ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.10.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: APOLLO
LUNA
AUG-2021
Cuplu
PREȚ 40-50 euro/masă
FĂRĂ transport
Raport PREȚ/CALITATE: BUN
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
96.67%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Unde mâncăm în zona Assos?

NB: Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente (din [b]anul curent sau anul trecut[/b]) în rubrica curentă; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
[fb]
NOU TIMP CITIRE: 10 MIN

Mâncătorii în Assos, Kefalonia

TIPĂREȘTE URM de aici

Assos este un sat micuț și dichisit, poziționat pe țărmul vestic al Kefaloniei, în jumătatea sa nordică. Nu vă mai pisez cu cât de romantic și de fain este, că tocmai ce-am făcut-o de vreo 2 review-uri încoace! :) (vezi impresii, vezi impresii) Noi am stat 5 zile acolo, apoi ne-am mutat încă 5 mai la sud; în tot cazul, indiferent unde alegeți să vă cazați și indiferent câte zile decideți să rămâneți pe insulă, e obligatoriu să ajungeți în Assos! Pur și simplu, nu poate fi ratat! Mai ales că se află și la 2 pași de Myrtos, una dintre cele mai spectaculoase plaje din lume!

O zi jumate nu ne-am mișcat de acolo (atât de mult ne-a plăcut!). Evident, a trebuit să și mâncăm în tot acest interval de timp, dar și în zilele ce au venit. În Assos am identificat 3 mâncătorii de-a lungul golfului și încă una în piața centrală. Am zis că în 5 zile o să avem timp să le testăm pe toate, poate chiar de mai multe ori, dar n-am reușit decât pe 3 dintre ele. Asta pentru că în vacanțe preferăm să mâncăm bine la prânz (pe unde ne nimerim), mai puțin seara (și de multe ori în cameră). Iar câteodată, când întârziem masa de prânz, la cină nu ne mai trebuie nimic.

Sea Side

N-aș putea spune că am început cu dreptul, ba chiar avea să se dovedească alegerea cea mai proastă din toate cele 3. Sea Side e mai mult o cafenea-bistrou, oferă mic dejun și alte chestii nesofisticate; poziția însă este de vis, fix la jumătatea plajei. Asta ne-a și atras, dealtfel. E o clădire insignifiantă, micuță, gălbuie (nici nu știu dacă are mese înăuntru), înconjurată pe 3 laturi de o terasă destul de înghesuită. S-a nimerit să găsim masă liberă chiar pe rândul dinspre mare și acolo am rămas.

Doi angajați serveau, un tip trecut de a doua tinerețe și o tânără. Noi am nimerit la tip. Meniurile le-am primit destul de repede, însă pe urmă totul s-a desfășurat cu viteza melcului (ba chiar a melcului lovit de dambla); e drept că n-aveam de ce să ne grăbim, dar totuși... Mult, mult prea lent.

Am avut răgazul să pozez meniul (evident că l-am avut! 😊), așa că voi atașa fotografiile pentru cei interesați de ofertă și de prețuri. Pe scurt: omlete, sendvișuri, salate, aperitive grecești, câteva variante de pizza și paste, clătite cu umplutură sărată sau dulce, câteva deserturi. La capitolul băuturi, de remarcat cocktailurile, potrivite mai ales pentru după cină, să zic. Prețuri medii.

Noi am ales o porție de tsatsiki (4 euro) cu pita și câte un fel principal: giros de porc la farfurie (9 euro) și calamari prăjiți (11 euro). De băut, câte o bere mare la halbă (4 euro). Eram destul de flămânzi, dimineață nu mai prinseserăm micul dejun la hotelul din Lefkada; în loc de asta, am balotat câte un iaurt și niște biscuiți pe ferry, așa că în mintea noastră a fost să ne amețim foamea cu un pic de tsatsiki înainte de mâncarea propriu-zisă.

N-ai să vezi! Berulele le-am primit rapid și în stare perfectă, reci și brumate, dar cam atât. Am tot întrebat de tsatsiki ăla, răspunsul era invariabil „in a moment” . Acum ce să zic și cu momentele astea?! Nu-s născută ieri și știu că uneori minutele ți se par secunde, alteori fix invers... E complicat... Ne-am consolat cu priveliștea superbă și cu presimțirea vacanței frumoase ce ne aștepta pe insulă!

Până la urmă au venit toate grămadă, tsatsiki, pita și cele 2 farfurii principale. Cât pe ce să nu încapă pe masă! 😊 Giros-ul era însoțit de extra-tsatsiki, inele de ceapă roșie, câteva felii de roșii și cartofi prăjiți, calamarii doar de roșii, salată verde și lămâie. Într-un fel, a fost bine, că am putut mixa calamarii cu deliciosul sos de iaurt. Dar ce zic eu?! Le-am mixat pe toate până n-a mai rămas nimic (poate doar frunza de salată...). De gust nu ne-am plâns, au fost ok.

Când nenea ospătaru’ a venit să debaraseze, am profitat de moment și i-am mai cerut încă o bere. „In a moment!” Și momentul s-a prelungit și s-a tooot lungiiit... E clar că omul ăsta are o problemă cu percepția timpului. Am renunțat; eu am ieșit în piațetă, Tati s-a dus înăuntru cu cardul, să plătească. A fost printre puținele locuri unde n-am lăsat nicio „mulțumire” la final. Nu cred că au plâns prea tare din cauza asta, oricum locul părea mereu plin când treceam pe acolo.

De recomandat, ce să zic?! Pentru o bere sau un cocktail seara, aș zice că-i ok, aș reveni. Pentru mâncat însă, aveți variante mai bune. Și nici măcar n-au avut pisici... Ce fel de mâncătorie grecească e asta, fără pisici?!

Nefeli-Anait

Aceasta se intitulează „tavernă tradițională” și se află în capătul drept al plajei, practic doar vreo 50 m o despart de Sea Side. Bine, acolo e terasa principală, că mai are una mai mică în incinta clădirii-mamă, chiar peste drum. La prânz, e locul cel mai aglomerat din Assos. Tot la prânz aveam să nimerim și noi, după ce am coborât de la cetate și a fost un adevărat miracol că am găsit o masă liberă. Și încă pe al doilea rând dinspre mare!

Terasă tipic grecească: mese și scaune de lemn vopsit (în cazul de față în verde). Acolo unde lipsește umbra copacilor, sunt instalate câteva umbrele. Și o tonă de pisici.

N-o să vedeți poze cu meniul pentru că aici, pur și simplu, nu l-am avut! Nu meniul, ci răgazul! Singurul lucru de remarcat ar fi că pe prima pagină a broșurii am găsit o poveste cuprinzătoare despre castelul de pe deal, pe care tocmai îl vizitaserăm. Deci da, Afeli taverna = Centru de informații turistice Assos, se poate spune și așa.

Abia am avut timp să ne dezmeticim și să decidem ce vom mânca: o porție de dovlecei pane (4,9 euro) cu pâine (0,5 euro felia) ca starter, apoi pește spadă (14 euro) pentru Tati și plăcintă kefaloniană (8,9 euro) pentru mine. Pentru stropit, am convenit să împărțim o carafă de vin roze (14 euro litrul) și un pet mare de apă (1,9 euro). Nu ne-a mai rămas decât să admirăm superba priveliște până ne vom fi primit comanda. Ne-am fi jucat și cu mâțele, dar astea-s cam pe interes, nu se prezintă decât când aud clinchet de furculițe și mai și miroase corespunzător...

Din fericire, n-a trebuit să așteptăm mult. Vinul (excelent!) și apa au venit primele, apoi aperitivul, însoțit de un bol de tsatsiki (yes!). Super-super buni dovleceii, aș mânca așa ceva de 3 ori pe zi până mi s-ar acri (estimez că minim o săptămână). Nici pentru restul n-am așteptat prea mult. Peștele lui Tati era însoțit de o grămăjoară de bulgur aromatizat cu ierburi, de un pic de roșie și de multă lămâie.

Despre plăcinta kefaloniană tot citisem și abia așteptam s-o încerc – între foile de grosime medie se pune o umplutură făcută cu carne (de obicei de vită), orez și ierburi. Sincer, aici, la Afteli, nu m-a dat pe spate acest fel de mâncare specific insulei; poate pentru că am nimerit un colț, cu prea puțină umplutură. (Aveam să mă răzbun peste câteva zile: 2 seri la rând ne-am ospătat cu câte o porție generoasă de plăcintă kefaloniană la numai 2,2 euro bucata, cumpărată de la pâinăria din satul Mousata! Ceea ce vă și recomand să faceți: evitați patiseriile gătite la cârciumi, găsiți același lucru la un preț mult mai bun la făbricuțele artizanale răspândite pe tot cuprinsul insulei!)

Peștele-i ușor, plăcinta parcă nici n-a fost – parcă mai mergea ceva... Un dulce, desigur! Tati m-a lăsat pe mine să aleg și am ales o porție de... ceva cu lămâie (7 euro): peste blatul gen cheesecake a fost aplicat un strat generos de cremă de lămâie, apoi altul de bezea. Plus un guguloi de frișcă alături. Bun, dar nu de 7 euroi...

În fine, total-general 51,7 biștari. Locul 2 în topul personal. Aș mai veni, n-aș zice nu, dar cu siguranță aș alege altceva. A, și multe, multe mâțe! Drăguțe, alintate, multe! Terapie.

Platanos – Restaurant Tradițional

Ăsta e cel din piață. Mereu gol la prânz, mereu full seara. Defectul lui e că n-are un view atât de spectaculos precum celelalte; calitatea principală – se mănâncă bine.

Noi am ajuns aici într-o seară destul de devreme, așa că am găsit destul de ușor masă liberă (când am plecat, nu mai era niciuna). Am primit meniurile, n-am avut prea mult de studiat, totul este concentrat în 2 pagini (mari, ce-i drept). Avem de toate: ofertă de mic dejun, aperitive, supe, grătar, feluri cu pește sau alte tipuri de carne, chiar și feluri pentru vegetarieni. La capitolul băuturi, așijderea, de toate.

Am ales nelipsitul tsatsiki cu pita (4,5 euro), kleftiko de miel cu cartofi (13,5 euro) și musaca cu salată și cartofi (10 euro). De băut, un pahar de vin roșu (3 euro) pentru Tati și o bere draught locală (5 euro) pentru mine. Am primit tot ce-am poftit într-un timp rezonabil, mâncarea a fost bună, băutura rece și aromată. N-a mai încăput desert. Și-au avut și mâțe. 40 de euro fără 50 de cenți.

A lipsit totuși ceva, nu-mi dau seama ce, poate un pic mai mult entuziasm în ceea ce ne privește, umblaserăm foarte mult peste zi și eram varză de obosiți. În tot cazul, locul 1 în topul personal pentru această mâncătorie!

***

În concluzie: nu ratați Assos! Plimbați-vă pe străduțe, pozați casele pastelate gătite cu flori de bougainvillea, urcați la cetate, mâncați la una din taverne, odihniți-vă un pic pe plajă, eventual faceți și o băiță... Nu vă oprește nimeni să adăstați mai mult chiar, locul e plin de studiouri cochete... Oricum ar fi, veți pleca îndrăgostiți, veți adăuga o nouă și veșnică iubire la lista personală!


despre SERVICII

Servire „în reluare” la Sea Side. În rest, ok.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Plăcinta kefaloniană uscată și destul de fadă (poate pentru am nimerit un „colț” ) la Afteli. În rest, ok.

Citește și CONTINUAREA aici
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

[fb]
---
Trimis de crismis in 30.10.21 18:09:38
Validat / Publicat: 30.10.21 20:11:23
VIZUALIZĂRI: 280INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Taverna Nefeli-Anait; vedere de la masa noastră
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 50100 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmasterX [30.10.21 20:09:29] »

Mutat în rubrica "Unde mâncăm în zona Assos?, ASSOS" (nou-creată pe sait)

webmasterscris / TELEFON [31.10.21 06:41:38] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

-

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

krisstinnascris / TELEFON [31.10.21 07:02:03] »

@crismis: Să vă fie de bine!

Răsfăț total in Assos, in acel colț de rai

Ultima tavernă se numește O Molos, o să încerc să povestesc eu despre ea, am mâncat acolo in iulie, acolo am găsit loc pentru șase familii, la etaj.

Nu cred că am multe poze, nu am avut timp să fac prea multe, eram flămânzi. Fiecare a comandat altceva, toate preparatele au fost excelente.

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [31.10.21 07:52:15] »

Mă bucur că Platanos a fost numărul tău 1, şi nouă ne-a plăcut mult acolo, numai că fiind doar în trecere prin Assos, nu am fi avut decât cel mult o opţiune de masă. Dar, am citit cu interes (de poftă nu mai zic) şi despre celelalte două, cine ştie, poate altă dată vom mai ajunge la Assos...

Mâncarea grecească rămâne întotdeauna preferata noastră, aşa că până la următoarea vacanţă în Elada, citesc cu plăcere articole despre haleală, dar nu numai.

Să vă fie de bine!

crismisscris / TELEFON [31.10.21 09:31:14] »

@webmaster: Mulțumesc frumos!

crismisscris / TELEFON [31.10.21 09:38:41] »

@krisstinna: Wow! Am remarcat că acolo se opreau mai ales cei ce coborau de pe bărci (în micul golf din Assos erau mereu legate 2-3 yachtulețe). Tati și acum are regrete că n-am reușit să mai ajungem și la a patra taverna, mai ales că avea o poziție excelentă și, dacă mă întrebi pe mine, arăta cel mai tradițional din toate (mor după fețele de masă cadrilate!).

De fapt, ne propusem ca în ultima dimineață să luăm micul dejun acolo, dar până la urmă ne-a fost lene, mai ales că mai aveam o grămadă de provizii în micuțul nostru frigider de la cazare.

Deci... Cu atât mai bine venită va fi povestea ta! Abia aștept s-o citesc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
crismisscris / TELEFON [31.10.21 09:44:18] »

@irinad: Ne-a plăcut la Platanos, ne-a plăcut la toate 3, mă întorc deseori în amintire în fermecătorul Assos...

Și noi suntem mari amatori de bucate grecești, încercăm pe-acasă să mai reproducem una-alta, dar nu se compară cu originalele! Probabil din cauză că lipsește ambientul... A, ba da, iaurtul cu miere și nuci îmi iese la perfecție!

Mulțam de vizită și ecou, sper să ne mai întâlnim curând pe aici... (Și de-adevăratelea într-o zi, desigur!)

alex1987sbscris / TELEFON [01.11.21 10:37:34] »

Cu ocazia articolului... uite așa am vizitat și Assos... 🤣... păcat că nu ține de potolit papilele... 🤣

crismisscris / TELEFON [01.11.21 11:25:24] »

@alex1987sb: Daa... La fel "plâng" și eu când mă uit la emisiuni de gătit... Ce bine ar fi să poți beneficia de câte o mostră gratuită (inclusă în abonament), ca pliculețele cu creme oferite de unele reviste!... SF-uri, nu?!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alex1987sb, crismis, irinad

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2022 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0753970146179 sec
ecranul dvs: 1 x 1