ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.12.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 AD. + - COPII

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

În căutarea fluturilor din Rhodos: Petaloudes sau Valea Fluturilor

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Ce este Valea Fluturilor? Unde se află?

Unul dintre locurile cele mai interesante din insula Rhodos, emblematice aș spune, este așa-numita Vale a Fluturilor, practic, o rezervație naturală pe care toate ghidurile de călătorie și birourile de informații turistice o recomandă a fi vizitată. De ce? Simplu, fiindcă aici nu trebuie să fii neapărat iubitor de istorie și de bolovani antici sau îndrăgostit de plajă, mare sau viață trepidantă, nu e nevoie să fii copil, ci trebuie să-ți placă natura și să vrei să te răcorești în zilele toride întru-un parc natural, respectiv într-unul dintre cele mai rare biotopuri din Europa.

Programul de vizitare este destul de larg, cuprins între orele 08,00 și 19,00 zilnic vara, iarna doar până la 16,30, iar biletul de intrare costă 5 euro/persoană, copiii sub 10 ani beneficiază de gratuitate. Biletul trebuie păstrat cu sfințenie aș zice, fiindcă pe parcursul traseului se trece prin mai multe puncte de acces cu barieră în care este obligatoriu de introdus biletul pentru a permite deschiderea barierei. Altfel, este necesară achitarea unui nou bilet.

Valea Fluturilor este situată în interiorul insulei Rhodos, în partea sa de nord-vest, între satele Paradeisi și Theologos, la 10 km depărtare de aeroportul Diagoras. Mai este cunoscută în greacă sub numele de Petaloudes și reprezintă unul dintre cele mai verzi areale din Rhodos, locul singurei păduri naturale de Liquidambar Styraciflua sau Liquidambar orientalis (copaci orientali, un fel de plopi) din Europa în care trăiește fluturele-tigru Panaxia Quadripunctaria, practic, o molie nocturnă (molia-tigru) care se hrănește cu rășina secretată de acești arbori. Mirosul acestei rășini este asemănător cu cel al vaniliei, fiind folosit la fabricarea tămâii. Firește că cel mai potrivit nume ar fi fost acela de Valea Moliilor, dar nefiind prea sonor, s-a adoptat formula de Valea Fluturilor care dă mai bine.

Acoperă o suprafață de 600.000 mp, este despărțită printr-un gard de sârmă de restul pădurii și constituie o adevărată oază de verdeață în care coexistă pinii, copacii și tufișurile dispuse de-o parte și de alta a cursului râului Pelekanos peste care au fost construite podețe și pasarele din lemn cu balustradă. Pe alocuri, apele râului curg frumos în cascade mici sau alimentează vreun lac de acumulare de dimensiuni reduse. Aleile și potecile pe care turiștii trebuie să le urmeze sunt marcate corespunzător, sunt pietruite și cam alunecoase, și totul este monitorizat de camere de luat vederi. Din loc în loc, au fost amenajate și băncuțe pe care te poți așeza să-ți mai tragi sufletul și locuri de view cu o mai bună vedere asupra văii. Zona este situată în pantă, se urcă nu neapărat pieptiș, traseul este unul de 1,5 km și se poate parcurge în aproape o oră (deh, în urcare!), la capătul celălalt, la 311 m altitudine, aflându-se mănăstirea Kalopetra, de unde se deschide o priveliște uluitoare către mare.

Despre locatarii Văii Fluturilor

Probabil vă amintiți, din anii de școală, că fluturii au doar pasager această frumoasă formă care te duce cu gândul la o vietate delicată și diafană. Este doar ultimul stadiu de viață al acestei insecte, primul fiind acela de ou (f. f. mic), cel de-al doilea fiind de larvă sau omidă (f. f. urâtă), al treilea fiind de nimfă (crisalidă) sau gogoașă. Înăuntrul gogoșii, larva se usucă transformându-se într-un fluture care „sparge” crisalida și iese biruitor în lume cu aripile-i gata de zbor, într-o gamă largă de culori. În această etapă a vieții, care, în cazul fluturilor Panaxia Quadripunctaria, durează de la începutul lui iunie, până spre finele lui septembrie, aceștia se împerechează, depun ouă pentru a asigura existența generației următoare și, în cele din urmă, mor. Așa se reia un ciclu de viață ce există de când cu lumea.

Locatarii Văii Fluturilor sunt maronii, aproape negri, cu dungi galben deschis, de unde porecla de „fluture tigrat”, iar când îşi deschid aripile, în partea centrală ca și pe dos, fiind de culoare portocalie cu puncte negre, și mari iubitori de apă, se deplasează în mod constant spre zonele cu cea mai mare umezeală. Așezați pe trunchiurile copacilor (cu scorburi), acolo unde stau în repaos cea mai mare parte a timpului, sunt foarte bine camuflați. Se disting, nu chiar cu ușurință, trebuie să te concentrezi ca să-i poți observa, mai ales că nu au dimensiuni prea mari și stau înghesuiți unii lângă alții, de aceea trebuie priviți de la distanță și în liniște, fără a le crea un stres suplimentar. Există reguli foarte stricte în privința comportamentului în preajma fluturilor, tocmai pentru a nu fi deranjați: este interzis aplaudatul sau orice alt zgomot de natură să-i facă să zboare forțat, gesturile ample care să-i sperie, pe panourile unde sunt inserate fiind trecute și amenzile pasibile, mergând până la expulzarea din parc, mai ales că nu este greu de monitorizat prin camerele video.

Ca o curiozitate, fluturele are un sistem peptic atrofic, adică nu are stomac. Din luna mai și până la perioada de împerechere (pentru masculi), sau până la perioada de depunere a ouălor (pentru femele), aceștia nu mănâncă. Ei supraviețuiesc din energia stocată din etapele anterioare ale vieții lor. Perturbarea fluturilor de către vizitatori îi obligă pe aceștia să zboare toată ziua, consumând inutil energie valoroasă.

Din păcate, în ultimii ani, populația de Panaxia Quadripunctaria a fost constant în declin, din cauza mai multor factori, unul dintre cei mai importanți fiind tulburarea lor de către vizitatori, alături de hrana din ce în ce mai precară.

În ce constă? Ce se poate vedea? Experiența proprie

Aveam și noi în agendă de vizitat Valea Fluturilor și am ajuns la aceasta în cea de-a doua zi în care am avut mașină închiriată, cumva după-amiaza târziu, dar destul de departe de finele de program. Am lăsat mașina în parcarea destul de generoasă, după care, de la chioșcul care marchează intrarea, am primit materiale informative, o hartă a parcului, am răspuns politicos întrebării adresate de unde suntem (în scop statistic) am achitat biletele, apoi lansându-ne în areal.

În apropierea intrării, te întâmpină un muzeu dedicat fluturilor și o clădire cu stil, construită încă din 1948, care, astăzi, este transformată într-un restaurant elegant. Tot în zonă este situat și cel mai mare magazin cu suvenire din parc, pe parcurs observându-se mai multe puncte de unde se pot achiziționa astfel de obiecte. Tot, pe parcurs, există încă şase puncte de trecere cu barieră unde este obligatorie citirea electronică a biletului primit la intrare, vreo două cafenele și încă două taverne mici. Se întâlnesc pe drum și trei toalete, vreo trei chioșcuri pentru refrișare/hidratare și, lateral dreapta, în afara parcului, două parcări.

Toate acestea sunt dispuse de-a lungul văii râului, de-o parte și de cealaltă a sa, în afara atracției majore din pădurice: fluturii așezați pe trunchuirile copacilor preponderent uscați, din ce am sesizat. Mergând pe potecă, am sesizat că încă mai există turişti care fac zgomot în ideea de a-i determnia pe fluturi să zboare, pentru a fi surprinşi în zbor în poze sau filmuleţe, deşi se ştie că supraveghetorii nu stau degeaba. Am văzut cu ochii mei cum doi tineri ruşi s-au apucat să dea din mâini lovindu-şi cu putere fiecare rucsacul din dotare pentru a agita fluturii de pe un copac din apropierea noastră. Evident, aceştia s-au speriat şi au început imediat să zboare.

În altă ordine de idei, există și un traseu al unui trenuleț turistic care străbate arealul pe marginea sa din dreapta, așa cum se observă pe hartă, traversând valea pe la a doua intrare, după care o ține prin pădure până la mănăstirea Kalopetra, punctul terminus al traseului său. Acesta este pretabil pentru persoanele care se descurcă mai greu cu mersul pe jos, dar care sunt dornice să ajungă la mănăstire, încă de la intrare primind și o mică broșură despre trenuleț care se numește Butterfly Train.

Mănăstirea Kalopetra (în traducere, stânca bună), aflată în capătul celălalt al traselului Văii Fluturilor, poartă hramul Sfintei Fecioare și a fost ridicată în actuala formă în anul 1780 pe locul uneia ce data încă din secolul al XIII-lea, pe un vârf de colină. De la mănăstire, panorama ce apare în fața ochilor este superbă, se văd atât coastele Turciei, cât și celelalte insulițe Dodecaneze din apropierea țărmului rhodian. Am zăbovit un pic la mănăstire la una dintre mesele de-afară, am aprins lumânări și ne-am hidratat cu apă rece de la fântâna din curte cu ochii pe peisajul deosebit. Pe urmă, ne-am repus la drum prin rezervație pentru a ne recupera mașina. Făcând cale-întoarsă, în ciuda oboselii, traseul în coborâre se parcurge în 40 minute.

Concluzie

Parcă un tărâm de basm, Valea Fluturilor ar trebui să stea în atenția fiecărui turist ce face excursii opționale prin insula Rhodos. Astăzi, Valea Fluturilor este o arie ocrotită deoarece încă din 1984 s-a constatat necesitatea ca valea să fie protejată special, omul fiind principalul motiv care a dus la amenințarea acestei specii de fluturi.

În experiența noastră de turiști, am mai avut ocazia să vedem o altă, "vale a futurilor”, respectiv Kelebekler Vadisi, plecând într-o croazieră din Fethiye (Turcia) , unde nu ajungi decât de pe apă. Era la un început de iunie, acum vreo şapte ani, dar vă spun cu mâna pe inimă că nu am văzut niciun fluture. Deci, experienţa la Petaloudes a fost inedită şi plăcută, iar eu recomand fiecărui turist ce ajunge în Rhodos să viziteze acest loc, dar să meargă cu așteptări realiste pentru a nu se declara apoi dezamăgit!

Vă rog, atașați următorul videoclip:

youtube

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de irinad in 19.12.18 19:48:15
Validat / Publicat: 19.12.18 22:11:39
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 5461 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Mănăstirea Kalopetra, punctul terminus al traseului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 59200 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

webmaster45
[19.12.18 22:06:32]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

irinadAUTOR REVIEW
[19.12.18 22:20:30]
»

@webmaster45: Mulţumesc!

DOINITA
[19.12.18 22:36:31]
»

Frumos trebuie sa fie! Sărbători frumoase!

webmaster26
[19.12.18 22:38:50]
»

Mutat în rubrica "Valea Fluturilor / Petaloudes, #EXCURSII și CĂLĂTORII" (nou-creată pe sait)

===

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

irinadAUTOR REVIEW
[19.12.18 22:47:01]
»

@DOINITA: A fost frumos, dar mai cu seamă relaxant chiar dacă traseul nu e cel mai uşor. Cu ochii după fluturi şi pe potecă să nu te împiedici între pietre bârnele acelea de lemn, trece imediat timpul, distanţa până sus se reduce şi ajungi relativ repede la mănăstire. Pentru unii, fluturii ar putea fi o dezamăgire, căci sunt micuţi şi atunci când au aripile închise, sunt de culoare ternă, uşor de confundat cu scoarţa copacilor pe care stau. Abia când zboară sunt frumoşi. Noi, cam ştiam la ce să ne aşteptăm, şi n-am avut surprize, doar că fiind deja în septembrie, ne era teamă că nu-i mai găsim şi să-i fi ratat şi a doua oară era curat ghinion.

Sărbători minunate şi vouă, toate cele bune îţi doresc, mulţumesc de vizită, urări!

irinadAUTOR REVIEW
[19.12.18 22:49:48]
»

@webmaster26: Da, poziţia este corectă!

webmaster
[19.12.18 23:31:30]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

-

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

irinadAUTOR REVIEW
[20.12.18 06:36:32]
»

@webmaster: Mulţumesc foarte mult!

maryka CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[20.12.18 09:39:24]
»

Ce amintiri frumoase! Tu știi că Rhodos este una din insulele care mi-a plăcut tare mult. Ai aici istorie, plaje, castele, dar și foarte multe parcuri, cum ar fi acesta cu fluturii sau cel cu șapte izvoare, dar și Rodini Park, din capitală, primul parc amenajat din lume. Se aseamănă foarte mult, numai că aici avem mulți fluturi... și noi am fost în septembrie și erau mulți...

E plăcut să te plimbi prin aceste parcuri pentru că este o oază de răcoare în dogoritoarea insulă a soarelui chiar și în luna septembrie. Ai scris frumos, m-ai dus cu gândul departe, acum în prag de sărbători, timp perfect totuși pentru a căuta o vacanță pentru vara viitoare!

crismis
[20.12.18 09:43:20]
»

@irinad: Există o Vale a Fluturilor și în insula Paros, destul de aproape de capitala Parikia, dar noi n-am mai apucat s-o vizităm, deși ne propusesem.

Nici în Rodos n-am ajuns încă, dar atunci când vom ajunge, Valea Fluturilor va fi neapărat pe lista noastră, căci pare exact genul de activitate care ne încântă cel mai mult: mișcare în aer liber, fluturași, mănăstire, marea văzută de la înălțime...

Felicitări pentru relatare și... Sărbători minunate, un an 2019 cu multe excursii care să vă îmbogățească spiritul!

irinadAUTOR REVIEW
[20.12.18 10:49:21]
»

@maryka: Am ținut neapărat sa ajungem la Valea Fluturilor, având o experiență nu prea reuşită din Turcia, cu privire la micile vietăți. Şi acolo este vorba de aceeaşi specie, însă probabil ajunseserăm noi prea devreme, fiind in prima decadă din iunie. Dar, de data aceasta, stii cum se spune, "ne-am scos pârleala" şi am găsit milioane de fluturi, timp mult nu prea am avut noi la dispoziție. Acolo merita sa petreci mai multe ore, sa mănânci, sa mergi la muzeu, sa te delectezi la admirat suvenire.

Mulțumesc de ecou, vizită, aprecieri!

irinadAUTOR REVIEW
[20.12.18 11:00:14]
»

@crismis: Despre această "vale" nu ştiam, dar e bine de ştiut fiindcă sper sa ne ducă si pe noi paşii prin Ciclade în viitor. Te cred că n-ați mai apucat s-o vizitati deoarece si noi ne propunem de multe ori destule si constatăm la fața locului ca abia putem să punem in aplicare trei sferturi din ce aveam de gând.

Parcurile acestea sunt ideale in vacantă pentru schimbat registrul şi pentru o răcorire intr-un cadru natural reuşit.

Mulțumesc frumos pentru urări, cu drag ți le întorc si eu, de asemenea, mulțumesc pentru vizită, ecou si comentarii!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ANILU
[20.12.18 13:25:43]
»

@irinad: Foarte inedită "valea fluturilor ". Și foarte bine amenajată.

Mi-au plăcut și pozele, unde ați surprins fluturii și "pe față și pe dos".

Traseul de întoarcere este același, sau ați coborât pe alt traseu?

Ai spus că rezervația este la 10 km de aeroport și voi ați fost cu mașina închiriată. Ce alte posibilități de transport sunt pentru a ajunge în rezervație?

Mi-a plăcut plimbarea.

Felicitări.

Să fiți fericiți de sărbători și nu numai.

Michi
[20.12.18 14:45:57]
»

În cele şapte zile cât am stat în Rodos programul a fost foarte condensat aşa că am renunţat la Valea Fluturilor în favoarea parcului Rodini. Acesta, vechi de 2500 ani este locul în care au învăţat arta oratoriei Cicero, Scipio Africanul, Iulius Cezar. Citind reviewul tău zic că am văzut şi Valea Fluturilor pe care ai prezentat-o foarte frumos. Doamne, totdeauna îţi dai seama într-o excursie că ar mai fi ceva de vizitat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[20.12.18 14:46:00]
»

@ANILU: Ma bucur dacă m-ai însoțit, chiar şi virtual, în Valea Fluturilor care este un loc plin de farmec, îngrijit şi intreținut.

Da, întoarcerea se face pe acelasi traseu, de altfel, singurul autorizat prin rezervatie. La coborâre este ceva mai simplu, dar tot te lasi furat de peisaj sau de fluturi.

Pentru a ajunge cu transportul in comun in "vale", trebuie luat un autobuz din RhodosTown aparținând firmei Roda ce are curse în localitatea Theologos si către Petaloudes.

Evident se poate lua şi taxi, dar e mai scump.

Mulțumesc frumos pentru urări, şi eu îți urez să ai parte de tot ceea ce-ți doreşti şi, mai presus de toate, de multă sănătate. Sărbători cu bine, liniştite îți doresc!

irinadAUTOR REVIEW
[20.12.18 15:02:45]
»

@Michi: Aveți perfectă dreptate: mereu ne rămân locuri nevăzute sau lucruri nefăcute dintr-o anumită vacanță. De multe ori, ca să nu fiu supărată pe tema asta, ma amăgesc ca ar fi o bună motivatie pentru a reveni cu altă ocazie, dar viață e prea scurtă pentru a tot reveni in aceleasi locuri. Si cu toate astea, tot am mai revenit in locurile de care ne-am îndrăgostit.

Si mie îmi pare rău ca nu am ajuns in parcul Rodini, dar sper să mă revanşez in viitor, fiindcă si Rhodosul e un loc de care ne-am îndrăgostit.

Mulțumesc pentru ecou, vizită, aprecieri!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, crismis, DOINITA, irinad, maryka, Michi
Alte impresii din această RUBRICĂValea Fluturilor / Petaloudes:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.084999084472656 sec
    ecranul dvs: 1 x 1