ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.01.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 22.04.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUL-2019
DURATA: 1 zile
familie cu copii
1 AD. + 1 COPII -- v: 14

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Ne-a placut in lumea animalelor la Zoo Negara

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Localizare. Acces.

Zoo Negara din Kuala Lumpur se gaseste la marginea capitalei malaysiene la adresa Jalan Ulu Kelang, Kemensah Heights, 68000 Ampang, Selangor. Locatia se poate identifica usor si pe Google Maps, unde nu are o nota de apreciere foarte mare, anume 3,8 din maxim 5. Cu toate acestea noua ne-a placut foarte mult intreaga zi petrecuta la Zoo Negara.

De la hotel am avut de parcurs 15 km cu Grab-ul. Calatoria a durat pana in 30 minute si ne-a costat 20 MYR. (1 MYR = 1 RON)

Exista doua intrari, noi am mers pe la cea mare.

Orar. Tarife.

Gradina zoologica este deschisa intre orele 9 - 17 in zilele lucratoare, iar in weekend se inchide jumatate de ora mai tarziu.

Strainii platesc o taxa de intrare diferita de localnici si mult mai mare. Am lasat la intrare cate 82 MYR de caciula. Scump la prima vedere, dar ai ce vedea si ce vizita si poti petrece o zi intreaga relaxanta la zoo.

La intrare am primit o harta a gradinii. Ne-a fost de folos in alegerea parcursului pedestru. De mentionat si ca in parc sunt multe indicatoare, atat de multe ca nu ai cum sa te ratacesti si iti ofera toate optiunile posibile la orice intersectie cat de mica de alei.

Programe speciale

La Negara se organizeza mai multe activitati speciale la care poti participa sau privi. In program se gasesc show-uri cu animale si show-uri de hranirea animalelor, dar noi nu am participat la acestea.

Inainte de a va invita pe urmele noastre, vreau sa va informez ca exista la intrare masinute electrice care va pot plimba prin zoo. Puteti cobori sau urca la orice pit stop, in limita locurilor disponibile. Noi am pornit kilometrajul montat la picioarele proprii.

Tot la intrare te abordeaza agasant o echipa numeroasa de pozari pentru a filma un album de amintiri. Pretul este foarte ridicat, dar si foarte negociabil. Albumul nostru cu 6 poze si caseta solara cadou cu stativ cu o moneda personalizata “zoo” a costat 180 MYR.

Despre Zoo Negara

Zoo Negara este considerata Gradina Nationala Zoologica a Malaysiei. Ocupa o suprafata de 45 hectare si gazduieste peste 450 specii de animale, peste 5.000 exemplare de mamifere, pasari, reptile, amfibieni si pesti. Deja interesant….

Sunt cateva sectoare clar identificabile. Mamiferele ocupa suprafata cea mai intinsa. Specatculoasa este expozitia in aer liber de pasari. In imediata apropiere nu trebuie sa ratati vizitarea gradinii cu fluturi. Catre cealalta intrare / iesire din parc este acvariul. Vedetele indiscutabile ale Zoo Negara se numesc Fu Wa si Feng Yi. Ii veti gasi in Pavilionul Marelui Panda.

Traseul nostru

”Taman Herba” sau Herbal Garden este primul sector vizitat. Am intrat printr-o arcada cu gard viu si dupa primii pasi ne-am regasit intr-o alta lume. O lume invadata de pasari. Nu erau din cele agresive ca in filmul lui Hitchcock, dar erau atat de multe, ca ne simteam rau de tot in minoritate. Pe iarba si prin copaci erau sute de pasaroi din neamul berzelor si pelicanilor si flamingilor si lebedelor. Nu m-am trezit bine din starea de umire ca Emi imi arata nu departe de mine un varan de aproape un metru lungime care traversa prin iarba. Pasnic. Sectorul era marginit de un lac, iar pe mal erau mai multi copaci in care miile de pasari mari se cuibareau. Ma uitam daca nu se rup ramurile copacilor cu atata surplus de kilograme cu aripi.

Puteam continua la mamifere sau sa mai vizitam un sector special, cel al fluturilor. La ei ne-am dus, la Butterfly Garden. Foarte multe planse explicative prezentate simplu si atractiv erau sursa de informatii generale dar si de curiozitati despre lumea fluturilor. Am admirat molia alba (“white which moth"), dar si fluturi cu modele impresionante pe aripi. Nu au lipsit nici “super-mealworm” (viermi), scarbosi poate pentru unii, dar noi nu aveam greturile cu noi. Cele mai tari au fost vietuitoarele cu echipament de camuflaj de la mama lor, cum ar fi “Bornean Horned Frog”, care este un vanator (o broasca) ce se ascunde in frunze si se confunda perfect cu acestea. Viermi si gandaci misunau prin “terrariile” unde erau expusi. O lectie interesanta despre pupe puteai citi langa pupele vii care atarnau de niste "schele" lemnoase folosite drept suport.

De aici intram in marea lume a mamiferelor.

Trecem pe la girafe. Amenajarea dadea impresia ca acestea sunt libere si pot iesi din perimetrul lor. Stiti cat masoara limba unui girafe? 53 cm, raspuns corect!

Tapirii in culorile Sportului Studentesc (alb negru) au fost intre animalele care mi-au palcut cel mai mult. Desi suntem intr-un zoo, este intetresant de studiat si flora specifica zonei ecuatoriale in care ne aflam. Foarte multa vegetatie, in special cu frunze mari sau late. Ficusii cred ca erau cei mai raspanditi copaci. Cu asa coroana un ficus poate fi palarie de ploaie pentru o lungime de pana la 21 de metri. Nu mult dupa ce am citit informatia, a inceput sa ploua. O ploaie care aproape ca nu avea putere sa ude aleile fierbinti. La inceput ne-am plimbat prin ploaie, pana am gasit de cuviinta sa ne adapostim sub … palaria unui ficus, unde nu ajungea niciun strop de ploaie. Multi copaci aveau niste tulpini lemnoase subtiri ramificate care se uneau apoi, un fel de tentacule prin care se hraneau probabil cu apa.

Am continuat la struti si l-am salutat pe dl. Emu, a carui vanare este interzisa.

Cand am crezut ca vazusem suficiente pasari, inca nu scapasem de sutele de pasari printre care trecusem pe malul celalalt al lacului. Acestea zburau si pe deasupra lacului, se deschisese o noua perspectiva vizuala si abia acum a m realizat cat de multe erau.

Atractia aici erau insa … maimutele care "calatoreau" libere prin parc si se catarau pe exteriorul custilor de pasari, caci unele pasari erau in custi.

In timpul acestei prime ploi parca fusesera deranjate insectele care se adaposteau prin desisul de plante. Am incasat si cate o ciupitura, dar eram vaccinati si pastilati, asa ca am fost safe.

Cerbii si ciutele ne-au adus aminte de Romania, erau multe, frumoase, iar doua ne-au prezentat un moment live de impunsaturi cu coarnele. O alta paricopitata a scos boticul prin gard sa o mangai.

Trecem la o categoria mai grea. “African Lion” (leul african) deschide lista stapanilor junglei. Mai mandru se falea tigrul malayezian in curs de disparitie din habitatele naturale si protejat prin lege. O pata de culoare a fost tigrul … fara culoare: tigrul bengalez alb. Puma ramane pentru mine o felina superba impreuna cu orice neam de tigru.

De la o categoria grea la alta si mai grea: elefantul asiatic, care stiati ca se hraneste timp de 12 – 15 ore cu 300 kg de hrana pe zi? Atunci se cam explica chestia cu cantarul ….

Mai cunoastem si nume noi precum “Malayan gaur” (un bivol) sau “binturong” (un fel de vidra) sau “Malayan porcupine” (un porc spinos).

Intre cei mari sa le facem prezenta si camilelor, aici reprezentate de dromaderi.

Plimbarea este faina tare. Nu ne-am plictisit o clipa. Ajungem si la pavilionul vedeta al Giant Panda. Alti pozari ne-au agasat pentru amintiri pe bani, dar de data asta fara succes. Panda are un loc de cinste in Zoo Negara. Nu are numai pavilionului lui si magazinul lui, el are povestea lui, povestea lui reala si trista si adevarata. Doar cativa zeci de Giant Panda (mai) traiesc in Europa si Asia de Sud Est. Si sunt atat de putini si de neajutorati. Cei doi frumosi, pufosi de la KL se numesc Fu Wa si Feng Yi. Sunt prezentati pe larg ca niste vedete ce sunt. Au o casa cat circul de stat din Bucuresti, unde ne-au primit in vizita. NU ai voie sa ii deranjezi sau sa ii bagi in seama. I-am gasit dormind pe niste scari amenajate din lemn stand in pozitie de poza. Era liniste in jurul lor. Erau respectati.

La iesirea din pavilionul lor am trecut printr-un magazin si am revenit la mamiferele de afara. App Center este urmatoarea statie. Ca sa vedeti cat de apropiati suntem de maimute, am comunicat perfect cu un maimutoi care ne privea cu un bat in mana. I-am facut semn sa il arunce si s-a executat, trimitand crenguta peste gard spre noi. I-am dat-o inapoi caci sigur mai astepta sa fie bagat in seama de alti trecatori. Am vazut gorile si orangutani.

O alee ne-a condus pe niste scari pe o platforma inaltata sa ne apropiem de nasurile girafelor, zebrelor si strutilor. Acestea coabitau foarte bine pe o suprafata intinsa care parea nelimitata. Strutul african isi baga capul printre scarile aleii cerand sa fie pozat.

Am mai intalnit hipopotami, rinoceri, canguri, niste neamuri de vite cu coarne, din nou tapiri, si feline salbatice, dar si ursul nostru brun, unde am poposit mai mult incercand sa vedem daca stia limba romana. O uitase de tot sau poate nici nu a invatat-o vreodata!

Povestea plimbarii noastre la Zoo Negara s-a lungit ca timp si datorita unei a doua ploi, o altfel de ploaie. A urmat botezul. Ne-a tras o ploaie ecuatoriala de vreo 60 de minute de nici adaposturile sub palmieri si ficusi nu mai erau de folos. Administratorii parcului amenajasera insa mai multe locuri cu bancute cu niste ciuperci inalte din lemn unde te puteai adaposti. Iar au inceput sa bazaie insectele pe langa noi si sa ne provoace.

Dupa ploaie am repornit kilometrajul. Crocodilii erau destul de pasivi. Da, asa sunt ei, pana fac hatz hatz hatz! Sau doar hatz!

Ultimul sector aparte a fost acvariul. In niste acvarii mari expuse afara deliciul copiilor era asigurat de o specie de pinguini mici (“Humboldt penguin”). Acvariul principal era “inside”. NU a fost un acvariu mare, cam ca cel din Constanta. La inceput am fost intr-o calatorie pe raurile malaysiene. Am aflat ce indeletniciri practica locuitorii si am cunoscut multe multe specii de pesti. Am cunoscut apoi pestii din toata lumea. La apel i-am gasit si pe “yellow catfish”-i. Pe ultima suta de metri erau prezentate specii de pesti pe cale de disparitie.

In Malaysia exista un cult al protectiei florei si faunei si a fost relevant cum a ajuns acest mesaj la noi prin simpla prezentare a acestui sector pe culoarul de iesire din acvariu. Ca sa nu mai spun de casa lui Giant Panda, care era in fapt un templu.

Amintiri

In parc sunt mai multe magazine de suveniruri, din care unul dedicat lui Marelui Panda. La iesire ne-am luat albumul de poze si am cumparat doua plusuri superbe: elefantul “Malai” si ursul panda “Bambus”. Sute de poze si filmulete am facut in Zoo Negara, astfel ca selectarea lor in diferite scopuri a fost o tema in sine, dar si un reminder placut al vizitei la Zoo Negara.

Vizitarea Zoo Negara a durat pentru noi 5 ore.

Daca sunteti in KL, nu ratati acest obiectiv!

Numai de bine!

 

Rog inserare show Zoo Negara

https://www.youtube.com/watch?v=p7Ot4XwSNFA.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dan&Ema in 18.01.20 06:04:16
Validat / Publicat: 18.01.20 09:13:27

VIZUALIZĂRI: 871 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan&Ema); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 un varan a trecut liber pe langa noi
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 51400 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[18.01.20 09:08:48]
»

Mutat în rubrica "Zoo Negara, Kuala Lumpur, KUALA LUMPUR" (nou-creată pe sait)

=

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

=

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

webmaster
[18.01.20 09:23:50]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[18.01.20 09:41:29]
»

@webmasterX:

Coordonatele corecte sunt

(3.2087978,101.7580536)

Sa mai incercam o data, rog. Multumesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dan&EmaAUTOR REVIEW
[18.01.20 09:43:46]
»

@webmaster: multumesc

webmasterX
[18.01.20 09:54:58]
»

Mulțam fain. Am modificat "cursorul", rezultând noua poziționare de aici.

În plus, am adnotat coordonatele drept confirmate.

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[18.01.20 10:55:35]
»

@webmasterX: e ok

gettyy
[18.01.20 11:25:35]
»

@Dan&Ema:

Frumoasă si interesantă vacanță ați avut! Copiii cred că au fost super încântați, mai ales la zoo... Mă bucur mult pentru voi că ați trăit o asemenea experiență şi vă felicit din suflet!

Spui că v-ați íntors de acolo cu o altă viziune asupra semenilor... poate ar trebui cu totii să trăim o asemenea experiență, să devenim mai buni, să-l ajutăm pe cel de lângă cu tot ce putem si mai ales... să zâmbim mai mult!

Oooof, tare mi-ar place să mă aventurez si eu putin pe acolo... dacă n-ar fi drumul ăsta atât de lung... !!!

Te felicit pentru tot si la cât mai multe călătorii interesante!

mprofeanu
[18.01.20 12:08:00]
»

@Dan&Ema: Frumoasă descriere a acestei exotice grădini zoologice! Ați fost încântați de ce ați văzut acolo, mi-a plăcut și mie... Mi-am adus aminte de reviewurile tale despre expoziții, grădini de la noi din țară pe care le vedeai cu copiii tăi, acum doar cu cel mare, este timp destul să vizitezi și alte frumoase locuri!!!

Mi-am adus aminte prin analogie de Grădina Zoologică din Singapore despre care eu nu am mai scris, este minunată!

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[18.01.20 13:01:12]
»

@gettyy:

Sarut mana pentru lectura si ecou! ????✒️

Cand pleci la un asemenea drum e placut sa nu vrei sa intelegi lumea in care vietuiesti cateva zile bune. Stiu, am vazut si gustat numai o firimitura din Malaysia. Sunt locuri atat de diferite in tara asta, dar noi ne-am concentrat doar pe KL.

Am fost doar eu cu Emi. Asa am agreat acasa.

Menara a fost un zoo in care nu ne-am plictisit in ciuda intinderii si diversitatii sale. Bine intretinut si prezentat.

Ne-a placut! Numai bine! ????

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[18.01.20 13:08:38]
»

@mprofeanu:

Sarut mana!

Azi dupa ce am postat articolul la solicitarea @webmaster de a pozitiona corect locatia, umbland putin prin maps si pe saitul gradinii zoo am aflat si alte informatii interesante.

A propos de comparatia cu gradini zoo din tara prezentate de mine pe AFA, am aflat politica si strategia de dezvoltare a acestei gradini zoo din KL, cea mai mare din Malaysia. Pe saitul lor e povestea. Asta e diferenta (din pacate) dintre Malaysia si Romania, dintre KLsi Bucuresti. Ei au strategie si viziune si se dezvolta vazand cu ochii, noi... Pot foarte usor compara Zoo Baneasa de acum 40 de ani cu cea de azi. Nu gasesti mari schimbari. ☹️

Numai bine! ????

doinafil
[19.01.20 09:36:36]
»

Tare frumoasă „ZOO” asta!

Cine vrea (și poate ) să ajungă acolo are informațiile necesare, datorită ție!

Îmi place că: așa cum tatăl tău te-a făcut să iubești muntele și drumețiile, tu - la rândul tău - îți dedici timpul (și banii) pentru a-i face pe copiii tăi să iubească călătoriile!

Ești de admirat pentru acest lucru!

Ai observat, în P8, că taurii se luptă cu cei de culoare diferită?! Să fie și în regnul animal „ură de rasă?! ”, sau este, doar, o întâmplare?!

Felicitări, Dane! Am votat, ca de obicei, cu drag!

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[19.01.20 10:50:15]
»

@doinafil:

Multumesc pentru vorbele sau randurile frumoase de identificare a rolului educativ al acestor calatorii si de deschiderea a gusturilor, ochilor, si tuturir simturilor pentru cele ce ne inconjoara.

La P08 chiar am vrut sa comentez cum s-a nimerit sa se ciocneasca numai ai cu coarne de culori diferite!

Sa fie intamplare? Au nu?

Sa vedem ce poveste mai scriu p-aici. Cred ca bag ceva “ametitor”. ????

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[01.04.20 22:17:49]
»

@Dan&Ema: Cred ca as merge la o gradina zoologica si la 100 de ani si nu neaparat cu copiii sau nepotii, ci chiar si singura. E o senzatie de bine pe care ti-o ofera astfel de locuri.

Sa va fie de bine, felicitari, votat cu mare drag.

Dan&EmaPHONEAUTOR REVIEW
[02.04.20 08:18:21]
»

@mishu:

Multumim pentru vizita si votatul cu mare drag.

Este o gradina zoologica in care am stat practic toata ziua fara sa ne plictisim.

E drept ca o bucata de timp ne-am adapostit de ploaie, sa ii spunem botezul ecuatorial.

Mi-a placut cum era ingrijita gradina si toata logistica ei.

Responsabilitate si respect pentru vietuitoare si bucurie pentru vizitatorii de toate varstele.

Numai bine! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, doinafil, gettyy, mishu, mprofeanu

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.67332482337952 sec
    ecranul dvs: 1 x 1