ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.09.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 21.02.16
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
FEB-2018
DURATA: 7 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Povești țesute în Pădurea de Mirodenii din Zanzibar

TIPĂREȘTE URM de aici

„În numele lui Dumnezeu și al mirodeniilor”, își intitula Vasco da Gama expediția din zona tropicelor prin secolul al 15-lea, după ce europenii au aflat că părțile uscate și foarte aromate ale unor plante ca nucșoara, piperul scorțișoara sau ghimbirul, antioxidanți dar și cu efect tonic asupra corpului, s-ar găsi în zona Indoneziei și pe insulele de pe Coasta de Vest a Oceanului Indian. Încă nu se știau multe despre minunile lor culinare, ci doar că egiptenii își dopau cu asemenea ciudățenii de produse muncitorii care construiau Piramida Keops și își îmbălsămau morții cu acele plante aromate aduse tocmai din Asia și Zanzibar, în timp ce împărații chinezi își căutau nemurirea folosind amestecuri de ierburi provenite din aceeași parte a lumii.

Deși mirodeniile din Zanzibar s-au folosit ca marfă de schimb pe ocean, cu țările învecinate, a fost nevoie de știința omul alb, Mzungu, pentru a lua amploarea comercială din zilele nostre. Sau, mai pe românește, unii aveau darul de la Dumnezeu iar ceilalți veneau cu un anumit know-how despre afaceri.

Drumul spre Pădurea de Mirodenii mi se pare o adevărată aventură în necunoscut. Îmi imaginez un câmp întins de floricele aromate și arbuști ce-și răspândesc miresmele la kilometri distanță, cu pomi ale căror fructe îți lasă, așa cum și citisem, gura apă. Mă refer la fructe ca mango, banane de tot soiul, fructul Jack, papaya, ananas, lychee (nucă kitchi) și cu animale rare ce asigură echilibrul ecologic al acestul Mecca Vegetal, spre bucuria turiștilor dornici de senzații unice. În sfârșit, plutea un parfum de plăcere în căldura monotonă din Zanzibar.

- Zanzibarul are un sol potrivit pentru mirodenii și ierburi unice iar poziția sa geografică, la răscruce de drumuri comerciale între Europa și Asia a adus mirodeniile noastre la așa popularitate, încât scorțișoara, coriandru, piperul negru, turmericul sau nucșoara se echivalau cu greutatea lor în aur pe la începutul secolului al 18-lea, îmi spune Admeh, vorbind, de data asta, în calitate de fost horticultor. Mirodeniile, fildeșul, fonta brută și transportul sclavilor au identificat locul și importanța insulei noastre în lume. Imaginați-vă că, la un moment dat, orașul era atât de înfloritor, încât America și-a construit prima ambasadă din Africa în actualul Tembo Hotel din Zanzibar, la mijlocul secolului al 19-lea.

-Noi, europenii adesea nu facem diferența dintre mirodenii și ierburi...

-Da, este aproape necesar să le explic tuturor grupurilor de vizitatori că ierburile provin din părțile frunzoase ale plantelor și că ele cresc bine în regiunile foarte calde. Mirodeniile, în schimb, sunt extrase din toate părțile plantei în afară de frunze. Ghimbirul, de exemplu, este extras din rădăcină, cuișoarele din bulbi de floare, chimionul este din coajă, cardamonul este păstaie și semințe, șofranul este format din stigmate, chimionul este un fruct, asafoetida este o gumă...

--Ce ierburi mai cunoscute aveți în plantațiile din Zanzibar?

- Cele mai cunoscute ierburi, pentru care s-au purtat războaie, s-au făcut și s-au pierdut averi, sunt șofranul, brusturele, pelinul, piretru, gălbenelele, coada șoricelului, cicoarea, păpădia, mușețelul. Unele, de dată mai recentă, aduse de portughezi din America de Sud și aclimatizate la noi, cum ar fi camforul, cassia, mirtul, eucaliptul sau scorțișoara, ușor aclimatizate noului mediu. Atât mirodeniile cât și ierburile fac minuni în bucătăria fiecărei case din lume dar au și multe întrebuințări medicale sau industriale.

Trecem printr-o suburbie ce nu arată diferit de alte suburbii africane, ne întâlnim pe drumurile pline de praf, cu un fel de căruțe cu două roți mai mari decât căruța trase de câte o văcuță cu coastele ieșite din piele și cu coarnele ca de cerb, transportând unelte și saci mari de mirodenii dinspre plantații. Ici și colo, grupulețe de muncitori angajați ai fermelor, majoritatea tineri, așteaptă un mijloc de transport spre casă, cu privirea în gol și cu o umbră de tristețe peste căldura pornită să usuce tot ce întâlnește în cale.

Doar după vreo douăzeci de minute de mers, se vede linia de un verde întunecat al pădurilor ce se pierde în orizont-o lume a unei împărății vegetale nesfârșite, în care plantele par a-și face singure legea. Mai întâi, trecem pe lângă niște ghemotoace de tufișuri peste pământul crăpat de secetă iar minutele se scurg în valuri verzi, cu mirosuri ce se topesc în bătaia vântului, apoi pe lângă câteva statui vechi ce au în priviri sensul vag și înțelept al zeităților antice. De undeva, din vest, se aude oceanul ascuns după două lanțuri muntoase. Ahmen mă smulge din visarea mea leneșă.

-Te avertizez că vei vedea una din cele mai frumoase armonii create de Dumnezeu pe pământ, un loc în care cele câteva zeci de mii de arbori, flori, plante, ierburi și arbuști, insecte, animale și păsări, depind atât de mult una de alta, încât nu ar putea supraviețui fără vecinii lor, îmi spune Ahmen.

-Îmi sună ca un fel de democrație a naturii în care fiecare beneficiază de drepturi, datorii și libertăți, suficiente încât să nu strice echilibrul ecologic, încerc să-l completez eu.

-Deși pare amuzant, chiar așa este! Oamenii ar putea învăța multe de la plante...

Câteva drumuri numerotate ne ajută să ajungem la o primă oprire, unde sper să ating cu degetele mele cât mai multe crenguțe, sâmburi, flori, fructe sau coji de copac, să le gust și să le aspir aromele ce umplu aerul răcoros și proaspăt din Pădurea de Mirodenii.

Când să cobor și să-mi iau niște pantofi care să-mi protejeze gleznele de surprizele nedorite din iarba vrăjită a pădurii, mă văd înconjurat de câteva zeci de capete de pitici negri mititei ce rostesc cuvinte care imită sunetele păsărilor din copaci, dar ochișorii tuturor mă întreabă oare ce caut eu, cu toată pielea mea vopsită în alb, prin povestea lor. În spatele puilor negri ai pădurii, șade, pe un jilț de nuiele împletite, un domn îmbrăcat după un rafinament vechi, cu un dothi lung, plin de broderii budhiste, cu turban violet și o barbă lungă unde-și ascundea câteva ghemotoace de secrete, un om costeliv, cu ochii cenușii adânciți în orbite dar blânzi- o ținută adevărată de marijah indian, venit și el dintr-o lume de mult apusă...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de glcitizen in 17.09.18 18:04:04
Validat / Publicat: 17.09.18 19:19:37
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AFRICA [alte locuri].

VIZUALIZĂRI: 1733 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (glcitizen); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Rodia africană, un fruct delicios.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32150 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[17.09.18 19:22:11]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Zanzibar, ZANZIBAR [insula]" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Yolanda
[18.09.18 07:15:17]
»

@glcitizen: mi-a placut! iar pozele cu picii negri sunt delicioase!

Keep the stone town clean! ce ironie...

glcitizenAUTOR REVIEW
[18.09.18 08:55:45]
»

@Yolanda:

Multumesc, Yolanda. Nici nu ma așteptam la asa o intilnire pe sufletul meu in salbaticia aia.

glcitizenAUTOR REVIEW
[18.09.18 08:58:45]
»

@webmaster26:

Multumesc.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
glcitizen, Yolanda
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Zanzibar:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057294130325317 sec
    ecranul dvs: 1 x 1