Casa Mariei, bună doar pentru cei ca mine

TIPĂREȘTE

Adresa este Jadranski put bb, Naselje Gospostine, Budva, adică pe românește: pe drumul de coastă ce leagă Budva de Tivat, deci un pic la înălțime.

Pot spune că Maria m-a salvat, nu aveam rezervare acolo, alesesem ceva mai „domol”, adică fără urcușuri/coborâșuri, știind ce doresc „unii”. Alesesem ceva care avea și restaurant, cu opțiune pentru MD, ceva gen hotel, la un preț foarte bun. Dar la o lună după rezervare am primit mail cu anularea rezervării, proprietatea nu mai închiria camere deloc. Am comunicat cu ei, și-au cerut scuze și mi-au recomandat „un prieten vecin”, normal că am refuzat, încrederea mea în ei era zero.

Așa că am verificat din nou lista mea cu Budva, Marija avea o notă mititică dar prețul bun, avea un balcon demențial, era foarte aproape de plaja Budvei, de centrul vechi și de port, adică de tot și de toate. 290 euro/7 nopți, cameră cu hol, baie proprie, balcon, parcare gratuită, wi-fi, bucătărie, se încadra în cerințele mele de ieftineală.

De hoteluri în buricul falezei nu m-am putut apropia, le-am tot vânat toată iarna, prețurile erau la fel ca în Croația.

Am comunicat excelent cu Maria, mi-a trimis coordonatele și adresa, am găsit repede proprietatea, am primit exact ceea ce am plătit, am fost foarte mulțumită.

Ca să clarific un lucru, vreau să menționez că majoritatea turiștilor se laudă cu cazări bune, aproape de obiective turistice și plajă, gen: „în câteva minute eram acolo” dar nimeni nu spune de trepte, urcușuri și coborâșuri, ceea ce mi se pare absolut important, mai important decât cazarea în sine. Revin...

Parcarea vilei este micuță, gratuită, normal că e la înălțime, ca și casa Mariei.

Proprietatea are trei etaje, asta dacă se consideră că și parterul era „etaj”. Vila deține camere cu chicinetă și cu baie proprie, cu băi comune și cu bucătărie comună, unele au balcoane proprii, altele au o terasă comună, cică „zonă de socializare” - dezgustător, deloc pe placul meu. Se acceptă și animale de companie, Maria are doar pisici, alte orătănii n-am zărit.

Curățenia zilnică se plătește suplimentar, inclusiv schimbatul lenjeriei/prosoapelor, se poate asigura transferul de la aeroport contra cost, A. C. e gratuit, TV nu există, Wi-Fi merge cu viteza luminii, nu se încasează taxa de stațiune, într-un cuvânt e ieftineală, cât plătești și ce plătești, ce ți se promite, aia primești. Aaa... ai un plus totuși: zâmbetul și voia bună a Marijei, sfaturile și vorbele ei într-o engleză storcită, mai mult substantive și adjective decât verbe, dar era adorabilă, la fel ca Maria mea.

Din parcare, de pe șoseaua de coastă, se coboară (am uitat să număr treptele astea, cred că erau vreo 30) către camerele de la parter, aceste camere au băi proprii, balcoane, bucătării, sunt camere normale, unele sunt apartamente - tot normale și ele. Să nu vă închipuiți că vila sau camerele strălucesc de modernism, Maria e trecută de 70 de ani, deci totul e vechiuț dar decent, pentru cei interesați voi atașa poze.

La etaje n-am întrebat care e combinația de „socializare” a spațiilor, nu m-a înteresat subiectul.

Camera mea era fix ca în poze, era ultima de pe terasă, balconul avea mobilier din fier forjat, aveam sfori și cârlige pentru rufe, un coș mare de gunoi, o mătură și-un făraș, un preș la ușă, o umbrelă de soare și, cel mai important, aveam marea în fața ochilor, motivul principal pentru care am ales-o pe Maria.

Holul încăperii avea un dulap cu uși, rafturi și umerașe, nu l-am folosit, rar obișnuiesc. Pe hol aveam și geam, tot cu vedere la mare. Cuier nu am găsit, mi-a lipsit.

Camera era de mărime medie, curată, fără mirosuri ciudate, patul de mijloc era mărginit de o masă și două scaune, o noptieră și-a găsit liniștea bătrâneții lângă dormeza Mariei, veioze nu existau, TV nu, A. C. era gratuit, era atârnat pe perete și funcționa (nu prea l-am folosit, plecam dimi la 9 și ne întorceam după ora 21), Wi-Fi era puternic și bun ca stăpâna sa, un covoraș flocos și vesel era așezat sub masă, restul gresiei de pe podea menținea aerul rece din interior.

Lenjeria era „trandafirată” toată, soțul meu îmi tot spunea că nu avem lenjerie, că dormim pe fața de masă. Nu s-a schimbat lenjeria, am dormit ca și acasă, 7 nopți pe același așternut. Patul era super, super confortabil, pernele la fel. Pilotă n-am avut dar nici nu ne-a trebuit, eu m-am învelit cu trandafirii Mariei.

Pereții sunt decorați cu tablourile gazdei, ea pictează pe sticlă, în anotimpul rece.

Bucătăria avea plită, cană electrică, frigider, mobilier plin cu diverse chestii utile, detergentul de vase și buretele erau din partea casei, plus niște zahăr, sare și ce-o mai fi fost pe-acolo, oricum nu m-am folosit de ele. Apa de la robinet era potabilă. O masă rotundă completa mobilierul bucătăriei, geamul încăperii avea perdea, obloane, plasă contra vampirilor dar și vedere în balcon, adică la marea Adriatică.

Baia era destul de încăpătoare dar bătrânească. Un geam asigura aerisirea, cădița de la duș avea mușama, boilerul ne fierbea bine apa, mașina de spălat rufe nu am folosit-o decât pe post de policioară, oglinda mă arăta mai bătrână decât sunt, vasul de wc și chiveta erau vechi și „ieftine”, n-am suferit deloc din cauza asta dar trebuie să spun ce-am găsit acolo. Consumabile au fost doar două h. ig. și un săpunel. Prosoape am avut doar 4 bucăți, mari, erau pufoase și miroseau a curat. Feonul era prezent dar nu l-am folosit. Repet, totul era autogospodărire, serviciile suplimentare se plăteau. Eu de servitori nu am nevoie în nicio vacanță, indiferent de stele, găsesc curat, așa păstrez, așa las. Iar domnul C. are o vorbă: „ăștia îți umblă prin lucruri când fac curat iar seiful e apă de ploaie, poate fugi cu el” =)) Deci toată lumea a fost împăcată, cheia camerei era la mine, seif nu aveam...

Ei, dar aveam o problemă totuși, eram la înălțime, adică la 162 de trepte distanță de faleză, port, plajă, centrul vechi, restaurante, magazine. La coborâre dura 5 minute efortul depus, la urcare 12 minute pe cronometru, dar totuși, „nu e normal să urci/cobori/mergi pe jos în vacanță, nu e normal să te obosești”. Acestea fiind zise, domnul s-a hotărât să coboare doar „ocazional” cu picioarele din dotare, pentru toate activitățile de deplasare foloseam mașina. Păi, dacă știam eu asta, nu luam cazare la 2000 de trepte mai sus, cu 19 euro pe noapte, o cameră cu o super vedere și cu mobilier mai nou? Asta e, am plătit 40 de euro/noapte ca să fim aproape de tot și de toate și tot am fost bombănită=))

Vila Marija se află la 20 km de aeroportul Tivat, în centrul Budvei, gazda e o persoană amabilă, tare simpatică, am văzut un pic din camerele ei personale, un adevărat muzeu de antichități, e pasionată de pictură și zilnic face treabă, ea se ocupă de tot, ni s-a ars un bec la bucătărie și a venit imediat și l-a schimbat, era după ora 21, vorbim totuși de o persoană la a treia tinerețe care spală mochete și covoare, face curățenie și, zilnic, dar zilnic coboară și urcă treptele acelea de care se văitau unii. Chiar nu înțelegea de ce un bărbat tânăr precum domnul C=)) se plânge de urcușul cu pricina.

Am achitat cash, am primit chitanță pentru 14 euro=)), foarte tare m-a amuzat chestia asta.

În seara dinaintea plecării noastre ne-a vizitat Maria pentru a își lua rămas bun și pentru a ne mulțumi. Eu puteam comunica cu ea foarte bine, într-o limbă englezo-gimnastică-sârbă perfectă, ne întâlneam doar dimineața când oamenii sforăiau, ea pleca la piață. Povesteam și râdeam, parcă ne cunoșteam de-o viață. Nu suportă comuniștii, este o femeie cu idei liberale, o super femeie, o bătrânică tare simpatică și cochetă.

Noaptea a plouat încetișor, dimineața am plecat devreme, pe răcoare, am lăsat cheia în ușă și ușa descuiată, așa am primit instrucțiuni.

Apartamentul Marijei a fost perfect pentru diminețile noastre muntenegrene, pentru serile și nopțile liniștite, când sub răcoarea și lumina stelelor admiram liniștea împrejurimilor și priveam decorul multicolor al orașului seducător.

---

VIZUALIZĂRI: 1994 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI