ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.09.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 09.08.10
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2010
DURATA: 12 nopți
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Vila Marianna - Foarte bine!

TIPĂREȘTE

Decizia de a pleca in vacanta in Grecia a fost luata relativ in pripa, astfel incat si alternativele in ceea ce priveste cazarea au fost relativ limitate. In final, trebuia sa aleg intre doua variante: o oferta a unei agentii romanesti de turism, care venea cu o oferta speciala si cea a unei agentii locale grecesti, Pori Travel (nefiind romaneasca, presupun ca nu e vreo problema sa-i pomenesc numele), pe care am gasit-o pe internet, care oferta vila Marianna (cu 2 de n, conform numelui oficial, pus de proprietarul vilei).

Preturile per persoana erau aproape similare (cu o diferenta de cativa euro in favoarea ofertei grecesti, in ciuda faptului ca in cazul agentiei romanesti, conform reclamei, se facea o reducere de 50% -platea o persoana si plecau 2-). Dezavantajul propunerii facute de agentia din Bucuresti era ca mergeai "in orb", vilele disponibile nefiind nominalizate, urmand sa afli la plecare unde vei sta. Semnele de intrebare legate de vila Marianna rezultau din cele scrise aici de o persoana care vizitase locatia cu un an inainte.

Am decis atunci sa iau legatura direct cu managerul agentiei din Nei Pori (dra Labrini). Am purtat cateva convorbiri telefonice, atat cu ea, cat si cu un ghid (Izabella - care e romanca), pentru a incerca sa ma lamuresc asupra conditiilor de cazare. Am primit toate asigurarile ca vila este curata, mi-au fost trimise fotografii si in plus am aflat ca insasi Izabella locuia in acea vila. Ambele interlocutoare au fost foarte amabile si mi-au inspirat incredere, astfel incat, In cele din urma, am decis sa aleg aceasta vila.

Inainte de plecare, mi-au spus sa nu ma chinuiesc sa caut eu vila, urmand sa fiu asteptat la sediul agentiei, indiferent de ora de sosire, intrucat este mult mai usor de localizat, aflandu-se in imediata vecinatate a bisericii. Am ajuns in jurul orei 20 si desi era duminica si sarbatoarea Sfitei Maria, am fost asteptati si condusi la vila. Si recunosc ca a fost varianta optima, intrucat, chiar avand coordonatele GPS si 2 GPS-uri cu programe diferite, harta localitatii nu era prea bine implementata si m-as fi invartit ceva prin sat.

Ceea ce am gasit la vila a fost conform celor spuse: camera era suficient de spatioasa, era curat, vesela era OK, balconul avea copertina (astfel incat era aparat de soare la orele amiezii), usile de la balcon aveau plasa de tantari, patul era comod, in concluzie toate temerile mele s-au dovedit nefondate. Presupun ca nu a fost facuta curatenie in mod special pentru noi, si spun asta intrucat in fiecare zi spatiile comune (holurile, scarile si terasa vilei) erau maturate si spalate, deci tind sa cred ca ceea ce s-a scris anterior de colega noastra in legatura cu cazarea a fost un acident nefericit.

Sau e posibil ca vila sa fi fost preluata in gestiune de aceasta agentie ulterior sejurului respectiv. Nu e o informatie sigura, dar intr-o discutie cu cineva din statiune am inteles ca agentia actuala a preluat anul trecut vila in portofoliu. In fine, nu are importanta, esential e ca am fost multumit de conditiile oferite. Sigur, trebuie sa ne raportam la categoria de pret.

Sa fie clar, vorbim de o vila cu studiouri, nu de un hotel cu 4-5 stele. Nu veti gasi prosoape la baie, asternuturile vor fi schimbate doar o data pe saptamana, nu vi se va pune la dispozitie hartie igienica si nu se va curata camera decat saptamanal, nu veti avea cuptor cu microunde, masina de spalat vase sau piscina. Pentru asa ceva trebuie sa alegeti un hotel sau o vila scumpa. Aici vorbim de o camera studio tipic dotata, cu minichicineta echipata cu ceea ce ai nevoie (plita electrica, frigider, tacamuri, farfurii, ibric, cani, etc), televizor si un balcon incapator. Prin urmare, la acordarea calificativelor, ma voi raporta la categoria din care face parte si nu la totalul experientelor mele turistice. Cred ca asa e corect.

In ceea ce priveste lipsa curentului electric de care s-a vorbit, m-am interesat si atunci era vorba de o defectiune (se arsese o faza si atunci se ajungea la suprasolicitarea retelei prin preluarea consumatorilor aflati pe acea faza), dar ea a fost remediata, astfel incat noi nu am fost confruntati cu un astfel de eveniment.

Un cuvant bun am de spus si despre proprietarul vilei, care locuia in vila de vis-a-vis (sotia lui se numeste Marianna, de unde si numele vilei). Un tip bonom, respectuos, foarte amabil si caruia ii facea placere sa ne ofere legume si smochine din propria ferma, iar la plecare ne-a dat si o sticla de ulei produs de el (foarte bun). Si ar fi bine de stiut ca si tatal lui locuieste tot in vila Marianna.

In ceea ce priveste trantitul usilor, ei bine, aici nu ar fi multe de spus.

Tine doar de bunul simt al turistilor, nicidecum de vila sau hotelul in care am sta. Noi am prins 2 serii de turisti. Am avut vecini romani, carora nu am avut nimic sa le reprosam in acest sens, dar si niste polonezi, ai caror copii mai "scapau" usa. Dar repet, asta tine de comportamentul fiecaruia.

