Un popas la îndemâna oricui, în dulcele grai (a)românesc

TIPĂREȘTE

Pentru scurtul popas în Metsovo am ales Hotel Adonis, garnisit cu 2*, pentru mai multe avantaje: este amplasat central (important pentru o localitate dispusă mai mult pe... înălțime), are parcare, preț ok, aspect rustic, review-uri excelente (9,3 pe booking, din peste 600 de comentarii). Stabilimentul oferă mai multe tipuri de camere și suite; având în vedere faptul că urma să poposim doar câteva ore (majoritatea dedicate somnului), am ales-o pe cea mai ieftină: cameră dublă la mansardă, cu mic dejun inclus, la 45,5 euro (anulare gratuită până cu 7 zile înaintea cazării).

După un drum lung și foarte obositor, a venit în sfârșit vremea să părăsim autostrada Egnatia Odos; atenție, căci ieșirea spre Metsovo se face imediat după un tunel, acest tunel făcând parte dintr-o succesiune de tuneluri și viaducte, deci cumva trebuie să fiți pe fază, altfel mai mergeți mult și bine până vă puteți întoarce. De la autostradă, șoseaua urcă în câteva serpentine, nu-s decât câțiva kilometri până în sat (ceea ce-l face un popas foarte la-ndemână în drumurile noastre spre zări albastre, abaterea de la drumul principal nefiind importantă).

Precum facem de obicei, ne-am folosit de aplicația GPS de pe telefon, care ne-a condus binișor la destinație. În sensul că după ce am trecut de piața mare a satului, am mai rulat un pic pe drumul pietruit și ne-am oprit atunci când am auzit mult-așteptatele cuvinte: „ați ajuns la destinație, destinația dvs este pe partea stângă” . Am avut un moment de suspans, pe partea stângă nu se zărea decât o rampă ce urca lin spre niște clădiri din piatră; la capătul ei am zărit un mic indicator spre hotelul nostru, așa că am dat un pic înapoi, am urcat micuța rampă, am virat stânga și l-am zărit în toată splendoarea lui! Pe el, pe Adonis! ????

Hotelul este adăpostit de o clădire tradițională din piatră, specifică Munților Pindului. Nu știu când a fost construită și dacă a avut altă destinație anterior, mie mi-a plăcut aspectul său robust și sobru în exterior, rafinat și rustic înăuntru. E o clădire cu 3 niveluri și o mansardă (care nu se vede privind din față) – primele 2 alcătuite din piatră alburie, ultimul văruit în alb, contrastând plăcut cu cercevelele maronii. Pe fațadă, la ultimul etaj, se zăresc 2 balcoane, restul camerelor nu au așa ceva; a noastră, la mansardă, nici atât.

De pe aleea în pantă se urcă niște trepte până la nivelul parterului; dedesubt, într-un fel de demisol, a fost amenajată parcarea, bine semnalizată, dimensionată (cred) destul de bine pentru capacitatea hotelului. Când am ajuns noi (să fi fost vreo 7 seara), am mai găsit liber fix un loc, iar pentru a poziționa mașina corespunzătoar, am fost ajutați de stăpâna casei, o doamnă cam la a doua tinerețe, care tocmai ce ne reperase (posibil că ne aștepta).

Am prins obiceiul ca pentru popasuri de-astea scurte să nu mai cărăm în cameră tot calabalâcul, ne luăm strictul necesar într-o bocceluță; și ce bine e! Așadar, am urcat cele câteva trepte, am străbătut aleea pietruită, mărginită de câteva frumoase și colorate aranjamente florale (am lăsat deocamdată în dreapta terasa hotelului, mochetată în verde, cu câteva mese și băncuțe de lemn) și am pătruns în interiorul clădirii.

La biroul recepției, doamna drăguță de mai devreme ne aștepta, am prezentat buletinele, am primit cheia și cam asta a fost. Ba nu, și recomandarea de a lua liftul (în care e musai de purtat mască de protecție) și de a ne continua drumul pe scări, încă un etaj, până la mansardă. Cred că am întrebat și de orele de mic dejun, nu le mai rețin, așa că mai bine tac decât să vă spun greșit (oricum, nimic aiurea, ore rezonabile).

Așa am făcut, am urcat cu liftul până la 2, pe urmă pe trepte. Mansarda cred că ocupă vechiul pod, căci nu există fir de lumină naturală pe hol, poți să-ți bagi lejer deștele-n ochi. Oamenii s-au gândit și-au montat niște senzori, se aprinde un bec când pășești, dar treaba nu mi s-a părut prea bine sincronizată. Adică în timpul cât ajungeai la ușă, gata, se și stingea becul! Din reflex, te dai iar în spate, iar light on, light off – un adevărat balet! Până la urmă, vă zic eu, cea mai bună soluție e să vă folosiți lanterna din telefon.

Am primit camera 312, am descuiat ușa cu cheia (clasică; ba, mai avea și un breloc de-ăla metalic de juma de kil! l-aș fi scos, dar trebuia băgat într-o fantă, să activeze electricitatea) și am pătruns în micul nostru domeniu. De fapt, nu era mic deloc, ba chiar a fost una dintre cele mai mari camere pe care le-am văzut la 2*. Deși conținea mai multe piese de mobilier decât suntem obișnuiți, tot mai rămânea destul loc de învârteală!

Să zic c-o putem împărți arbitrar în 2: zona de relaxare și zona de dormit. Imediat în dreapta intrării se află o măsuță-birou cu un scaun, pe perete o oglindă înrămată și un coș de gunoi alături. În continuare, o canapea (extensibilă?!). Pe peretele dinspre fereastră, o altă măsuță, gen de cafea, încadrată de alte 2 scaune. Ce n-am remarcat la fața locului, dar văd acum în poze: ce-avem noi pe măsuță?!... O scrumierăăă!... Sunt ferm convinsă că nu-i voie să fumezi înăuntru și dealtfel nasul meu fin n-a detectat nici fir de miros tabagic, că altfel mă culcam în grădină, pe terasă!... În fine, nu știu ce-o fi căutat acel obiect acolo și, dealtfel, nici nu-mi prea pasă.

În stânga camerei, avem, normal, un pat dublu, așa cum am book-uit. Cu saltea tărișoară, dar nu foarte (mie-mi place așa), cu lenjerie albă, discret parfumată. Cu câte o pernă cam leșinată (asta nu-mi prea place, dar supraviețuiesc de fiecare dată). Câte o noptieră de-o parte și de alta, pe una din ele se odihnesc telefonul fix și un ventilator. Câte o veioză fixată în perete, ceva mai sus, prize și întrerupătoare, ba și-un tablouaș cu un peisaj bucolic. Pe peretele opus, un dulap în 3 uși, foarte încăpător, bine compartimentat; mi-a revenit inima la loc când am descoperit înăuntru perne și pături de rezervă! Lângă dulap, un mic răcitor, iar pe el un TV cu ecran plat.

Am pomenit fereastra, este de fapt o ferestruică, lasă să intre aerul răcoros de munte și un pic de lumină ziua, dar cam atât. M-am urcat pe scaun să privesc afară, n-am prea avut ce vedea, doar o mare de acoperișuri cărămizii, jumătate din coroana unui copac și, în depărtare, munții împăduriți, cu ușoară tentă albăstrie... La fereastră o perdeluță, gresie bejulie pe jos, o fâșie de covoraș în fața patului.

Din zona de dormit se intră în baie. Nu foarte spațioasă, dar absolut ok dotată: vas de toaletă, chiuvetă, oglindă, coș de gunoi, cabină de duș (cu hidromasaj! wow! nu l-am folosit niciodată!...). Fixate în perete, uscător de păr și telefon fix (!). Pe o policioară, lângă chiuvetă, 2 săpunele rotunde, iar pe alta, la duș, câte 2 flaconașe de șampon și gel de duș. Evident, hârtie igienică și prosoape (2 de fiecare și unul pentru duș). Baia n-are ferestruică, dar sistemul de aerisire artificială mi s-a părut destul de eficient.

Nu există aer condiționat, precum v-ați dat seama, mai ales că am pomenit deja ventilatorul. N-a fost nevoie de el, am dormit cu geamul crăpat și a fost numai bine. Pentru zilele reci, am observat deasupra patului un comutator din acela de unde poți regla temperatura în cameră (centrală pe lemne, cred).

La urcare n-am prea avut noi ochi, eram destul de obosiți, dar ulterior am tot admirat decorațiunile din spațiile comune, care ajută să-ți faci o idee despre traiul vechilor locuitori, în mare parte crescători de animale. Cel mai mult mi-a plăcut zona de relaxare de la parter, imediat în dreapta intrării, cu influențe otomane de tăgăduit; atât de frumoasă, că părea o cameră de muzeu, n-am văzut pe nimeni să îndrăznească să „strice” măcar aranjamentul minunatelor perne decorative! Dacă m-aș apuca s-o descriu, ne-ar prinde dimineața, așa că mai bine pun o poză „cât 1000 de cuvinte” !

Tot la parter se găsește locul de servit micul dejun, compus din câteva mese cu scaune și o zonă unde sunt etalate platourile cu mâncare. N-am fotografiat (doar farfuria mea), era multă lume; pot însă afirma că oferta era bogată, iar produsele de calitate: brânză foarte bună (ar fi fost culmea să nu!), cașcaval, ouă ochiuri, omletă sau fierte, 2-3 feluri de mezel, legume, fructe, unt de casă și câteva feluri de gem. Și-or mai fi fost... Cafeaua (nu grozavă; aveam să recuperăm mai târziu la o terasă din piață) ne-am băut-o afară, la aer curat, înfășurați în plovere; la munte, diminețile sunt răcoroase chiar și în miez de vară, petalele florilor erau frumos îmbrobonate de picuri de rouă.

Pentru că de-acum nu ne mai mâna nimeni de la spate (până în Lefkada am fi făcut 3 ore și ceva mers întins), am decis să ne plimbăm câteva ceasuri prin acest fermecător loc. Așa că ne-am decazat undeva în apropierea prânzului (ora limită e 12), când am plătit cu cardul contravaloarea cazării, apoi ne-am luat rămas-bun de la simpatica noastră gazdă, ne-am extras mașina din parcare și... pe cai!...

Temporizare proastă a senzorului de lumină de pe holul de la mansardă; practic, în 2-3 pași, până ajungi la ușă, lumina se aprinde și se și închide! :)

Cafea proastă; în rest, bun și destul de divers pentru 2*.

Metsovo - absolut minunat! Bonus, faptul că străbunii noștri sunt înrudiți prin vorbă și port.

Distracție, mai puțin. Relaxare - cât încape! Și cunoaștere.

---

VIZUALIZĂRI: 772 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI