Stonehenge - sfat de vizitare

TIPĂREȘTE

Cunoscând pasiunea Adrianei pentru locuri ce ţin de mistică, de anumite trăiri, întrepătrunderi de meridiane, unde de tot felul, de locuri şi monumente sacre, încă de la planificarea vacanţei mă gândisem la posibilitatea de a include Stonehenge în itinerariul nostru. Poziţionarea geografică a acestuia în Marea Britanie nu o ştiusem, însă spre plăcuta mea surprindere aveam să constat că imensele pietre sunt ridicate prin zona ce urma a fi cutreierată în primele zile.

Urmează o mică deviere din ruta Oxford – Salisbury şi ajungem în parcarea obiectivului turistic. Venind dinspre centrul universitar pe şoseaua care se unduieşte pe dealurile molcome aidoma unui vas pe purtat pe valuri line, construcţia enormă se zăreşte de la depărtare, undeva pe partea dreaptă.

Te apropii şi astfel poţi realiza măreţia şi imensitatea construcţiei, comparând impozanta-i înălţime cu cea a mulţimii care se plimbă în jurul ei precum furnicile în jurul piciorului unui scaun.

E puţin bizar ca pe acele dealuri de un verde crud, brăzdate de maşini agricole de ultimă generaţie să apară o construcţie care te transportă cu gândul în urmă cu milenii de ani.

Pentru 5 lire laşi maşina în parcare, poţi vizita centrul de documentare, îţi iei tichetul de intrare pentru care plăteşti 19 lire, urci în autobuz şi cale de vreo 2 km eşti transportat spre pietre.

Cum noi suntem mari amatori de mişcare, facem drumul pe jos. Şi nu luăm nici tichet.

Pe o potecă cutreierată şi de alţii, cu o iarbă moale sub tălpi, hălăduim pe pajişte îmbătaţi de aroma florilor de câmp, pe la margine de pădure şi ne apropiem de monumentul atât de cunoscut.

Nu aveam de unde ştii cât de aproape ne va fi permis să pătrundem fără achitarea taxei de intrare, aşa că înaintăm în aşteptarea vreunui indicator care să ne transforme în contravenienţi dacă îl depăşim.

Iar singurul obstacol în calea noastră apare sub forma unui gard de sârmă. Spre mirarea şi bucuria noastră acesta e ridicat la vreo sută de metri de pietre şi nu obstrucţionează în niciun fel imaginea. Bineînţeles că nu ştim care să-l felicităm pe celălalt pentru inspiraţia avută şi economia importantă bugetară, aşa că ne aşezăm să medităm pe iarbă, în tihnă cu speranţa că o boare din magia degajată de pietre va fi adusă de o pală de vânt până la noi.

În eventualitatea în care nu sunteţi persoane comode, recomand plimbarea dus-întors din parcare până la obiectul turistic propriu-zis, mai ales că vă oferă ocazia de a admira peisaje foarte frumoase iar drumul este foarte uşor de parcurs. Plecând pe şoseaua urmată de autobuze, după vreo două sute de metri dai de o portiţă pe partea dreaptă şi ieşi în câmp iar apoi tot ce ai de făcut e să urmezi cărarea ce se întinde înaintea ta.

La întoarcere, în imediata apropiere a punctului de informare, am aruncat o privire bucăţii imense de piatră expusă acolo pentru a te face să înţelegi dimensiunea şi chinuitoarele lucrări de ridicare a ansamblului Stonehenge. Tot acolo se află şi câteva căsuţe datând din timpuri străvechi.

Pe când razele soarelui încep a-şi reduce cantitatea de lumină şi căldură trimise spre pământ ajungem în Salisbury, localitate devenită cunoscută datorită catedralei ridicate aici dar şi prin faptul că în martie 2018 au fost otrăviţi prin atac cu arme chimice tată - fost colonel GRU considerat trădător de Kremlin - şi fiică, ambii cetăţeni ruşi.

Orăşelul este deosebit de cochet şi drăguţ, trăsături descoperite pe parcursul vizitei noastre pe străzile sale.

Lăsăm maşina într-o parcare din apropierea unui magazin universal, taxă vreo 2 lire parcă, şi ne plimbăm în voie urmărind doar indicatoarele stradale spre centrul oraşului şi spre catedrală.

Dăm peste o localitate parcă scoasă din reviste, gătată şi dichisită pentru 2 evenimente, Farley Music Festival (de muzică clasică şi aflat în desfăşurare) şi vizita Prinţului Charles aşteptat să sosească peste 3 zile.

Aflată în piaţa centrală şi încă deschisă la ora perindării noastre, primăria ne oferă ocazia de a o vizita. În dorinţa noastră de a vedea cât mai mult suntem surprinşi de întâlnirea cu un domn în etate, uscăţiv şi dorim să facem cale întoarsă pe scări în jos. Cu un zâmbet şi o voce de bunic amabil suntem invitaţi să-l urmăm. Nu pe unde am venit, ci în sus fiind conduşi spre sala de festivităţi pregătită deja pentru a-l primi pe prinţ. Bunicul părea a fi chiar bucuros să ne împartă aspecte ale clădirii şi vizitei vicesuveranului său.

Offf, ce importante sunt aceste persoane într-o instituţie şi cum ele nu există pe plaiurile noastre... Pe lângă faptul că la ora 19 uşile primăriilor sunt demult ferecate, dacă ai tupeul să fii curios şi să vizitezi clădirea te trezeşti muştruluit şi imediat trimis spre ieşire.

Lăsată la finalul periplului nostru prin Salisbury, catedrala era închisă la momentul prezentării noastre în faţa ei. Am observat doar cât de mare şi ce siluetă robustă prezintă, convinşi că şi interiorul e la nivelul aceloraşi coordonate ce inspiră admiraţie pentru munca celor care au trudit la ridicarea ei.

---

VIZUALIZĂRI: 870 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI