Casa noastră de la mare - Pafos, de data asta

TIPĂREȘTE

Unele lucruri sunt menite a se întâmpla repede și fără prea mult efort, altele - exact pe dos. Din prima cateogorie face parte dorința mea de a reveni în Pafos. Am mai fost în Cipru de 2 ori, de fiecare dată am aterizat și ne-am cazat în Larnaca, de unde am vizitat tot felul de chestii. Probabil că unii dintre voi își amintesc de excursia pe care am făcut-o într-una din zile, cu autobuzul, cu oprire inițial în Limasol - vezi impresii, apoi în Pafos, unde am reușit să vizităm vechiul sit arheologic cu superbele lui mozaicuri romane. Limasol m-a încântat oarecum, în schimb Pafos mi-a picat cu tronc încă de la început și mi-a rămas la suflet! Am plecat de acolo cu un sentiment sâcâitor de neîmplinire, că n-am apucat să ne plimbăm pe faleza frumoasă, că n-am apucat să mâncăm în port... Și cu dorința de a ne reîntoarce într-o zi.

Care zi a venit ea muuult mai repede decât ne-am fi imaginat! Despre zborul pe direcția București-Pafos, operat de Ryan Air, am aflat și noi acum câteva luni, alții mai harnici ca noi l-au și testat deja, iar @irinad chiar a scris un articol frumos și extrem de util despre acest subiect - vezi impresii. Lucrurile s-au legat pe urmă de la sine. Pentru sfârșitul lui iunie eu, cumințică, îmi imaginasem o excursie de 2 zile prin împrejurimile casei noastre, dar Tati s-a apucat să caute zboruri - așa, într-o doară. Când cauți, uneori și găsești! Au fost vreo 3-4 variante în discuție, dar dintre toate cel mai tare ne surâdea Pafos! Bine, era vorba de 6 zile în total, nu de 2; colegele fură înțelegătoare și... biletele de avion achiziționate repede-repejor, să nu se răzgândească oarecine!

Acum, dacă Tati m-a convins să mergem la Pafos, eu m-am gândit că e musai să mă revanșez și să-l conving la rându-mi de ceva: să închiriem mașină. Dățile trecute s-a codit Tati (la noi în familie, el e singurul șofer), e drept că de fiecare dată am stat foarte puțin, dar oricum, l-am înțeles, trebuie să-ți iei oleacă inima-n dinți să conduci pe partea greșită a drumului! Cu argumentul „Tati, atâția alții au făcut-o! Ce, ei or fi mai deștepți ca tine?! ” am mers la sigur! Foarte bine, înseamnă că acum pot să rezerv cazare pe unde or vrea mușchii mei, fără să depindem de transportul în comun!

Aveam deja câteva opțiuni și - n-o mai lungesc - finala a câștigat-o Vrachia Beach Hotel & Suites, un mic resort situat pe un mic promontoriu, la vreo 10 km în direcția nord-vest față de Pafos. Localitatea de care aparține se cheamă Krissonerga, dar strada trecută ca adresă pe booking noi n-am găsit-o pe GoogleMaps (Millouthkion, nr. 10), fiind probabil foarte nouă (la fața locului, aveam să constatăm că încă se construiește la greu în zonă). Păi și-atunci cum am ajuns? Sincer, nu știu exact, după ce am ieșit din Pafos ne-am cam învârtit un pic, sau cel puțin așa am avut senzația, căci taman atunci s-a trezit GPS-ul să-și piardă sateliții! Ar trebui să fie foarte simplu când te uiți pe hartă; din șoseaua de coastă (pe care o cheamă E701), se cotește la un moment dat stânga, într-un mic cartier în care sunt câteva vile și hoteluri și încă altele în lucru. În fine, până la urmă, după ce am restartat telefonul, GoogleMaps a funcționat din nou și ne-a condus până în fața resortului, a cărui poziție o salvasem deja din harta de pe booking.

