Tradiţional otoman

TIPĂREȘTE

Am ales Sari Konak după poze, recunosc. Voiam ceva tradiţional şi exact asta am găsit. În plus, am avut surpriza plăcută a unor experienţe inedite în pitorescul orăşel, Safranbolu.

Trebuie precizat că există o parte veche a oraşului, despre care vorbesc eu aici, dar şi una nouă, modernă, despre care nu ştiu absolut nimic. Cumva, cele două sunt pe dealuri diferite, ca să zic aşa. Noi am nimerit fără prea mare greutate oraşul vechi, apoi, pe străduţe înguste, pietruite şi abrupte, am găsit şi pensiunea. La prima vedere, o casă modestă din piatră şi lemn. După ce-am intrat, ne-am dat seama că exact asta era, o casă absolut normală, simplă şi robustă.

Recepţia o reprezintă o încăpere mare, ocupând mare parte din parter, încăpere care are şi rol de sală de mic dejun, de hol, loc de socializare, informare, etc. Tot de aici se iese într-o curte interioară, grădină, terasă. Gazda, un tânăr amabil, ne-a primit prietenos şi ne-a explicat regulile şi obiceiurile casei. Apoi, ne-am descălţat şi am urcat la etaj pe o scară solidă de lemn. La primul nivel, un vestibul circular larg din care se intra în mai multe camere. A noastră avea o ferestruică cochetă cu perdele de in brodate, o masă, un scaun şi un divan imens cu laviţă de lemn la căpătâi, pe post de noptieră. Pe pereţi, în chip de aplice, erau adaptate lămpi de gaz, exact ca cele de pe la noi. Pe jos, covoare ţesute. Baia era modestă, micuţă dar foarte curată, cu chiuvetă, wc cu bideu şi un duş pe colţ. Am avut parte de cel mai bun somn dintr-un periplu de 10 nopţi, pe acest pat cu saltea imensă, aşternuturi proaspete şi perne moi. Deşi iniţial părea răcoare, peste noapte caloriferul şi-a făcut datoria şi nu am avut de suferit de frig.

Revenind la gazdă, care locuia cu întreaga familie chiar acolo, aş vrea să menţionez cu admiraţie spiritul întreprinzător şi ospitalitatea, probabil ambele, native. Tânărul era şi şofer de taxi şi, desigur, ghid pentru orice fel de excursii în împrejurimi şi-ar fi dorit clienţii. În recepţie erau afişate hărţi şi fotografii cu diverse atracţii locale, precum şi preţurile pentru care puteau fi vizitate. Pare-mi-se, cea mai depărtată era o excursie la Marea Neagră, la 100km, dar nu am reţinut şi preţul. Sunt sigură că totul putea fi negociat şi aranjat satisfăcător. Pe noi nu ne-au interesat drumuri aşa de lungi. Am cerut recomandări pentu un loc de luat masa. Şi am primit o carte de vizită a unui local din centru, unde am mâncat pe săturate feluri tradiţionale, gătite în casă, aproape sub ochii noştri. Preţurile sunt sub orice nivel cunoscut de noi în zonele turistice. Din raita dată apoi printre prăvălii şi cafenele, ne-am lămurit că inclusiv la suveniruri, totul era de cinci ori mai ieftin decât în Istanbul. Iar aşa rahat bun, n-am mâncat neam de neamul meu!

Dacă nu pentru asta, în orice caz, oraşul merită vizitat pentru frumuseţea lui în sine. Fără să fie spectaculos, e plăcut prin atmosfera liniştită şi aura de istorie. Localnicii sunt diferiţi de ceea ce ne-am format noi ca prejudecată că ar fi turcii. Nici vorbă de ţigăneala agresivă din bazarul Istanbulului, nici vorbă de indiscreţia proverbială a bărbaţilor, ori de atitudinea "încuiată" a femeilor cu basmaua în cap. Sunt deschişi, demni cumva în prăvăliile sau localurile lor modeste şi plini de tact. Ei cunosc foarte puţine cuvinte în engleză, cu toate astea, se poate comunica non-verbal de mai mare dragul, cu multă răbdare şi empatie.

Eh, da, am fost şi la hamam! O experienţă complet diferită de hamamul cvasi-turistic din Istanbul. Dar despre asta, poate într-o altă povestire...

---

VIZUALIZĂRI: 2072 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI