Muzeul de mastică din insula Chios

TIPĂREȘTE

În articolul de început despre insula Chios, v-am spus deja că principala valoare, aurul alb, foarte prețioasă a insulei este mastica. Astăzi vă voi povesti câte ceva despre ea. În drumul nostru spre partea de sud a insulei am trecut chiar prin fața muzeului așa că nu aveam cum s-o ratăm.

Și totuși se poate rata, dacă nu ești foarte atent la indicatoare, pentru că muzeul nu este chiar la drum, ci pe un deal, la Rachi, parcă ascunsă bine de plantația de mastică.

Este situat la o distanță de doar 25 de km de capitală, ceea ce îl face accesibil oricui, mai ales cu mașina.

Muzeul de care vă povestesc este cea de-a opta investiție din partea Fundației Culturale Piraeus Bank Group, dedicată meșteșugurilor și obiceiurilor tradiționale, o inițiativă de lăudat care reînvie sau aduce la cunoștință celor care încă nu cunosc unele îndeletniciri din vremuri străvechi.

Masticul sau μαστιχα în greacă și damla sakizi în limba turcă, este o rășină obținută din arborele de mastic-Pistacia lentiscus chia. Se mai numește popular și Lacrima de Chios, deoarece rășina se scurge sub forma unor picături, exact ca o lacrimă.

Acest arbore excepțional, veșnic verde, este numit și Schinos și este cultivat pe insulă încă din antichitate. Chiar Herodot, pomenește de el, folosindu-l pentru a trata probleme digestive, răceală sau ca odorizant. Deasemenea l-au folosit și împărații romani amestecat cu miere, piper și ou în vinul Conditum paradoxum, bine condimentat. În timpul stăpânirii Imperiului Bizantin monopolul asupra masticului îl avea împăratul, înflorind comerțul cu acesta. Apoi mai târziu, sub ocupația otomană, sultanul trimitea recolta către haremul său. Valoarea masticului era mare, egală cu greutatea sa în aur. Pedeapsa pentru furt era aspră, chiar execuția din ordinului sultanului.

Chiar și în timpul masacrului din Chios, oamenii din Mastichochoria au fost lăsați în viață pentru a putea continua producția de mastic.

Mastichochoria este o regiune care cuprinde satele reunite din sudul insulei, cca 21, în care se întâlnesc plantații de mastic. Aici până și aerul este înmiresmat cu parfumul său specific.

Copacul de mastic este un arbust destul de mic, bine adaptat climei mediteraneene din sudul insulei, are nevoie de vreme bună și o anumită textură a solului cum ar fi stâncile calcaroase, fără multă umiditate la suprafață. Rădăcinile sale sunt la suprafața solului, de aceea copacii pot supraviețui la secetă absolută, dar sunt foarte sensibili la frig și îngheț. Culturile noi sunt produse din ramurile celor vechi, ca niște grefe.

Rășina mestecată în gură devine moale, o gumă albă, strălucitoare și apoi opacă. La început este amară, abia apoi se eliberează aroma specifică ce seamănă cu pinul și cedrul.

Cum spuneam încă din antichitate se cunosc puterile ei magice, vindecătoare, fiind folosită în industria farmaceutică ca medicament, în special pentru a scădea colesterolul, este antibacterian, antiseptic oral, ajută digestia, ajută la vindecarea gingiilor, de aceea se folosește și ca gumă de mestecat, celebra Elma. Deasemenea este folosit ca cicatrizant, vindecă rănile, ba chiar și ulcerele de stomac.

Sigur că cel mai mult o cunoaștem sub formă de băutură, fiind prelucrată în distilerii pentru a produce lichior de mastică sau chiar ouzo cu aromă de mastică numită mastichato.

Culinar o întâlnim în prăjituri, biscuiți, bomboane sau înghețată.

În Turcia este foarte cunoscut și folosit inclusiv la prepararea cafelei, în Egipt se folosește în preparate de pui, iepure sau rață, în Maroc este utilizat la prepararea alimentelor afumate și mai nou se cere și pentru bucătăria japoneză.

Nu în ultimul rând pentru aroma și uleiul esențial, este folosit în industria cosmetică pentru parfumuri, săpunuri, șampoane sau pastă de dinți, ori chiar tămâie.

În Egiptul antic masticul era folosit pentru îmbălsămare, iar inclus într-un lac, este utilizat azi pentru a proteja și păstra negativele fotografice.

Masticul este principalul produs din insulă responsabil pentru dezvoltarea economică și socială a poporului chian.

Aproximativ 5000 de familii și astăzi câștigă venituri din producția de mastică, prin exportul în special în țările arabe.

În trecut tot masticul a fost principalul motiv pentru atacuri, o țintă importantă pentru cuceritori.

Vizitând muzeul am înțeles și am apreciat și mai mult procesul îndelungat legat de producția de mastică. Voi încerca în cele ce urmează să vă explic și vouă. Este un proces care reunește toată familia, fiecare putând avea măcar o minimă contribuție.

Câteva cuvinte despre copacul de mastic- este de fapt un arbust de doar 2-3 m, care poate trăi până la 100 de ani, începe să producă după 5-6 ani, producția maximă este în jur de 15 ani, iar maturitatea completă este undeva la 40-50 de ani. Randamentul unui copac este de cca 150-180 de grame anual, dar există și cazuri rare cu arbuști care produc 2 kg sau doar 10 grame.

1 l de ulei costă aproximativ 3500 de euro.

Trebuie să vă spun că acest meșteșug, cel de producere al masticului a fost adăugat pe lista UNESCO-pentru patrimoniul cultural imaterial al umanității, încă din anul 2014.

Producția de mastic este controlată de o cooperativă înființată încă din 1938, Asociația Chios Gum Mastic Grovers-Asociația Cultivatorilor de Mastic.

În trecut ca și astăzi tehnica este aceeași, se numește kendos.

Munca în sine, pentru cultivarea masticului este foarte laborioasă, grea și ocupă toată familia. Se pleacă de acasă dimineața devreme, înainte de răsăritul soarelui, iar muncitorii trebuie să fie îmbrăcați adecvat, să fie feriți de razele soarelui și foarte important în momentul culesului picăturilor- trebuie purtate eșarfe care să acopere bine părul să nu se lipească guma de el și mănuși speciale.

Încă din luna decembrie este necesară un soi de fertilizare naturală, din frunzele moarte ale copacului în sine.

Urmează apoi în lunile ianuarie și februarie, curățarea copacilor de ramurile de jos, pentru a da o anumită formă, care să asigure o bună circulație a aerului și a luminii, pentru uscarea rășinii. De pe la mijlocul lunii mai, început de iunie, începe curățarea terenului din jurul copacilor și nivelarea solului. De obicei se ocupă de asta femeile. Bărbații au alte îndatoriri, cum ar fi presărarea pe jos cu un praf alb-lut alb pentru a asigura o suprafață netedă, nelipicioasă. Tot ei vor începe să taie în scoarța copacilor, cca 2-4 cm adâncime, cu niște instrumente speciale, un fel de cuțite, expuse în muzeu, numite kentitiri, de la bază până spre ramuri. Asta se întâmplă din iulie până spre sfârșit de septembrie. Vindecarea scoarței se produce înainte ca soarele să atingă cel mai înalt punct. Crestarea aceasta se face la fiecare 4-5 zile. Prima adunare de picături se face după 15 august. Picăturile încep să se solidifice după 15-20 de zile de la prima tăietură. Ele atârnă de copaci, sunt clare, limpezi ca niște picături de lacrimă, de unde și denumirea populară. Apoi când încep să se întărească se culeg (taie) în coșulețe, întâi bucățile mai mari- pites, se taie cu niște unelte numite timitiri. Abia după aceea se mătură pe jos cu niște mături mici, expuse deasemenea în muzeu, strângând prețioasele picături de rășină, devenite acum opace. Urmează procesul de spălare, cu săpun și apă rece naturală de izvor, proces numit tahtarisma ce se desfășoară în stradă și se lasă apoi la uscat în spații aerisite. Dar vine toamna și iarna lungă, când toți membrii familiei se adună în jurul meselor cu câte o grămăjoară în față, pentru că încep să le scrijelească cu niște cuțite și să curețe micile cristale- de nisip, frunze și alte impurități.

Se colectează în cutii și sunt apoi transportate în laboratoare și fabrici speciale.

După cum v-am spus este un proces amplu, care implică toată familia, de aceea se spune că magia masticului nu constă neapărat în gustul și aroma sa, ci în întregul eveniment social, în unitatea ce se dobândește astfel în fiecare familie, pentru fiecare comunitate.

Muzeul este excelent compartimentat, de concepție modernă. Se află situat pe un teren de 12000 de m pătrați, din care muzeul- o clădire ecologică are 3200 m pătrați, restul fiind ocupate de plantațiile de mastic.

În prima secțiune a muzeului am observat atent prezentarea soiurilor de Pistacia Lentiscus Chia și a masticului. Sunt soiuri speciale, diferite de regiunile în care sunt crescute. Așa am văzut mastic din Pyrgi, Mesta, Olympi, Vessa, Elata, Koini, Kalimasia, etc. Tot aici în prima secțiune aflăm cam tot despre acest proces de cultivare, de producție, atât prin expoziția de unelte necesare procesului dar mai ales prin filmulețele sugestive proiectate pe niște ecrane mari. Mi-a plăcut că în același timp și loc am avut ocazia să văd o prezentare a costumelor tradiționale, a unor cărți vechi, caiete de notițe, vase de ceramică tradiționale etc.

În cea de-a doua secțiune, putem vedea cum acest produs-masticul a dus la dezvoltarea acestei părți a insulei de-alungul timpului, este vorba de regiunea Mastichochoria. Putem spune clar că masticul, creșterea și cultivarea lui a modelat economia insulei, arhitectura dar și obiceiurile oamenilor.

În secțiunea a treia vedem cum a evoluat tehnologia preindustrială și cea industrială, cum cooperativele au avut un rol important în această evoluție. Aici găsim echipamente și utilaje originale, tipografie, matrițe pentru ambalaje, o mașină de cusut pentru saci, acte și documente folosite de membrii asociației cultivatorilor de mastic.

Deasemenea o mică expoziție cu produsele finite, în special cosmetice, din care se pot face și cumpărături la micul magazin din incinta muzeului.

Există și o sală polivalentă Schinos ce găzduiește expoziții temporare, evenimente și activități culturale.

Sala Kentitiri, este locul unde au loc activități educaționale.

Nu în ultimul rând, după vizitarea interiorului, putem ieși în natură, spre frumoasa plantație de mastic, pentru a putea vedea și studia atent copacii și micile picături cristaline, atât de prețioase.

Ceea am și făcut, am observat picăturile limpezi ca lacrima, am luat în mână bucățele mici căzute pe jos și am constatat pe propria piele cât sunt de lipicioase atunci când nu sunt încă uscate. :)

A fost o vizită foarte interesantă, educativă, am aflat lucruri de care habar nu aveam, așa că recomand cu mare drag, dacă ajungeți acolo!

Surse: pliantul primit odată cu biletul, în limba engleză, www.visitgreece. gr, www.explorechios. gr

webmaster, o rugăminte - youtu.be/VTN0fZDyyGQ - mulțumesc frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 694 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI