Povești țesute în Pădurea de Mirodenii din Zanzibar

TIPĂREȘTE

„În numele lui Dumnezeu și al mirodeniilor”, își intitula Vasco da Gama expediția din zona tropicelor prin secolul al 15-lea, după ce europenii au aflat că părțile uscate și foarte aromate ale unor plante ca nucșoara, piperul scorțișoara sau ghimbirul, antioxidanți dar și cu efect tonic asupra corpului, s-ar găsi în zona Indoneziei și pe insulele de pe Coasta de Vest a Oceanului Indian. Încă nu se știau multe despre minunile lor culinare, ci doar că egiptenii își dopau cu asemenea ciudățenii de produse muncitorii care construiau Piramida Keops și își îmbălsămau morții cu acele plante aromate aduse tocmai din Asia și Zanzibar, în timp ce împărații chinezi își căutau nemurirea folosind amestecuri de ierburi provenite din aceeași parte a lumii.

Deși mirodeniile din Zanzibar s-au folosit ca marfă de schimb pe ocean, cu țările învecinate, a fost nevoie de știința omul alb, Mzungu, pentru a lua amploarea comercială din zilele nostre. Sau, mai pe românește, unii aveau darul de la Dumnezeu iar ceilalți veneau cu un anumit know-how despre afaceri.

Drumul spre Pădurea de Mirodenii mi se pare o adevărată aventură în necunoscut. Îmi imaginez un câmp întins de floricele aromate și arbuști ce-și răspândesc miresmele la kilometri distanță, cu pomi ale căror fructe îți lasă, așa cum și citisem, gura apă. Mă refer la fructe ca mango, banane de tot soiul, fructul Jack, papaya, ananas, lychee (nucă kitchi) și cu animale rare ce asigură echilibrul ecologic al acestul Mecca Vegetal, spre bucuria turiștilor dornici de senzații unice. În sfârșit, plutea un parfum de plăcere în căldura monotonă din Zanzibar.

- Zanzibarul are un sol potrivit pentru mirodenii și ierburi unice iar poziția sa geografică, la răscruce de drumuri comerciale între Europa și Asia a adus mirodeniile noastre la așa popularitate, încât scorțișoara, coriandru, piperul negru, turmericul sau nucșoara se echivalau cu greutatea lor în aur pe la începutul secolului al 18-lea, îmi spune Admeh, vorbind, de data asta, în calitate de fost horticultor. Mirodeniile, fildeșul, fonta brută și transportul sclavilor au identificat locul și importanța insulei noastre în lume. Imaginați-vă că, la un moment dat, orașul era atât de înfloritor, încât America și-a construit prima ambasadă din Africa în actualul Tembo Hotel din Zanzibar, la mijlocul secolului al 19-lea.

-Noi, europenii adesea nu facem diferența dintre mirodenii și ierburi...

-Da, este aproape necesar să le explic tuturor grupurilor de vizitatori că ierburile provin din părțile frunzoase ale plantelor și că ele cresc bine în regiunile foarte calde. Mirodeniile, în schimb, sunt extrase din toate părțile plantei în afară de frunze. Ghimbirul, de exemplu, este extras din rădăcină, cuișoarele din bulbi de floare, chimionul este din coajă, cardamonul este păstaie și semințe, șofranul este format din stigmate, chimionul este un fruct, asafoetida este o gumă...

--Ce ierburi mai cunoscute aveți în plantațiile din Zanzibar?

- Cele mai cunoscute ierburi, pentru care s-au purtat războaie, s-au făcut și s-au pierdut averi, sunt șofranul, brusturele, pelinul, piretru, gălbenelele, coada șoricelului, cicoarea, păpădia, mușețelul. Unele, de dată mai recentă, aduse de portughezi din America de Sud și aclimatizate la noi, cum ar fi camforul, cassia, mirtul, eucaliptul sau scorțișoara, ușor aclimatizate noului mediu. Atât mirodeniile cât și ierburile fac minuni în bucătăria fiecărei case din lume dar au și multe întrebuințări medicale sau industriale.

Trecem printr-o suburbie ce nu arată diferit de alte suburbii africane, ne întâlnim pe drumurile pline de praf, cu un fel de căruțe cu două roți mai mari decât căruța trase de câte o văcuță cu coastele ieșite din piele și cu coarnele ca de cerb, transportând unelte și saci mari de mirodenii dinspre plantații. Ici și colo, grupulețe de muncitori angajați ai fermelor, majoritatea tineri, așteaptă un mijloc de transport spre casă, cu privirea în gol și cu o umbră de tristețe peste căldura pornită să usuce tot ce întâlnește în cale.

Doar după vreo douăzeci de minute de mers, se vede linia de un verde întunecat al pădurilor ce se pierde în orizont-o lume a unei împărății vegetale nesfârșite, în care plantele par a-și face singure legea. Mai întâi, trecem pe lângă niște ghemotoace de tufișuri peste pământul crăpat de secetă iar minutele se scurg în valuri verzi, cu mirosuri ce se topesc în bătaia vântului, apoi pe lângă câteva statui vechi ce au în priviri sensul vag și înțelept al zeităților antice. De undeva, din vest, se aude oceanul ascuns după două lanțuri muntoase. Ahmen mă smulge din visarea mea leneșă.

-Te avertizez că vei vedea una din cele mai frumoase armonii create de Dumnezeu pe pământ, un loc în care cele câteva zeci de mii de arbori, flori, plante, ierburi și arbuști, insecte, animale și păsări, depind atât de mult una de alta, încât nu ar putea supraviețui fără vecinii lor, îmi spune Ahmen.

-Îmi sună ca un fel de democrație a naturii în care fiecare beneficiază de drepturi, datorii și libertăți, suficiente încât să nu strice echilibrul ecologic, încerc să-l completez eu.

-Deși pare amuzant, chiar așa este! Oamenii ar putea învăța multe de la plante...

Câteva drumuri numerotate ne ajută să ajungem la o primă oprire, unde sper să ating cu degetele mele cât mai multe crenguțe, sâmburi, flori, fructe sau coji de copac, să le gust și să le aspir aromele ce umplu aerul răcoros și proaspăt din Pădurea de Mirodenii.

Când să cobor și să-mi iau niște pantofi care să-mi protejeze gleznele de surprizele nedorite din iarba vrăjită a pădurii, mă văd înconjurat de câteva zeci de capete de pitici negri mititei ce rostesc cuvinte care imită sunetele păsărilor din copaci, dar ochișorii tuturor mă întreabă oare ce caut eu, cu toată pielea mea vopsită în alb, prin povestea lor. În spatele puilor negri ai pădurii, șade, pe un jilț de nuiele împletite, un domn îmbrăcat după un rafinament vechi, cu un dothi lung, plin de broderii budhiste, cu turban violet și o barbă lungă unde-și ascundea câteva ghemotoace de secrete, un om costeliv, cu ochii cenușii adânciți în orbite dar blânzi- o ținută adevărată de marijah indian, venit și el dintr-o lume de mult apusă...

---

VIZUALIZĂRI: 1733 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI