GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Când ne-am întors de la Novi Sad am reușit să vedem și o mică parte din Beograd. Dar mai mult ne-am făcut poftă. Așa că am promis că o să revenim la Beograd pentru a-l vizita așa cum trebuie.
În luna august am ajuns și aici, iar pentru cele două nopți de cazare cât am alocat Beograd-ului, am ales să stăm la Vila Allegra.
Vila este o clădire cu trei etaje situată pe str. Vojvode Dragomira, nr. 18B, în cartierul Vracar al Beograd-ului. Cel mai apropiat obiectiv turistic este Catedrala Sf. Sava.
În Beograd este o problemă cu parcările, așa că am ales această locație deoarece oferea și parcare. Parcarea este de fapt o curte aflată în spatele vilei dar totuși costă 5 euro /zi. Am văzut și parcări mai scumpe în Beograd.
Ca să ajungi la vilă e mare nevoie de gps, pentru că este pe niște străduțe mai dosite și e greu de găsit.
Proprietari locuiesc acolo și sunt niște oameni minunați care încearcă încontinuu să te facă să te simți bine.
Poarta de acces în curtea vilei este permanent încuiată și pentru a intra trebuie să suni la sonerie și vine cineva pentru a-ți deschide, iar pentru a ieși trebuie să apeși pe un buton care se află pe zidul din partea stângă a porții.
Noi am primit camera nr. 10. Camera este spațioasă, având și un pat de o persoană pe lângă cel matrimonial. Are AC inclus în preț, vedere spre curte și este foarte luminoasă, având și o fereastră în tavan.
Baia este spațioasă, cu cadă de duș cu perdea, bideu, uscător de păr.
În micuța curte a vilei este o umbrelă mare și două mese unde puteți bea o bere de la micul restaurant, cu regim închis, pe care gazdele îl au la subsol. Cafeaua este întotdeauna din partea casei, și cum ne așezam acolo, cineva din familie se oferea să ne servească cu o cafea sau un suc din partea casei. Niște gazde foarte primitoare.
Nu e chiar așa departe nici de obiectivele pe care le-am avut noi pe listă, așa că ne-am deplasat doar pe jos.
Trimis de ungureanica in 29.09.17 14:28:09
- A fost prima sa vizită/vacanță în SERBIA
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ungureanica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.79736230 N, 20.47883660 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bună recomandarea
Mutat în rubrica "Villa Allegra, BELGRAD [BEOGRAD]" (nou-creată pe sait)
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)
— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@webmasterX: Da, e bine.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)