Ora de check-in trecută în rezervare era 14, noi am aterizat dimineața, puțin după 9, dar n-am încercat să ne cazăm mai devreme, nici nu știu dacă ar fi fost posibil, ci ne-am luat mașinuța în primire și am pornit a vizita câteva dintre obiectivele pe care le aveam pe listă. Așa că la hotel am ajuns pe la ora 17, obosiți și transpirați, dornici de o bălăceală în piscină. Cam știam din pozele de pe booking cum arată hotelul, un ansamblu de clădiri alb-albastre, dispuse într-un părculeț cu palmieri și flori. De fapt, sunt numai 2 corpuri de clădiri, una chiar la intrarea în complex, aici se află și Recepția, restaurantul și barul, iar cealaltă la câțiva metri distanță de prima. În spatele celei de-a doua clădiri este organizată o parcare destul de încăpătoare, iar într-un lateral - zona piscinelor și locul de joacă pentru copii. De la intrarea în resort și până la parcare, există o oarece diferență de nivel, astfel că terenul a trebuit să fie terasat; astfel, prima clădire are 2 niveluri privită din față și 3 din partea cealaltă, a doua clădire are 3 niveluri, parcarea se află la același nivel cu parterul acesteia, dar piscinele sunt cu unul mai jos.

După ce am dibuit drumul spre parcare și am „cazat” mașinuța, am urcat din nou dealul, bănuind că Recepția s-ar afla în clădirea de la stradă. Și am bănuit bine. Am pătruns așadar în holul răcoros, spațios și elegant - numai gresie și spoturi luminoase și ne-am îndreptat către tânărul din spatele biroului, care s-a ridicat în picioare și ne-a întâmpinat cu un zâmbet de bun-venit. N-a fost nevoie să prezint nicio rezervare, am spus doar numele, am completat formularul arhi-cunoscut și... asta a fost tot! A, ba, în timp ce executam această ultimă operațiune, tânărul recepționer a făcut un semn către colegul de la bar și mintenaș apărură două pahare brumate cu suc de portocale; picară tare bine, recunosc!

Pe urmă zise, foarte serios: „Hai să vă conduc la camera voastră, că e tare departe!” După 10 secunde mi-am dat seama că glumise, căci am ieșit din recepție și imediat în dreapta, chiar lângă bar, se face un coridor; camera noastră era de-a dreptul prima pe acesta! (Inițial mi-a fost un pic teamă să nu fie zgomot de la bar și de la restaurant, dar n-a fost cazul, co-locatarii noștri aveau să se dovedească foarte cuminței, iar complexul nu-i nici el prea mare.)

Am rezervat un studio pentru 2 persoane, cu vedere frontală la mare. Tânărul recepționer ne-a descuiat ușa (cu cheie normală, pe care am preferat s-o plimbăm cu noi de câte ori plecam și care ne-a produs un pic de stres, să n-o uităm în cameră, mai ales după ce am constatat că recepția nu funcționa pe timpul nopții). Ne-a prezentat apoi pe scurt toate acareturile, inclusiv apa rece și fructele pregătite pentru noi în frigider (fain gest, chiar l-am apreciat!), precum și serviciile puse la dispoziția noastră contra cost (gen spălat, călcat, masaj etc; le-am dat ignore din start, că nu m-au interesat câtuși de puțin), apoi s-a îndreptat spre fereastră și, cu un gest teatral, a dat la o parte draperiile grele: ta-daaam! priveliștea către mare chiar ne-a lăsat câteva secunde cu gurile căscate! Ne-a arătat de pe balcon unde sunt plajele cele mai apropiate, ne-a zis că barul de la piscină funcționează până la ora 19, iar restaurantul a la carte de la 8:30 la 22. Am fost informați (dar asta știam de pe booking) că putem cumpăra micul-dejun la prețul de 6 euro de căciulă și deasemenea putem mânca de prânz sau seară la ei, dacă dorim. Cam asta a fost toată interacțiunea cu recepția hotelului de-a lungul sejurului nostru, mai mult n-am avut nevoie! (La plecare, n-am întâlnit pe nimeni, fiind foarte de dimineață, așa că am lăsat cheia în cameră și am tras ușa după noi, banii se viraseră automat de pe card chiar a doua zi după rezervare.)

Tânărul plecă deci și noi rămaserăm să ne inspectăm domeniul. Bine, trebuia să ne aducem bagajele de la mașină și eram așa de „entuziasmați” de ideea de a ocoli din nou toată șandramaua și a ne cocoța la loc, încărcați cu papornițe (ba, pe drum ne opriserăm și la un supermarket să cumpărăm câte ceva „pentru de dimineață”), că am hotărât ca trebușoara asta s-o începem cu... o pauză! Sau mai concret, cu câte o portocală rece și aromată savurată pe terasa noastră, cu ochii în superbul peisaj, ascultând zbaterea mării (și se cam zbătea în ziua aia!) ! A fost o idee bună să procedăm așa, creierii ni s-au mai răcorit o lecuță și cred că de asta îi veni lui Tati o idee și mai bună: să aducă mașina până în apropierea camerei, să descărcăm bagajele și pe urmă s-o ducă la loc! Păi nu?!

Timp în care m-am mobilizat și-am purces la ședința foto obligatorie. S-o luăm într-o ordine, deci!

Structura studioului e clasică: hol, baie în dreapta, pe urmă camera, ce include și chicineta și se termină cu balconul. Spații generoase peste tot, materiale și finisaje de calitate, se vede că-i o construcție nouță. Holul are doar rol de trecere, nu conține nimic. Camera este echipată cu un imens pat matrimonial, genul care poate oferi spațiu suficient pentru 2 adulți de talie medie și un copil nu prea mărișor. Salteaua avea să se dovedească dintre cele mai bune, iar lenjeria fu și ea de calitate, din bumbac alb, curată ca lacrima. Pe deasupra, un cearceaf de învelit și o cuvertură ușoară. De-o parte și de alta - câte o noptieră și câte o veioză. Un întrerupător montat chiar deasupra patului, la mijloc, de la care se putea opri lumina din plafon. Și un telefon fix agățat în perete (a cărei utilitate se cam pierde în negura timpurilor; dar mă rog, probabil că face parte din dotările-standard ale unui hotel de 3 stele).

Pe peretele opus am avut așa: o canapea (în care poate dormi liniștită încă o persoană), TV-ul LCD (nu l-am deschis) și o masă rotundă cu 3 scaune. Ca decor, un tablou cu forme geometrice și un ghiveci cu un cactus micuț pe masă. Pe o etajeră suspendată între canapea și televizor, s-au odihnit de-a lungul sejurului nostru telecomanda AC-ului (am cam avut nevoie, era destul de cald), cea a TV-ului și mapa cu ofertele hotelului și câteva recomandări turistice (nimic nou pentru mine).

Peretele comun băii e împărțit între chicinetă și un dulap simplu în două uși. Pe rafturile și în sertarele mobilierului de bucătărie aveam să găsim cam tot ce ne-a trebuit și chiar mai mult decât atât: căni, pahare, farfurii, vase de gătit, cârpă de bucătărie, chiar și un adaptor pentru prizele cipriote (prevăzători, ne-am adus și noi de acasă vreo două). Pe blat ne așteptau alte scule ce aveau să ni se facă utile în diverse măsuri: cuptorul cu microunde, cana-fierbător, prăjitorul de pâine, precum și un recipient plin cu pliculețe de cafea, ceai și zahăr și cutiuțe cu lapte condensat. Undeva, în dulap, țin minte că am găsit sare și piper, n-am avut nevoie.

Alături, o plită electrică în 2 ochiuri și chiuveta, dotată cu detergent și burete pentru spălat vasele. Spațiul din spatele măștii chiuvetei era împărțit în două compartimente: unul pentru coșul de gunoi și celălalt pentru frigider. Despre fructe și apa rece din partea casei am amintit deja.

Dulapul-șifonier adăpostea și el câteva chestii bune la casa omului: uscătorul de păr, mini-seiful și vreo 2 pături. În rest, spații pentru haine: rafturi și umerașe. În cameră am mai avut și suport pentru bagaj.

Baia - dotată și ea cu toate cele necesare: vas de toaletă, chiuvetă, etajeră, oglindă, cadă, coș de gunoi. Câte 2 prosoape de fiecare (inscripționate cu sigla hotelului) și încă unul pentru duș, hârtie igienică (plus rezerve), flaconașe cu șampon și săpunele rotunde. Totul foarte curat, consumabilele completate după nevoie. Gunoiul a fost luat zilnic, găseam spălat pe jos, patul aranjat ca în prima zi. Prosoapele s-au schimbat la 2 zile, iar lenjeria la 3.

Despre balcon v-am mai zis, dar e musai să revenim acolo, prea e frumos ce se zărește și prea multe clipe minunate petrecurăm în acel superb decor! Ca mobilier, am dispus de o masă rotundă și 3 scaune dintr-un aliaj ușor, acoperite cu pernuțe. Evident că exista și o scrumieră, pe care noi am exilat-o într-un colț, pe pardoseală. Am avut și un uscător pliabil de rufe, precum și câteva cârlige. Mi-a plăcut că balcoanele sunt separate între ele prin perete de rigips, aproape până sus, ceea ce-ți asigură destulă intimitate. Peretele lateral din stânga dădea însă spre terasa restaurantului și era un pic mai scund decât celălalt, dar acest lucru nu ne-a deranjat nici pe noi, și cred că nici pe cei ce mâncau la câțiva pași mai încolo. Mă rog, mai venea din când în când câte o mireasmă generatoare de apă-n gură, dar... un pahar de apă și trece! :)

În schimb, pe vecinii de sub noi am putut să-i spionăm cât am dorit (noroc că de obicei aveam chestii mai bune de făcut) ! Studiourile de la parter sunt un pic decalate în față și n-au balcoane, ci mici terase din care se iese direct în grădină; ba, unele beneficiază și de frumoase decorațiuni florale. Și ele au pereți despărțitori destul de înalți, dar deasupra sunt descoperite și dotate cu câte o umbrelă de soare.

Când am făcut rezervarea, am fost dispusă să plătim câțiva firfirei în plus ca să avem vedere frontală la mare (există și camere ce dau spre spațiul dintre cele două corpuri ale hotelului sau altele cu vedere laterală la mare). Ce nu am știut totuși, a fost că aveam să ne delectăm cu câteva apusuri de vis! Tânărul recepționer ne-a avertizat de la început că ar fi bine ca ora 8 seara să ne prindă pe balcon - și zău că a cam avut dreptate! Doar în ultima seară am întârziat pe drumuri, în rest n-am ratat acest minunat spectacol, pe care l-am admirat în tăcere, alături de cel puțin jumătate din locatarii hotelului! Să ne fi văzut pe toți aliniați, cu camerele foto și cu telefoanele în mâini, imortalizând la unison mărețele pregătiri de culcare ale Regelui-Soare, precedate neapărat de câteva episoade de jucat de-a v-ați ascunselea cu norii de la orizont!...

La piscină n-am ajuns decât în prima după-amiază vreo două ore și chiar mi-a părut rău că numai atât i-am putut aloca, se cuvenea mult mai mult. Sunt 2 piscine, una pentru adulți și alta mai micuță, pentru bebei. Evident că am testat-o doar pe prima. N-am reținut exact dimensiunile, să fi fost cam 20/10. Adâncimea creștea dintr-un capăt spre celălalt. Sunt două scări metalice de acces, câte una în fiecare capăt, iar apa am prins-o foarte caldă, un pic cam caldă pentru gustul meu (nu credeam să zic asta vreodată!). Și curată, cred că avea ceva clor, dar nimic deranjant. De jur împrejur erau șezlonguri, nu prea se bătea lumea pe ele, după cât am văzut; asta pentru că puțini erau cei care veniseră să clocească pe lângă casă, dovadă că parcarea era plină de mașini închiriate, ușor de recunoscut după plăcuțele de înmatriculare roșii. Barul de la piscină este deservit tot de un tânăr simpatic, ce ne saluta de fiecare dată când ne vedea. N-am apucat să-i facem consumație însă, am preferat să ne bălăcim în cele două ore alocate piscinei.

Nici la restaurant n-am ajuns până la urmă deloc, deși ne-am propus inițial. Am zis că măcar un mic dejun să luăm, așa, de curiozitate. Sau măcar o cină... N-a fost să fie; pe de o parte, cumpăraserăm destulă mâncare de la supermarket (și am mai completat ulterior cu ceva roșii, fructe, pâine), iar pe de alta, seara ajungeam „acasă” așa de obosiți, că preferam să ciugulim ceva pe balconul nostru, cu apusul nostru... Am citit totuși că micul dejun se servește în regim de bufet suedez și că ar merita bănuții...

În concluzie, pot jura cu mâna pe inimă că Vrachia a fost una dintre cele mai bune cazări pe care le-am avut vreodată! (Da, o să ziceți că mereu pretind asta, dar zău că așa e!) Un loc intim, micuț, liniștit, cu oameni zâmbitori și primitori, cu vecini de treabă (nici gurițele copiilor nu le-am prea auzit pe-acolo!). Cu o vedere spectaculoasă spre mare, pe care nu ne mai săturam privind-o! Cu două plaje drăguțe în imediata apropiere (la care, din păcate, n-am reușit să ajungem, ne-am mulțumit doar a le admira de pe balcon sau din parcare sau de lângă piscină). Alte plusuri: magazin alimentar la cinci minute de hotel, 10 minute de mers cu mașina până la Coral Bay și tot atâtea până la Pafos, vreo 30-40 minute până la aeroport. Situat perfect pentru a vizita o sumedenie de lucruri minunate, în toată zona vestică a Ciprului! Dar... despre asta vă povestesc altădată! :)

---

VIZUALIZĂRI: 2530 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI