ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.11.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
TIMP CITIRE: 3 MIN

Minunatele excursii între patru pereţi

TIPĂREȘTE

A trecut vara, o vară darnică şi prelungită până la jumătatea lunii noiembrie. Timpul stabil a fost o invitaţie pentru drumeţii şi cei mai împătimiţi de excursii au vizitat ţara în lung şi în lat, au descoperit locuri despre care nici nu-şi închipuiseră că există iar cei mai curajoşi după ce şi-au făcut testul, au riscat şi au avut vacanţe frumoase în Grecia şi Bulgaria şi mai puţin în alte destinaţii.

A venit toamna. Este frig, au început ploile, ziua s-a scurtat şi s-au înăsprit restricţiile sanitare. Unul câte unul, oraşe mari intră în carantină, altele stau la rând cu indici de infectare de peste 6 în 14 zile la mia de locuitori. În Bucureşti chiar la numărul modest de probe care se fac, se raportează câte 1000 de infectări zilnice. Probabil în câteva săptămâni se vor înăspri şi aici condiţiile de izolare.

Se stă acasă, se lucrează de acasă, se învaţă sau nu on-line, străzile sunt aproape pustii. Oameni activi învăţaţi să-şi drămuiască timpul până la nivel de minut s-au văzut deodată în faţa unui buget excedentar de ore libere şi nu ştiu cum să şi-l ocupe. Iată că a sosit momentul minunatelor excursii între patru pereţi, fie că sunt amintiri, fie proiecte de viitor.

Am scris odată că adevărata bogăţie pe care n-o poţi pierde sunt amintirile, nu valorile materiale. Pentru cei care din diverse motive nu-şi pot face proiecte de viitor, fie că sunt pesimişti şi cred că şi anul viitor va fi la fel ca în 2020, fie nu-şi mai permit din motive de sănătate sau criză economică, o retrăire a excursiilor din trecut sunt un motiv de bucurie şi un balon de oxigen. Se spune că ce contează e numai clipa prezentă, singura palpabilă în existenţa noastră, da, judecând pragmatic aşa e, dar aducerea la suprafaţă a amintirilor frumoase din trecut te ajută să depăşeşti urâtul zilei de azi.

Pentru cei care au aripi şi se gândesc cu speranţă că anul viitor vor recupera ce au pierdut, timpul acesta liber între patru pereţi este o ocazie perfecta de a-şi pregăti temeinic peregrinările viitoare.

În ambele situaţii cantonarea în vise nu este suficientă. Şi într-un caz şi în celălalt trebuie să munceşti, să te documentezi. AFA prin reviewurile postate de useri e un ghid perfect pentru orice destinaţie.

În situaţia în care vrei să retrăieşti o excursie, citeşte ce ai scris tu dar şi alţii, revezi-ţi pozele, insistă să afli ce reprezintă fiecare dacă n-ai avut timpul sau inspiraţia de a le aşeza în foldere separate cu numele obiectivului şi data când l-ai vizitat. Ai să vezi că această activitate te va prinde într-atât încât parcă ai păşi pe urmele tale.

Dacă abia îţi proiectezi una-două ieşiri, munca e la fel de grea. Ca să cuprinzi cât mai mult într-o excursie şi să-ţi rămână şi timp liber de plajă ca exemplu, du-te la punct fix, la acela despre care ai citit şi notat şi care merită a fi văzut. Interesează-te din timp de cazări, preţuri, transport, intrări la muzee şi astfel şi în această ipoteză, excursia ta va fi o materializare a unui ˝déjà vu˝

În ambele situaţii descrise, poţi spune că în aceeaşi bani ai văzut de două ori ce te-a interesat.

Călătorii frumoase şi minunate reviewuri scrise în AFA!


[fb]
---
Trimis de Michi in 17.11.20 15:29:57
Validat / Publicat: 17.11.20 16:12:11

VIZUALIZĂRI: 399 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34 PMA (din 34 voturi)

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

Dan&EmaPHONE
[17.11.20 16:46:27]
»

Ce dragut! ????????????​​​​

Oare cum o fi 2021?  Cand vreau sa fiu realist si rezervat ma gandesc ca vom calatori mai putini si pe zone si mai restranse. Scenariul extrem ar fi sa nu mai puten calatori deloc. ​​​​

Cand vreau sa ""am aripi"" ma indrept catre lista de destinatii pe care o am pe biblioteca si mai adaug ceva sau ii schimb ordinea: Singapore, Australia, Kenya, Spania, sau mai soft Grecia, Turcia sau... ce locuri minunate avem la noi in tara... sau incarc rucsacul si... numai sa fim SANATOSI si sa avem voie si sa ne permitem. ​​

​​Ultimele zile am vizionat mai multe filme din destinatii vizitate si e o optiune faina. ​​

Sanatate si numai bine! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
MichiAUTOR REVIEW
[17.11.20 17:45:34]
»

@Dan&Ema: Noutatea e, că eram cu toţii obişnuiţi ca totul să se desfăşoare liniar, în limitele programului pe care ni-l făceam. Dacă eram sănătoşi şi  cu ceva bani la teşcherea, totul era posibil. Acum se trăieşte în şi cu incertitudini. Acelaş lucru mi s-a întâmplat în 91 când s-au liberalizat preţurile, recunosc că a fost un şoc dar în câteva luni am înţeles că motorul este o piaţa concurenţială şi m-am bucurat că am intrat în rândul lumii. Ne obişnuim şi cu asta doar s-a terminat pandemia din 1918, în condiţiile de atunci, are să se intre şi acum în normal.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
Carmen IonPHONE
[17.11.20 17:48:08]
»

@Michi:  Probabil că cel mai rezonabil este să stăm și să așteptăm. Deocamdată nu știm cum vor evolua lucrurile la anul.

Ca niciodată in ultimii ani, acum, la jumătatea lui noiembrie, nu am făcut rezervări și nu am cumpărat bilete de avion pentru 2021, ceea ce mă enervează teribil.

Ce-i drept, am avansul plătit pentru un sejur in toamna viitoare luat printr-o agenție, care l-a amânat un an. Și mai am o rezervare, tot in toamnă, la un hotel, rezervare nerambursabilă pe care am reprogramat-o de două ori.

Sper ca până in septembrie să scăpăm de Covid și ambele sejururi să se concretizeze.  

Documentația e făcută de mult, va trebui să reiau informațiile înaintea plecării...  

Doamne ajută!

Sănătate ție, Michi, și tuturor AFA-iștilor. Să ne revedem cu bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
mprofeanu
[18.11.20 16:15:01]
»

@Michi:  Fain titlu și cu chemare spre cugetare!!...

​Acum sunt blocată, nu pot să-mi fac planuri de viitor, eventual excursii de o zi prin țară, pentru mine este frustrant, îmi planificam cu cel puțin 6 luni ieșirile... și câte aveam pe listă...  

Mi-e teamă să mă mai cazez ​și în țară...

O să mai scriu două articole cu ieșirile de pe 1 respectiv 15 noiembrie prin preajma Bucureștiului respectiv Râmnicu-Vâlcea...

Multă sănătate vă doresc! ​

 ​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
adrianaglogoPHONE
[18.11.20 22:33:33]
»

@Michi:  Frumos titlu, frumos scris, dar trist. Trist pentru ca vremurile pe care le traim au generat astfel de articole...

Eu nu am sperante prea mari nici pentru 2021...

E drept ca sunt foarte obosita, foarte ingrijorata, foarte speriata si, poate ca aceste stari sunt cauza pesimismului din acest moment. ​​

Nu stiu in ce sa ne punem speranta: in inasprirea restrictiilor? In respectarea regulilor? In aparitia vaccinului​?

Sa inchei mai vesel : sa aveti parte de amintiri placute si planuri frumoase de vacante! ​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
Nicu
[20.11.20 17:33:47]
»

@Michi

Cred că nu e chiar așa cu plecatul de acasă, cine vrea pleacă și acum în vacanță, că e catalogat iresponsabil e altă poveste. Unii sunt de acord si cu termenul ăsta... vacanța în pandemie... altii spun ești iresponsabil dacă pleci de acasă, eventual spun că nu esti lucid, responsabil, de ce nu pastrezi distanta sociala, ca să nu spun alte catalogări de tipul ..stai dracului acasă că ne îmbolnăvești și pe noi etc.

Eu recent am venit din vacantă asa că am fost din nou iresponsabil, sau poate nu am fost?   Părerile sunt împarțite.

Aveam planificat ceva de genul... Malta sau Cipru dar nu s-a putut, când s-a deschis Malta pentru turistii din România au puso pe listă ai nostrii cu 14 zile de carantină la revenire asa că am plecat în țară și a iesit bine cu toate că este noiembrie extrasezon maxim.

Să stăm și să asteptăm?   ce să asteptăm?   vaccinul? Aici discutia e cu pro și contra și va dura mult si bine.   Se va trece la nivelul următor... Fă vaccinul fi responsabil.

Vacanța în viitorul foarte apropiat poate fi și în România și poate ieșii și bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, Carmen Ion, Dan&Ema, Michi, mprofeanu, Nicu
Alte articole din această RUBRICĂDin viața comunității AmFostAcolo:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.039092063903809 sec
    ecranul dvs: 1 x 1