ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.09.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
SEP-2020
DURATA: 2 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
86.25%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 23 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 7 MIN

Cazare pe malul strâmtorii Dardanele

TIPĂREȘTE URM de aici

Așa cum am povestit aici, primul popas din circuitul prin Turcia, pe care l-am făcut în acest septembrie 2020, a fost în Eceabat.

Drept cazare, booking.com nu mi-a oferit prea multe opțiuni, dar printre acestea am găsit ceva care părea satisfăcător și chiar s-a dovedit că este așa.

Este vorba de hotelul Ejder, un hotel de trei stele (știți, în Turcia, numărul de stele este cel pe care-l consideră patronul...), situat central, foarte aproape de debarcaderul feribotului spre Çanakkale.

Deși m-am apucat încă de la începutul anului de pregătiri, chiar și atunci, la hotelul Ejder nu mai erau disponibile decât camere de o persoană, așa că am rezervat două camere pentru două nopți. Prețul era însă unul mic (16 € pe cameră, pe noapte).

De la hotelul George din Svilengrad, unde poposiserăm ziua precedentă, până la hotelul Ejder, navigația ne arăta o distanță de 253 km și, cum am plecat la 09:30, ora de sosire estimată era 13:40.

La graniță, pe partea bulgară am trecut în 5 minute, iar în partea turcă a durat 15 minute, asta din mai multe motive. Primul a fost acela că, mai întâi, am plătit taxa de dezinfecție, 3 €, în contul căreia ni s-a dat un pachet conținând o sticluță de dezinfectant, două măști, două perechi de mănuși și o cutiuță cu patru bucățele de halva.

Al doilea motiv, a fost că, în fața noastră era un BMV cu numere de Germania, roșu decapotabil, condus de un tânăr turc ce nu era posesorul mașinii. Avea acte, dar pare-se, vameșii erau puțin neîncrezători, motiv pentru care verificarea a durat ceva mai mult.

Totuși, acest lucru a fost binevenit, asta pentru că i-a dat prilejul soției mele să rezolve o problemă importantă ????. Iată cum: pe peronul dintre cele două șiruri de mașini care intrau la controlul documentelor, la o măsuță, stătea un tip și distribuia doritorilor harta orașului Edirne și un ghid al acestuia. Mi-a dat și mie, dar, ghidul era în limba germană. Soția mea a coborât atunci și s-a conversat cu tipul în limba gimnastică, întrebându-l dacă nu are un ghid în limba engleză sau franceză. Cu regret, tipul i-a spus că nu are decât în germană.

Totuși, în timp ce aștepam ca tânărul cu BMW-ul să rezolve problemele, vine tipul cu ghidul, fericit că a găsit unul în engleză. Soția i-a mulțumit pentru amabilitate și, ce să vezi, răsfoind ghidul primit. a constatat că acesta era, de fapt, în franceză... ????

Intrăm în Turcia și Digi ne anunță tarifele: convorbiri locale, cu România și țările UE: 0,1998 €, alte țări; 0,6972 €. Nu-i rău, nu?

Din vama turcă, am plecat pe porțiunea de autostradă fără plată, ce ocolește Edirne pe la nord. Odată ajunși în estul orașului, am ieșit de pe autostradă, înainte de stația de taxare și am intrat pe D100, pe care am mers până la Havsa, de unde am intrat pe D550. Acesta este drumul european E87, care duce până la Eceabat, prin (pe lângă) Uzunköprü, Keșan și Gelibolu.

Hotelul Ejder este chiar pe acest drum, foarte aproape de capătul lui, din portul Eceabat.

Am ajuns la hotel la 14:10, pentru că nu ne-am grăbit și ne-am oprit de mai multe ori, prima dată pentru un plin de benzină, foarte ieftină în general; la Shell-ul de unde am luat benzina de 95, aceasta era 6,67 lire litrul, adică aproximativ 0,75 € litrul.

Recepția hotelului este chiar pe colț, la parter și are pereții exteriori din sticlă, așa că patronul ne-a văzut repede și a ieșit să ne explice unde să las mașina, adică exact la marginea trotuarului, în dreptul hotelului.

Ni s-au dat două camere, 301 și 309, la etajul 3, de o parte și de alta a scării (există și lift). Am urcat și, surpriză: în ambele camere, paturile erau duble. E drept, din această cauză, spațiul era foarte îngust, dar am considerat că ne putem descurca, așa că am rămas amândoi într-o singură cameră și am returnat cheia de la cealaltă. Patronul-recepționer, care nu prea vorbea engleza, încercase să ne spună ceva, dar nu prea reușise să se facă înțeles, până nu am văzut camerele.


despre SERVICII

Când am decis să rămânem într-o singură cameră, patronul a zis ceva de genul „V-am spus eu? ” și ceva despre un discount. De acesta a uitat însă în seara zilei următoare, când i-am spus că am să cobor să plătesc. A zis OK, dar când am coborât, se făcuse nevăzut, la recepție fiind acum un tânăr pe care nu-l mai văzusem și nici nu l-am mai văzut după aceea. Bineînțeles, el nu știa de niciun discount, așa că am plătit pentru ambele camere.

Nici nu am încercat să mă tocmesc „turcește” , pentru că, oricum suma era mică. Culmea este că tânărul vorbea bine engleza, așa că am putut să-i explic faptul că, dacă au transformat camerele de o persoană în camere de două persoane, este necesar să facă modificările și pe saitul booking.com, pentru a nu induce lumea în eroare. À la turca, bre!

În rest, patronul a fost foarte amabil, el sugerându-ne să mergem la plaja Kabatepe, ceea ce am și făcut și nu am regretat deloc.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Așa cum se poate vedea în poze și filmul atașat, înlocuirea patului de o persoană cu unul dublu, într-o cameră proiectată drept cameră single, a restrâns drastic spațiul „de manevră” . Astfel, nu a mai fost loc pentru o a doua noptieră, așa încât telefonul stătea pe calorifer. De altfel, nu stătea, pur și simplu, avea acolo un rol bine determinat și anume de obiect pentru fixarea ferestrei în poziția deschisă. Cel puțin așa am făcut eu, pentru că, fiind foarte cald, a fost o plăcere să dormim cu fereastra deschisă, ceea ce mi-a adus aminte de nopțile de vară petrecute la țară, la bunici, când mai dormeam prin fânar (cei mai tineri, dacă nu știți ce-i ăla, poftiți de googăliți! ????)

În rest, camera a fost curată, cu 6 prosoape, săpun, șampon și avea în dotare, pe lângă telefonul amintit, uscător de păr, instalație de aer condiționat funcțională, TV LED cu receptor de satelit.

Mai trebuie menționat și faptul că patul a fost comod, am dormit bine, în ciuda faptului că am avut fereastra spre stradă, aceasta fiind foarte circulată încă de dimineață, pentru că pe aici trece traficul spre feribot.

Baia, evident nu foarte mare, dar nici prea mică, era dotată cu cabină de duș, la care, lucru mai rar întâlnit, scurgerea funcționa foarte bine.

Foarte bine funcționa și conexiunea Wi-Fi, la care telefonul meu se conecta încă din stradă, când coboram din mașină. Apropo de asta, când l-am întrebat pe patron de parola de „uai-fai” , tipul nu a înțeles de prima dată. Când a înțeles, m-a corectat: „Aaa, uai-fi...” ????

Teoretic, peste tot în hotel era obligatorie purtarea măștii, dar am văzut că, dacă cineva mai uita, nu se făcea caz din asta.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

În prețul cazării intra și micul dejun. Acesta se servea pe terasa de la etajul al V-lea, care avea și două părți descoperite și de unde se deschidea o frumoasă priveliște peste oraș și peste Dardanele.

Micul dejun consta din diferite salate, roșii, castraveți, brânză, salam, ou fiert, dulceață, miere, biscuți, ceai și cafea. Totul era cu autoservire.

Hotelul nu dispune de restaurant, dar se poate mânca convenabil de prânz sau cină la unul din restaurantele din apropiere.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Hotelul este amplasat într-o zonă plăcută, în imediata apropiere a falezei orașului Eceabat. Aceasta, la rândul ei, este foarte frumoasă, iar seara este chiar spectaculoasă și frumos amenajată.

În apropiere de debarcaderul feribotului spre Çanakkale, firma Opet a sponsorizat amenajarea unui parc, Tarihe Saygı Parkı (Parcul Respectul pentru Istorie) dominat de lucrarea sculpturală monumentală Tarihe Saygı Anıtı (Monumentul Respectului pentru Istorie), compus din reproduceri ale diferitelor monumente aflate în zonă. Lângă aceasta, este reconstituită o mică parte a frontului, cu tranșee ale trupelor turcești și britanice, care s-au confruntat într-o crâncenă bătălie, operațiunea Galipoli, pe aproape întreg anul 1915, în timpul Primului Război Mondial.

De altfel, întreaga peninsulă Galipoli este presărată cu monumente și cimitire, amintind aceste momente triste ale istoriei. Turcii acordă o importanță deosebită acestor locuri și întâmplări, considerându-le drept momentele de început ale făuririi națiunii turce moderne, sub conducerea lui Mustafa Kemal Atatürk, părintele făuritor al Republicii Turcia.

Când mai treceți pe aici, puteți să vă opriți o zi-două, să vedeți cu ochii voștri aceste locuri.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Costi in 24.09.20 13:35:33
Validat / Publicat: 24.09.20 14:12:37

VIZUALIZĂRI: 702 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Răsărit de lună, peste Dardanele
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39000 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 23.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    5 ecouri scrise, până acum

    webmaster87
    [24.09.20 14:09:28]
    »

    Mutat în rubrica "Ejder Hotel, ECEABAT" (nou-creată pe sait)

    ------

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    mishu
    [24.09.20 18:58:40]
    »

    @Costi: O alegere inspirata, camera chiar e ok iar pretul si mai si, felicitari, votat cu mare drag.

    CostiAUTOR REVIEW
    [24.09.20 21:48:39]
    »

    @mishu:  

    Mulțumesc ​pentru aprecieri.

    webmaster
    [24.09.20 21:55:12]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    CostiAUTOR REVIEW
    [24.09.20 21:56:59]
    »

    @webmaster87:  

    Da, e corect. ​

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    mishu

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046778917312622 sec
    ecranul dvs: 1 x 1