EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
VIP Casa Club(încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
O experiență plăcută la Hotel Club Zlatibor

De ce Zlatibor?
În iulie 2021, am plecat într-o vacanță în Muntenegru, cu destinația finală Kotor. Cum sunt aproape 900 km de la Râmnicu Vâlcea până la Kotor și drumul presupune peste 14 ore de condus (din cauza lipsei autostrăzilor), am decis să facem un popas pe drum.
În Munenegru am fost și în 2015 și atunci, la întoarcere am trecut prin Zlatibor, care ne-a plăcut mult. De atunci, am tot spus că, dacă vom ajunge din nou în zonă, ne vom caza în Zlatibor.
Traseul urmat:
Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu – Drobeta-Turnu Severin – Porțile de Fier I – Golubăț – Smederevo – Batočina – Čačak – Užice – Zlatibor
Am ieșit din țară prin vama Porțile de Fier I. Formalitățile vamale au fost rapide. Drumul a fost în mare parte bun, cu porțiuni unde se turna asfalt pe drumul dintre Golubăț și Smederevo, dar am prins și tronsoane noi.
Cazarea – VIP Casa Club Zlatibor
Am ales VIP Casa Club Zlatibor după ce am văzut recomandări pe Booking.com și am fost foarte mulțumiți. Locația se află pe strada Krfska, la numărul 38, într-o zonă liniștită, dar totodată accesibilă. Coordonatele GPS sunt: N - 43.727 și E - 19.7001.
Complexul este format din 5 vile elegante:
- Villa Jela
- Villa Pahulja
- Villa Vina
-Villa Iskra
-Villa Harizma
Check-in-ul a fost rapid și eficient. Am ajuns la recepție, am prezentat rezervarea de pe booking și am făcut check-in-ul în câteva minute. Personalul a fost amabil și a vorbit engleză fluent. Ni s-au oferit toate informațiile necesare pentru cazare și folosirea facilităților. Parcarea este gratuită și amplasată chiar lângă vile. Complexul se află într-o zonă liniștită, la câțiva pași de centrul stațiunii. Noi am fost cazați în apartamentul 9, aflat la parter în clădirea Harizma.
Apartamentul nr. 9 din clădirea Harizma
Vila Harizma este una dintre cele cinci vile ale complexului VIP Casa Club. Aceasta dispune de 32 de apartamente, clasificate în patru categorii: Standard, Premium, Lux și VIP duplex. Fiecare apartament este dotat cu balcon și bucătărie complet echipată, oferind oaspeților un sejur confortabil și priva
Apartamentul în care am stat era spațios, foarte curat și bine dotat: este compus din: living cu canapea extensibilă și TV cu ecran plat, dormitor separat, cu pat mare și confortabil, încă un TV cu ecran plat, un dulap pentru haine, chicinetă bine utilată cu frigider, plită electrică, veselă, baie curată, cu cabină de duș și prosoape albe, o terasă la nivelul solului – ideală pentru o cafea dimineața. Nu am folosit chicineta.
Am apreciat că apartamentul nu a necesitat aer condiționat, fiind răcoros datorită poziției sale la parter. Wi-Fi-ul a fost rapid și funcționa excelent.
Deși nu am folosit personal zona SPA, merită menționat că VIP Casa Club pune la dispoziție o zonă de wellness completă cu:
* Piscină interioară acoperită
* Jacuzzi
* Saună uscată și baie de aburi
* Sală de fitness modernă, cu echipamente de bază
Accesul este gratuit pentru oaspeți și este inclus în prețul cazării. Zona părea foarte curată și bine întreținută.
Micul dejun – Casa de Vinos
Înainte de a merge la micul dejun, am făcut o plimbare liniștită prin stațiune, bucurându-ne de aerul curat și de calmul dimineții.
Micul dejun a fost servit în restaurantul complexului – Casa de Vinos în stil bufet și nu este inclus în pretul cazarii. Se plătește direct la restaurant. Bufetul a oferit o selecție variată: ouă fierte, omletă, mezeluri, cașcavaluri locale, roșii, castraveți, salată fructe proaspete și dulceață, plus o cafea bună. Servirea a fost rapidă și atmosfera relaxată, iar micul dejun foarte consistent. Nu am avut nevoie de altă masă până am ajuns în Kotor.
Recomand cu încredere și aș reveni oricând!
Trimis de zlatna in 19.05.25 09:15:54
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.72931302 N, 19.69480700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "VIP Casa Club, ZLATIBOR" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
@webmasterX: E corectă poziționarea
@zlatna: De ce nu se acoorda decât un punct la votare? .
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)