Ne-a placut ca, noi fiind 2 familii (a doua era compusa din baiatul nostru si prietena lui), am avut, gratie faptului ca cei de la agentie s-au gandit la asta cand au facut repartizarile turistilor, un balcon mare, comun, astfel ca puteam sa ne servim cafeaua de dimineata sau gustarea de pranz impreuna, fara a ne inghesui pe un singur balcon.

In concluzie, am fost foarte multumiti atat de camera in sine, cat si de comportamentul celor de la agentie (care in cateva randuri, prin Izabella s-au interesau daca totul e in regula si daca avem nevoie de ceva).

Vila se afla la doua strazi distanta de promenada plajei, distanta pana la ea fiind de circa 250 m. In imediata vecinatate a vilei (peste drum practic) se afla 2 magazine alimentare cu de toate, cum stit ca sunt "supermarketurile" lor din statiuni.

Coordonatele GPS ale vilei sunt:

N 39°58'28.5" x E 22°39'18.5"

Despre localitate nu voi spune aici decat ca mi-a placut si va recomand atat Nei Pori, cat si, daca veti fi pusi in situatia de a alege, vila Marianna. Iar despre Brini si Izabella, doar cuvinte de lauda si multumiri.


[fb]
---
Trimis de cher-cher in 23.09.10 14:24:09
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3736 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cher-cher); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2000 PMA (din 0 vot)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

6 ecouri scrise, până acum

sandu.53
[23.09.10 15:04:15]
»

interesant review, complet cu multe detalii necesare unuia care va ajunge acolo... felicitari!

recul*
[23.09.10 15:18:51]
»

inca un turist multumit de ospitalitatea greceasca! parca nu se mai termina! felicitarile mele pentru vacanta reusita si 400 pma!

mirelopodu*
[23.09.10 20:28:45]
»

Citind acest review, mi-ai trezit amintiri foarte plăcute din prima mea incursiune în Grecia. Poate că e bine că cineva a preluat vila Mariana - nu contează în ce fel de formă - pentru că atunci când am fost eu cazată acolo, proprietarul era cam acru şi nepoliticos şi abea răspundea la salut, iar uneori chiar ridica tonul la turişti. Poate că între timp i-a atras atenţia cineva sau şi-a dat singur seama şi s-a corectat. Bravo lui pentru asta. Iar faptul că au făcut curat o dată pe sejur şi au schimbat aşternuturile la fel, înseamnă că şi-au îmbunătăţit serviciile, pentru că pe timpul sejurului meu nu s-a întâmplat aşa ceva niciodată. Deci încă o bilă albă în plus faţă de anii anteriori.

Condiţiile au fost destul de bune şi în sejurul meu, având în vedere categoria de preţ la care am mers. Însă mai sunt şi alte vile, cu preţuri chiar mai scăzute care arată chiar mai bine pe interior iar proprietarii ştiu să-ţi şi zâmbească. Eu am putut face diferenţa dintre doi ani consecutivi şi pot spune că m-am simţit mult mai în largul meu la vila Anna, am avut şi vedere la mare, balconul mult mai mare şi din punct de vedere al zgomotelor de pe hol a fost mai bine. Iar ca preţ, dacă în primul an am fost cu 200 euro de persoană la vila Mariana, în al doilea am stat cu 200 euro două persoane la vila Anna. Acuma, ştii cum e, depinde şi de un pic de noroc şi de ofertele din acel moment al agenţiilor. Oricum, este clar că Nei Pori rămâne o staţiune ce merită vizitată pentru plaja cu " blue flag", pentru liniştea pe care o oferă, pentru vegetaţia şi florile frumoase, bine îngrijite sau mai bine zis pentru modul în care arată ea în ansamblu.

Felicitări şi cât mai multe vacanţe reuşite!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mariana.olaru
[24.09.10 11:31:03]
»

Superbonus pentru acest review foarte echilibrat în aprecieri şi pentru informaţiile practice foarte utile.

cher-cherAUTOR REVIEW
[24.09.10 11:41:30]
»

Multumesc. Ce bine ar fi daca cele scrise pe aici ar fi citite si de hotelierii nostri. Poate si-ar pune intrebari legate de motivele ce determina o satisfactie ridicata a turistilor in Grecia (si nu numai). Din pacate, mai avem de asteptat. Si chiar daca semne de imbunatatire au aparut, mai ales la nivelul pensiunilor turistice din zonele montane, inca sunt (prea) multe ce trebuie rezolvate.

Pana atunci, vor avea de castigat din asta in primul rand cele 2 tari ce isi impart turistii romani, Grecia si Turcia, sau chiar si Bulgaria.

@Sandu. 53: Multumiri!

@Mirelopodu: Da, proprietarul era extrem de amabil, noua ne-a ramas la suflet. Si nu cred ca doar cu noi se purta frumos, caci l-am vazut ajutandu-i, in 2 zile, pe niste romani sa-si faca gratarul in plina strada, in fata vilei, printre masini. Nota 10 pentru el, 4 pentru turistii respectivi. Dar doresc sa subliniez ca asta a fost singurul exemplu discutabil privind comportamentul unor conationali. In rest nu am observat nicio abatere de la comportamentul normal din partea vreunui turist roman, ceea ce ne arata inca o data ca in afara tind sa-si regaseasca bunul simt pe care il cam pierd in propria tara.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
anadragusin
[24.09.10 12:03:09]
»

Foarte bun review-ul cu multe detalii interesante. Felicitari!!!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
anadragusin, cher-cher, mirelopodu*, recul*, sandu.53
Alte impresii din această RUBRICĂVilla Marianna [Nei Pori]:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.030505180358887 sec
    ecranul dvs: 1 x 1