăla adevărat o să ne săturăm de baobabi.

Am încercat să fac o baie în mare, dar mi-a fost absolut imposibil datorită multitudinii de ambarcațiuni trase la mal, mari poluatoare. N-ar fi o idee rea interzicerea în zonă a bărcilor cu motor sau folosirea acestora doar în caz de necesitate.

După ce ne-am îmbarcat cu toți în dhoni am fost duși într-o laguna foarte faină unde erau o mulțime de mangrove. Aici aveam timp de bălăceală, dar marea era foarte agitată și noi destul de obosiți, așa că am zis pas acestei distracții.

Urma lungul drum de întoarcere. Căpitanul vasului a încercat și a reușit să anime atmosfera cântând împreună cu noi imnul neoficial al Zanzibarului Jambo. Mulți dintre noi chiar au învățat toate cuvintele. Este melodia pe care v-o pun si vouă la toate articolele mele despre Zanzibar.

A urmat un moment tare stânjenitor pentru noi. Ne-a rugat să cântăm și noi imnul nostru, nu se referea la imnul de stat, ci la cea mai populară melodie din România, la care se prezumă că toți știu versurile. Ei bine cu toate că eram douăzeci de oameni pe vas, nu am fost în stare să propunem o asemenea melodie. Apropo aveți voi vreo idee?

Safari Blue, această excursie pe apele învolburate ale Oceanului Indian a fost o excursie frumoasă, umbrită destul de tare de aglomerație. Din nefericire în lumea largă multe obiective turistice sunt pur și simplu copleșite de celebritate.

Hakuna Matata


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Locația e superbă, aglomerația e maximă


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Una peste alta a fost o excursie faină, un must see al Zanzibarului

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 06.01.22 11:26:14
Validat / Publicat: 06.01.22 12:12:34
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AFRICA [alte locuri]. A mai fost în/la: Etiopia, Kenya, Egipt

VIZUALIZĂRI: 3516 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 stea de mare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37100 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

robertAUTOR REVIEW
[06.01.22 11:41:18]
»

rog https://www.youtube.com/watch?v=vUrVeRGo5IM

mersi frumos!

webmasterX
[06.01.22 12:12:19]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Safta Radu
[06.01.22 14:05:04]
»

Salutare!

Frumos review-ul, cu fotografii pe măsură, din asemenea destinații exotice nici n-ar avea cum să fie altfel.

Să dai 2 USD ca să te duci la toaletă? Cred că în Gara de Nord din București nu dai mai mult de 2 lei pentru același lucru. Dar erai pe o insulă, ce vrei...

Cum, Robert, să nu cunoști o melodie românească renumită? Îți dau 2 exemple: Liviu Vasilică - „Mărine la nunta ta...” , sau „Trandafir de la Moldova” , sunt melodii pe care le-am auzit prin toate locurile pe unde am călătorit în țărișoara noastră. Data viitoare ai grijă să nu se mai repete!

Să fiți sănătoși, vacanțe frumoase în noul an și să ne mai delectezi cu asemenea articole.

robertPHONEAUTOR REVIEW
[06.01.22 14:12:57]
»

@Safta Radu: sa stii ca s-a propus Trandafir de la Moldova, dar nu era nimeni in gașcă, să stie toate versurile, de la capo al fino. Asta spun nu ne-am pus de acord pe nicio melodie, . 20 de românași neaoși!

Mulțumesc mult pentru vizita și comentariu! Data viitoare vă iau cu mine, ca să dați tonul

P.S. Da ce crezi că am dat! Sunt baiat, iar marea-i aproape!!! ;-)

ANILUPHONE
[06.01.22 16:40:15]
»

Interesant safariul ăsta pe apă!

Te-ai ridicat în picioare când ai strigat la căpitan?!?! Îmi imaginez faza... și după ce am văzut și barca...

Andri Popa, Vara nu dorm sau Lasa-mă papa la mare, cred că una din ele potrivea cu momentul vostru! Și ai dreptate nu cred că mai știu toate versurile unei melodii...

În rest numai de bine!

Aștept și povestea safariului pe uscat!

robertAUTOR REVIEW
[06.01.22 18:40:46]
»

@ANILU: foarte interesant! Nu este nicio poza cu piroga1 Era un trunchi de copac scobit pe dinăuntru. Dacă mă ridicam în picioare cred că nu dura mult până răsturnam barca. Foarte lungă și foarte îngustă.

Andri Popa am propus si noi, dar spun încă o data nu am găsit o melodie la care să știe majoritatea toate versurile. Sau măcar unul să-si asume. Ășa că mai căutați!!!

Safari pe uscat a fost de poveste. Chiar a fost pe gustul meu. Abia aștept să ajung cu povestea la el!

Mersi frumos pentru vizită și pentru ca-mi urmărești serialul!

doinafil
[06.01.22 23:44:13]
»

Măi, Robert, eu aș fi propus „m-a făcut mama oltean” , sau „așa beu oamenii buni” , că versurile nu-s greu de reținut (pot chiar fi improvizate versuri ad-hoc, care să rimeze cu zilele săptămânii) !

Costul usturător al „delectării în fundul curții” l-am simțit și eu la buzunar, pentru prima dată prin 2008, când am fost în Italia, la Veneția. Era 1 euro, aproape cât o cafea, acolo unde am fost nevoită să intru, altfel trebuia să pierd timp cu căutatul unui WC public. (cred că era doar unul în toată Veneția). Nu mi-a părut rău, pentru că am băut și o mică ceașcă de cafea Lavazza, la care mi-a rămas și acum gândul!

Felicitări pentru articol, am votat că a meritat din plin!

robertAUTOR REVIEW
[07.01.22 08:22:40]
»

@doinafil: ei uite că nimeni nu a știut să propună o melodie. Si erau și olteni si ardeleni și munteni și dobrogeni și moldoveni...

Nu cred că putem compara o toaletă îngrijită dintr-un mare oraș european, unde nu am nicio problemă să plătesc taxa de intrare, cu o groapă în Africa unde nu aveai de niciunele! În fine să încheiem subiectul.

Mersi frumos pentru vizită și comentariu și mă bucur că ți-a plăcut articolul.

Data viitoare trebuie musai să-mi înregistrez o casetă! ; -)

Toate bune!

puiutea
[07.01.22 09:27:35]
»

20 de românași și să nu știți voi versetele de la "Who put the drugstore în the street? " Mai mare rușinea!

robertPHONEAUTOR REVIEW
[07.01.22 09:37:26]
»

@puiutea: ????????

Nasshu
[07.01.22 12:08:21]
»

@robert:

Ei bine cu toate că eram douăzeci de oameni pe vas, nu am fost în stare să propunem o asemenea melodie.

Nu avea nimeni un telefon cu internet (cartela locala)? V-ar fi salvat, exista multe melodii romanesti pe youtube gen Karaoke (linie melodica si versurile pe ecran).

De stiut, incercat, intr-o posibila situatie viitoare.

robertAUTOR REVIEW
[07.01.22 12:29:01]
»

sincer, nu ne-am gândit la asta. Eram pe o barcă la mare, aveam net local, care nu mergea foarte bine, dar nu ne-am gândit nico clipă să căutăm ceva pe youtube.

Cred că nici nu ne-am putut închipui, că nu putem noi toți să găsim o așa melodie! Dar uite că s-a întâmplat. Eu personal știu începutul de la multe, dar doar atât, așa că nu m-am putut oferi voluntar!

Oricum e bine de știut pentru data viitoare!

Vorba aia am ceva experiența în domeniu, i-am dat unui chinez o casetă cu Cristina Rus și anul viitor când am fost stia deja versurile! Inima mea bate, bate pt tine...

Mersi frumos pentru sugestie!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Aurici
[08.01.22 10:27:34]
»

Dacă-i despre muzică eu, una, am învățat imnul ăsta pe care l-ai avut la fiecare articol. Am ajuns să mă trezesc fredonând peste tot, de mă întreabă lumea ce-mi veni, de unde?

Măcar câteva versuri tot știa cineva de la o melodie românească cunoscută. Și pe urmă dă-i cu la-la-la... merge de n-ai treabă, îți spun din experiență. Poate stimulentul nu a fost suficient.

robertAUTOR REVIEW
[08.01.22 11:09:39]
»

@Aurici: haha tare, îți dai seama că și noi cât l-am cântat pe-acolo. Bonus l-am pus si sonerie la telefon, de nu mai stim care cântă al meu ori al lui Laura. Sa știți dacă ne sunați și răspundem mai greu suntem disponibili, dar mai reascultăm melodia! ; -)

Acu dacă tot l-ai învățat ia bilete de avion și imediat esti în Zanzi. Când ajungi acolo uiți instant de drumul lung si greu.

Cu siguranță dacă am fi avut ceva mai mult la bord a, fi cântat până dimineață. Mai greu era cu căpitanul că vroia și el să învețe versurile!

Mulțumesc frumos pentru vizită și comentariu!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Aurici, doinafil, puiutea, robert, Safta Radu
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Zanzibar:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063397884368896 sec
    ecranul dvs: 1 x 1