ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.09.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 24.08.17
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2020
DURATA: 5 zile
Familie
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 6 MIN

Marsilia si Provence - jurnal de calatorie cu iz de pandemie

TIPĂREȘTE URM de aici

Ne continuam periplul cultural si de relaxare prin insorita zona de sud a Frantei. Am ajuns duminica dupa pranz cu un expres regional de la Nisa (vezi impresii) la Marsilia.

Cazarea pentru 4 nopti am rezervat-o prin booking la Toyoko Inn aproape de gara St. Charles. Un hotel dintr-un lant japonez care ne-a lasat o impresie foarte buna prin dotarile camerei si atentia la detalii tipic culturii japoneze.

Dupa amiaza si seara primei zile am rezervat-o unei plimbari prin capitala Provence pe care aveam sa o descoperim pentru a doua oara dupa ce in 2016 fusesem aici intr-o excusie din croaziera pe Mediterana. Am plecat de la hotel catre avand ca prima destinatie Palatul Longchamps. Frumos loc, cu cadre deosebite. De acolo am pornit pe jos catre zona de centru-port unde am vizitat: Arcul de Triumf, zona de promenada a portului, Fortul Saint Jean, esplanada Mucem dupa care am luat masa de seara (pizza IT + Amorino) si ne-am intors la hotel. In centru Marsiliei incepea nebunia caci avea loc finala UCL in care marea rivala PSG a fost invinsa de Bayern. O bucurie mai mare nu a fost in perioada aia pentru cei din Marseille.

Ziua II - Aix en Provence - fosta capitala a regiunii un oras mic si cochet cu un centru urban pe masura. Am ajuns foarte usor din autogara cu autocarul 50 in 30 de minute aproape de centrul orasului. Aici dupa ce am luat o harta de la biroul turistic aflat langa fantana La Rotonde am pornit intr-o plimbare de voie de aproximativ 4 ore pe urmele celebrului Cezanne, pictorul devenit o emblema a orasului. Bulevarde pietonale, strazi inguste cu dichis, o primaria si cateva biserici toate foarte frumos incadrate in peisajul urbei. A fost o incantare si experienta de aici.

Cateva suveniruri la plecare si dupa amiaza ne-am intors la Marseille. Dupa o trecere rapida pe la hotel ne-am continuat vizita cu Catedrala la Major (se poate vizita gratis, deschisa pana la 18.30), apoi cu zona primariei, dupa care am mers pe cealalta latura a portului pana la fortul Saint-Nicolas (inchis, aflat intr-un amplu proces de renovare) si de acolo la plaja catalana (cea mai apropiata de centru - o zona destul de mica, fix cat sa te racoresti fara prea mari pretentii de plaja). Aproape de ora 21 ne-am intors la hotel tot pe jos.

Ziua III Avignon si Arles - am pornit cu planul sa vizitam orasul cunoscut pentru capitala papala si podul din cel mai fredonat cantec francez. Am luat cu greu biletele doar de dus din aplicatia SNCF care a facut ceva figuri, dar tot raul spre bine. Nu stiam cat timp petrecem in Avignon si ce mai putem face dupa aceea. Am ajuns intr-o ora si un sfert cu un expres regional. De aici acelasi plan pornit din gara spre zona centrala (palatul papal se afla la 15 minute de mers pe jos). Oprit la biroul turistic pentru harta, apoi continuam plimbarea pe bulevardul principal in mare parte pietonal. Frumoasa zona centrala cu influente gotice ale cladirilor istorice ce dateaza din perioada papalitatii.

Am vizitat Palatul si Podul Saint Benezet combi ticket 14.5 euro dupa ce am stat maxim 15 minute la coada. Turul a durat maxim 3 ore dar merita pe deplin pentru a face incursiune in acea perioada de istorie inedita a Frantei papale. Palatul este bine organizat si la intrare primesti gratuit o tableta interactiva cu audioguide. Dupa pranz ne-am plimbat prin zona centrala vreme de 2 ore de voie si dupa 14.30 am revenit la Catedrala de langa Palat care se deschidea la ora respectiva. Aproape de ora 16 am plecat din Avignon catre obiectivul surpriza Arles. Spun surpriza pentru ca nu era o destinatie pe care ne programasem sa o vedem in ziua aceasta. Dar auzisem ca este un oras ofertant turistic si avand in vedere ca se afla la o statie de Avignon am zis ca merita sa poposim cateva ore si aici. A fost o incantare pentru ca ne-a lasat impresia unui oras tipic din Provence, care desi ofertant din punct de vedere turistic isi pastreaza autenticitatea si nu arata ca un oras orientat spre turismul de masa.

Am servit masa chiar in Piata Centrala din oras, apoi ne-am plimbat de voie cautand principalele obiective de aici - Teatrul Roman si Amfiteatrul pe care le-am admirat din exterior fiind bine puse in valoare si conservate. In rest ca in orice oras un centru vechi in mare parte pietonal, Primaria si Catedrala, o faleza simpla pe malul Ronului si multe urme ale civilizatiei romane bine pastrate. Recomand cu caldura o plimbare prin acest oras deosebit pe care il pot numi surpriza din Provence.

Aproape de ora 20 ne-am intora la Marsilia cu un Inter City care a ajuns in mai putin de 40 de minute in gara centrala. Suficient pentru aceasta zi plina.

Ziua IV - ne doream o zi de plaja si relaxare dupa ce colindasem destul luni si marti. Ne-am gandit initial sa mergem la Cassis pentru acele plaje deosebite din rezervatia Calanque. Intelegand insa cat de greu se ajunge acolo si ca e nevoie de echipament de drumetie pe munte, ne-am schimbat planurile si am ales sa mergem in oras la plaja Prado. Am ajuns aici in mai putin de o ora cu metroul si autobuzul.

Plaja este destul de intinsa, cu majoritates portiunilor publice si putine plaje private, dar cu preturi exagerate pentru oras (undeva la 30 de euro 2 sezlonguri + umbrela). Asa ca am ales o zona linistita chiar langa roata care se vede cam din orice punct al plajei. Surpriza insa pe langa pietrele din apa care necesita incaltaminte adecvata apa era rece comparativ cu Coasta de Azur. Urmare a mistralului resimtit puternic in timp sederii in Marsilia un fel de aer conditionat natural si temperatura apei avea de suferit. Am intrat de 2 ori strict cat sa ne racorim, nu era cazul de balaceala.

Aproape de ora 16 am plecat de la plaja si am trecut sa vedem pe exterior Stade Velodrome pentru ca era cumva in apropierea gurii de metrou. Intorsi la cazare am facut o aprovizionare si am plecat pe seara pentru o plimbare prin zona centrala ca sa mai punctam unele obiective ca de ultima seara. Dupa ceva cumparaturi tip suvenir si cate o pizza slice cu inghetata Amorino ne-am intors aproape de ora 22 la cazare.

Intentionam sa ajungem pe Insula If sa facem o plimbare cu vaporasul, dar programul de seara si faptul ca trebuia sa coboram de pe vas la Frioul si sa asteptam urmatorul vapor ne-a dat inapoi. Asa ca am ramas pe uscat si ne-am plimbat de voie descoperind si zona centrala mai putin umblata de turisti, dar fara peripetii sau incidente cu oamenii locului.

 

Cam asta a fost din sejurul neasteptat de frumos si linistit prin Provence. Chiar daca a doua parte a concediului nu poate concura cu zilele petrecute pe Coasta de Azur, raman la ideea ca si Provence este o zona atractiva cu multe obiective de descoperit si cu o Marsilie ceva mai sigura decat ne asteptam. In ultima zi mai precis joi am plecat matinal pana in ora 8 la autogara ce reprezinta o prepungire a garii St. Charles.

La 8.10 am avut Flixbus catre aeroportul din Nisa unde am ajuns in aproximativ doua ore si jumatate. Aici dupa o asteptare lunga de vreo 5 ore ne-am imbarcat in Wizz cu destinatia Bucuresti.

La intoarcere liniste si pace... nu ne-a intrebat nimeni pe unde am fost, daca prezentam ceva simptome. De izolare nici nu s-a problema. Ramane un concediu foarte reusit intr-o perioada incerta in care multi dintre noi au spus pas unor vacante in afara Romaniei. Pentru noi care am fost cat se poate de precauti si am purtat masca de fiecare data cand a fost nevoie si obligatoriu s-a dovedit o alegere inspirata.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Dimosu in 10.09.20 22:12:34
Validat / Publicat: 11.09.20 10:40:33
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.

VIZUALIZĂRI: 2089 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dimosu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Catedrala Major Marsilia
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27300 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[11.09.20 10:40:23]
»

Cazarea pentru 4 nopti am rezervat-o prin booking la Toyoko Inn aproape de gara St. Charles.

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

webmasterPHONE
[11.09.20 12:50:48]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

krisstinnaPHONE
[11.09.20 13:02:48]
»

@Dimosu:  Felicitări pentru vacanță și articole! ​​

​​Spectaculoasă catedrala, plaja Prado e frumoasa chiar dacă e scumpă, portul este extrem de aglomerat, mă întreb cum naiba scot ăia ambarcațiunile din mijlocul mulțimii de bărcuțe? ​​

​​Cât a costat prânzul din piața centrala din Arles?  

​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mishu
[11.09.20 20:49:24]
»

@Dimosu:  O vacanta frumoasa intr-o perioada in care nu stii daca sa mai pleci sau nu, daca pana ajungi la destinatie nu se schimba regulile jocului, o adevarata loterie.  

Si daca vacanta ​voastra a fost sub semnul loteriei, sa stii ca ai tras lozul castigator si mai departe ne-am bucurat si noi de cele povestite si vazute in poze.

O poveste de vara frumoasa, relaxanta, felicitari, votat cu mare drag. ​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Provence:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.047654867172241 sec
    ecranul dvs: 1 x 1